ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1126/2017

Decizia nr. 1126/2017 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 02 noiembrie 2012, sub nr. x/325/2012, reclamanta SC A. SRL a formulat acțiune în grănițuire, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, solicitând ca prin sentința care se va pronunța să se dispună stabilirea liniei de hotar care desparte proprietatea reclamantei, respectiv parcelele înscrise în C.F. Ghizela, de terenurile arabile proprietatea pârâtei, după cum urmează: - C.F. nedef Sanovița, și obligarea pârâtei să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa, după stabilirea liniei de hotar, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 560 și următoarele C. civ. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara parcelelor înscrise în C.F. Ghizela, în suprafață de 5.800 mp, C.F. Ghizela, în suprafață de 28.500 mp și C.F. Ghizela, în suprafață de 2.500 mp. Pârâta a demarat lucrări neautorizate de excavații în zona corpului de bazalt din satele Sanovița-Lucareț, aflate în com. Ghizela, pe terenurile proprietatea reclamantei în suprafața totală de 36.800 mp, afectându-i o suprafața de teren. Între terenurile reclamantei și parcelele pârâtei a existat o linie de hotar delimitată prin semne exterioare, însă, datorită lucrărilor de excavații, aceasta nu mai poate fi observată, motiv care generează neînțelegeri.

Ca atare, pârâta a valorificat roca de pe terenurile proprietatea reclamantei afectând în mod grav o suprafața foarte mare din suprafața totală pe care o deține aceasta în proprietate. A solicitat a se stabili linia de hotar reală, care separă proprietățile părților și obligarea pârâtei să respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren acaparată. Prin cererea precizatoare formulată la data de 12 decembrie 2012, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro (453.490 lei), reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în urma excavărilor realizate pe terenurile care fac obiectul cererii de grănițuire. Cererea precizatoare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1345 și următoarele și art. 1349 și următoarele C. civ.

În motivarea precizării de acțiune, reclamanta a reiterat starea de fapt expusă în acțiunea introductivă și a învederat că, în baza calculelor efectuate prin raportul geologic privind lucrările de excavații executate de pârâtă, a rezultat un volum de rocă utilă excavată de 176.306 m 3 , respectiv 458.395 tone de bazalt; luând în considerare un preț mediu de valorificare de 17 lei/tonă piatră brută, valoarea rezervei geologice extrase din terenurile proprietatea reclamantei se cifrează la 7.790.000 lei. Drept urmare, întrucât prin aceste lucrări de excavații neautorizate i-a fost afectată, în mod grav, suprafața de 22.071 mp din suprafața totală pe care o deține în proprietate, reclamanta a apreciat că este îndreptățită a primi despăgubirile solicitate.

Prin sentința civilă nr. 1893 din 7 februarie 2013, Judecătoria Timișoara a respins excepția de necompetență materială; a admis excepția de necompetență teritorială absolută și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Lugoj sub nr. x/325/2012 la data de 05 martie 2013. Prin cererea precizatoare aflată la fila 33 (dosarul Judecătoriei Lugoj), reclamanta a arătat că suprafața terenului revendicat este de 3,68 ha, repartizată astfel: 2,85 ha, conform C.F. Ghizela; 0,58 ha, conform C.F. Ghizela; 0,25 ha, conform C.F. Ghizela. A susținut că suprafața terenului revendicat se modifică pe zi ce trece, din cauza faptului că pârâta realizează excavări pe teren, motiv pentru care nu se poate preciza suprafața exactă a acestuia.

Valoarea imobilului revendicat este de 550.000 lei, sumă care cuprinde atât valoarea terenului, cât și a produsului care a fost exploatat de pe teren, urmând ca valoarea finală a imobilului revendicat, precum și a valorii exploatării să fie stabilită de către un expert evaluator. Prin sentința civilă nr. 1627 din 12 iunie 2013, Judecătoria Lugoj a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii civile în favoarea Tribunalului Timiș. La Tribunalul Timiș cauza a fost înregistrată la data de 14 august 2013 pe rolul secției a II-a civile, sub nr. x/325/2012. La termenul de judecată din 06 septembrie 2013, instanța, din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă nr. 669/LP/PI din 10 septembrie 2013, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în vederea pronunțării regulatorului de competență. Prin sentința civilă nr. 28/PI/CC din 21 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj. Prin Decizia civilă nr. 126 din 17 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC B. SRL și a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Timiș.

Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub nr. x/325/2012, la data de 03 martie 2014. Prin încheierea de ședință din 13 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/325/2012*, s-a transpus dosarul secției I civile. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș, secția I civilă, sub nr. x/325/2012**. Prin sentința civilă nr. 2375/PI din 4 octombrie 2016, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC A. SRL. Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat, potrivit extraselor de carte funciară depuse, că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor cu privire la care solicită grănițuirea, astfel: prin act notarial, contract de vânzare-cumpărare din 11 august 2011, încheiat de B.N.P., C. asupra terenului arabil în suprafață de 28.500 mp, înscris în C.F.

Ghizela, fără număr topografic, cu mențiunea în C.F. de teren neîmprejmuit imobil înregistrat în planul cadastral fără localizare certă datorită lipsei planului parcelar;. prin act notarial, contract de vânzare-cumpărare din 11 august 2011, încheiat de B.N.P., C., asupra terenului arabil în suprafață de 5.800 mp, înscris în C.F. Ghizela, fără număr topografic, cu mențiunea în C.F. de teren neîmprejmuit imobil înregistrat în planul cadastral fără localizare certă datorită lipsei planului parcelar; prin act notarial, contract de vânzare-cumpărare din 04 iulie 2012, încheiat de B.N.P., D. asupra terenului arabil în suprafață de 2.500 mp, înscris în C.F. Ghizela, fără număr topografic, cu mențiunea în C.F.

de teren neîmprejmuit imobil înregistrat în planul cadastral fără localizare certă datorită lipsei planului parcelar. Terenurile mai sus descrise au format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, pentru acestea fiind emise titluri de proprietate pe numele persoanelor îndreptățite de la care au fost achiziționate de către reclamantă. Pârâta SC B. SRL a dobândit - prin contractul de vânzare-cumpărare sub condiție suspensivă, autentificat din 18 octombrie 2007 de B.N.P., E. - dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile: suprafața de 15.894 mp, înscrisă în CF Șanovița; suprafața de 1.598 mp, înscrisă în C.F. Lucăreț. Conform extraselor C.F. depuse la dosar de către reclamantă, pârâta este înscrisă drept proprietară a următoarelor terenuri arabile extravilane cu privire la care se solicită grănițuirea, astfel: în C.F.

nedef. Sanovița, cu suprafața de 1 ha 8.300 mp, cu titlu de cumpărare înscris în 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 5.800 mp, cu titlu de cumpărare înscris din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 5.800 mp, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 1 ha 8.000 mp, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 1 ha 5.500 mp, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 1 ha, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 1 ha, cu titlu de cumpărare înscris din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 5.800 mp, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef.

Sanovița, cu suprafața de 5.800 mp, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 1 ha și 1.600 mp, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 5.800 mp, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 8.700 mp, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 1 ha și 5.000 mp, cu titlu de cumpărare din 2007. Reclamanta a solicitat grănițuirea tuturor imobilelor mai sus descrise, proprietatea părților și a revendicat suprafața de teren pe care susține că pârâta o exploatează din proprietatea sa. Tribunalul a reținut că, prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008, emis de F., s-a aprobat transferul drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate potrivit Licenței de concesiune pentru exploatarea bazaltului nr. 502/1999 din perimetrul Sanovița-Lucăreț, încheiată între F. și SC G. SA, către SC B. SRL (având anexă și fișa perimetrului de exploatare aferentă licenței).

Expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză a relevat împrejurarea că pârâta a efectuat lucrări de excavare, atât peste parcelele pe care le deține, cât și - parțial - peste parcelele proprietatea reclamantei (răspuns la obiectivul 2 al expertizei, fila 63, Dosar nr. x/325/20012** al Tribunalului Timiș, vol. I), că terenurile asupra cărora s-a realizat excavarea de către pârâtă, terenuri aflate în proprietatea reclamantei, se află cuprinse în perimetrul de exploatare al ordinului mai sus enunțat (răspuns la obiectivul 3 al expertizei - fila 66, Dosar nr. x/325/20012** al Tribunalului Timiș, vol. I), că, în teren, parcelele deținute și exploatate de SC B. SRL, conform Licenței de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008, se regăsesc în perimetrul de exploatare conform licenței (răspuns la obiectivul 4 al expertizei, fila 66, Dosar nr. x/325/20012** al Tribunalului Timiș, vol. I), că lucrările de exploatare desfășurate de către pârâtă s-au încadrat în perimetrul, conform Licenței de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2005. Instanța de fond a statuat că, în fapt, pârâta a dobândit terenul pe care îl exploatează - conform licenței mai sus descrisă - încă din anul 2007 - anterior datei la care a cumpărat reclamanta terenurile (care, conform extraselor C.F.

nu au fost împrejmuite și au fost înregistrate în planul cadastral fără localizare certă, datorită lipsei planului cadastral). Reclamanta nu a invocat împrejurarea că la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare ce menționau suprafața reală posedată de vânzători și limitele în raport cu vecinii, inclusiv cu proprietatea pârâtei, în anul 2011,autorii vânzători purtau vreun litigiu cu pârâta pentru revendicarea unei porțiuni de teren, calitatea procesuală activă fiind transmisă subdobânditorilor cu titlu particular.

În cauză, expertiza tehnică de specialitatea, necontestată în vreun mod de către reclamantă,a stabilit că terenurile asupra cărora s-a realizat excavarea de către pârâtă, terenuri aflate în proprietatea reclamantei, se află cuprinse în perimetrul de exploatare al ordinului mai sus enunțat; că, în teren, parcelele deținute și exploatate de SC B. SRL, conform Licenței de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008, se regăsesc în perimetrul de exploatare conform licenței; că lucrările de exploatare desfășurate de către pârâtă s-au încadrat în perimetrul, conform Licenței de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2005. Or, în acțiunea în revendicare reclamanta trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra fondului a cărui restituire se solicită, în caz contrar acțiunea sa urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

În litigiu pendinte, reclamanta nu a probat că pârâta a ocupat abuziv terenurile proprietatea sa,ci, așa după cum rezultă din înscrisuri și expertiză, că aceasta exploatează terenurile conform Licenței de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008, cu respectarea perimetrului de exploatare, anterior datei la care reclamanta a achiziționat terenurile evidențiate în titlurile de proprietate. Pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor sale cu mult timp înainte de data la care reclamanta a cumpărat terenurile. Tot cu mult timp înainte ca reclamanta să fi cumpărat imobilele, pârâta a început exploatarea parcelelor cuprinse în perimetrul licenței de exploatare.

Rezultă că, la data la care reclamanta a cumpărat imobilele, în 2011, terenurile revendicate erau exploatate de către pârâtă în baza unui act valid de exploatare, în acord cu normele legale în materie - Licența de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008. Această situație exista la data când reclamanta a cumpărat terenurile de la vânzătorii - titulari ai titlurilor de proprietate, cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate - iar,amplasamentul pe care îl exploata pârâta la data când reclamanta a cumpărat imobilele, a rămas neschimbat până în prezent. Or, în acest caz reclamanta nu poate pretinde că pârâta i-ar fi ocupat vreo suprafață din terenul proprietatea sa.

Practica judiciară a statuat că, în cazul în care linia de hotar dintre două proprietăți este neschimbată, atunci este inadmisibilă promovarea unei acțiuni în revendicare de către persoana care are mai puțin teren decât figurează în titlul de proprietate, chiar dacă pârâta ar deține o suprafață mai mare de teren decât cea trecută în actele sale de proprietate. În concluzie, tribunalul a apreciat că cererea prin care reclamanta a revendicat de la pârâta suprafața de teren este neîntemeiată, deoarece nu s-a dovedit că pârâta ar fi ocupat fără titlu sau abuziv vreo suprafață de teren din imobilele cumpărate de către reclamantă.

Raportat la această stare de fapt, petitul privind grănițuirea a fost, pentru același considerente, respins ca fiind neîntemeiat, iar petitul privind pretențiile nu a mai fost analizat, demersul apărând inutil soluționării cauzei în condițiile în care s-a reținut că pârâta nu ocupă abuziv proprietatea reclamantei, astfel că nu se impunea a se stabili existența vreunui prejudiciu. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A. SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, la data de 05 decembrie 2016, sub nr. x/325/2012**. La termenul de judecată din 2 februarie 2017, curtea a respins cererea formulată de intimata-pârâtă, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., privind suspendarea judecării cauzei până la soluționarea Dosarului nr. x/252/2015 al Judecătoriei Lugoj, având ca obiect constatarea nulității titlurilor de proprietate care vizează și terenul reclamantei. Prin notele de ședință depuse la data de 28 februarie 2017, pârâta SC B. SRL a arătat că, prin sentința civilă nr. 470 din 16 februarie 2017, pronunțată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2015, a fost admisă în partea acțiunea, constatându-se nulitatea absolută integrală a TP din 07 ianuarie 2011, emis numitei H., precum și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 august 2011 de B.N.P., C., încheiat între H. și SC A. SRL cu privire la terenul în suprafață de 28.500 mp care face obiectul prezentului dosar, înscris în C.F.

Ghizela, dispunându-se radierea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC A. SRL. Prin Decizia nr. 29 din 9 martie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 2375/PI din 4 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că acțiunea formulată și precizată a fost inițiată, așa cum rezultă din motivare, urmare a faptului că reclamanta pretinde că pârâta ar fi demarat lucrări neautorizate de excavații în zona corpului de bazalt pe o parte din terenurile reclamantei, iar linia de hotar delimitată prin semne exterioare nu mai există din cauza lucrărilor de excavații.

Rezultă, așadar, că acțiunea cuprinzând petitele de grănițuire, revendicare și pretenții a fost demarată ca urmare a activităților pârâtei desfășurate în baza Licenței de concesiune pentru exploatarea bazaltului nr. 502/1999 din perimetrul Sanovița-Lucăreț ca urmare a transferului drepturilor dobândite și obligațiilor prevăzute în aceasta prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008 emis de F. Așa cum în mod corect a reținut tribunalul, expertiza tehnică judiciară efectuată în primă instanță a arătat că lucrările desfășurate de pârâtă s-au încadrat în perimetrul stabilit conform licenței mai sus menționate.

De asemenea, tribunalul a constatat, din înscrisurile depuse la dosar, că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor pe care pretinde că le-a afectat pârâta prin activitatea de exploatare a bazaltului ulterior emiterii Licenței de concesiune pentru exploatarea bazaltului nr. 502/1999 și a Ordinului nr. 9 din 25 ianuarie 2008 al F. Conform art. 16 din Legea nr. 61/1998 - legea minelor - în vigoare la data emiterii Licenței de concesiune nr. 502/1999, dreptul obținut prin dare în administrare sau în concesiune este un drept distinct de cel de proprietate asupra terenurilor și nu poate fi în niciun fel afectat de către titular în beneficiul unui terț, decât în condițiile art. 14, iar, în condițiile art. 28, titularul licenței are următoarele drepturi:a) de acces, în condițiile legii, la terenurile sau suprafețele necesare desfășurării activităților miniere în limitele perimetrului prevăzut în licență; b) să execute, în limitele perimetrului acordat, toate activitățile miniere prevăzute în licență; c) să dispună asupra cantităților de produse miniere realizate; (…) h) să construiască drumuri, poduri, căi ferate, rețele electrice, precum și alte utilități de infrastructură necesare activităților miniere, în condițiile legii.

Totodată, potrivit art. 26 din Legea nr. 85/2003 (care a abrogat Legea nr. 61/1998), în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 9 din 25 ianuarie 2008 al F., dreptul obținut prin concesiune, drept distinct de cel de proprietate asupra terenurilor, nu poate fi în niciun fel transmis de către titular în beneficiul unei alte persoane juridice decât în condițiile art. 24, iar, conform art. 38, titularul licenței/permisului are următoarele drepturi:a) să aibă acces, în condițiile legii, la terenurile necesare desfășurării activităților miniere în limitele perimetrului prevăzut în licență/permis; b) să execute toate activitățile miniere prevăzute în licență/permis, în limitele perimetrului acordat; c) să dispună asupra cantităților de produse miniere realizate; (…) h) să construiască drumuri, poduri, căi ferate, rețele electrice, precum și alte utilități de infrastructură necesare activităților miniere, în condițiile legii.

În consecință, deoarece pârâta a desfășurat activitățile permise de licența de concesiune ca urmare a dobândirii drepturilor și obligațiilor prevăzute în aceasta prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008 emis de F. în perimetrul prevăzut de aceste acte juridice care nu au fost contestate, tribunalul a concluzionat în mod corect că nu se poate reține o ocupare abuzivă, fără titlu, a imobilelor menționate de reclamantă. Curtea a mai reținut că, în sens material, dreptul la acțiunea în grănițuire reglementat de dispozițiile art. 560 C. civ. reprezintă posibilitatea pentru proprietarul unui fond limitrof de a pretinde vecinului său restabilirea hotarului real ce separă fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.

Însă acțiunea inițiată de reclamantă, cum s-a arătat mai sus, nu a avut ca premisă vreo neînțelegere cu proprietarul vecin asupra semnelor de hotar care despart proprietățile vecine, ci invocarea unei pretinse încălcări a dreptului său de proprietate de către pârâtă ca urmare a activității de exploatare desfășurată în baza licenței de concesiune. Or, atât timp cât pârâta are drepturile prevăzute de dispozițiile legale mai sus citate în baza licenței de concesiune pentru exploatarea bazaltului din perimetrul Sanovița-Lucăreț ca urmare a transferului drepturilor dobândite și obligațiilor prevăzute în aceasta prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008 emis de F., acte anterioare dobândirii de către reclamantă a imobilelor pe care susține că le-a folosit pârâta, în mod legal și întemeiat tribunalul a respins petitele de grănițuire și revendicare formulate de reclamantă și, pe cale de consecință, a reținut că petitul de pretenții nu mai este necesar a fi analizat.

În termen legal, împotriva acestei decizii și a tuturor încheierilor pronunțate în Dosarul nr. x/325/2012** a formulat recurs recurenta-reclamantă, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 10 mai 2017, sub nr. x/325/2012**. În motivare, aceasta a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică și nelegală, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. R ecurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a pornit de la o premisă eronată, menționând în considerentele deciziei recurate (pag. 20 parag. 3) că aceasta ar fi pretins că intimata-pârâtă a demarat,pe o parte din terenurile sale, lucrări neautorizate de excavații în zona corpului de bazalt.

A apreciat că o astfel de motivare este străină de natura pricinii, întrucât recurenta-reclamantă nu a invocat, ca motiv de apel (și nici ca motiv al acțiunii), faptul că intimata-pârâtă realizează lucrări fără autorizație (lucrări neautorizate), ci a arătat doar că, în cadrul lucrărilor de excavații efectuate, aceasta a intrat și pe terenul său. De altfel, întregul silogism al instanței arată că lucrările efectuate de intimata-pârâtă sunt legale, iar motivul invocat de către recurenta-reclamantă nu poate fi reținut în cauză. Or, acest raționament al instanței de apel este greșit, motiv pentru care apreciază că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește aplicarea în cauză a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a învederat că instanța de apel a aplicat greșit norma de drept material - art. 16 din Legea nr. 61/1998, art. 38 din Legea nr. 85/2003 și art. 555 C. civ. Astfel, instanța de apel a arătat că, potrivit art. 28 din Legea nr. 61/1998, titularul dreptului de concesiune are o serie de drepturi, printre care cel de a executa, în perimetrul acordat, toate activitățile miniere prevăzute în licență. Or, în speță, temeiul de drept indicat de instanța de apel a fost aplicat eronat, în sensul că titularul dreptului de concesiune al rezervei minerale are dreptul de a exploata terenurile existente în perimetrul de exploatare; aceasta numai dacă terenurile se află în proprietatea sa privată sau dacă deține un titlu legal asupra terenurilor exploatate (închiriere, concesiune etc). A interpreta în altă modalitate prevederile art. 16 înseamnă a nesocoti dreptul de proprietate privată.

De altfel, acest text de lege stipulează că dreptul de concesiune este distinct de cel de proprietate,astfel încât dreptul de proprietate asupra terenurilor nu poate fi confundat cu dreptul de concesiune. Prin urmare, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 26 din Legea nr. 85/2003, stabilind că dreptul de concesiune primează dreptului de proprietate privată. De asemenea, a menționat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 555 C. civ., referitoare la dreptul de proprietate privată, dat fiind că a apreciat că dreptul de concesiune conferă titularului dreptul să exploateze bunul cu nesocotirea dreptului de proprietate privată al recurentei-reclamante.

Or, la această dată, recurenta-reclamantă se consideră expropriată de facto de către o persoană privată, care, folosindu-se de o licență de exploatare, îi încalcă dreptul de proprietate privată. Licența de exploatare conferă dreptul la exploatarea terenurilor aflate în proprietatea entității care deține licența, însă nu și dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute de alte persoane. Această licență are rolul de a stabili care este limita în care se poate realiza exploatarea (excavarea) asupra terenurilor aflate în proprietatea celui care deține licența, iar nu asupra tuturor terenurilor, pentru că s-ar încălca prevederile art. 555 C. civ. Or, în accepțiunea instanței de apel, acțiunea pârâtei este legitimă, iar reclamanta nu poate să folosească terenul, deoarece trebuie să aștepte finalizarea lucrărilor de excavare.

Deși legal citată, intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în termenul stipulat de dispozițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, în temeiul art. 305 C. proc. civ. Examinând motivele de recurs formulate la circumstanțele concrete ale cauzei, din perspectiva art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, față de precizare făcută în ședința publică din 23 iunie 2017 și în raport de criticile dezvoltate de către recurenta-reclamantă, instanța de recurs s-a considerat învestită cu soluționarea recursului împotriva Deciziei civile nr. 29 din 9 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

În cauză, p rintr-o primă critică formulată, recurenta-reclamantă a subliniat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în opinia acesteia hotărârea atacată cuprinzând motive străine de natura pricinii. În acest sens, a arătat că instanța de apel a plecat de la o premisă eronată atunci când a analizat motivele de apel, dat fiind că a considerat că această parte a invocat, în apel, că intimata-pârâtă ar fi demarat lucrări neautorizate de excavații în zona corpului de bazalt pe o parte din terenurile aparținând recurentei-reclamante. Or, în faza procesuală anterioară s-a învederat că, făcând astfel de lucrări, intimata-pârâtă a intrat pe terenul proprietate recurentei-reclamante. În aceste condiții, în mod greșit instanța de apel a constatat că lucrările de excavație au fost efectuate în mod legal, în baza unei licențe de exploatare, emisă cu avizele necesare, așadar a verificat dacă s-au efectuat lucrări neautorizate.

În speță, însă, s-a susținut de către recurenta-reclamantă ocuparea nelegală a terenului de către intimata-pârâtă, iar nu efectuarea de lucrări neautorizate. Înalta Curte constată că, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În litigiul pendinte, recurenta-reclamantă a înțeles să învestească instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni în grănițuire, respectiv în revendicare, arătând că intimata-pârâtă a demarat lucrări neautorizate de excavații în zona corpului de bazalt din satele Sanovița-Lucăreț , pe terenurile proprietatea sa.

Întrucât prin aceste lucrări de excavații neautorizate i-a fost afectat, în mod grav, suprafața de 22.071 mp din suprafața totală pe care o deține în proprietate, recurenta-reclamantă a apreciat că este îndreptățită a primi despăgubirile solicitate, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în urma excavărilor realizate pe terenurile care fac obiectul cererii de grănițuire. Recurenta-reclamantă a mai învederat că suprafața terenului revendicat se modifică pe zi ce trece, din cauza faptului că intimata-pârâtă realizează excavări pe teren, motiv pentru care nu poate aprecia suprafața exactă a acestuia. Prin sentința civilă nr. 2375 din 4 octombrie 2016 , Tribunalul Timiș, secția I civilă, a respins acțiunea promovată de SC A. SRL , reținând că reclamanta a solicitat grănițuirea imobilelor proprietatea părților și a revendicat suprafața de teren pe care susține că pârâta o exploatează din proprietatea sa.

Totodată, instanța de fond a constatat că expertiza tehnică de specialitate, necontestată de către reclamantă, a stabilit că terenurile asupra cărora s-a realizat excavarea de către pârâtă, terenuri aflate în proprietatea societății reclamante, se află cuprinse în perimetrul de exploatare menționat în Licența de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008 și că lucrările de exploatare desfășurate de către pârâtă s-au încadrat în perimetrul indicat în licența de exploatare mai sus amintită. În speță, reclamanta nu a probat că pârâta a ocupat abuziv terenurile proprietatea sa, ci, dimpotrivă, că aceasta exploatează trenurile conform Licenței de exploatare nr. 502/1999, așadar cu respectarea perimetrului de exploatare menționat în actul respectiv, anterior datei la care reclamanta a achiziționat terenurile evidențiate în titlurile de proprietate.

Rezultă că, la data la care reclamanta a cumpărat imobilele, în 2011, terenurile revendicate erau exploatate de către pârâtă pe baza unui act valid de exploatare, în acord cu normele legale în materie. În acest caz, reclamanta nu poate pretinde că pârâta i-ar fi ocupat vreo suprafață din terenul proprietatea sa. Prin criticile formulate în apel reclamanta a precizat că instanța de fond realizează un silogism care nu poate fi primit, folosind termeni care se contrazic. Astfel, pe de o parte arată că reclamanta nu a probat că pârâta a ocupat abuziv terenurile proprietatea, iar, pe de altă parte, că aceasta exploatează terenurile conform licenței de exploatare, cu respectarea perimetrului de exploatare.

Totodată, a învederat că din considerentele expuse de către instanța de fond reiese că pârâta a adus atingere dreptului său de proprietate prin faptul că realizează lucrări de exploatare în terenul deținut de societatea reclamantă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 480 C. civ. Prin Decizia nr. 29 din 9 martie 2017 , Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul formulat de SC A. SRL , statuând, în considerente, că acțiunea formulată și precizată a fost inițiată urmare a faptului că societatea reclamantă pretinde că pârâta ar fi demarat lucrări neautorizate de excavație pe o parte din terenurile sale, ceea ce a condus la modificarea liniei de hotar delimitată prin semne exterioare.

Ca atare, cererea pendinte a fost demarată drept consecință a activităților pârâtei desfășurate în baza licenței de exploatare. În acest context, instanța de apel a analizat dispozițiile legale existente la data emiterii licenței de exploatare pentru a verifica în ce măsură pârâta a desfășurat activitățile permise de licență și a concluzionat că nu se poate reține o ocupare abuzivă, fără titlu, a imobilelor menționate de reclamantă. Aceeași instanță a statuat în sensul că acțiunea inițiată de reclamantă nu a avut ca premisă vreo neînțelegere cu proprietarul vecin asupra semnelor de hotar care despart proprietățile vecine, ci invocarea unei pretinse încălcări a dreptului de proprietate de către pârâtă ca urmare a activității de exploatare desfășurate în baza licenței de concesiune.

Date fiind considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată nu cuprinde motive care nu au fost invocate, respectiv care ar fi străine de natura pricinii. Astfel, Înalta Curte observă că instanța de apel s-a pronunțat în limitele deduse judecății atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin motivele de apel, cu respectarea principiului tantum devolutum, quantumapellatum, soluționând acțiunea reclamantei cât privește petitele ce vizau grănițuirea, revendicarea și plata contravalorii prejudiciului cauzat acesteia. În speță, considerentele expuse de instanța de apel au în vedere împrejurarea că de esența acțiunii în revendicare este faptul ocupării abuzive, fără titlu, a imobilului revendicat de către reclamantă de către posesorul neproprietar, respectiv de către pârâtă.

În cazul de față însă, instanța de apel reține faptul că pârâta deține un drept de exploatare instituit printr-un ordin care nu a fost contestat în ceea ce privește întinderea perimetrului de exploatare, astfel încât aceasta nu exploatează nelegal terenul deținut de reclamantă. Or, în această situație, nu se poate vorbi de utilizarea unor argumente străine de natura pricinii, cu atât mai mult cu cât instanța de control s-a raportat la obiectul supus dezbaterii - acțiunea în revendicare, necercetând un alt temei juridic decât cel invocat de către reclamantă. Instanța de apel nu reține că în cauză ar fi vorba de lucrări autorizate sau neautorizate, ci că efectuarea acestora s-a făcut în baza licenței de exploatare, astfel că terenul nu este ocupat abuziv, aceste considerente nefiind contradictorii în raport cu pretențiile formulate de reclamantă.

În cauză, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,recurenta-reclamantă a învederat că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material - art. 16 din Legea nr. 61/1998, art. 38 din Legea nr. 85/2003 și art. 555 C. civ. Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că trimiterea la dispozițiile din Legea nr. 61/1998, respectiv Legea nr. 85/2003 s-a făcut de către instanța de apel în legătură cu analiza valabilității și efectelor dreptului recunoscut pârâtei,obținut prin darea în concesiune a imobilelor înscrise în perimetrul de exploatare cuprins în Licența de exploatare nr. 502/1999.

În concret, în speță, instanța de apel a apreciat, pe baza probelor administrate, că pârâta deține un titlu legal asupra terenurilor exploatate, respectiv Licența de exploatare nr. 502/1999, prin care se recunoaște acestei părți dreptul de concesiune pentru exploatarea bazaltului din perimetrul Sanovița-Lucăreț , împrejurare de natură a paraliza efectele acțiunii în revendicare formulate de recurenta-reclamantă. Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu se justifică invocarea aplicării greșite a normelor legale reținute în considerentele deciziei recurate ( art. 16 și 28 din Legea nr. 61/1998; art. 26 și 38 din Legea nr. 85/2003 ) din perspectiva analizei acțiunii în revendicare prin raportare la prevederile art. 555 C. civ.

Cât privește încălcarea acestei din urmă dispoziții, Înalta Curte constată că „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuum, în limitele stabilite de lege. În condițiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalitate și dezmembrăminte după caz”.

În cauză, prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008, emis de F., privind transferul drepturilor și al obligațiilor prevăzute în licența de concesiune pentru exploatare încheiată între F. și SC G. SA, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003 - „titularul unei licențe poate transfera unei alte persoane juridice drepturile dobândite și obligațiile asumate numai cu aprobarea prealabilă scrisă a autorității competente” - s-a aprobat transferul drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate potrivit Licenței de concesiune pentru exploatarea bazaltului nr. 502/1999 din perimetrul Sanovița-Lucăreț , încheiată între F. și SC G. SRL, către SC B. SRL. Anterior, prin H.G. nr. 876/1999 s-au aprobat licențele de concesiune a activității de exploatare, încheiate între F., în calitate de concedent, și SC I. SA, în calitate de concesionar pentru mai multe perimetre de exploatare, între care și zona Sanovița-Lucăreț , județul Timiș.

Licența nr. 502/1999 a fost atribuită către SC I. SA Timișoara la 16 iunie 1999, în baza art. 46 din Legea minelor nr. 61/1998, fiind aprobată prin H.G. nr. 876/1999 și publicată în M. Of. nr. 522 din 27 octombrie 1999. În data de 29 noiembrie 2001, această licență a fost transferată de la SC I. SA Timișoara la SC G. SRL, iar, ulterior, către intimata-pârâtă, prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008. Obiectul licenței de exploatare l-a constituit exploatarea resurselor minerale de bazalt din perimetrul Sanovița-Lucăreț . Așadar, licența de exploatare astfel emisă a stabilit limitele în care se poate realiza exploatarea (excavarea) acestor resurselor minerale. Or, Înalta Curte reține că dreptul de concesiune deținut de intimata-pârâtă, constituit în baza contractului de concesiune încheiat între autoritatea concedentă și societatea pârâtă conferă titularului său, în mod temporar, atributele posesiei, folosinței și dispoziției.

În consecință, în speță, dreptul de concesiune atribuit intimatei-pârâte conferă acesteia dreptul de a exploata bunurile aflate în limitele perimetrului de exploatare indicat în licența de exploatare, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 555 C. civ., care au în vedere raporturile existente între un proprietar neposesor și un posesor neproprietar, iar nu situația din litigiu pendinte. Intimata-pârâtă SC B. SRL invocă un contract de concesiune necontestat în ceea ce privește valabilitatea acestuia, obținut anterior dreptului de proprietate opus de către recurenta-reclamantă. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin urmare, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 29 din 9 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Întrucât recurenta-reclamantă a căzut în pretenții, Înalta Curte, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata sumei de 5.950 lei, către intimata-pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată (constând în onorariu de avocat conform facturii din 19 iunie 2017, eliberată de Cabinetul Individual de Avocatură J., și extrasului de cont din 20 iunie 2017, emis de SC K. SA).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 29 din 9 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca nefondat. Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.950 lei, către intimata-pârâtă SC B. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2017.