ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1937/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Civilă sub nr. x/93/2021, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta B, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: să dispună încuviințarea adopției numitei major B, născută la data de (...), în prezent în vârstă de 41 ani, de către reclamant; să dispună ca pe viitor adoptata B să poarte numele de familie al reclamantului, și anume acela de C; să dispună ca Serviciul de stare civilă din cadrul SPCLEP Voluntari să întocmească un nou act de naștere al adoptatei, în care aceasta să poarte numele de C, iar reclamantul să figureze în calitate de tată firesc al acesteia.

La termenul din data de 11 ianuarie 2022, reclamantul a depus o precizare privind capătul 2 din cererea introductivă, în sensul ca pe viitor adoptata să își mențină numele purtat.

I.2. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția civilă

Prin sentința civilă nr. 2541 din 11 octombrie 2022, Tribunalul Ilfov – Secția civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, la data de 04 noiembrie 2022 au declarat apel atât reclamantul A, cât și pârâta B, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 17 noiembrie 2022.

I.3. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și e familie a dispus suspendarea judecării apelului, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., față de lipsa părților.

Împotriva acestei încheieri, la data de 22 martie 2023, a declarat recurs reclamantul.

Prin decizia nr. 1659 din 18 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă a anulat recursul.

La data de 24 octombrie 2023 reclamantul și pârâta au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, instanța acordând termen la data de 30 ianuarie 2024, în vederea soluționării acestei cereri.

La termenul din 30 ianuarie 2024, instanța a invocat din oficiu excepția de perimare.

Prin decizia civilă nr. 62A din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a constatat perimat apelul formulat de apelantul-reclamant A și de apelanta-pârâtă B, împotriva sentinței civile nr. 2541/11.10.2022 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr. x/93/2021.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 62A din 30 ianuarie 2024 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă la data de 26 martie 2024 și a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie (filele 1 și 2).

În susținerea recursului, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că, la data de 24 octombrie 2023, după soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de suspendare din 17 ianuarie 2023, părțile au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, însă instanța de apel a perimat pricina, deși recursul declarat împotriva acestei încheieri a întrerupt curgerea termenului de perimare.

A mai susținut că ambele părți depuseseră în dosarul instanței de apel cereri de judecare în lipsă pentru termenul din 17 ianuarie 2023, pe motiv că nu se puteau prezenta, iar nu cerere de amânare a cauzei cum greșit a reținut instanța.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Soluționând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și având ca finalitate anularea recursului pe temeiul art. 489 alin. (2) din același Cod, instanța de recurs constată faptul că aceasta este nefondată.

În aplicarea acestei norme de drept procesual, sancțiunea nulității căii de atac intervine numai în situația în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege.

În cauză, se observă că recurentul-reclamant susține că recursul declarat împotriva încheierii de suspendare din 17 ianuarie 2023 a întrerupt curgerea termenului de perimare, prin această critică, partea reproșând, de fapt, instanței de apel încălcarea unor reguli de procedură, astfel că aceasta este subsumabilă motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității).

Așadar, excepția nulității recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public urmează a fi respinsă.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Pornind de la dispozițiile legale precitate, rezultă că perimarea este o sancțiune procedurală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea formulată, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Ea intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp prevăzut de lege.

Rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții, astfel cum fără echivoc rezultă din cuprinsul primului alineat al art. 416 C. proc. civ., mai sus redat, sunt cele două elemente esențiale care definesc perimarea ca pe o sancțiune procedurală, dar și ca o prezumție de desistare de la judecată.

Cu alte cuvinte, perimarea are atât caracter de sancțiune a neglijenței părții, cât și caracterul unei prezumții de desistare tacită.

Deci, pentru a opera perimarea, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții care se desprind din prevederile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., anume: învestirea instanței cu o cerere care a declanșat o judecată în primă instanță sau într-o cale de atac, rămânerea pricinii în nelucrare timp de 6 luni și lăsarea în nelucrare să se datoreze culpei părților.

Aplicând aceste aspecte de ordin teoretic la cazul concret al speței, se constată următoarele:

Instanța de apel a fost învestită cu soluționarea apelului declarat atât de reclamantul A, cât și de pârâta B, împotriva sentinței civile nr. 2541 din 11 octombrie 2022 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr. x/93/2021.

În etapa procesuală a apelului, judecata a fost suspendată la data de 17 ianuarie 2023, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Împotriva acestei încheieri de suspendare apelanții au formulat recurs la data de 22 martie 2023, acesta fiind anulat de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă prin decizia nr. 1659 din 18 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/93/2021/a1, instanța supremă reținând că nu este motivată calea de atac declarată, nefiind posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

La data de 24 octombrie 2023, ambele părți au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, instanța de apel stabilind termen pentru soluționare la data de 30 ianuarie 2024.

La termenul din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a constatat perimat apelul, apreciind că judecata cererii de apel a fost împiedicată de părți, întrucât de la data suspendării pricinii, 17 ianuarie 2023, și până la data depunerii cererii de repunere pe rol, 24 octombrie 2023, părțile nu au efectuat niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării, cererea de recurs formulată la data de 22 martie 2023 neintrând în categoria actelor ce suspendă cursul perimării, întrucât sancțiunea anulării dispusă de Înalta Curte o lipsește de orice efecte juridice, iar cererea de repunere pe rol a fost depusă ulterior momentului împlinirii termenului de perimare.

Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a criticat decizia instanței de apel, pe motiv că, deși la data de 24 octombrie 2023, după soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de suspendare din 17 ianuarie 2023, părțile au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, instanța de apel a perimat pricina, deși recursul formulat întrerupea termenul de perimare.

Referitor la această critică, respectiv că recursul împotriva încheierii de suspendare întrerupe termenul de perimare, Înalta Curte reține că, într-adevăr, este corect a recunoaște un atare efect al declarării căii de atac – ca act de procedură efectuat cu scopul continuării judecății suspendate – însă cu condiția ca respectiva cale de atac să fie valabil întocmită, pentru că un act nul nu poate produce niciun efect.

Dar, în speță, astfel cum s-a reținut supra, recursul declarat împotriva încheierii de suspendare nu a respectat cerințele de formă prevăzute de lege, fiind, deci, un act care nu putea produce niciun efect juridic, întrucât este lovit de nulitate.

Din această perspectivă devin aplicabile prevederile art. 179 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care „Actul de procedură nul sau anulabil este desființat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui.”, nulitatea operând retroactiv, cu consecința că se consideră că actul nul nu a existat.

În ceea ce privește cererea de repunere a cauzei pe rol formulată la data de 24 octombrie 2023, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de apel faptul că aceasta a fost depusă după ce a operat sancțiunea perimării.

În acest sens, instanța de recurs reține că cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 C. proc. civ.

Însă, în speța pendinte, cererea de repunere pe rol, astfel cum susține și recurentul-reclamant prin cererea de recurs, a fost depusă la dosar la data de 24 octombrie 2023, după soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de suspendare din 17 ianuarie 2023.

Or, această solicitare de repunere a cauzei pe rol trebuia să fie efectuată înăuntrul termenului de perimare, respectiv între momentul suspendării (17 ianuarie 2023) și data la care s-a împlinit termenul de perimare (17 iulie 2023), întrucât orice act de procedură îndeplinit, de părți sau de instanță, după împlinirea termenului de perimare, nu poate produce efectul întreruptiv/suspensiv, împlinirea termenului de perimare operând ope legis.

Astfel, cererea de repunere a cauzei pe rol nu avea aptitudinea de a produce efectul specific unui astfel de act procedural, și anume reluarea cursului judecății, atâta vreme cât termenul de perimare era împlinit.

Or, prin simpla împlinire a termenului legal de perimare, calea de atac se perimă, independent de momentul la care instanța stabilește termen pentru constatarea acesteia.

În ceea ce privește susținerea recurentului-reclamant în sensul că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă pentru termenul din 17 ianuarie 2023, însă, cu toate acestea, instanța de apel a suspendat pricina, Înalta Curte constată că măsura suspendării nu poate fi cenzurată pe calea prezentului recurs. Acest aspect putea fi cenzurat exclusiv în cadrul recursului formulat împotriva încheierii de suspendare, însă, după cum s-a arătat, respectiva cale de atac nu a fost valabil întocmită, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În consecință, reținând că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., în mod legal instanța de apel, prin decizia recurată, văzând că termenul de perimare reglementat de acest text de lege a început să curgă la data de 17 ianuarie 2023 - data suspendării pricinii pentru lipsa părților - și s-a împlinit la data de 17 iulie 2023, a constatat că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părților, care nu au stăruit în continuarea judecății prin îndeplinirea vreunui act de procedură valabil, de natură a întrerupe cursul perimării.

Din perspectiva tuturor acestor elemente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, susținerile recurentului-reclamant nefiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva deciziei nr. 62A din 30 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.