ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 719/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția IV-a civilă la 16 septembrie 2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat recunoașterea actului nr. 149 de înregistrare a nașterii privind pe minora D., născută în Anglia.

În motivare, s-a arătat că, deși a fost căsătorită cu B., sunt despărțiți în fapt de 4 ani, fapt ce a dus la desfacerea căsătoriei. S-a mai susținut că minora D. este născută pe teritoriul Angliei, din relația de concubinaj cu C., astfel că solicită ca în certificatul de naștere al minorei, atât la rubrica tată, cât și la numele de familie, să fie trecut tatăl biologic, și anume C..

Prin sentința civilă nr. 75 din 21 ianuarie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1162A din 20 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 75 din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1162A din 20 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs reclamanta A., pârâtul C. și pârâtul B..

Prin cele trei cereri de recurs, cu conținut identic, au fost formulate următoarele critici:

Recurenții au criticat decizia atacată pe motiv de nelegalitate raportat la art. 483 și art. 486 lit. d) C. proc. civ., întrucât pe tot parcursul dosarului s-au susținut motivele de fapt care conduc la admiterea cererii de chemare în judecată.

Au solicitat admiterea recursului și a cererii de chemare în judecată, în sensul de a se dispune recunoașterea actului de înregistrare a nașterii minorei D. și să se pronunțe o hotărâre de exequator care să producă efecte juridice pe teritoriul României.

Printr-o altă critică au susținut că instanțele de fond ar fi putut acorda un termen mai lung pentru ca divorțul să fie soluționat definitiv printr-o hotărâre care să ateste că despărțirea în fapt dintre reclamantă și pârâtul B. s-a produs cu 4 ani în urmă, împrejurarea din care rezultă că tatăl biologic al minorei este pârâtul C..

Instanțele de fond nu au dat dovadă de rol activ, deoarece au soluționat cauza fără a acorda un termen de grație în care părțile să obțină hotărârea de divorț.

În dovedire, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând hotărârea nr. 5705 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București în dosarul nr. x/2020.

În drept, au invocat dispozițiile art. 483 raportat la art. 486 lit. c) și d) și art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenții nu au indicat niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul declarat de reclamanta A., în raport cu excepția nulității, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a prezentat critici susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., ce trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță.

Nemulțumirile părții privind neacordarea de către instanța de fond a unui termen pentru a depune hotărârea definitivă de divorț nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei atacate. Deși a reclamat lipsa de rol activ a instanțelor de fond, recurenta-reclamantă nu a adus critici punctuale deciziei atacate și nu a arătat în ce constau greșelile de judecată săvârșite de către instanțe

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică expunerea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Cum recursul nu are caracter devolutiv, simpla expunere a unor fapte și afirmații nu este suficientă, deoarece motivarea recursului implică prezentarea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, astfel că motivele de recurs trebuie structurate în conformitate cu textul de lege anterior menționat.

În aceste condiții, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac exercitate de reclamanta A..

Examinând recursul declarat de pârâtul C., în raport cu excepția de netimbrare, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic.", sub sancțiunea nulității.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar potrivit alin. (2), "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru."

În prezenta cauză, completul învestit cu soluționarea căii de atac a stabilit că recurentul-pârât datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.

Cuantumul și obligația achitării taxei judiciare de timbru au fost comunicate părții la 13 decembrie 2021 .

Cum recurentul-pârât nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport cu prevederile legale anterior menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de pârâtul C., ca netimbrat.

Examinând recursul declarat de pârâtul B., în raport cu excepția lipsei de interes, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 458 C. proc. civ., "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane."

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: are capacitate procesuală, în condițiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes.

Condiția interesului de a acționa este reglementată de dispozițiile art. 33 C. proc. civ., conform cărora "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara."

Astfel, una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile în vederea protecției dreptului subiectiv este și aceea ca interesul să fie personal, în sensul că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.

Înalta Curte reține că reclamanta A. a solicitat, pe calea procedurii de recunoaștere a hotărârilor străine, reglementată de dispozițiile art. 1.095 - art. 1.102 C. proc. civ., recunoașterea actului de înregistrare a nașterii privind pe minora D., emis de autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. De asemenea, se constată că acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, de prima instanță, iar apelul exercitat de către reclamantă a fost respins.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, precum și de situația de fapt pe care se grefează această, și anume împrejurarea că pârâtul C. figurează în actul de înregistrare a nașterii ca fiind tatăl minorei, Înalta Curte constată că pârâtul B. nu manifestă un interes personal în exercitarea recursului împotriva nr. 1162A din 20 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Așadar, în lipsa unui folos practic care să îl vizeze pe recurentul-pârât C. prin admiterea recursului, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac este lipsită de interes, conform dispozițiilor legale menționate, motiv pentru care urmează a fi respinsă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de reclamanta A. și recursul declarat de pârâtul C. și va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâtul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1162A din 20 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1162A din 20 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1162A din 20 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2022.