ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2697/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, la data de 13 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că, prin contractul de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 19 august 2022, a cumpărat de la pârât autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x și să dispună obligarea pârâtului la efectuarea formalităților de eliberare a certificatului fiscal pentru autoturism, în vederea înscrierii acestuia în evidențele fiscale și înmatriculare.

În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că a cumpărat de la pârât autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe care l-a achitat în totalitate și-l folosește de la data convenției. Pârâtul i-a înmânat toate actele mai puțin certificatul fiscal, pe care refuză să-l predea, iar lipsa acestui înscris nu-i permite să înscrie autoturismul în evidențele fiscale.

În drept, reclamantul și-a întemeiat demersul judiciar pe dispozițiile art. 35 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 470 din 31 mai 2023, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

În speță, pârâtul B. își are domiciliul în orașul Timișoara, județul Timiș, împrejurare care atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 21954 din 5 octombrie 2023, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Instanța a reținut că, în materie de competență teritorială, sunt incidente dispozițiile generale reglementate de art. 107 din C. proc. civ.. În acest caz, competența teritorială este de ordine privată, dispozițiile menționate constituind norma generală în materie de competență teritorială, în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului.

Potrivit prevederilor art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Astfel, chiar și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la instanța din circumscripția teritorială a domiciliului său, instanța sesizată nefiind abilitată să invoce, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Prin urmare, în opinia Judecătoriei Timișoara, chiar dacă nu este instanța în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului, Judecătoria Vălenii de Munte nu putea să își invoce, din oficiu, necompetența teritorială, competența fiind câștigată în favoarea sa tocmai prin faptul neinvocării excepției de către pârât, prin întâmpinare.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Vălenii de Munte îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Prin cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o reclamantul A. a solicitat să se constate existența raportului juridic care a luat naștere prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare și să fie obligat pârâtul B. să efectueze demersurile necesare în vederea obținerii certificatului fiscal, necesar înscrierii autoturismului în evidențele fiscale. Prin urmare, față de scopul urmărit de reclamant prin demersul inițiat, Judecătoria Vălenii de Munte a fost învestită cu judecarea unei acțiuni civile al cărei obiect îl constituie obligația de a face, deci cu o acțiune personală.

Cele două instanțe aflate în conflict, Judecătoria Vălenii de Munte și Judecătoria Timișoara, și-au declinat, reciproc, competența de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență fiind generat de reținerile diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale aplicabile în speță, pentru stabilirea competenței de soluționare a litigiului.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. 3 al aceluiași articol prevede că "în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată".

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

Distincția dintre cele două categorii de norme de competență prezintă importanță mai ales în privința regimului juridic al invocării excepției de necompetență. C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) din actul normativ menționat: "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol: "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din cuprinsul textului de lege redat anterior rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile prevăzute de art. 130 din C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Litigiul de față are ca obiect o obligație de a face, iar în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 107 din C. proc. civ. potrivit cu care "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Întrucât acestea sunt norme de competență de ordine privată, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În caz contrar, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție procesuală relativă, excepție pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul nu a depus întâmpinare, nu a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Vălenii de Munte.

Prin urmare, față de prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., Judecătoria Vălenii de Munte nu putea invoca, din oficiu, necompetența teritorială de ordine privată de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 107 alin. (1) și art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.