ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 492/2026

Ședința publică din data de 5 martie 2026

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni, la data de 12 decembrie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta Societatea Rețele Electrice Muntenia S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea pârâtului la plata sumei de 2.101,04 RON reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate de acesta.

În drept, cererea de valoare redusă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și art. 1357 din C. civ., art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, Ordinul nr. 64/2014, Ordinul nr. 121/2015, Ordinul nr. 235/2020, Ordinul nr. 88/2015 și ale art. 1 din O.G. nr. 80/2013.

Prin sentința civilă nr. 734 din 21 mai 2025, Judecătoria Topoloveni a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta Societatea Rețele Electrice Muntenia S.A. în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 121 din C. proc. civ., "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului."

Acest text de lege instituie o competență teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție domiciliază consumatorul, competență care, fiind de ordine publică, poate fi invocată de părți și de instanță până la primul termen la care părțile sunt legal citate.

Întrucât pârâtul domiciliază în București, str. x, competența de soluționare a cauzei, care are ca obiect plata unor servicii prestate de furnizor, aparține Judecătoriei Sectorului 5 București.

Prin urmare, Judecătoria Topoloveni a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Prin sentința civilă nr. 10116 din data de 28 noiembrie 2025, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta Societatea Rețele Electrice Muntenia S.A., în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Judecătoriei Topoloveni. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. A suspendat, din oficiu, judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că între părți nu există un raport juridic contractual, astfel că pârâtul nu are calitatea de consumator, pentru a se aplica, sub aspectul competenței, dispozițiile art. 121 din C. proc. civ.

Temeiul juridic al cererii este reprezentat de răspunderea civilă delictuală a pârâtului, reclamanta susținând existența unui fapt juridic ilicit, respectiv racordarea neautorizată a acestuia la rețeaua de distribuție.

Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. care instituie regula de drept comun în materia competenței teritoriale. În cauză, nerespectarea competenței teritoriale, care este de ordine privată, putea fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, iar nu de către instanță, din oficiu.

Or, pârâtul A. nu a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Topoloveni, astfel că o eventuală necompetență se acoperă definitiv.

În sprijinul acestei soluții, Judecătoria Sectorului 5 București a adus ca argument Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

În consecință, Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Topoloveni îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Chestiunea care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost dată de aprecierea diferită, de către cele două instanțe, a raportului juridic dedus judecății și a normelor legale aplicabile cauzei. pe de o parte, Judecătoria Topoloveni a reținut că există o relație contractuală între părți specifică raporturilor dintre profesioniști și consumatori, astfel încât competența teritorială este de ordine publică, iar excepția necompetenței teritoriale poate fi invocată din oficiu. Pe de altă parte, Judecătoria Sectorului 5 București a apreciat că este în discuție o răspundere civilă delictuală, ce atrage o competență de ordine privată, astfel că excepția necompetenței teritoriale putea fi invocată doar de către pârât, în condițiile C. proc. civ.

Înalta Curte constată că reclamanta Societatea Rețele Electrice Muntenia S.A. a învestit instanța de judecată cu o cerere de valoare redusă, în contradictoriu cu pârâtul A., prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.101,04 RON reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate ilegal, prin racordarea neautorizată la rețeaua de distribuție, în absența unui contract de furnizare valabil încheiat.

Astfel, prin promovarea prezentului litigiu, prin mijlocul procesual al cererii cu valoare redusă, se urmărește antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului. Potrivit dispozițiilor art. 1028 din C. proc. civ., în cazul acestei proceduri speciale, "(1)Competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei. (2)Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun."

Înalta Curte constată că, față de obiectul cauzei, sunt incidente dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., care cuprind regula generală în materie de competență teritorială, potrivit cu care, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune altfel", precum și cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 din același act normativ, care prevăd că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă "instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".

Prin urmare, fiind o competență alternativă, reclamanta avea alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în considerarea dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 129 din actul normativ menționat, doar normele juridice referitoare la competența generală a instanțelor judecătorești, precum și cele referitoare la competența materială și cea teritorială exclusivă au caracter imperativ, fiind de ordine publică. Per a contrario, competența teritorială alternativă are caracter relativ, fiind reglementată de norme juridice de ordine privată.

În raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Din cuprinsul acestei dispoziții legale rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile prevăzute de legiuitor, competența de soluționare a cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia aceasta se află înregistrată, instanța respectivă nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Mai mult, prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a reținut că:,,65. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...) 67. În situația în care instanța de judecată inițial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepției în termenul legal, ar fi, totuși, considerată îndreptățită să își decline competența către instanța pe care o apreciază ca fiind competentă, termenul statuat de lege ar fi superfluu, deoarece declinarea competenței realizată cu nerespectarea dispozițiilor legale ar subzista, atât instanța de trimitere, cât și instanța ierarhic superioară care va pronunța regulatorul de competență fiind ținute de această soluție".

Or, în cauză, pârâtul A. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță, deși a fost legal citat, astfel că nu a susținut existența vreunui incident procedural referitor la competență.

Prin urmare, cum reclamanta a promovat o cerere de valoare redusă prin care urmărește antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, Judecătoria Topoloveni, întâi sesizată, nu se putea dezînvesti din oficiu, excepția necompetenței teritoriale nefiind de ordine publică în acest caz.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Topoloveni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.