ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 345/2026

HOTĂRÂRE

25.02.2026

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 345/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 25 februarie 2026

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I.1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași – secția I civilă, la data de 22 decembrie 2025, sub nr. x/2025, contestatorul Ministerul Finanțelor a formulat, în temeiul art. 712 și urm. C. proc. civ., contestație la executare, în contradictoriu cu creditoarea A. și intimații Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând anularea actelor de executare silită emise la data de 06.10.2025 de SCPEJ B. și C. în dosarul de executare nr. 941/T/2021, anularea întregii executări silite și suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.

În drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 712 și următoarele C. proc. civ.

2 Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Judecătoria Iași, secția civilă, prin sentința nr. 15373 din 24 noiembrie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale facultative, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că argumentele întemeiate pe Decizia nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii nu sunt de natură a înlătura incidența art. 127 C. proc. civ., care instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței inferioare în grad instanței de judecată care are calitatea de reclamant în cauza dedusă judecății și, de asemenea, implică o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța reclamantă.

Dezlegarea obligatorie dată prin recursul în interesul legii vizează interpretarea corelată a art. 651, art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ. în ipoteza obișnuită a executării silite, în care nu este parte o instanță de judecată, or, în speță, contestatoarea este o instanță – Tribunalul Iași, iar parte intimată este o altă instanță – Curtea de Apel Iași, ceea ce atrage aplicarea normei cuprinse în art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., ce reprezintă o normă specială, de ordine publică și care înlătură, în situația particulară, posibilitatea ca instanța inferioară să judece cauze în care o instanță superioară este parte.

Astfel, această instanță a apreciat că principiul unicității instanței de executare, astfel cum este desprins din considerentele Deciziei RIL nr. 20/2021, operează după identificarea unei instanțe legal competente și nu poate transforma o instanță incompatibilă din punct de vedere legal într-una competentă. Cu alte cuvinte, unicitatea instanței de executare presupune mai întâi că instanța respectă toate condițiile legale de competență, inclusiv pe cele derivând din art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., și abia apoi că, odată validată, această instanță rămâne competentă pentru toate incidentele execuționale.

Chiar dacă, în procedura de încuviințare, instanța nu a verificat din oficiu și compatibilitatea cu art. 127 C. proc. civ., această omisiune nu are aptitudinea de a acoperi încălcarea unei norme de ordine publică și nici de a împiedica o instanță ulterioară să constate și să înlăture efectele acestei încălcări. A considera că nerespectarea art. 127 din cod la momentul încuviințării executării "consacră" irevocabil competența instanței inferioare ar echivala cu golirea de conținut a textului și ar lăsa fără protecție situațiile în care imparțialitatea este afectată tocmai în fazele ulterioare ale procedurii.

Interpretarea sistematică a art. 651 și art. 714 C. proc. civ. impune concluzia că mai întâi se determină instanța de executare potrivit criteriilor generale, cu rezervarea expresă "în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar apoi se verifică incidența dispozițiilor art. 127 din cod. Așadar, în prezența unei instanțe-părți, regula este că instanța de executare nu poate fi o instanță inferioară din circumscripția acesteia, iar competența trebuie stabilită în favoarea unei instanțe echivalente din raza unei curți de apel învecinate.

2.2. Învestită prin declinare, prin sentința 6527 din 10 decembrie 2025, Judecătoria Suceava – secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivare, instanța a reținut, în esență, că prin încheierea din data de 21.07.2021 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul BEJ B. și D. la cererea creditoarei A. și s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitorilor Tribunalul Iași și Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 87 din 28 octombrie 2008 pronunțată în dosarul x/2008, lămurită prin sentința nr. 6/25.02.2020 și rămasă definitivă prin decizia nr. 405/21.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, lămurită prin sentința nr. 3 din 15.02.2017, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditoarei rezultat din titlul executoriu.

Având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care consacră principiul unicității instanței de executare, instanța a apreciat că, dat fiind că încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Iași, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare, reținându-se că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către o altă instanță.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, pentru considerentele expuse în continuare:

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Iași și Judecătoria Suceava și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe reținând incidența dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ., iar a doua instanță aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun: "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar, conform art. 651 alin. (3) din același cod, "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.’’

Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea din 21 iulie 2021, pronunțată de Judecătoria Iași – secția civilă, în dosarul nr. x/2021 (aflată la dosarul Judecătoriei Iași, unde a fost înregistrată inițial contestația la executare, dosar în care prin sentința nr. 15373/24.11.2025 a fost declinată competența în favoarea Judecătoriei Suceava) a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul BEJ B. și D. la cererea creditoarei A. și s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitorilor Tribunalul Iași și Ministerul Finanțelor în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 87/28.10.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2008, lămurită prin sentința nr. 6/25.02.2020, rămasă definitivă prin decizia nr. 405/21.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, lămurită prin sentința nr. 3/15.02.2017, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului rezultat din titlul executoriu.

Conform Deciziei nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite este judecătoria care a încuviințat executarea silită, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "(...) ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care -exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu- toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni spre competența aceleiași instanțe de executare".

Întrucât, în cauză, instanța care a încuviințat executarea silită este Judecătoria Iași, în considerarea celor statuate prin Decizia în interesul legii nr. 20/2021, mai sus menționată, competența de soluționare a pricinii aparține acestei instanțe.

În egală măsură, concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) din C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare.

Înalta Curte reține că prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. puteau fi invocate la momentul sesizării Judecătoriei Iași cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite.

Aceasta întrucât, art. 529 alin. (1) din C. proc. civ. prevede expres că instanța învestită a se pronunța asupra încuviințării executării silite este ținută a invoca din oficiu necompetența chiar și atunci când este de ordine privată, derogându-se astfel de la regula cuprinsă în art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, instanța nu doar că este obligată a-și verifica din oficiu competența, dar în aceeași măsură trebuie să respecte regulile de competență chiar și dacă sunt de ordine privată, fiind obligată a invoca necompetența și a trimite dosarul instanței competente să dispună încuviințarea executării silite.

Totodată, prevederile art. 127 C. proc. civ. reprezintă o normă specială și derogatorie de la dreptul comun al competenței teritoriale și nu poate fi interpretată extensiv, prin analogie (conform dispozițiilor art. 10 din C. civ.).

Drept urmare, odată cu fixarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea sa, Judecătoria Iași a dobândit calitatea de instanță de executare.

Față de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în cuprinsul căreia s-a reținut principiul unicității instanței de executare și cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Iași, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași este instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.