ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 167/2021

HOTĂRÂRE

28.01.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 167/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 decembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul B., să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să constate că la 21 martie 2017 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare translativ de proprietate între reclamant, în calitate de vânzător și pârât, în calitate de cumpărător, asupra autoturismului marca x, număr de înmatriculare x, număr identificare x.

Reclamantul a solicitat instanței să oblige pârâtul să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă scrisă, formă necesară în vederea radierii reclamantului din evidențele fiscale și din evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în caz contrar, hotărârea să țină loc de contract de vânzare-cumpărare asupra autoturismului. A solicitat, de asemenea, să fie obligat pârâtul să efectueze toate formalitățile necesare procedurii de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra autoturismului în vederea radierii reclamantului din evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv radierea autovehiculului de pe numele reclamantului și înscrierea pe numele pârâtului, iar în caz de refuz, obligarea pârâtului să predea plăcuțele de înmatriculare și actele autoturismului, în original, necesare în vederea efectuării tuturor formalităților și autorizarea reclamantului să efectueze toate formalitățile de radiere și înmatriculare în locul și pe cheltuiala pârâtului.

II. Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca:

Prin sentința nr. 3354 din 22 iulie 2020, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Luduș.

În motivare, instanța a reținut că, prin interpretarea per a contrario a art. 126 alin. (1) C. proc. civ., reiese că pentru litigiile care nu privesc bunuri sau drepturi de care părțile pot să dispună, fie indicând o anumită instanță, fie determinând competența în raport de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., legea prevede în mod expres instanța competentă, fiind vorba de o competență teritorială exclusivă.

Caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor de competență teritorială rezultă din coroborarea art. 129 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) C. proc. civ., cu dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., instanța concluzionând că despre norma înscrisă în art. 107 C. proc. civ. nu se poate spune că este o normă de ordine privată, fără a se ține seama și de natura pricinii, în cauză fiind vorba despre o obligație de a face personală a pârâtului.

Instanța reținut că nu poate fi luată în considerare susținerea reclamantului conform căreia ar fi aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. referitoare la competența alternativă, respectiv că ar reveni competența de soluționare a cauzei instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar și în parte, a obligației, întrucât, astfel cum rezultă din cerere, se solicită obligarea pârâtului la încheierea contractului, în caz contrar hotărârea să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, și apoi îndeplinirea obligațiilor de natură personală, caracter ce rezultă din chiar dispozițiile legale în materie.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. - regula generală în stabilirea competenței teritoriale, reținând că nu există niciun element care să atragă competența sa de soluționare a cauzei, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competența în favoarea Judecătoriei Luduș, instanță în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul pârâtului B..

III. Hotărârea Judecătoriei Luduș:

Învestită prin declinare, Judecătoria Luduș a pronunțat încheierea din 19 octombrie 2020, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a arătat că, raportat la obiectul cauzei, obligația de a face impusă în sarcina pârâtului este un drept de care se poate dispune, prin urmare, nu se poate vorbi de un caz de competență exclusivă, reclamantul alegând ca, în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., să învestească instanța locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar în parte a obligației.

Instanța a reținut că în speță nu este incident vreun caz de competență teritorială exclusivă, astfel încât necompetența este de ordine privată, raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar nu și de către instanță din oficiu. Or, în prezentul dosar, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, astfel încât, prima instanță învestită cu soluționarea cauzei nu putea să invoce din oficiu necompetența teritorială.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să constate că între reclamant - în calitate de vânzător - și pârât - în calitate de cumpărător, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare translativ de proprietate asupra uni autoturism.

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict negativ de competență, a fost interpretarea diferită pe care instanțele aflate în conflict au dat-o normelor ce reglementează competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată, apreciind că în cauză este incident un caz de competență teritorială alternativă, reglementată de norme de ordine privată (Judecătoria Luduș), respectiv că soluționarea acțiunii este de competența exclusivă a instanței de la domiciliul pârâtului, ce ar fi o normă de ordine publică (Judecătoria Cluj-Napoca).

Caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor de competență teritorială incidente în cauză se apreciază pornind de la obiectul cererii deduse judecății, ținând cont de natura dreptului ce se valorifică prin acțiune.

Acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este personală. Printr-o astfel de acțiune reclamantul își valorifică un drept de creanță, respectiv dreptul de a solicita încheierea contractului - drept corelativ obligației pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia. Antecontractul de vânzare-cumpărare dă naștere unui raport juridic obligațional, în conținutul căruia intră un drept de creanță (ius ad personam) căruia îi corespunde o obligație de a face (aut facere), astfel cum s-a reținut în cuprinsul Deciziei nr. 8/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Regula generală de competență teritorială prevăzută de art. 107 C. proc. civ., care se aplică dacă prin lege nu este prevăzută o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial, intervine și în cazul formulării unei acțiuni personale (mobiliară sau imobiliară).

În cauză, cererea de chemare în judecată are ca obiect drepturi personale mobiliare de care părțile pot dispune și se referă la executarea unui contract consensual, competența teritorială este alternativă, în condițiile art. 113 pct. 3 C. proc. civ.

Conform acestui text, în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației.

Competența teritorială este alternativă, între instanța domiciliului pârâtului și instanța locului executării obligației, numai dacă în actul juridic încheiat de părți a fost prevăzut locul executării, fie chiar în parte, a obligației. În acest caz, față de dispozițiile art. 116 C. proc. civ., alegerea între instanțele deopotrivă competente aparține reclamantului.

În situația în care părțile nu au predeterminat în actul juridic pe care l-au încheiat locul executării obligației sau, cum este cazul în speța de față, părțile nu au încheiat contractul în formă scrisă, competența teritorială nu mai este alternativă, neputându-se stabili care este instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației. Astfel, competența de soluționare în aceste cazuri se determină în temeiul art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici reședința cunoscută, la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului.

Competența teritorială de drept comun este reglementată de norme de ordine privată. Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

În speță, se constată că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost invocată de instanță din oficiu, la termenul de judecată din 1 iulie 2020, cu încălcarea art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, față de prevederile legale anterior menționate, Judecătoria Cluj-Napoca, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze în acest fel de soluționarea pricinii.

Prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..".

Ca urmare, având în vedere că decizia Înaltei Curți a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2020, dată de la care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., se reține că, prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru toate considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.