ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1122/2020

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 11 aprilie 2019 pe rolul Judecătoria Huși, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata echivalentului în bani a 570 kg/ha grâu pe an la data introducerii acțiunii, reprezentând contravaloarea arenzii neplătite pentru anii 2016, 2017 și 2018.

II. Hotărârea Judecătoriei Huși:

Prin sentința nr. 1087 din 18 noiembrie 2019, Judecătoria Huși a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a arătat că, față de dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine instanței de la sediul pârâtei, cu atât mai mult cu cât terenul arendat este situat în aceeași localitate - comuna Giarmata, județul Timiș - ce se află în raza de competență a Judecătoriei Timișoara.

III. Hotărârea Judecătoriei Timișoara:

Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara a pronunțat sentința civilă nr. 1914 din 17 februarie 2020, prin care prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huși, a constatat ivit conflictul negativ și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a arătat că excepția necompetenței teritoriale putea fi invocată în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. Cum pârâtul nu a formulat întâmpinare, competența de soluționare a cauzei a rămas dobândită Judecătoriei Huși - instanță pe rolul căreia a fost inițial înregistrată cererea de chemare în judecată.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în răspundere contractuală - pretenții provenite din plată arendă.

Față de obiectul cererii introductive, competența teritorială a instanței chemată să soluționeze acest tip de cauze este stabilită de regula generală cuprinsă în dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În speță, pârâta S.C. B. S.R.L. are sediul în comuna Giarmata, județul Timiș, competența de soluționare a cauzei revenind, potrivit textului de lege anterior enunțat, instanței de la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoriei Timișoara.

Fără a ține seama de această normă de competență teritorială de ordine privată, reclamantul A. a înțeles să înregistreze cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Huși.

Dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Din interpretarea acestui articol reiese că, în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenței la una dintre instanțele competente, instanța astfel învestită neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

În cauză, verificând actele din dosar, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Huși, astfel încât, efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență constă în stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate (consolidarea în mod definitiv a competenței instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea).

Față de considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huși.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huși.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2020.