ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2174/2025

HOTĂRÂRE

02.12.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2174/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 2 decembrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31.05.2023, sub număr de dosar x/2023, contestatorul Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații A. și Biroul Executorului Judecătoresc B., a formulat contestație la executare împotriva măsurii înființării popririi asupra conturilor deschise la Trezoreria Iași, dispusă în dosarul de executare silită nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc "B.", precum și împotriva înștiințărilor de înființare a popririi din data de 19.05.2023, emise în același dosar de executare, privind pe creditoarea A., una comunicată debitorului la 23.05.2023, iar cealaltă adresată Trezoreriei, comunicată la aceeași dată.

II. Hotărârea Judecătoriei Iași

Prin sentința civilă nr. 12434/2023 din data de 13 decembrie 2023 pronunțată de Judecătoria Iași, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, ca efect al aplicării de către instanță, din oficiu, a prevederilor art. 127 alin. (2

) C. proc. civ.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că, în cauză, calitatea de contestator o deține Tribunalul Iași, fiind instanța ierarhic superioară Judecătoriei Iași, care, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este instanța de executare ce a încuviințat executarea silită desfășurată în dosarul nr. x/2021 ala BEJ B., nefiind aplicabilă decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, deoarece instanța supremă nu a analizat situația reglementată de art. 127 alin. (2

) raportat la alin. (1) C. proc. civ., ci a stabilit instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare, în cazul în care există mai mulți debitori.

Prin urmare, în baza art. 127 alin. (2

) raportat la alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cererii formulate pentru aceste creditoare în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț (ca instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Bacău, învecinată cu Curtea de Apel Iași, în a cărei circumscripție se află Judecătoria Iași, instanță care ar fi fost competentă să judece contestația la executare potrivit art. 651 alin. (1) teza 1 și alin. (3) C. proc. civ.).

III. Hotărârea Judecătoriei Piatra-Neamț

Învestită prin declinare, Judecătoria Piatra-Neamț a pronunțat sentința civilă nr. 1428/24.04.2024 din data de 24 aprilie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii, această instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare de la data de 13.04.2021, aceasta fiind data formulării cererii de executare silită, reținând că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Iași, în baza principiului unicității instanței de executare, întrucât aceasta este instanța care a încuviințat executarea silită, prin încheierea nr. 3987/2021/CS din data de 23.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

De asemenea, instanța a făcut aplicarea și a deciziei RIL nr. 20/2021 care consacră principiul unicității instanței de executare, reținând că deși premisa de la care a pornit această decizie nu se regăsește în prezenta cauză - respectiv existența unui titlu executoriu cu mai mulți debitori având domicilii sau sedii diferite, situate în raza de competență a mai multor judecătorii - totuși viziunea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra principiului unicității instanței de executare a fost reafirmată prin decizia RIL nr. 27/2021, potrivit căreia instanța supremă a extins aplicabilitatea interpretării consacrate prin decizia nr. 20/2021 referitoare la unicitatea instanței de executare, inițial circumscrisă ipotezei pluralității de debitori, la toate procedurile execuționale, inclusiv la cele în care există un singur debitor.

Drept urmare, în baza dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 651 C. proc. civ., care instituie o competență teritorială absolută pentru soluționarea contestației la executare în favoarea instanței de executare, Judecătoria Piatra-Neamț a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor de procedură în materia competenței teritoriale a instanței de executare în soluționarea unei contestații la executare, Judecătoria Iași raportându-se la dispozițiile art. 127 alin. (2

) raportat la alin. (1) C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Piatra-Neamț a aplicat principiul unicității instanței de executare.

Prin prezentul demers judiciar, contestatorul Tribunalul Iași a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimații A. și BEJ B. să dispună anularea executării silite înseși și a executării silite derulate în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2021 al BEJ B., precum și suspendarea executării silite (respectiv suspendarea măsurii înființării popririi) până la soluționarea acestei contestații.

Contestația la executare se introduce la instanța de executare, astfel cum stipulează prevederile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., iar potrivit art. 719 alin. (1) din același cod, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., care în forma în vigoare la data introducerii cererii de executare silită, respectiv 13.04.2021 avea următorul conținut: " (1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a statuat în sensul că procedura încuviințării executării silite are caracter grațios, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispozițiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar și în ipoteza în care necompetența teritorială a instanței de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanța este ținută de invoce din oficiu necompetența (par. 67-68).

Concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare (par. 69).

Așadar, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raționament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de față, se reține că revine instanței de executare competența de soluționare a contestației la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, competența de a soluționa orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviințată executarea silită, calitatea de instanță de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenței în cadrul contestației la executare.

În condițiile în care, în cauză, prin încheierea nr. 3987/2021/CS din data de 23.04.2021, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitorilor Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași la solicitarea creditoarei A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 282/CA/04.05.2009, pronunțată de Curtea de Apel Iași, îndreptată prin încheierile din 29.06.2009, respectiv 13.07.2009, și lămurită prin încheierea din 30.06.2020, până la realizarea dreptului, respectiv plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2010, competența de soluționare a contestației la executare silită, precum și a cererii de suspendare a executării silite revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite. Neprocedându-se în această modalitate, în speță se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conținute în Decizia în interesul legii nr. 20/2021 a instanței supreme.

Cum, în speță, obiectul contestației la executare este reprezentat de contestarea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 461/2021, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Iași prin încheierea anterior menționată, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, respectiv a Judecătoriei Iași, ca instanță de executare.

Câtă vreme nu există o situație de excepție cu privire la care legea să prevadă competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.