ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 312/2026

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă la 28 ianuarie 2025, sub nr. x/2025, contestatorul Tribunalul Iași a solicitat, în contradictoriu cu intimatele A. și B., anularea măsurii înființării popririi instituite în dosarul de executare nr. 1499/T/2021 al SCPEJ C., precum și a înștiințării de înființare a popririi din 14 ianuarie 2025, comunicate debitorului contestator la data de 15.01.2025, respectiv Trezoreriei Iași. A solicitat contestatorul, totodată, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În drept, au fost invocate dispozițiile C. proc. civ., O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 80/2013.

2.1. Prin sentința civilă nr. 9778 din 27 iunie 2025, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale facultative, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2

1

) C. proc. civ., care nu își pierd aplicabilitatea în materia cererilor incidente fazei de executare silită, ca efect al deciziei nr. 20/27.09.2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, întrucât acestea nu contravin aspectelor statuate. Astfel, deși instanța care a încuviințat executarea silită este competentă să soluționeze contestația la executare formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. interzic sesizarea instanței competente pentru a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

În plus, a reținut și art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care stipulează că dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. Totodată, a avut în vedre faptul că în dosarul nr. x/2025, în care figurează în calitate de contestatoare Curtea de Apel Iași, dosar îndreptat împotriva acelorași acte de executare și în raport de care a fost invocată excepția conexității în fața acestei instanțe, prin sentința civilă nr. 6913 din 09 mai 2025, pentru aceleași motive, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Iași, fiind declinată competența de soluționare a prezentei cauze către Judecătoria Suceava.

Pe cale de consecință, pentru a asigura garanțiile de imparțialitate obiectivă, în temeiul dispozițiilor art. 129-132 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2

1

) C. proc. civ., inclusiv prin raportare la necesitatea de a evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii, instanța a apreciat că se impune declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Suceava, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Suceava, curte de apel învecinată cu cea în a cărei circumscripție se află Judecătoria Iași.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Suceava, secția civilă, prin sentința civilă nr. 6650 din 16 decembrie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Iași și Judecătoria Suceava; a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență ivit între cele două instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin încheierea nr. 10976 din 16 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Iași a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul D. și a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitorului Tribunalul Iași/Curtea de Apel Iași/Ministerul Justiției în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1211 din 03 aprilie 2014 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2013.

De asemenea, a avut în vedere cele statuate prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., în sensul că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Drept urmare, odată încuviințată executarea silită, calitatea de instanță de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenței în cadrul contestației la executare.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Iași, competența de soluționare a contestației la executare revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., instanța a reținut că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

În acest context, a avut în vedere art. 529 alin. (1) C. proc. civ., care prevede expres că instanța învestită a se pronunța asupra încuviințării executării silite este ținută a invoca din oficiu necompetența chiar și atunci când este de ordine privată, derogându-se astfel de la regula cuprinsă în art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, instanța nu doar că este obligată a-și verifica din oficiu competența, dar în aceeași măsură trebuie să respecte regulile de competență chiar și dacă sunt de ordine privată, fiind obligată a invoca necompetența și a trimite dosarul instanței competente să dispună încuviințarea executării silite.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin demersul judiciar inițiat, contestatorul Tribunalul Iași a solicitat anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr. x/2021 al C..

Din cuprinsul actelor transmise de către biroul executorului judecătoresc, atașate contestației la executare, rezultă că în dosarul de executare nr. 1499/T/2021, printre actele de executare, figurează măsurile de înființare a popririi asupra conturilor debitorului Tribunalul Iași deschise la E., F., G.., H. S.A. și Trezoreria Iași, în baza încheierii de încuviințare a executării silite nr. 10976/CS din 16 noiembrie 2021, pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2021 și a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1211 din 03 aprilie 2014, pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 51 din 20 ianuarie 2016 a Curții de Apel Bacău, lămurită prin încheierea din 18 februarie 2015 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2013 în favoarea creditorilor A. și B..

Înalta Curte constată că Judecătoria Iași și Judecătoria Suceava și-au declinat reciproc competența de soluționare a contestației la executare, conflictul negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale cele două instanțe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabilește instanța competentă a soluționa diferendul dintre părți.

Astfel, Judecătoria Iași a dat prevalență dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., pentru a asigura garanțiile de imparțialitate obiectivă, în considerarea calității părților, pe când Judecătoria Suceava a apreciat că instanța de executare este cea care a încuviințat executarea silită, raportându-se și la decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Norma înscrisă în art. 651 C. proc. civ., cea care trebuie să lămurească asupra instanței de executare, are următorul cuprins: "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

(4) Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare."

Competența instanței de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuțional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.

Din analiza textului art. 651 C. proc. civ. se poate observa cu ușurință că dacă în privința competenței materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanța de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menționat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuție identifică judecătoria care devine instanță de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.

Astfel, ca regulă generală, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare [art. 622 alin. (2) din același Cod] prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării.

Drept urmare, elementul care condiționează întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite. Astfel, se poate observa că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În susținerea concluziei de mai sus este decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., prin care instanța supremă a stabilit că: "(...) încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70). Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.

Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare‟ (paragraful 71).

"Așadar, principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare‟ (paragraful 80)

"În consecință, atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de către o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel‟ (paragraful 86).

Cele stabilite de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20/2021, au fost reiterate în paragrafele 70 și 71 din decizia nr. 27 din 6 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 10 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, la paragraful 68, a statuat că, ulterior dezlegărilor date prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, instanțele de judecată nu vor mai putea face abstracție de considerentele care au justificat pronunțarea acestei decizii menite să unifice jurisprudența divergentă existentă anterior în ceea ce privește determinarea instanței de executare.

În speță, Judecătoria Iași, secția civilă, prin încheierea nr. 10976/CS din 16 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de D. și a încuviințat executarea silită a debitorilor Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1211 din 03 aprilie 2014, pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2013, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 51 din 20 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, lămurită prin încheierea din 18 februarie 2015 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2013, prin toate modalitățile prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorilor A. și B. rezultat din titlu executoriu, respectiv recuperarea sumelor ce reprezintă dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale cuvenite potrivit:

- sentinței civile nr. 786 din 30 mai 2008 a Tribunalului Iași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 705 din 12 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, lămurită prin încheierea nr. 301 din 19 august 2009 a Tribunalului Iași și prin încheierea din 28 mai 2020 a Tribunalului Iași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 19 din 23 iulie 2020 a Curții de Apel Iași;

- sentinței civile nr. 2185 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Iași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 94 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel Iași, decizie lămurită prin încheierea din 25 februarie 2008 a Curții de Apel Iași, decizie lămurită prin încheierea din 25 februarie 2020 a Curții de Apel Iași.

Ținând cont de principiul unicității instanței de executare, principiu care presupune că, odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei înscrise în art. 714 alin. (1) C. proc. civ., aplicând (cel puțin) prin analogie dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Judecătoria Iași, secția civilă a devenit instanța competentă să soluționeze contestația la executare formulată de debitorul Tribunalul Iași împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al C..

Acest principiu al unicității instanței de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenței teritoriale a instanței care încuviințează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă, inclusiv acela care se circumscrie incidenței art. 127 C. proc. civ., avut în vedere de către Judecătoria Iași, care nu mai poate fi invocat după momentul încuviințării silite, în scopul determinării unei alte instanțe competente teritorial, întrucât, din moment ce creditoarele, prin executorul judecătoresc, au ales să introducă cererea de încuviințare a executării silite la Judecătoria Iași, înseamnă că au renunțat la facultatea oferită de către legiuitor de a se adresa unei alte instanțe de același grad dintr-o curte de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Drept urmare, stabilirea instanței competente în vederea soluționării oricăror incidente ce se puteau ivi în procedura de executare silită, inclusiv cu referire la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se putea realiza la momentul învestirii Judecătoriei Iași cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, respectiv odată cu reținerea de către această instanță a competenței de soluționare a cererii în favoarea sa.

Pentru considerentele expuse, reținând că determinarea instanței de executare se realizează, în concret, în raport de instanța care a încuviințat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competența teritorială în favoarea acestei instanțe, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași, secția civilă, este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2026.