ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 91/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei C. la plata sumei de 1800 euro sau echivalentul în RON la data plății, din care 1700 euro reprezintă diferența de sumă de bani rămasă neachitată în urma semnării actului de vânzare, prin care, la data de 6 octombrie 2018, i-au vândut pârâtei autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, iar suma de 100 euro reprezintă contravaloarea unei camere aflată în interiorul autoturismului, cu cheltuieli de judecată.

La primul termen de judecată acordat în ședință publică, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pașcani.

Prin Sentința civilă nr. 1064 din 4 iunie 2019, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț, reținând în motivarea acestei soluții dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul pârâtul care, în speță, se află în orașul Târgu Neamț.

Astfel învestită, Judecătoria Târgu Neamț, prin Sentința civilă nr. 1335 din 7 noiembrie 2019, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență, pe calea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgu Neamț a reținut următoarele considerente:

Din analiza dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri (cu excepția celor prevăzute de art. 117 - 121 din C. proc. civ., privitoare la imobile, moștenire, societăți, insolvență sau concordat preventiv și împotriva unui consumator) și la cele referitoare la alte drepturi de care părțile pot să dispună este relativă.

Prin art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. a fost prevăzută, în mod expres, obligativitatea judecătorului de a verifica și de a stabili, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, prin art. 130 alin. (3) din același act normativ s-a stabilit că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Alin. (4) al aceluiași articol stipulează în sensul că, dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Instanța a considerat că, prin normele legale citate a fost limitată posibilitatea judecătorului de a invoca din oficiu necompetența de ordine privată, pârâtul fiind singurul căruia legiuitorul i-a atribuit o astfel de vocație.

În speță, obiectul litigiului dedus judecății este reprezentat de cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., prin care aceștia au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., obligarea acesteia la plata unei sume de bani.

Față de acest aspect, se constată că norma de competență aplicabilă în cauză este de ordine privată.

În ceea ce privește verificarea depunerii în termen a întâmpinării, aceasta se face din oficiu, fiind incidente dispozițiile art. 208 din C. proc. civ., în sensul că întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Consecința nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

În cauză, Judecătoria Pașcani a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale la al doilea termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

În litigiul de față, pârâta C. nu a formulat întâmpinare, caz în care, față de lipsa de manifestare de voință în sens procesual a părții în cauză, instanța a reținut că Judecătoria Pașcani este competentă să judece cauza, această instanță neputând să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale în raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Asupra conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prezentul conflict de competență a fost generat de interpretarea și aplicarea greșită, de către ambele instanțe de judecată aflate în conflict, a textelor de lege referitoare la excepția de necompetență teritorială relativă, respectiv a condițiilor în care această excepție poate fi invocată.

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză, față de obiectul cererii dedusă judecății, operează o competență teritorială de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Verificând actele din dosar, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe învestite - Judecătoria Pașcani și nici nu a înțeles să invoce această excepție la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, respectiv 26 februarie 2019.

De altfel, nici în fața instanței învestite prin declinare, respectiv în fața Judecătoriei Târgu Neamț, pârâta nu a invocat excepția de necompetență teritorială, în condițiile art. 247 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la modalitatea de invocare a excepțiilor relative.

Instanța reține că, în fața celei de-a doua instanțe, nu se mai pune problema formulării excepției prin întâmpinare, întrucât momentul formulării întâmpinării a fost depășit în dosarul instanței mai întâi învestite.

Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, de către ambele instanțe aflate în conflict, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtei, care nu a înțeles să invoce excepția de necompetență de ordine privată în modalitatea și termenul prescris de lege.

Dintre cele două instanțe care au săvârșit nereguli procedurale în materie de competență, Înalta Curte constată că neregularitatea săvârșită de prima instanță s-a acoperit în condițiile art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., nefiind invocată de parte la primul termen de judecată în fața celei de-a doua instanțe, conform art. 247 alin. (2) din același cod, singurul termen la care putea fi invocată excepția relativă a necompetenței teritoriale a instanței pentru nereguli săvârșite chiar la termenul la care s-a pronunțat hotărârea judecătorească de declinare a primei instanțe învestite.

Dimpotrivă, greșeala procedurală a celei de-a doua instanțe învestite, aceeași cu cea a primei instanțe, nu s-a acoperit, aceasta formând obiectul de analiză și fundamentul pentru care Înalta Curte constată că această din urmă instanță este competentă a soluționa cauza.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, ca instanță de regularizare învestită cu soluționarea conflictului de competență, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

GGC - CL