ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.04.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 926/2025

HOTĂRÂRE
10.04.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 926/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani, la data de 28 martie 2023, precizată la data de 11 mai 2023, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună radierea autoturismului marca (...), cu numărul de înmatriculare (...), de pe numele reclamantei, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 euro reprezentând daune materiale și morale.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La data de 17 iulie 2023, intimatul B a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere că, prin contractul de înstrăinare – dobândire a unui mijloc de transport, încheiat la data de 30 septembrie 2021, a vândut către C autoturismul marca (...) cu număr de identificare (...), ce face obiect al litigiului.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Pașcani

Prin sentința civilă nr. 1783 din data de 5 noiembrie 2024, Judecătoria Pașcani – Secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul B, în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cu care „necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.

De asemenea, a avut în vedere prevederile art. 107 alin. (1) din același act normativ care statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Întrucât, în speță, pârâtul B își are domiciliul în comuna Țibucani, satul (...), județul Neamț, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Târgu Neamț.

În considerarea acestor împrejurări, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț

Prin sentința civilă nr. 215 din 18 februarie 2025, Judecătoria Târgu Neamț a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul B, în favoarea Judecătoriei Pașcani. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Instanța a reținut că, în materie de competență teritorială, sunt incidente normele juridice generale reglementate de art. 107 C. proc. civ.

Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Astfel, chiar și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la instanța din circumscripția teritorială a domiciliului său, instanța sesizată nefiind abilitată să invoce, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Prin urmare, în opinia Judecătoriei Târgu Neamț, chiar dacă nu este instanța în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului, Judecătoria Pașcani nu putea să își invoce, din oficiu, necompetența teritorială, aceasta fiind câștigată în favoarea sa, tocmai prin faptul neinvocării excepției de către pârât, prin întâmpinare.

În consecință, Judecătoria Târgu Neamț a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Pașcani îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Prin cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o, reclamanta A a solicitat să se dispună radierea autoturismului marca (...), cu numărul de înmatriculare (...), de pe numele său, și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 euro, cu titlu de daune morale. Prin urmare, față de scopul urmărit de reclamantă, prin demersul inițiat, Judecătoria Pașcani a fost învestită cu judecarea unei acțiuni civile al cărei obiect îl constituie o obligație de a face, deci cu o acțiune personală.

Judecătoria Pașcani și Judecătoria Târgu Neamț și-au declinat, reciproc, competența de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență fiind generat de reținerile diferite ale celor două instanțe cu privire la prevederile legale aplicabile în speță, pentru stabilirea competenței de soluționare a litigiului.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ., ,,Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că ”în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată”.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

Distincția dintre cele două categorii de norme de competență prezintă importanță mai ales în privința regimului juridic al invocării excepției de necompetență, întrucât Codul de procedură civilă cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică, cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) din actul normativ menționat, ,,necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, ,,necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din cuprinsul textului de lege redat anterior rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile prevăzute de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Litigiul de față are ca obiect o obligație de a face, iar, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., potrivit cu care ,,Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.”

Întrucât acestea sunt norme de competență de ordine privată, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență, în condițiile art. 130 alin. (3), doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În caz contrar, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție procesuală relativă, excepție pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului, rezultă că pârâtul a depus întâmpinare, prin care a dezvoltat apărări de fapt. Acesta nu a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Pașcani.

Prin urmare, față de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Pașcani nu putea invoca, din oficiu, necompetența teritorială de ordine privată de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 107 alin. (1) și art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul B, în favoarea Judecătoriei Pașcani.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1990/2024
Ședința publică din data de 25 septembrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani, în data de 28.04.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A.
ÎCCJ 2021-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2145/2021
Ședința publică din data de 20 octombrie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești, la data de 24 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a s
ÎCCJ 2023-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 438/2023
Ședința publică din data de 7 martie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cauzei. Prin cererea formulată la data de 09 mai 2022, reclamantul A. a solicitat ra
ÎCCJ 2025-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2025
Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr.x/193/2022 pe rolul Judecătoriei Botoșani, reclamantul A a solicitat,
ÎCCJ 2022-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2249/2022
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 19.01.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a s
Sursă