ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2145/2021

HOTĂRÂRE

20.10.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2145/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești, la data de 24 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună radierea autoturismului cu nr. de identificare x, nr. de înmatriculare x, de pe numele reclamantului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 195/2012.

Prin sentința civilă nr. 1450 din 15 decembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Moinești, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Vaslui.

În motivare, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 și, raportat acest text de lege și la motivele invocate în cererea de chemare în judecată, a apreciat că obiectul prezentului dosar este reprezentat de o obligație de a face pe care pârâtul o are în baza prevederilor legale și nu a contractului de vânzare-cumpărare.

S-a mai arătat că fiind vorba despre o obligație de a face, este aplicabil textul art. 107 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Conchizând, instanța a avut în vedere că pârâtul are domiciliul pe raza de competență a Judecătoriei Vaslui, sens în care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Învestită prin declinare, Judecătoria Vaslui, prin sentința civilă nr. 1180/2021 din 20 mai 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare, în favoarea Judecătoriei Moinești, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat soluționarea cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să soluționeze conflictul.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că litigiul de față are ca obiect o obligație de a face, întemeiată pe prevederile 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 și, prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc că soluționarea cauzei aparține instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altel.

A mai reținut instanța că, în cazul competenței teritoriale de ordine privată, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., iar în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, s-a constatat că pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Moinești și nici la termenele de judecată desfășurate la instanța inițial învestită pârâtul nu a invocat această excepție.

Concluzionând, această instanță a apreciat că neinvocarea de către pârât în termenul prescris de lege a excepției de necompetență de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești, prin care reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună radierea autoturismului de pe numele său, având în vedere că între părți a fost încheiat, la data de 11 mai 2014, contractul de vânzare-cumpărare pentru autovehiculul marca x.

În materia competenței teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că: Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura; alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată. Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepția celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În ceea ce privește obiectul litigiului dedus judecății, astfel cum s-a arătat, acesta constă în solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la radierea autoturismului de pe numele reclamantului și înmatricularea pe numele pârâtului, dat fiind contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți.

Ceea ce este determinant pentru stabilirea competenței în cauza de față este faptul că excepția de necompetență teritorială, în acest caz, este una relativă și, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, instanța neavând legitimare să o invoce din oficiu.

Se mai reține că în ipoteza în care pârâtul nu înțelege să invoce excepția necompetenței teritoriale, cauza rămâne în competența primei instanțe învestite de reclamant cu soluționarea cauzei, fiind fără relevanță dacă pârâtul are sau nu domiciliul în raza teritorială a acestei instanțe.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul B. nu a depus întâmpinare în termenul legal, și nici nu a invocat, în termenul prevăzut de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Moinești, ceea ce a determinat consolidarea competenței instanței sesizate, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca această excepție relativă.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, constatând că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, iar aceasta putea fi invocată doar de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Moinești.