ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2249/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 19.01.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se dispună radierea autoturismului de pe numele său.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea proprietarului actual C. la efectuarea demersurilor necesare în vederea radierii autoturismului menționat.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința civilă nr. 6262/29.03.2022, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

A reținut instanța că dispozițiile art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală în materie de competență teritorială, în cauza de față, domiciliul pârâtei B. fiind în sat Bărcănești, județul Prahova.

În speță, nu se poate da eficiență dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., întrucât contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit s-a încheiat în Gottfrieding. De asemenea, nu au fost identificate alte dispoziții legale care instituie reguli de stabilire a competenței teritoriale alternative și care să atragă competența Judecătoriei Timișoara.

Prin prezentul litigiu se solicită îndeplinirea, de către pârâtă, a unei obligații legale, respectiv radierea și înmatricularea autoturismului, această obligație nefiind una contractuală. Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar susține că obligația derivă din contract, în speță, clauzele acestuia nu prevăd în mod explicit locul executării. Prin urmare, competența teritorială nu este una alternativă, ci este guvernată de prevederile referitoare la competența de drept comun.

Prin sentința civilă nr. 7052/04.10.2022, Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut în motivare că, dacă pârâtul nu invocă excepția necompetentei, instanța sesizată de reclamant devine în mod exclusiv competentă să soluționeze acțiunea. În acest caz, competența este și rămâne câștigată în mod irevocabil atât timp cât procesul se desfășoară în continuare, instanței sesizate de reclamant, iar drept consecință, niciunei alte instanțe nu-i mai aparține competența să soluționeze pricina.

În cauză, întrucât pasivitatea pârâtului a determinat în mod irevocabil prorogarea de competență cu consecința sustragerii, în același mod, a competenței teritoriale a oricărei alte instanțe, competența de soluționare aparține Judecătoriei Timișoara.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Alin.(3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Competența teritorială de soluționare a acțiunii în constatare și obligație de a face, ce constituie obiect al dosarului de față, se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța domiciliului pârâtului.

Întrucât aceste norme sunt de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. În caz contrar, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului reiese că pârâta B. a formulat întâmpinare, fără a invoca excepția necompetenței teritoriale, aceasta fiind ridicată de instanță, din oficiu, la termenul de judecată din 29 martie 2022, cu încălcarea art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Drept urmare, neinvocarea excepției de necompetență privată de către pârâtă în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a avut ca efect consolidarea competenței instanței sesizate.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Timișoara este competentă să soluționeze pricina, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.