ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1870/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși, la data de 08 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pronunțarea unei hotărâri care "să țină loc de contract de vânzare - cumpărare auto", prin care pârâtul să fie obligat a solicita autorităților competente transcrierea dreptului de proprietate al autovehiculului marca x, înmatriculat sub nr. x, ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 17 noiembrie 2016.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073 și urm. și cele ale art. 1294 din C. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1086 din 18 noiembrie 2019, Judecătoria Huși a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

Pentru a pronunța această hotărâre, în raport de dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., de obiectul cererii de chemare în judecată - obligație de a face și de faptul că părțile nu au ales prin contract o altă instanță competentă, Judecătoria Huși a apreciat că instanța competentă teritorial este cea de la sediul pârâtului.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Galați, secția civilă, prin sentința civilă nr. 2654 din 28 iulie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competenta de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Huși.

Totodată, a constatat conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casației și Justiție, secția I civilă pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, cu referire la situația de fapt și în raport de dispozițiile art. 107 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., art. 129 alin. (2) - (3) din același cod, Judecătoria Galați, secția civilă a reținut că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Huși s-a făcut cu nesocotirea dispozițiilor art. 130 din C. proc. civ. în contextul în care necompetența de ordine privată nu a fost invocată de către pârât.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huși, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin demersul judiciar cu care a învestit Judecătoria Huși, reclamantul A. a solicitat ca pârâtul B. să fie obligat la îndeplinirea formalităților necesare transcrierii dreptului de proprietate al autovehiculului marca x, înmatriculat sub nr. x, ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 17 noiembrie 2016.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, această instanță a avut în vedere faptul că pârâtul are domiciliul în municipiul Galați, județul Galați, iar părțile nu au ales prin contract o altă instanță competentă.

În materia competenței teritoriale, regula de drept comun, exprimată sub forma adagiului actor sequitur forum rei, este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Dispozițiile art. 129 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd că "Necompetența este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."

Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepția celor prevăzute de art. 117-121 din C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Or, atâta timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 din C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În speță, competența teritorială de soluționare a acțiunii deduse judecății având ca obiect obligație de a face, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept personal, anume dreptul corelativ obligației izvorând din contractul de vânzare-cumpărare a unui autoturism, se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun ale art. 107 din C. proc. civ.

În context, se rețin și prevederile art. 116 din C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în ipoteza în care obiectul cererii de chemare în judecată justifică o competență alternativă.

Din perspectiva prevederilor art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., norma de competență aplicabilă în cauză este de ordine privată, iar potrivit art. 130 alin. (3) din același cod, excepția de necompetență fondată pe acest temei de drept poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, instanța neavând legitimare să o invoce din oficiu.

Cum pârâtul B. nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. (1) din Codul de procedură și nici nu s-a prezentat la primul termen de judecată din 14 noiembrie 2019, neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de ordine privată de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., a avut drept efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Huși este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huși.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.