ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 490/2026

Ședința publică din data de 5 martie 2026

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare, la data de 28 noiembrie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 28 decembrie 2022, pentru lipsa consimțământului reclamantului, repunerea părților în situația anterioară, exonerarea reclamantului de la plata impozitului în cuantum de 7.816 RON și radierea din evidențele sale fiscale a autoturismului.

În drept, cererea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 1166, art. 1246 și art. 1247 din C. civ.

Pârâtul B. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la instanță.

Prin sentința civilă nr. 573 din 24 iunie 2025, Judecătoria Sânnicolau Mare a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 107 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care,,(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. (2) Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă sediul sau domiciliul".

De asemenea, a constatat că, atât la data sesizării instanței de judecată, cât și la termenul la care s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sânnicolau Mare, pârâtul avea domiciliul în Târgu Jiu.

În consecință, Judecătoria Sânnicolau Mare a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Prin sentința civilă nr. 6051 din 14 noiembrie 2025, Judecătoria Târgu Jiu, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, ce are ca obiect nulitate act juridic, privind pe reclamantul A. și pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Târgu Jiu a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității unui act juridic, pentru lipsa consimțământului. Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., care reglementează competența de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecarea în primă instanță.

Întrucât excepția de necompetență teritorială este de ordine privată, aceasta putea fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, iar nu de către instanță, din oficiu, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) din același act normativ.

Prin neinvocarea de către pârât, prin întâmpinare, a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, Judecătoria Sânnicolau Mare a devenit competentă să soluționeze cauza.

În consecință, Judecătoria Târgu Jiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Sânnicolau Mare îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Chestiunea care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost dată de aprecierea diferită, de către cele două instanțe, a normelor legale aplicabile cauzei. Astfel, pe de o parte, Judecătoria Sânnicolau Mare a reținut că, față de obiectul cauzei, competența teritorială este de ordine publică, astfel că excepția necompetenței teritoriale poate fi invocată din oficiu. Pe de altă parte, Judecătoria Târgu Jiu a apreciat că este în discuție o competență de ordine privată, astfel că excepția necompetenței teritoriale putea fi invocată doar de către pârât, în condițiile C. proc. civ.

Înalta Curte constată că reclamantul A. a învestit instanța de judecată cu o cerere, formulată în contradictoriu cu pârâtul B., prin care a solicitat să se dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 28 decembrie 2022, pentru lipsa consimțământului, repunerea părților în situația anterioară, exonerarea reclamantului de la plata impozitului în cuantum de 7.816 RON și radierea din evidențele sale fiscale a autoturismului.

Astfel, obiectul acțiunii deduse judecății este reprezentat de constatarea nulității unui act juridic, petitul cuprinzând și o serie de cereri accesorii.

Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 107 din C. proc. civ. care cuprind regula generală în materie de competență teritorială, potrivit cu care, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune altfel", precum și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 4 din același act normativ care stipulează că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă "instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Prin urmare, fiind o competență alternativă, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în considerarea dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 129 din actul normativ menționat, doar normele juridice referitoare la competența generală a instanțelor judecătorești, precum și cele referitoare la competența materială și cea teritorială exclusivă au caracter imperativ, fiind de ordine publică. Per a contrario, în celelalte cazuri competența teritorială are caracter relativ, fiind reglementată de norme juridice de ordine privată.

În raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Din cuprinsul acestei dispoziții legale rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile prevăzute de legiuitor, competența de soluționare a cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia aceasta se află înregistrată, instanța respectivă nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Mai mult, prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a reținut că:,,65. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...) 67. În situația în care instanța de judecată inițial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepției în termenul legal, ar fi, totuși, considerată îndreptățită să își decline competența către instanța pe care o apreciază ca fiind competentă, termenul statuat de lege ar fi superfluu, deoarece declinarea competenței realizată cu nerespectarea dispozițiilor legale ar subzista, atât instanța de trimitere, cât și instanța ierarhic superioară care va pronunța regulatorul de competență fiind ținute de această soluție".

Or, în cauză, pârâtul B. nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță, deși a fost legal citat, astfel că nu a susținut existența vreunui incident procedural referitor la competență.

Prin urmare, cum reclamantul a promovat o acțiune personală mobiliară de drept comun, Judecătoria Sânnicolau Mare, întâi sesizată, nu se putea dezînvesti din oficiu, excepția necompetenței teritoriale nefiind de ordine publică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Sânnicolau Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.