ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 894/2025

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă la 10 octombrie 2023, sub nr. x/2023, petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj a solicitat deschiderea procedurii adopției interne pentru minorul A., fiul lui B. și C., drepturile și obligațiile părintești privitoare la copil urmând a fi exercitate de către Președintele Consiliului Județean Dolj. În drept, petenta a invocat dispozițiile Legii nr. 273/2004 republicată privind procedura adopției. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 649 din 08 noiembrie 2023, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis acțiunea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, în contradictoriu cu intimații B. și C.. A dispus deschiderea procedurii adopției interne pentru minorul A., fiul lui B. și C.. A dispus suplinirea consimțământului părinților B. și C., la adopție, drepturile și obligațiile părintești privitoare la minor urmând a fi exercitate de către Președintele Consiliului Județean Dolj. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă Prin decizia nr. 1 din 15 ianuarie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-pârâți B. și C. împotriva sentinței civile nr. 649 din 08 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă. I.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Prin decizia nr. 2467 din 06 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 1 din 15 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea contestație în anulare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei nr. 2467 din 06 noiembrie 2024, pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au formulat contestație în anulare contestatorii B. și C.. II.2. Motivele contestație în anulare Prin contestația în anulare formulată, în esență, contestatorii au solicitat posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului în vederea verificării legalități deciziei pronunțate de instanța de apel și de recurs, și rejudecarea cererilor lor de către o instanță imparțială. Nemulțumiți de soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia atacată, contestatorii au criticat respingerea, ca inadmisibil, a recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 1 din 15 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, invocând aspecte legate de căile de atac și de gradele de jurisdicție parcurse în litigiul pendinte, concluzionat în sensul că "și în situația în care prin absurd recursul ar fi o cale nedevolutivă, cauza oricărui cetățean poate fi rejudecată încă o dată în mod egal și efectiv de o instanță națională". În continuare, contestatorii au invocat existența unei "tentative de tortură", aflându-se în situația în care drepturilor lor fundamentale, printre care interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante au fost grav încălcate, împrejurare ce a fost acceptată de instanțe, încălcând astfel art. 3 din CEDO, dar și alte obligații asumate de statul român. De asemenea, contestatorii au invocat împrejurarea că se află în situația unui abuz instituțional grav datorat faptului că numele tatălui contestatorului care a exercitat calea de atac a apelului și care nu a fost citat pentru a da declarații, a fost îndepărtat din citativ de către curtea de apel care a dispus citarea contestatorului B., în mod nelegal și fără acordul prealabil al acestuia, care a avut drept consecință afectarea, în mod grav și ireversibil, a drepturilor sale fundamentale, justificând luarea măsurii plasamentului fiului său și internarea sa medicală pentru administrarea de tratament psihiatric. O altă alegație a contestatorilor a vizat o pretinsă imparțialitate a judecătorilor Tribunalului Dolj în soluționarea cauzelor pe care le-au dedus judecății, dar și a modalității în care au administrat probatoriul în cauză, împrejurare ce a generat, în opinia acestora, o altă încălcare a drepturilor fundamentale. Contestatorii au mai criticat și măsura prin care s-a dispus internarea forțată într-o unitate spitalicească pentru administrarea de tratament psihiatric, dar și modalitatea prin care a fost deschisă procedura adopției fiului lor, împrejurare de natură să ridice suspiciuni rezonabile în privința unei relații de părtinire între instanța de apel și reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, în vederea menținerii unei stări de abuz și tortură instituțională. Un alt argument în susținerea căii de atac formulate a vizat invocarea unei erori judiciare săvârșite de instanța de apel atunci când și-a declinat competența de soluționare a cauzei și a reținut că nu există hotărâri judecătorești definitive care să confirme abuzurile săvârșite în prezenta cauză. Într-o amplă descriere a situației personale și a procedurilor judiciare în care au fost implicați, contestatorii au învederat existența unor vrăjmășii cu reprezentanții autoritățile locale și cu agenții de poliție, care au determinat într-o anumită măsură încălcarea drepturilor lor fundamentale. II.3. Apărările formulate în cauză Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a contestației în anulare, cu argumentul că susținerile invocate de către contestatorii-pârâți nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art. 503 C. proc. civ. II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin rezoluția din 29 ianuarie 2025, în cauză a fost stabilit termen de judecată la 09 aprilie 2025, când Înalta Curte a acordat cuvântul asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare și a reținut cauza în pronunțare asupra acestei chestiuni. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele: Contestația în anulare, reglementată în C. proc. civ. de dispozițiile art. 503 reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care legiuitorul român a menționat, în mod expres și limitativ, motivele care justifică exercitarea acestui demers procesual. Astfel, potrivit art. 503 din C. proc. civ. "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia din recursurile declarate în cauză." Pe această cale de atac extraordinară, nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor. În soluționarea contestației în anulare pendinte, Înalta Curte va analiza posibilitatea încadrării în motivele, limitativ prevăzute de lege, a aspectelor invocate prin calea de atac formulată de contestatori. Analizând, astfel din această perspectivă cererea dedusă judecății, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. sancționează judecarea unei cauze cu încălcarea obligației imperative vizând citarea părților, instituită prin art. 153 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel." Din înscrisurile aflate la dosar, se constată că, pentru termenul de judecată din 06 noiembrie 2024 la care a avut loc judecata recursului și când instanța a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității căii de atac, constestatorii B. și C. au fost legal citați, dovada în acest sens fiind procesul-verbal de înmânare de la dosarul nr. x/23/2023 al Înaltei Curți, contestatorii primind personal citația, în condițiile art. 161 din C. proc. civ. Pretinsa neregularitate de citare ivită cu ocazia soluționării cauzei în apel, în sensul că citarea contestatorului B. a fost una nelegală, fără acordul său, iar tatăl său a fost în mod nelegal îndepărtat din citativ, nu poate reprezenta un motiv de contestație în anulare de vreme ce, această cale de atac se poate exercita în măsura îndeplinirii cumulative a două condiții: contestatorul nu a fost legal citat și nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. Rezultă, deci, că se impune ca motivul de contestație în anulare să vizeze vicii procedurale care să afecteze procedura de citare desfășurată în fața instanței care a pronunțat atacată. Or, prin motivele invocate, contestatorii au invocat nereguli procedurale în legătură cu îndeplinirea procedurii de citare în cursul soluționării pricinii nu în cadrul soluționării recursului, ci într-o altă etapă procesuală, a apelului, care, pentru considerentele anterior expuse, excedează competenței instanței învestite cu soluționarea contestației în anulare. Analizând, în continuare, prezenta cale de atac din perspectiva art. 503 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, se reține că nici aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză. Astfel, motivul privitor la necompetență, prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. se referă exclusiv la necompetența instanței care a pronunțat hotărârea care se atacă, textul precizând expres că necompetența instanței care a pronunțat hotărârea contestată să fi fost absolută și excepția de necompetență să fi fost invocată în fața acelei instanțe, iar instanța să fi omis a se pronunța asupra ei. Or, în cauză, se reține că, în fața instanței de recurs, nu a fost invocată excepția necompetenței absolute a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului împotriva deciziei civile nr. 1 din 15 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a I a civilă, astfel cum impun dispozițiile legale anterior redate. Din actele dosarului rezultă că în calea de atac a recursului a fost invocată doar excepția inadmisibilității recursului, de către instanță, excepție care a fost admisă, iar recursul a fost respins în consecință. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., dispozițiile legale prevăd că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menționată vizează aspecte formale ale judecății, care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, iar pentru verificarea acestor situații nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare este o cale de atac de retractare, și nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greșeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanță cererii de recurs. În cadrul contestației în anulare, contestatorii nu au indicat care sunt greșelile materiale, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a referit doar la aspecte ce vizează modul de derulare a procedurilor în fața instanțelor de fond și a altor instituții implicate în luarea măsurii luate în privința fiului lor, A. în privința căruia s-a luat măsura deschiderii procedurii adopției interne. În realitate, contestatorii supun analizei nu o greșeală materială în accepțiunea art. 503 C. proc. civ., ci presupuse greșeli de judecată, chestiuni ce nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, deoarece această cale nu poate fi utilizată în vederea reformării deciziei atacate. Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în raport de formularea clară a acestui text, rezultă că această cale extraordinară de atac nu este admisibilă decât în cazul în care instanța de recurs, respingând în totalitate sau admițând în parte recursul, a omis analizarea unui motiv de recurs ce ar fi putut conduce la admiterea în tot a acestuia, iar nu și atunci când instanța a respins recursul în temeiul unei excepții procesuale, cum este în cauza dedusă judecății, deoarece numai în cazul analizei pe fond a recursului este posibil să se omită analizarea unui motiv de recurs. Or, având în vedere că, în cauză, recursul a fost respins, ca inadmisibil, urmare a admiterii excepției inadmisibilității, invocată din oficiu, se constată că nici motivul de contestatie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu este incident în speță. Înalta Curte reține că nici motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nu este incident în cauză, deoarece acest text de lege are în vedere situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză, or, în speță, instanța a fost învestită cu soluționarea unui singur recurs, și anume cel formulat de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 1 din 15 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. În legătură cu susținerile prin care contestatorii și-au fundamentat prezenta contestație în anulare din perspectiva posibilității de a li se recunoaște calea de atac a recursului și astfel să se dispună verificarea legalității deciziei civile nr. 1 din 15 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, Înalta Curte constată că aceste chestiuni nu se circumscriu niciunui motiv de contestație în anulare, întrucât vizează strict modalitatea de interpretare și aplicare, de către instanța de recurs, a regulilor procedurale aplicabile căii extraordinare de atac formulate, din analiza considerentelor deciziei atacate rezultând că instanța și-a argumentat soluția de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat de către contestatori în raport de principiul legalității căii de atac, arătând că o astfel de cale de atac nu este prevăzută de lege, față de prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, art. 483 alin. (2) teza finală și art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., decizia civilă nr. 1 din data de 15 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă fiind o hotărâre care nu este supusă recursului. Ca atare, prin decizia atacată, Înalta Curte s-a pronunțat în sensul inadmisibilității căii de atac declarate de către contestatori, soluție care a făcut de prisos orice analiză pe fond a eventualelor aspecte invocate de către aceștia, soluția de respingere ca inadmisibil a recursului nefiind una dată în urma judecății pe fond a respectivei căi de atac, adică în urma unei judecăți efectiv realizate de respectiva instanță de control judiciar relativ la criticile care au fost formulate de contestatori, ci urmare a examinării legalității căii de atac exercitate. Înalta Curte reamintește că exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare nu implică reexaminarea fondului cauzei, reaprecierea probelor sau interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale, scopul acestei căi de atac fiind acela de desființare a unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine realizată, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților o nouă cale de atac similară apelului sau recursului. Înalta Curte mai reține că demersul contestatorilor nu poate fi apreciat ca o contestație în anulare, ci mai degrabă, ca un recurs la recurs, inadmisibil în sistemul nostru procesual civil. Or, recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, ar constitui o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Din această perspectivă, Înalta Curte observă că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental." De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea împotriva României). Cum afirmațiile contestatorilor, astfel cum au fost formulate și dezvoltate, nu își găsesc corespondent în niciuna dintre ipotezele menționate în cuprinsul art. 503 C. proc. civ., față de cele anterior reținute, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B. și C. împotriva deciziei civile nr. 2467 din 06 noiembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023.