ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1577/2023

HOTĂRÂRE

11.10.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1577/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 11 octombrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin la data de 06.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la transcrierea autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, în caz contrar hotărârea judecătorească să țină loc de act apt pentru radierea autoturismului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 389/11.05.2023, Judecătoria Reghin a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

A reținut instanța că, față de obiectul cererii (obligație de a face), în cauză sunt incidente dispozițiile generale privind stabilirea competenței.

Potrivit art. 107 din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.

Întrucât din cuprinsul cererii introductive reiese că pârâtul domiciliază pe raza localității Sângeru, județul Prahova, competența de soluționare a cauzei aparține instanței în a cărei circumscripție teritorială se află această localitate, respectiv Judecătoria Ploiești.

Prin sentința nr. 4223/20.06.2023, Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Reghin, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că, față de obiectul cererii și calitatea părților, în cauză nu sunt incidente norme de ordine publică privind competența teritorială, iar pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Reghin.

Ca atare, invocarea din oficiu a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Reghin s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtei, care nu a înțeles să invoce excepția prin întâmpinare.

Chiar dacă art. 131 C. proc. civ. obligă instanța ca la primul termen de judecată să verifice dacă material, general și teritorial este competentă să soluționeze cauza, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei, dacă constată că domiciliul pârâtului este în circumscripția unei alte judecătorii și acesta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, prin întâmpinare, rămâne învestit cu acțiunea formulată, pentru că nu are prerogativa legală de a invoca excepția necompetenței, iar competența rămâne câștigată instanței inițial învestite, legiuitorul dând prevalență principiului disponibilității, după cum rezultă din dispozițiile art. 107 coroborat cu art. 130 alin. (3) și art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin, pentru argumentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de modalitatea diferită în care cele două instanțe aflate în conflict au apreciat asupra regimului de invocare a excepției necompetenței teritoriale în legătură cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Din interpretarea textului de lege anterior referit rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta este competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Mai mult, potrivit art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței.

În această situație, nici chiar reclamantul, după introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Așadar, competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență.

Litigiul pendinte are ca obiect o acțiune în obligație de a face, astfel încât, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul, care nu a formulat întâmpinare, nu a înțeles la niciun moment să invoce incidentul necompetenței teritoriale a Judecătoriei Reghin, ca primă instanță sesizată de către reclamant, și în acest fel, s-a acoperit o eventuală necompetență teritorială a instanței învestite inițial cu soluționarea cauzei.

Astfel, în situația în care pârâtul nu înțelege să invoce excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, instanța învestită prin cererea de chemare în judecată de reclamant rămâne competentă să judece cauza.

Aceasta deoarece, fiind vorba despre o competență teritorială relativă, neinvocarea de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepției de necompetență prezumă împrejurarea că părțile au convenit tacit la prorogarea competenței în favoarea instanței sesizate, instanța de judecată neputând să își decline competența din oficiu.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere caracterul de ordine privată al normelor de competență incidente în speță, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.