ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1382/2020

Ședința publică din data de 2 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 21.05.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să se prezinte la Serviciul de Înmatriculări Auto București cu certificatul și numerele de înmatriculare ale autoturismului, pentru radierea acestuia, și să se constate că a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu pârâta prin care i-a fost transmis dreptul de proprietate asupra autoturismului marca x, cu numărul de înmatriculare x, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 984 din 03.10.2019, Judecătoria Mizil a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea soluției s-a reținut că, raportat la art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție teritorială domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, având în vedere că pârâta din prezenta cauză are sediul în București, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 1 București.

2.2. Prin sentința civilă nr. 186 din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mizil. Constatând ivit conflictul negativ de competență, instanța a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui incident procedural.

În considerentele hotărârii s-a reținut că regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ.. Cu toate acestea, fiind vorba de o pricină referitoare la bunuri, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga. Instanța a constatat că, raportat la obiectul pricinii, în cauză nu sunt incidente dispoziții care să atragă norme de competență teritorială exclusivă.

În raport de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, s-a reținu că Judecătoria Mizil, chiar dacă nu era competentă, nu putea să-și invoce din oficiu necompetența teritorială. Astfel, având în vedere că pârâta nu a depus întâmpinare, instanța a reținut că Judecătoria Mizil a devenit competentă din punct de vedere teritorial prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de către pârâtă.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 107 din C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, potrivit art. 129 C. proc. civ., "(1) Necompetența este de ordine publică sau privată. (2) Necompetența este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. (3) În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată".

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 129 din C. proc. civ., doar dispozițiile referitoare la competența generală a instanțelor judecătorești, precum și cele referitoare la competența materială și cea teritorială exclusivă au caracter imperativ, fiind reglementate prin norme de ordine publică, în toate celelalte cazuri competența teritorială având caracter relativ, fiind reglementată de norme juridice de ordine privată.

Or, în raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Se reține că, în cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 mai 2019, Judecătoria Mizil a fost prima învestită cu soluționarea acțiunii.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Mizil, reclamantul a învestit în mod legal această instanță.

Necompetența teritorială a Judecătoriei Mizil, invocată de instanța menționată din oficiu, este de ordine privată, iar aceasta putea fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu era obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate în fața primei instanțe și puteau pune concluzii, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Analizând înscrisurile aflate în dosarul Judecătoriei Mizil se constată că excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, întrucât aceasta, de altfel, nici nu a formulat și nici nu a depus la dosar acest act procedural prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Mizil.

Neinvocarea de către pârâtă în termenul prescris de lege a excepției de necompetență de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, față de prevederile legale sus-menționate, Judecătoria Mizil, sesizată de către reclamant, chiar dacă nu era competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența teritorială și să se desesizeze, în acest fel, de soluționarea pricinii.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Mizil este competentă să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mizil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iulie 2020.