ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 236/2021

HOTĂRÂRE

09.02.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 236/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competența de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 20.12.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se constate că a avut loc vânzarea autoturismului marca x, seria x, an fabricație 2002, către cumpărătorul pârât B., să se dispună radierea autoturismului cu nr. înmatriculare x din evidentele serviciului public comunitar regim permise de conducere si înmatriculări auto Prahova și obligarea paratului la achitarea amenzilor contravenționale până la momentul rămânerii definitive a hotârârii.

Prin sentința civilă nr. 4007 din 31.07.2020, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

S-a reținut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, iar pârâtul B. domiciliază în jud. Ilfov, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buftea.

Judecătoria Buftea, prin sentința nr. 164 din 10 iunie 2020, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivarea soluției de declinare, instanța a reținut că, în cauză, fiind în prezența unei competențe teritoriale alternative, reglementată prin norme de ordine privată, doar pârâtul este cel care poate invoca excepția de necompetență; în caz contrar, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

S-a reținut că în favoarea Judecătoriei Ploiești a operat o prorogare de competență, dat fiind impedimentul legal ce operează cu privire la instanța învestită cu soluționarea cauzei, în sensul imposibilității invocării din oficiu a necompetenței de ordine privată.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de felul necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

În cauză, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat să se constate că a avut loc vânzarea autoturismului marca x, seria x, an fabricație 2002, către cumpărătorul pârât, să se dispună radierea autoturismului cu nr. înmatriculare x din evidentele serviciului public comunitar regim permise de conducere si înmatriculări auto Prahova, precum și obligarea paratului la achitarea amenzilor contravenționale până la momentul rămânerii definitive a hotârârii.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, competența teritorială a instanței chemată să soluționeze acest tip de cauze este stabilită de regula generală cuprinsă în dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Este de reținut că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar, în situația în care acesta ar sesiza o instanța necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așadar, rezultă că și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâtul nu a înțeles să formuleze întâmpinare și nici la termenul de judecată, din ședința publică de la data de 31 iulie 2020, nu a invocat această excepție.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Ploiești s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ. care prevăd că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fata primei instanțe.

În consecință, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 107 din același cod, Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Ploiești.