ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1126/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1126/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1126/2017

Deliberând

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 02 noiembrie 2012, sub nr.

x/325/2012, reclamanta SC A. SRL a formulat acțiune în

grănițuire, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, solicitând ca prin

sentința care se va pronunța să se dispună stabilirea

liniei de hotar care desparte proprietatea reclamantei, respectiv parcelele

înscrise în C.F. Ghizela, de terenurile arabile proprietatea pârâtei, după

cum urmează: - C.F. nedef Sanovița, și obligarea pârâtei

să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de

teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa, după stabilirea liniei de

hotar, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 560 și următoarele C. civ.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara parcelelor

înscrise în C.F. Ghizela, în suprafață de 5.800 mp, C.F. Ghizela, în

suprafață de 28.500 mp și C.F. Ghizela, în suprafață

de 2.500 mp. Pârâta a demarat lucrări neautorizate de excavații în

zona corpului de bazalt din satele Sanovița-Lucareț, aflate în com.

Ghizela, pe terenurile proprietatea reclamantei în suprafața totală

de 36.800 mp, afectându-i o suprafața de teren. Între terenurile

reclamantei și parcelele pârâtei a existat o linie de hotar

delimitată prin semne exterioare, însă, datorită lucrărilor

de excavații, aceasta nu mai poate fi observată, motiv care

generează neînțelegeri. Ca atare, pârâta a valorificat roca de pe

terenurile proprietatea reclamantei afectând în mod grav o suprafața

foarte mare din suprafața totală pe care o deține aceasta în

proprietate.

A solicitat a

se stabili linia de hotar reală, care separă proprietățile

părților și obligarea pârâtei să respecte dreptul de

proprietate și posesie asupra fâșiei de teren acaparată.

Prin cererea

precizatoare formulată la data de 12 decembrie 2012, reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro (453.490 lei),

reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în urma excavărilor

realizate pe terenurile care fac obiectul cererii de grănițuire.

Cererea

precizatoare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1345 și următoarele

și art. 1349 și următoarele C. civ.

În motivarea

precizării de acțiune, reclamanta a reiterat starea de fapt expusă

în acțiunea introductivă și a învederat că, în baza

calculelor efectuate prin raportul geologic privind lucrările de

excavații executate de pârâtă, a rezultat un volum de rocă

utilă excavată de 176.306 m

3

, respectiv 458.395 tone de

bazalt; luând în considerare un preț mediu de valorificare de 17

lei/tonă piatră brută, valoarea rezervei geologice extrase din

terenurile proprietatea reclamantei se cifrează la 7.790.000 lei.

Drept urmare,

întrucât prin aceste lucrări de excavații neautorizate i-a fost

afectată, în mod grav, suprafața de 22.071 mp din suprafața

totală pe care o deține în proprietate, reclamanta a apreciat că

este îndreptățită a primi despăgubirile solicitate.

Prin

sentința civilă nr. 1893 din 7 februarie 2013, Judecătoria

Timișoara a respins excepția de necompetență

materială; a admis excepția de necompetență

teritorială absolută și a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj.

Dosarul a

fost înregistrat la Judecătoria Lugoj sub nr. x/325/2012 la data de 05

martie 2013.

Prin cererea

precizatoare aflată la fila 33 (dosarul Judecătoriei Lugoj),

reclamanta a arătat că suprafața terenului revendicat este de

3,68 ha, repartizată astfel: 2,85 ha, conform C.F. Ghizela; 0,58 ha,

conform C.F. Ghizela; 0,25 ha, conform C.F. Ghizela. A susținut că

suprafața terenului revendicat se modifică pe zi ce trece, din cauza

faptului că pârâta realizează excavări pe teren, motiv pentru

care nu se poate preciza suprafața exactă a acestuia. Valoarea imobilului

revendicat este de 550.000 lei, sumă care cuprinde atât valoarea

terenului, cât și a produsului care a fost exploatat de pe teren, urmând

ca valoarea finală a imobilului revendicat, precum și a valorii

exploatării să fie stabilită de către un expert evaluator.

Prin

sentința civilă nr. 1627 din 12 iunie 2013, Judecătoria Lugoj a

admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a acțiunii civile în favoarea

Tribunalului Timiș.

La Tribunalul

Timiș cauza a fost înregistrată la data de 14 august 2013 pe rolul secției

a II-a civile, sub nr. x/325/2012.

La termenul

de judecată din 06 septembrie 2013, instanța, din oficiu a invocat excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Timiș.

Prin

sentința civilă nr. 669/LP/PI din 10 septembrie 2013, Tribunalul

Timiș, secția a II-a civilă, a admis excepția

necompetenței materiale; a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj. A constatat ivit conflictul negativ

de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel

Timișoara, secția a II-a civilă, în vederea

pronunțării regulatorului de competență.

Prin

sentința civilă nr. 28/PI/CC din 21 octombrie 2013, Curtea de Apel

Timișoara a stabilit competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Lugoj.

Prin Decizia civilă

nr. 126 din 17 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC

B. SRL și a stabilit competența de soluționare în favoarea

Tribunalului Timiș.

Ulterior,

cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a

II-a civilă, sub nr. x/325/2012, la data de 03 martie 2014.

Prin

încheierea de ședință din 13 iunie 2014, pronunțată în

Dosarul nr. x/325/2012*, s-a transpus dosarul secției I civile.

Cauza a fost

înregistrată la Tribunalul Timiș, secția I civilă, sub nr. x/325/2012**.

Prin

sentința civilă nr. 2375/PI din 4 octombrie 2016, Tribunalul

Timiș, secția I civilă, a respins acțiunea precizată,

formulată de reclamanta SC A. SRL.

Pe fondul

cauzei, tribunalul a constatat, potrivit extraselor de carte funciară

depuse, că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor

cu privire la care solicită grănițuirea, astfel: prin act

notarial, contract de vânzare-cumpărare din 11 august 2011, încheiat de B.N.P.,

C. asupra terenului arabil în suprafață de 28.500 mp, înscris în C.F.

Ghizela, fără număr topografic, cu mențiunea în C.F. de

teren neîmprejmuit imobil înregistrat în planul cadastral fără

localizare certă datorită lipsei planului parcelar;. prin act

notarial, contract de vânzare-cumpărare din 11 august 2011, încheiat de B.N.P.,

C., asupra terenului arabil în suprafață de 5.800 mp, înscris în C.F.

Ghizela, fără număr topografic, cu mențiunea în C.F. de

teren neîmprejmuit imobil înregistrat în planul cadastral fără

localizare certă datorită lipsei planului parcelar; prin act

notarial, contract de vânzare-cumpărare din 04 iulie 2012, încheiat de B.N.P.,

D. asupra terenului arabil în suprafață de 2.500 mp, înscris în C.F. Ghizela,

fără număr topografic, cu mențiunea în C.F. de teren

neîmprejmuit imobil înregistrat în planul cadastral fără localizare

certă datorită lipsei planului parcelar.

Terenurile

mai sus descrise au format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în

baza legilor fondului funciar, pentru acestea fiind emise titluri de

proprietate pe numele persoanelor îndreptățite de la care au fost

achiziționate de către reclamantă.

Pârâta SC B.

SRL a dobândit - prin contractul de vânzare-cumpărare sub condiție suspensivă,

autentificat din 18 octombrie 2007 de B.N.P., E. - dreptul de proprietate

asupra următoarelor imobile: suprafața de 15.894 mp, înscrisă în

CF Șanovița; suprafața de 1.598 mp, înscrisă în C.F. Lucăreț.

Conform

extraselor C.F. depuse la dosar de către reclamantă, pârâta este

înscrisă drept proprietară a următoarelor terenuri arabile

extravilane cu privire la care se solicită grănițuirea, astfel:

în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 1 ha 8.300 mp, cu titlu de

cumpărare înscris în 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața

de 5.800 mp, cu titlu de cumpărare înscris din 2007; în C.F. nedef. Sanovița,

cu suprafața de 5.800 mp, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef.

Sanovița, cu suprafața de 1 ha 8.000 mp, cu titlu de cumpărare din

2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 1 ha 5.500 mp, cu titlu

de cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de

1 ha, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu

suprafața de 1 ha, cu titlu de cumpărare înscris din 2007; în C.F.

nedef. Sanovița, cu suprafața de 5.800 mp, cu titlu de cumpărare

din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 5.800 mp, cu titlu

de cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de

1 ha și 1.600 mp, cu titlu de cumpărare din 2007; în C.F. nedef.

Sanovița, cu suprafața de 5.800 mp, cu titlu de cumpărare din 2007;

în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 8.700 mp, cu titlu de

cumpărare din 2007; în C.F. nedef. Sanovița, cu suprafața de 1

ha și 5.000 mp, cu titlu de cumpărare din 2007.

Reclamanta a

solicitat grănițuirea tuturor imobilelor mai sus descrise,

proprietatea părților și a revendicat suprafața de teren pe

care susține că pârâta o exploatează din proprietatea sa.

Tribunalul a reținut

că, prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008, emis de F., s-a aprobat

transferul drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate potrivit Licenței

de concesiune pentru exploatarea bazaltului nr. 502/1999 din perimetrul Sanovița-Lucăreț,

încheiată între F. și SC G. SA, către SC B. SRL (având

anexă și fișa perimetrului de exploatare aferentă licenței).

Expertiza

tehnică judiciară efectuată în cauză a relevat împrejurarea

că pârâta a efectuat lucrări de excavare, atât peste parcelele pe

care le deține, cât și - parțial - peste parcelele proprietatea

reclamantei (răspuns la obiectivul 2 al expertizei, fila 63, Dosar nr. x/325/20012**

al Tribunalului Timiș, vol. I), că terenurile asupra cărora s-a

realizat excavarea de către pârâtă, terenuri aflate în proprietatea

reclamantei, se află cuprinse în perimetrul de exploatare al ordinului mai

sus enunțat (răspuns la obiectivul 3 al expertizei - fila 66, Dosar nr.

x/325/20012** al Tribunalului Timiș, vol. I), că, în teren, parcelele

deținute și exploatate de SC B. SRL, conform Licenței de

exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008,

se regăsesc în perimetrul de exploatare conform licenței

(răspuns la obiectivul 4 al expertizei, fila 66, Dosar nr. x/325/20012**

al Tribunalului Timiș, vol. I), că lucrările de exploatare

desfășurate de către pârâtă s-au încadrat în perimetrul,

conform Licenței de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr.

9 din 25 ianuarie 2005.

Instanța

de fond a statuat că, în fapt, pârâta a dobândit terenul pe care îl exploatează

- conform licenței mai sus descrisă - încă din anul 2007 -

anterior datei la care a cumpărat reclamanta terenurile (care, conform

extraselor C.F. nu au fost împrejmuite și au fost înregistrate în planul

cadastral fără localizare certă, datorită lipsei planului

cadastral).

Reclamanta nu

a invocat împrejurarea că la momentul încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare ce menționau suprafața reală

posedată de vânzători și limitele în raport cu vecinii, inclusiv

cu proprietatea pârâtei, în anul 2011,autorii vânzători purtau vreun

litigiu cu pârâta pentru revendicarea unei porțiuni de teren, calitatea

procesuală activă fiind transmisă subdobânditorilor cu titlu

particular.

În

cauză, expertiza tehnică de specialitatea, necontestată în vreun

mod de către reclamantă,a stabilit că terenurile asupra

cărora s-a realizat excavarea de către pârâtă, terenuri aflate

în proprietatea reclamantei, se află cuprinse în perimetrul de exploatare

al ordinului mai sus enunțat; că, în teren, parcelele deținute

și exploatate de SC B. SRL, conform Licenței de exploatare nr. 502/1999

aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008, se regăsesc în

perimetrul de exploatare conform licenței; că lucrările de

exploatare desfășurate de către pârâtă s-au încadrat în

perimetrul, conform Licenței de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin

Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2005.

Or, în

acțiunea în revendicare reclamanta trebuie să facă dovada

dreptului de proprietate asupra fondului a cărui restituire se

solicită, în caz contrar acțiunea sa urmează a fi respinsă

ca neîntemeiată.

În litigiu

pendinte, reclamanta nu a probat că pârâta a ocupat abuziv terenurile

proprietatea sa,ci, așa după cum rezultă din înscrisuri și

expertiză, că aceasta exploatează terenurile conform Licenței

de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008,

cu respectarea perimetrului de exploatare, anterior datei la care reclamanta a

achiziționat terenurile evidențiate în titlurile de proprietate.

Pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor sale cu mult timp

înainte de data la care reclamanta a cumpărat terenurile. Tot cu mult timp

înainte ca reclamanta să fi cumpărat imobilele, pârâta a început

exploatarea parcelelor cuprinse în perimetrul licenței de exploatare.

Rezultă că, la data la care reclamanta a cumpărat imobilele, în

2011, terenurile revendicate erau exploatate de către pârâtă în baza

unui act valid de exploatare, în acord cu normele legale în materie - Licența

de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008.

Această

situație exista la data când reclamanta a cumpărat terenurile de la

vânzătorii - titulari ai titlurilor de proprietate, cărora li s-a

reconstituit dreptul de proprietate - iar,amplasamentul pe care îl exploata

pârâta la data când reclamanta a cumpărat imobilele, a rămas

neschimbat până în prezent.

Or, în acest

caz reclamanta nu poate pretinde că pârâta i-ar fi ocupat vreo

suprafață din terenul proprietatea sa.

Practica

judiciară a statuat că, în cazul în care linia de hotar dintre

două proprietăți este neschimbată, atunci este

inadmisibilă promovarea unei acțiuni în revendicare de către

persoana care are mai puțin teren decât figurează în titlul de

proprietate, chiar dacă pârâta ar deține o suprafață mai

mare de teren decât cea trecută în actele sale de proprietate.

În concluzie,

tribunalul a apreciat că cererea prin care reclamanta a revendicat de la

pârâta suprafața de teren este neîntemeiată, deoarece nu s-a dovedit

că pârâta ar fi ocupat fără titlu sau abuziv vreo

suprafață de teren din imobilele cumpărate de către

reclamantă.

Raportat la

această stare de fapt, petitul privind grănițuirea a fost,

pentru același considerente, respins ca fiind neîntemeiat, iar petitul

privind pretențiile nu a mai fost analizat, demersul apărând inutil

soluționării cauzei în condițiile în care s-a reținut

că pârâta nu ocupă abuziv proprietatea reclamantei, astfel că nu

se impunea a se stabili existența vreunui prejudiciu.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A. SRL, înregistrat pe rolul

Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, la data de 05

decembrie 2016, sub nr. x/325/2012**.

La termenul

de judecată din 2 februarie 2017, curtea a respins cererea formulată

de intimata-pârâtă, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., privind

suspendarea judecării cauzei până la soluționarea Dosarului nr. x/252/2015

al Judecătoriei Lugoj, având ca obiect constatarea nulității

titlurilor de proprietate care vizează și terenul reclamantei.

Prin notele

de ședință depuse la data de 28 februarie 2017, pârâta SC B. SRL

a arătat că, prin sentința civilă nr. 470 din 16 februarie 2017,

pronunțată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2015, a

fost admisă în partea acțiunea, constatându-se nulitatea

absolută integrală a TP din 07 ianuarie 2011, emis numitei H., precum

și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 august 2011

de B.N.P., C., încheiat între H. și SC A. SRL cu privire la terenul în

suprafață de 28.500 mp care face obiectul prezentului dosar, înscris

în C.F. Ghizela, dispunându-se radierea înscrierii dreptului de proprietate în

favoarea SC A. SRL.

Prin Decizia nr.

29 din 9 martie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva

sentinței civile nr. 2375/PI din 4 octombrie 2016, pronunțată de

Tribunalul Timiș.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat

că acțiunea formulată și precizată a fost

inițiată, așa cum rezultă din motivare, urmare a faptului

că reclamanta pretinde că pârâta ar fi demarat lucrări

neautorizate de excavații în zona corpului de bazalt pe o parte din

terenurile reclamantei, iar linia de hotar delimitată prin semne

exterioare nu mai există din cauza lucrărilor de excavații.

Rezultă,

așadar, că acțiunea cuprinzând petitele de grănițuire,

revendicare și pretenții a fost demarată ca urmare a

activităților pârâtei desfășurate în baza Licenței de

concesiune pentru exploatarea bazaltului nr. 502/1999 din perimetrul Sanovița-Lucăreț

ca urmare a transferului drepturilor dobândite și obligațiilor

prevăzute în aceasta prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008 emis de F.

Așa cum

în mod corect a reținut tribunalul, expertiza tehnică judiciară

efectuată în primă instanță a arătat că

lucrările desfășurate de pârâtă s-au încadrat în perimetrul

stabilit conform licenței mai sus menționate.

De asemenea,

tribunalul a constatat, din înscrisurile depuse la dosar, că reclamanta a

dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor pe care pretinde că le-a

afectat pârâta prin activitatea de exploatare a bazaltului ulterior emiterii Licenței

de concesiune pentru exploatarea bazaltului nr. 502/1999 și a Ordinului nr.

9 din 25 ianuarie 2008 al F.

Conform art. 16

din Legea nr. 61/1998 - legea minelor - în vigoare la data emiterii Licenței

de concesiune nr. 502/1999, dreptul obținut prin dare în administrare sau

în concesiune este un drept distinct de cel de proprietate asupra terenurilor

și nu poate fi în niciun fel afectat de către titular în beneficiul

unui terț, decât în condițiile art. 14, iar, în condițiile art. 28,

titularul licenței are următoarele drepturi:a) de acces, în

condițiile legii, la terenurile sau suprafețele necesare

desfășurării activităților miniere în limitele

perimetrului prevăzut în licență; b) să execute, în

limitele perimetrului acordat, toate activitățile miniere

prevăzute în licență; c) să dispună asupra

cantităților de produse miniere realizate; (…) h) să

construiască drumuri, poduri, căi ferate, rețele electrice,

precum și alte utilități de infrastructură necesare

activităților miniere, în condițiile legii.

Totodată,

potrivit art. 26 din Legea nr. 85/2003 (care a abrogat Legea nr. 61/1998), în

vigoare la data emiterii Ordinului nr. 9 din 25 ianuarie 2008 al F., dreptul

obținut prin concesiune, drept distinct de cel de proprietate asupra

terenurilor, nu poate fi în niciun fel transmis de către titular în

beneficiul unei alte persoane juridice decât în condițiile art. 24, iar,

conform art. 38, titularul licenței/permisului are următoarele

drepturi:a) să aibă acces, în condițiile legii, la terenurile

necesare desfășurării activităților miniere în

limitele perimetrului prevăzut în licență/permis; b) să

execute toate activitățile miniere prevăzute în

licență/permis, în limitele perimetrului acordat; c) să

dispună asupra cantităților de produse miniere realizate; (…) h)

să construiască drumuri, poduri, căi ferate, rețele

electrice, precum și alte utilități de infrastructură

necesare activităților miniere, în condițiile legii.

În

consecință, deoarece pârâta a desfășurat

activitățile permise de licența de concesiune ca urmare a

dobândirii drepturilor și obligațiilor prevăzute în aceasta prin

Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008 emis de F. în perimetrul prevăzut de

aceste acte juridice care nu au fost contestate, tribunalul a concluzionat în

mod corect că nu se poate reține o ocupare abuzivă,

fără titlu, a imobilelor menționate de reclamantă.

Curtea a mai

reținut că, în sens material, dreptul la acțiunea în

grănițuire reglementat de dispozițiile art. 560 C. civ.

reprezintă posibilitatea pentru proprietarul unui fond limitrof de a

pretinde vecinului său restabilirea hotarului real ce separă

fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.

Însă acțiunea inițiată de reclamantă, cum s-a

arătat mai sus, nu a avut ca premisă vreo neînțelegere cu

proprietarul vecin asupra semnelor de hotar care despart

proprietățile vecine, ci invocarea unei pretinse încălcări

a dreptului său de proprietate de către pârâtă ca urmare a activității

de exploatare desfășurată în baza licenței de concesiune.

Or, atât timp

cât pârâta are drepturile prevăzute de dispozițiile legale mai sus

citate în baza licenței de concesiune pentru exploatarea bazaltului din

perimetrul Sanovița-Lucăreț ca urmare a transferului drepturilor

dobândite și obligațiilor prevăzute în aceasta prin Ordinul nr. 9

din 25 ianuarie 2008 emis de F., acte anterioare dobândirii de către

reclamantă a imobilelor pe care susține că le-a folosit pârâta,

în mod legal și întemeiat tribunalul a respins petitele de

grănițuire și revendicare formulate de reclamantă și,

pe cale de consecință, a reținut că petitul de

pretenții nu mai este necesar a fi analizat.

În termen

legal, împotriva acestei decizii și a tuturor încheierilor pronunțate

în Dosarul nr. x/325/2012** a formulat recurs recurenta-reclamantă,

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă, la data de 10 mai 2017, sub nr. x/325/2012**.

În

motivare, aceasta a arătat că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre vădit netemeinică și nelegală, fiind

incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

R

ecurenta-reclamantă

a susținut că instanța de apel a pornit de la o premisă

eronată, menționând în considerentele deciziei recurate (pag. 20 parag.

3) că aceasta ar fi pretins că intimata-pârâtă a demarat,pe o

parte din terenurile sale, lucrări neautorizate de excavații în zona

corpului de bazalt.

A apreciat că o astfel de motivare este

străină de natura pricinii, întrucât recurenta-reclamantă nu a

invocat, ca motiv de apel (și nici ca motiv al acțiunii), faptul

că intimata-pârâtă realizează lucrări fără

autorizație (lucrări neautorizate), ci a arătat doar că, în

cadrul lucrărilor de excavații efectuate, aceasta a intrat și pe

terenul său. De altfel, întregul silogism al instanței arată

că lucrările efectuate de intimata-pârâtă sunt legale, iar

motivul invocat de către recurenta-reclamantă nu poate fi

reținut în cauză. Or, acest raționament al instanței de

apel este greșit, motiv pentru care apreciază că sunt incidente

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește aplicarea în

cauză a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a învederat că

instanța

de apel a aplicat greșit norma de drept material - art. 16 din Legea nr. 61/1998,

art. 38 din Legea nr. 85/2003 și art. 555 C. civ.

Astfel, instanța de apel a

arătat că, potrivit art. 28 din Legea nr. 61/1998, titularul

dreptului de concesiune are o serie de drepturi, printre care cel de a executa,

în perimetrul acordat, toate activitățile miniere prevăzute în

licență. Or, în speță, temeiul de drept indicat de

instanța de apel a fost aplicat eronat, în sensul că titularul

dreptului de concesiune al rezervei minerale are dreptul de a exploata

terenurile existente în perimetrul de exploatare; aceasta numai dacă terenurile

se află în proprietatea sa privată sau dacă deține un titlu

legal asupra terenurilor exploatate (închiriere, concesiune etc). A interpreta

în altă modalitate prevederile art. 16 înseamnă a nesocoti dreptul de

proprietate privată. De altfel, acest text de lege stipulează că

dreptul de concesiune este distinct de cel de proprietate,astfel încât dreptul

de proprietate asupra terenurilor nu poate fi confundat cu dreptul de

concesiune. Prin urmare, recurenta-reclamantă a susținut că

instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 26 din Legea nr. 85/2003,

stabilind că dreptul de concesiune primează dreptului de proprietate

privată.

De asemenea, a menționat că instanța

de apel a încălcat dispozițiile art. 555 C. civ., referitoare la dreptul

de proprietate privată, dat fiind că a apreciat că dreptul de

concesiune conferă titularului dreptul să exploateze bunul cu

nesocotirea dreptului de proprietate privată al recurentei-reclamante. Or,

la această dată, recurenta-reclamantă se consideră

expropriată de facto de către o persoană privată, care,

folosindu-se de o licență de exploatare, îi încalcă dreptul de

proprietate privată. Licența de exploatare conferă dreptul la

exploatarea terenurilor aflate în proprietatea entității care

deține licența, însă nu și dreptul de proprietate asupra

terenurilor deținute de alte persoane. Această licență are

rolul de a stabili care este limita în care se poate realiza exploatarea

(excavarea) asupra terenurilor aflate în proprietatea celui care deține licența,

iar nu asupra tuturor terenurilor, pentru că s-ar încălca prevederile

art. 555 C. civ. Or, în accepțiunea instanței de apel, acțiunea

pârâtei este legitimă, iar reclamanta nu poate să folosească

terenul, deoarece trebuie să aștepte finalizarea lucrărilor de excavare.

Deși legal citată, intimata-pârâtă

nu a formulat întâmpinare

în termenul stipulat de dispozițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

În recurs s-a

administrat proba cu înscrisuri,

în temeiul art. 305 C. proc. civ.

Examinând motivele

de recurs formulate la circumstanțele concrete ale cauzei, din perspectiva

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Cu titlu

prealabil, Înalta Curte reține că, față de precizare

făcută în ședința publică din 23 iunie 2017 și în

raport de criticile dezvoltate de către recurenta-reclamantă, instanța

de recurs s-a considerat învestită cu soluționarea recursului

împotriva Deciziei civile nr. 29 din 9 martie 2017, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

În cauză,

p

rintr-o

primă critică formulată, recurenta-reclamantă a subliniat

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în opinia

acesteia hotărârea atacată cuprinzând motive străine de natura

pricinii.

În acest

sens, a arătat că instanța de apel a plecat de la o premisă

eronată atunci când a analizat motivele de apel, dat fiind că a

considerat că această parte a invocat, în apel, că

intimata-pârâtă ar fi demarat lucrări neautorizate de excavații

în zona corpului de bazalt pe o parte din terenurile aparținând

recurentei-reclamante. Or, în faza procesuală anterioară s-a

învederat că, făcând astfel de lucrări, intimata-pârâtă a

intrat pe terenul proprietate recurentei-reclamante. În aceste condiții,

în mod greșit instanța de apel a constatat că lucrările de

excavație au fost efectuate în mod legal, în baza unei licențe de

exploatare, emisă cu avizele necesare, așadar a verificat dacă

s-au efectuat lucrări neautorizate. În speță, însă, s-a

susținut de către recurenta-reclamantă ocuparea nelegală a

terenului de către intimata-pârâtă, iar nu efectuarea de lucrări

neautorizate.

Înalta Curte constată

că, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri

se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În litigiul

pendinte, recurenta-reclamantă a înțeles să învestească

instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni în

grănițuire, respectiv în revendicare, arătând că

intimata-pârâtă a demarat lucrări neautorizate de excavații în

zona corpului de bazalt din satele

Sanovița-Lucăreț

, pe

terenurile proprietatea sa. Întrucât prin aceste lucrări de excavații

neautorizate i-a fost afectat, în mod grav, suprafața de 22.071 mp din

suprafața totală pe care o deține în proprietate,

recurenta-reclamantă a apreciat că este îndreptățită a

primi despăgubirile solicitate, reprezentând contravaloarea prejudiciului

cauzat în urma excavărilor realizate pe terenurile care fac obiectul cererii

de grănițuire. Recurenta-reclamantă a mai învederat că

suprafața terenului revendicat se modifică pe zi ce trece, din cauza

faptului că intimata-pârâtă realizează excavări pe teren,

motiv pentru care nu poate aprecia suprafața exactă a acestuia.

Prin

sentința civilă nr. 2375

din 4 octombrie 2016

, Tribunalul

Timiș, secția I civilă, a respins acțiunea promovată

de

SC

A. SRL

,

reținând că reclamanta a solicitat grănițuirea imobilelor

proprietatea părților și a revendicat suprafața de teren pe

care susține că pârâta o exploatează din proprietatea sa.

Totodată, instanța de fond a constatat că expertiza tehnică

de specialitate, necontestată de către reclamantă, a stabilit

că terenurile asupra cărora s-a realizat excavarea de către

pârâtă, terenuri aflate în proprietatea societății reclamante,

se află cuprinse în perimetrul de exploatare menționat în

Licența de exploatare nr. 502/1999 aprobată prin Ordinul nr. 9 din 25

ianuarie 2008 și că lucrările de exploatare desfășurate

de către pârâtă s-au încadrat în perimetrul indicat în licența

de exploatare mai sus amintită. În speță, reclamanta nu a probat

că pârâta a ocupat abuziv terenurile proprietatea sa, ci, dimpotrivă,

că aceasta exploatează trenurile conform Licenței de exploatare nr.

502/1999, așadar cu respectarea perimetrului de exploatare menționat

în actul respectiv, anterior datei la care reclamanta a achiziționat

terenurile evidențiate în titlurile de proprietate. Rezultă că,

la data la care reclamanta a cumpărat imobilele, în 2011, terenurile

revendicate erau exploatate de către pârâtă pe baza unui act valid de

exploatare, în acord cu normele legale în materie. În acest caz, reclamanta nu

poate pretinde că pârâta i-ar fi ocupat vreo suprafață din

terenul proprietatea sa.

Prin

criticile formulate în apel reclamanta a precizat că instanța de fond

realizează un silogism care nu poate fi primit, folosind termeni care se

contrazic. Astfel, pe de o parte arată că reclamanta nu a probat

că pârâta a ocupat abuziv terenurile proprietatea, iar, pe de altă

parte, că aceasta exploatează terenurile conform licenței de

exploatare, cu respectarea perimetrului de exploatare. Totodată, a

învederat că din considerentele expuse de către instanța de fond

reiese că pârâta a adus atingere dreptului său de proprietate prin

faptul că realizează lucrări de exploatare în terenul

deținut de societatea reclamantă, fiind astfel încălcate

dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin Decizia nr.

29

din

9 martie 2017

,

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul

formulat de

SC

A. SRL

,

statuând, în considerente, că acțiunea formulată și

precizată a fost inițiată urmare a faptului că societatea

reclamantă pretinde că pârâta ar fi demarat lucrări neautorizate

de excavație pe o parte din terenurile sale, ceea ce a condus la modificarea

liniei de hotar delimitată prin semne exterioare. Ca atare, cererea

pendinte a fost demarată drept consecință a

activităților pârâtei desfășurate în baza licenței de

exploatare.

În acest

context, instanța de apel a analizat dispozițiile legale existente la

data emiterii licenței de exploatare pentru a verifica în ce

măsură pârâta a desfășurat activitățile permise

de licență și a concluzionat că nu se poate reține o

ocupare abuzivă, fără titlu, a imobilelor menționate de reclamantă.

Aceeași instanță a statuat în sensul că acțiunea

inițiată de reclamantă nu a avut ca premisă vreo

neînțelegere cu proprietarul vecin asupra semnelor de hotar care despart

proprietățile vecine, ci invocarea unei pretinse încălcări

a dreptului de proprietate de către pârâtă ca urmare a

activității de exploatare desfășurate în baza licenței

de concesiune.

Date fiind

considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că în

cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

întrucât hotărârea recurată nu cuprinde motive care nu au fost

invocate, respectiv care ar fi străine de natura pricinii.

Astfel,

Înalta Curte observă că instanța de apel s-a pronunțat în

limitele deduse judecății atât prin cererea de chemare în

judecată, cât și prin motivele de apel, cu respectarea principiului

tantum devolutum, quantumapellatum, soluționând acțiunea reclamantei

cât privește petitele ce vizau grănițuirea, revendicarea și

plata contravalorii prejudiciului cauzat acesteia.

În

speță, considerentele expuse de instanța de apel au în vedere

împrejurarea că de esența acțiunii în revendicare este faptul

ocupării abuzive, fără titlu, a imobilului revendicat de

către reclamantă de către posesorul neproprietar, respectiv de

către pârâtă.

În cazul de

față însă, instanța de apel reține faptul că

pârâta deține un drept de exploatare instituit printr-un ordin care nu a

fost contestat în ceea ce privește întinderea perimetrului de exploatare,

astfel încât aceasta nu exploatează nelegal terenul deținut de

reclamantă.

Or, în

această situație, nu se poate vorbi de utilizarea unor argumente

străine de natura pricinii, cu atât mai mult cu cât instanța de

control s-a raportat la obiectul supus dezbaterii - acțiunea în

revendicare, necercetând un alt temei juridic decât cel invocat de către

reclamantă. Instanța de apel nu reține că în cauză ar

fi vorba de lucrări autorizate sau neautorizate, ci că efectuarea

acestora s-a făcut în baza licenței de exploatare, astfel că

terenul nu este ocupat abuziv, aceste considerente nefiind contradictorii în

raport cu pretențiile formulate de reclamantă.

În

cauză, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,recurenta-reclamantă

a învederat că instanța de apel a aplicat greșit normele de

drept material - art. 16 din Legea nr. 61/1998, art. 38 din Legea nr. 85/2003

și art. 555 C. civ.

Sub un prim

aspect, Înalta Curte reține că trimiterea la dispozițiile din

Legea nr. 61/1998, respectiv Legea nr. 85/2003 s-a făcut de către

instanța de apel în legătură cu analiza valabilității

și efectelor dreptului recunoscut pârâtei,obținut prin darea în

concesiune a imobilelor înscrise în perimetrul de exploatare cuprins în

Licența de exploatare nr. 502/1999.

În concret,

în speță, instanța de apel a apreciat, pe baza probelor

administrate, că pârâta deține un titlu legal asupra terenurilor

exploatate, respectiv Licența de exploatare nr. 502/1999, prin care se

recunoaște acestei părți dreptul de concesiune pentru

exploatarea bazaltului din perimetrul

Sanovița-Lucăreț

, împrejurare

de natură a paraliza efectele acțiunii în revendicare formulate de

recurenta-reclamantă.

Ca atare, Înalta

Curte apreciază că nu se justifică invocarea aplicării

greșite a normelor legale reținute în considerentele deciziei

recurate (

art.

16 și 28 din Legea nr. 61/1998; art. 26 și 38 din Legea nr. 85/2003

) din

perspectiva analizei acțiunii în revendicare prin raportare la prevederile

art. 555 C. civ.

Cât

privește încălcarea acestei din urmă dispoziții, Înalta

Curte constată că „proprietatea privată este dreptul titularului

de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și

perpetuum, în limitele stabilite de lege. În condițiile legii, dreptul de

proprietate privată este susceptibil de modalitate și

dezmembrăminte după caz”.

În

cauză, prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008, emis de F., privind

transferul drepturilor și al obligațiilor prevăzute în

licența de concesiune pentru exploatare încheiată între F. și SC

G. SA, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003 - „titularul

unei licențe poate transfera unei alte persoane juridice drepturile

dobândite și obligațiile asumate numai cu aprobarea prealabilă

scrisă a autorității competente” - s-a aprobat transferul

drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate potrivit Licenței

de concesiune pentru exploatarea bazaltului nr. 502/1999 din perimetrul

Sanovița-Lucăreț

,

încheiată între F. și SC G. SRL, către SC B. SRL.

Anterior, prin

H.G. nr. 876/1999 s-au aprobat licențele de concesiune a

activității de exploatare, încheiate între F., în calitate de

concedent, și SC I. SA, în calitate de concesionar pentru mai multe

perimetre de exploatare, între care și zona

Sanovița-Lucăreț

,

județul Timiș.

Licența nr.

502/1999 a fost atribuită către SC I. SA Timișoara la 16 iunie 1999,

în baza art. 46 din Legea minelor nr. 61/1998, fiind aprobată prin H.G. nr.

876/1999 și publicată în M. Of. nr. 522 din 27 octombrie 1999.

În data de 29

noiembrie 2001, această licență a fost transferată de la SC

I. SA Timișoara la SC G. SRL, iar, ulterior, către intimata-pârâtă,

prin Ordinul nr. 9 din 25 ianuarie 2008.

Obiectul

licenței de exploatare l-a constituit exploatarea resurselor minerale de

bazalt din perimetrul

Sanovița-Lucăreț

. Așadar,

licența de exploatare astfel emisă a stabilit limitele în care se

poate realiza exploatarea (excavarea) acestor resurselor minerale.

Or, Înalta

Curte reține că dreptul de concesiune deținut de

intimata-pârâtă, constituit în baza contractului de concesiune încheiat

între autoritatea concedentă și societatea pârâtă conferă

titularului său, în mod temporar, atributele posesiei, folosinței

și dispoziției.

În

consecință, în speță, dreptul de concesiune atribuit

intimatei-pârâte conferă acesteia dreptul de a exploata bunurile aflate în

limitele perimetrului de exploatare indicat în licența de exploatare,

fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 555 C. civ.,

care au în vedere raporturile existente între un proprietar neposesor și

un posesor neproprietar, iar nu situația din litigiu pendinte.

Intimata-pârâtă

SC B. SRL invocă un contract de concesiune necontestat în ceea ce

privește valabilitatea acestuia, obținut anterior dreptului de

proprietate opus de către recurenta-reclamantă.

Pentru toate

aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin urmare,

Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de

recurenta-reclamantă SC A. SRL

împotriva Deciziei civile nr. 29 din 9 martie 2017, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Întrucât

recurenta-reclamantă a căzut în pretenții, Înalta Curte,

potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata

sumei de 5.950 lei, către intimata-pârâtă, reprezentând cheltuieli de

judecată (constând în onorariu de avocat conform facturii din 19 iunie 2017,

eliberată de Cabinetul Individual de Avocatură J., și extrasului

de cont din 20 iunie 2017, emis de SC K. SA).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 29

din 9 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

I civilă, ca nefondat.

Obligă

pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.950 lei, către

intimata-pârâtă SC B. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2017.