ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1989/2025

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursurilor civile, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 14 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Mehedinți cu nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei totale de 64.520 RON și 134.660 euro cu titlu de daune materiale actualizate de la 2 mai 2003 și până la data plății efective, cu indicele de inflație constând în indicele prețurilor de consum, dobânda legală și dobânda penalizatoare, în temeiul dispozițiilor art. 538-541 din C. proc. pen.

Prin cererea formulată la 23 februarie 2023, reclamantul A. a precizat următoarele:

a) daune materiale în sumă de 726.953 RON, defalcată după cum urmează:

- 5.000 RON onorariu avocat;

- 4.800 RON contravaloarea pachetelor cu alimente ce au fost aduse de membrii familiei pe perioada cât a fost încarcerat (încarcerarea a durat 497 zile, a 2 pachete de 2 ori pe lună x/pachet;

- 30.720 RON contravaloarea transportului efectuat în perioada 2014 octombrie 2022 pe ruta Franța - România în vederea prezentării la termenele de judecată acordate atât cu prilejul judecării cauzei în fond cât și cu prilejul judecării apelului în dosarul nr. x/2005 al Tribunalului Mehedinți/curții de Apel Craiova (distanța Franța - România-Drobeta Turnu Severin este de 1600 km X la sută consum motorină = 120 litri motorină/drum X 32 drumuri dus-întors 3960 litri X 8 RON litru de motorină 30.720 RON);

- 24.000 RON contravaloare alimente, băuturi și alte cheltuieli ocazionate de efectuarea deplasărilor pentru a mă prezenta la judecarea cauzei nr. 323/101/2005 (16 deplasări dus-întors a câte 5 zile pe deplasare x/zi - 24.0001ei);

- 11.019 RON (2.240 euro x 4,9193 pe teritoriul Austriei cu prilejul deplasării la termenele de fiind de notorietate că o distanță de 1600 km nu poate fi efectuată într-o singură zi doar de un conducător auto (70 euro prețul unei camere/noapte X 32 nopți = 2.240 euro;

- 14.758 RON (3.000 euro x 4,9193 RON/euro) - diferențe salariu de care nu a beneficiat pe o perioadă de trei luni, în sensul că urmare a prezentării la termenele de judecată în dosarul menționat s-a desfăcut contractul de muncă și a beneficiat de ajutor de șomaj (1900 euro salariu-900 euro ajutor șomaj 1000 euro/lună);

- 356.256 RON (72.420 euro x 4.9193 RON/euro) - contravaloarea chiriei achitată pe perioada funie 2014-15 noiembrie 2022, în sensul că datorită situație; create urmare a condamnării/arestării nelegale a fost nevoit să părăsească locuința din România și să închirieze un imobil în Franța pentru a duce o viată în limitele normalității(102 luni X 710 euro/lună =72.420 euro);

- 19.677 RON (4.000 euro x 4.9193 RON/euro) - împrumutați de soție în perioada desfășurării procedurilor judiciare;

- 260.723 RON (53.000 euro x 4.9193 RON/euro) - contravaloare alimentație specială pentru bolile dobândite urmare a arestării nelegale/stresului datorat condamnării inițiale pentru o infracțiune ce nu a săvârșit-o, respectiv diabet și hipertensiune (106 luni X 500 euro =53.000).

b) daune morale în sumă de 3.935.440 RON, defalcată după cum urmează:

- 2.459.650 RON (500.000 euro x 4,9193 RON/euro) daune morale pentru cele 497 zile de arest nelegal;

- 1.475.790 RON (300.000 euro x 4.9193 RON/euro) daune morale constând în atingerea adusă imaginii publice, demnității, onoarei atât a propriei persoane cât și a membrilor familiei, deteriorarea stării de sănătate atât a reclamantului cât și a soției pe fondul stresului, condițiilor improprii de detenție, pierderea dreptului la șansa ce a avut-o reclamantul de a deveni antrenor de Judo în România cu toate beneficiile materiale și morale ce decurgeau din această activitate, a dreptului încălcat fiicei reclamantului, cetățean român, de a învăța pe teritoriul României, pentru durata de 19 ani cât au durat procedurile judiciare pentru a se constata nevinovăția reclamantului, a pierderii unui loc de muncă dat fiind obligativitatea prezentării în România la termenele de judecată etc.

La 4 decembrie 2023, urmare a solicitării instanței de judecată, reclamantul A. a formulat precizare, prin care a susținut că, așa cum a arătat în cererea de chemare în judecată, daunele morale solicitate trebuie raportate la două criterii principale - purtarea unui proces penal timp 19 ani, finalizat prin soluția de achitare a reclamantului și arestarea/executarea unei pedepse pentru o infracțiune ce nu a săvârșit-o, iar în cadrul acestor criterii cuantumul daunelor morale solicitate se raportează la următoarele situații/consecințe ce s-au produs atât în privința reclamantului, cât și a soției și fiicei acestuia.

Daunele morale solicitate în cuantum de 300.000 euro defalcate se prezintă după cum urmează: - 50.000 euro pentru atingerea adusă imaginii publice, demnității, onoarei propriei persoane; - 60.000 euro pentru atingerea adusă imaginii publice, demnității, onoarei fiicei minore în perioada de referință precum și a soției; - 80.000 euro pentru deteriorarea stării de sănătate a reclamantului ca urmare a condițiilor improprii din arest/penitenciar și a stresului datorat situației create; - 80.000 euro pentru deteriorarea stării de sănătate a soției și a minorei; - 30.000 euro pentru pierderea șansei de a ocupa o funcție, respectiv antrenor al lotului național de judo.

Prin sentința civilă nr. 7 din 19 februarie 2024, Tribunalul Mehedinți – secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A. pentru petitul privind atingerea adusă imaginii publice, demnității, onoarei fiicei și a soției și petitul privind deteriorarea stării de sănătate a fiicei și a soției și a respins acțiunea pentru aceste petite ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 400.000 RON, reprezentând daune morale pentru 497 zile de privare de libertate, și suma de 20.000 RON pentru atingerea adusă imaginii publice, demnității și onoarei, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata efectivă.

A respins acțiunea în rest.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2025, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a repus cauza pe rol pentru a relua dezbaterile în complet de divergență.

Prin decizia nr. 71/2025 din 5 martie 2025, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, cu opinie majoritară, a admis apelurile declarate de apelantul-reclamant A. și de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți împotriva sentinței civile nr. 7 din 19 februarie 2024, pronunțată de Tribunalul Mehedinți – secția I civilă; a schimbat în parte în parte sentința în sensul că a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale pentru privarea de libertate nedreaptă și durata procedurilor; a obligat pe pârât la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri materiale, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație; a menținut restul dispozițiilor sentinței; a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

Cu opinia separată a judecătorului B., în sensul că: a respins apelul pârâtului Statul Român ca nefondat; a admis apelul reclamantului A.; a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârât la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 750.000 RON daune morale către reclamant; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate; a obligat pe apelantul-pârât către apelantul-reclamant la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (contravaloare onorariu de avocat).

4.1. Motivele de recurs formulate de pârâtul Statul Român

Recurentul-pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește acordarea daunelor materiale în cuantum de 5.000 RON și acordarea daunelor morale, în cuantum de 20.000 RON, pentru atingerea adusă imaginii publice, demnității și onoarei reclamantului, învederând că este incident motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru următoarele critici:

Acordarea daunelor materiale, reprezentând cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat în cauza penală, este nelegală prin raportare la dispozițiile art. 249 si art. 255 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Instanța de apel a reținut că sumele pretinse de reclamant cu acest titlu se circumscriu noțiunii de prejudiciu generat de arestarea nedreaptă și durata procedurii penale. Însă, în motivarea soluției, instanța de apel se îndepărtează de criteriul obiectiv stabilit de legiuitor privind proba, sarcina probei și scopul acesteia, concluzionând în mod nelegal că se impune recunoașterea existenței unui drept la despăgubire, constând în costuri reale și necesare exercitării dreptului la apărare, chiar dacă din dovezile depuse nu rezultă dosarul pentru care au fost stabilite onorariile plătite. Or, de esența răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1357 și următoarele din C. civ., este existența prejudiciului, care se supune condiției legale imperative a dovedirii acestuia.

În mod corect, tribunalul a respins daunele materiale pretinse de reclamant, constând în cheltuielile cu onorariul de avocat în cadrul procesului penal, ca fiind nedovedite, întrucât, înscrisurile prezentate nu au îndeplinit condițiile legale de probe concludente și pertinente în dovedirea pretențiilor în cuantum de 5.000 RON afirmate. Reclamantul nu a făcut dovada (în cursul judecății cauzei pendinte) cheltuielilor efectuate cu procesul penal, deoarece din copiile chitanțelor depuse nu rezultă că dosarul pentru care a fost angajat avocatul este dosarul penal din care rezulta prejudiciul.

În ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru atingerea adusă imaginii publice, demnității și onoarei reclamantului, în cuantum de 20.000 RON, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile legale privind angajarea răspunderii delictuale prin raportare la norma de drept privind ocrotirea drepturilor inerente persoanei, respectiv dreptul la demnitate, onoare și imagine publică (art. 72-73 din C. civ.). Reanalizând cuantumul necesar și suficient în repararea prejudiciului nepatrimonial încercat de reclamant, instanța de apel

a reținut că nu pot fi ignorate condamnările anterioare ale reclamantului, fiind astfel evident că tensiunea și disconfortul nu au fost resimțite la același nivel ca o persoana fără cazier. Cu toate acestea, înlăturând criticile Statului Român în susținerea aceluiași raționament, instanța de apel a reținut că se cuvine suplimentar reclamantului, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de imagine și demnitate, compensația de 20.000 RON, ca urmare a detenției nedrepte.

Din perspectiva angajării răspunderii obiective a statului pentru repararea prejudiciului de imagine, onoare, demnitate a reclamantului, soluția de admitere a unor astfel de pretenții este nelegală, întrucât, aceste valori au fost vătămate prin propriile fapte ale reclamantului, atât înainte, cât și ulterior cauzei penale în care a fost arestat pentru cele 497 de zile. Astfel, sub aspectul drepturilor protejate prin dispozițiile art. 72-73 din C. civ., prejudiciul nepatrimonial rezultat din lezarea acestor drepturi constă în atingerea adusă onoarei si demnității unei persoane, caracterizata prin punerea acestei persoane într-o situație de inferioritate față de propria sa apreciere, precum și de atragere a ostilității, oprobiului celorlalți membrii ai comunității. Or, din economia considerentelor deciziei penale nr. 1412 din 15 noiembrie 2022, adusă în probatoriu, se reține că, reclamantul a mai executat o pedeapsa privativă de libertate, la care a fost condamnat în anul 1995 pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, precum și faptul că, până la 30 aprilie 2003, fiind dat în urmărire generală, reclamantul a stat ilegal în Spania, când a fost depistat de organele de politie spaniole, pe care le-a indus în eroare printr-un fals de identitate. De asemenea, prin aceeași decizie s-a reținut că reclamantul a fost arestat în perioada 2004-2005 într-o cauză în care a fost condamnat de autoritățile judiciare spaniole și în perioada 2005-2006 de către autoritățile judiciare franceze. Față de toate aceste aspecte, este evident ca nu se impune suplimentarea compensației acordate pentru privarea de libertate, întrucât prejudiciul este rezultatul propriei culpe a reclamantului, aceste valori fiind deja vătămate de factori externi raportului juridic dedus judecății.

Instanțele de fond au realizat o apreciere globală asupra prejudiciului moral încercat de reclamant, reținând în acest sens o singură traumă și două compensații, deoarece, din motivarea celor doua hotărâri nu rezultă delimitarea prejudiciului rezultat din aplicarea dispozițiilor art. 539 din C. proc. pen. și prejudiciul rezultat din lezarea drepturilor inerente persoanei (art. 72-73 din C. civ.).

4.2. Motivele de recurs formulate de reclamantul A.

Recurentul-reclamant a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, învederând că sunt incidente motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., formulând următoarele critici:

Hotărârea recurată cuprinde motivele contradictorii și chiar străine de natura cauzei, totodată fiind lipsită de o motivare efectivă în ceea ce privește diminuarea cuantumului daunelor morale de la 400.000 RON, acordate de prima instanță, la 100.000 RON, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Inițial, instanța de apel a recunoscut că sunt nefondate motivele invocate de pârâtul Statul Român privitoare la inexistența unei privări nelegale de libertate a reclamantului, întrucât acesta ar fi avut de executat 18 luni de închisoare urmare a condamnării dispuse în Spania, pentru ca, ulterior, să rețină ca motiv de diminuare a daunelor morale tocmai existența unor condamnări anterioare ale reclamantului. Prin urmare, este evidentă contradictorialitatea dintre motivele pe care s-a întemeiat hotărârea. Mai mult, instanța de apel a analizat superficial cauza, având în vedere complexitatea acesteia și seria de elemente expuse în cererea de chemare în judecată și de apel, ce nu au fost analizate.

Recurentul-reclamant a achiesat expres la considerentele opiniei separate formulate în apel, care a concluzionat că "reclamantul poate beneficia inclusiv de dreptul la repararea prejudiciului de imagine, onoare și/sau demnitate suferit ca urmare a faptului că a fost victima unei erori judiciare dovedite, indiferent de comportamentul antisocial al acestuia rezultat din alte împrejurări de fapt sau de drept".

Cu privire la motivele străine de natura cauzei, la momentul analizării apelului formulat de reclamant, instanța a făcut trimitere la analiza asupra apelului declarat de pârât, printre care și durata procesului penal, expunând că aceasta nu este imputabilă statului și nu poate conduce la antrenarea răspunderii și obligarea la plata daunelor morale. Or, daunele materiale și morale au fost solicitate strict ca urmare a privării nelegale de libertate în perioada l mai – 6 mai 2003 și 2 decembrie 2008 – 7 aprilie 2010. prin raportare la dispozițiile art. 538-540 din C. proc. pen.. Prin urmare, aspectele privitoare la durata procesului penai nu fac obiectul cauzei, aceste motive fiind străine de natura sa, instanța efectuând o analiză eronat asupra altor motive decât cele învederate prin cererea de chemare în judecată și apel, cu adevărat relevante pentru stabilirea cuantumului daunelor morale. Astfel, cu privire la condițiile inumane, degradante din penitenciar, raportarea la declarațiile martorilor care au cunoscut situația familiei reclamantului, imposibilitatea reală de a continua într-un context socio-profesional stabil, motivarea instanței de apel lipsește cu desăvârșire.

Analizând decizia recurată, se observă că sunt incidente toate cele patru ipoteze descrise în doctrină în ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la privarea efectivă de libertate pentru o perioadă de 497 zile în condiții inumane, împiedicarea reclamantului de a avea o viață desfășurată în condiții normale, alături de familie, continuând activitatea de sportiv de performanță, instanța de apel s-a limitat la a face trimiteri generale, superficiale, reținând că se impune recunoașterea unui drept la despăgubire, fără a face trimitere la întregul probatoriu administrat în cauză. Au existat declarații de martori ignorate cu desăvârșire, în schimb, motivarea s-a axat pe aprecieri simpliste și generale, fără o analiză aplecată, individual, asupra tuturor consecințelor privării nelegale de libertate pe care le-am învederat. Mai mult, instanța a apreciat util să facă trimitere la o declarație dată de reclamant în cursul urmăririi penale, însă nu a analizat declarațiile martorilor date în fața instanței de judecată.

Motivarea lipsește atât sub aspectul daunelor morale, atât din perspectiva suferințelor cauzate de cele 497 zile de privare nelegală de libertate, cât și a afectării dreptului la imagine, a demnității și onoarei.

Instanța nu a analizat nici modalitatea în care privarea nelegală de libertate, în urma unei condamnări ce a fost înlăturată prin achitare, i-a afectat imaginea, onoarea și imaginea reclamantului, făcând trimitere doar la aprecierile primei instanțe, menținând astfel dispozițiile privind obligarea Statului Român la plata sumei de 20.000 RON pentru prejudicial adus imaginii, onoarei și demnității. Însă, instanța de recurs va observa că reclamantul a solicitat, echivalentul în RON, al sumei de 800.000 euro, cu titlu de daune morale, iar pe calea apelului a criticat cuantumul daunelor acordate de prima instanță, în ansamblu, deci implicit acordarea sumei de 20.000 RON. Nu există o motivare a instanței de apel raportat la motivele de apel formulate de reclamant, câtă vreme în cuprinsul deciziei recurate nu se regăsesc argumentele pentru care Curtea de Apel Craiova nu a acordat întregul cuantum solicitat pentru atingerea adusă imaginii, demnității și onoarei, care sunt criteriile la care s-a raportat, perioada pe care a avut-o în vedere, practica națională și europeană etc.

Cu toate că instanța de apel a apreciat că soluția primei instanțe introduce criterii străine normelor legale, prioritizând factori economici generali în detrimentul unei analize centrate pe caracterul personal al prejudiciului moral suferit de către reclamant, tocmai o analiză centrată strict pe prejudiciul efectiv produs de cele 497 zile de detenție nelegală, iar nu de alte antecedente penale, lipsește din motivarea deciziei recurate.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 540 din C. proc. pen., fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. pen.. Instanța de apel a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român, chiar sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 540 din C. proc. pen., apreciind că "în justificarea acestor despăgubiri se va avea în vedere că reclamantul a fost privat de libertate o perioadă de un an și aproape cinci luni de zile, consecințele negative produse asupra acestuia și familiei sale, precum și durata procedurii judiciare". Cu toate acestea, a aplicat în mod eronat dispozițiile menționate, în sensul că, la momentul analizării, în mod succint și insuficient, a apelului reclamantului, a apreciat "cuantumul despăgubirilor acordate cu acest titlu, prin raportare la prejudiciul propriu al reclamantului (suferințele sale psihice) și nu ale soției sau fiicei". Or, indiferent de maniera de interpretare a textului legal invocat, nu se poate contesta că unul dintre criteriile de apreciere asupra cuantumului daunelor morale este reprezentat de consecințele cauzate de către eroarea judiciară asupra familiei celui privat de libertate, ce augmentează starea de anxietate și durerea resimțită de cel încarcerat pe nedrept.

În mod inexplicabil, instanța a efectuat o departajare a prejudiciului, nu a analizat criticile privind existența unui prejudiciu propriu al apelantului-reclamant, ce însumează atât suferințele inerente mediului carceral, în condiții degradante, pe fondul unei condamnări injuste, cât și suferințele provocate de afectarea membrilor familiei, astfel cum prevede alin. (1) al dispozițiilor art. 540 din C. proc. pen.

Paragraful al doilea de la pagina 31 a deciziei recurate prevede că "sentimentele încercate de către reclamant în legătură cu ceea ce a simțit fiica sa în momentul în care a interacționat cu colegii săi, raportat la faptul că tatăl său era văzut ca "infractor" au fost avute în vedere atunci când s-a analizat acordarea despăgubirilor morale pentru atingerea adusă vieții, demnității și onoarei". Or, nu doar că instanța de apel nu a analizat această atingere a vieții, imaginii, onoarei și demnității, ci a interpretat textul de lege în mod eronat, chiar dacă nu suntem în prezența unor dispoziții obscure, care să lase loc de aplicări diferite. Astfel, daunele morale solicitate au în vedere un singur prejudiciu, pentru care am solicitat echivalentul în RON al sumei de 800.000 euro, influențat, într-adevăr, de un cumul de factori, toți enumerați în cadrul aceluiași text legal, anume dispozițiile art. 540 alin. (1) din C. proc. civ.. Nu se justifică modalitatea în care instanța de apel atribuie prejudiciul moral fiicei sau soției apelantului-reclamant, câtă vreme în discuție este prejudiciul propriu resimțit de reclamant, prin raportare la modul în care privarea nelegală de libertate a afectat întreaga sa familie, evident, cu repercusiuni majore asupra stabilității sale psiho-emoționale.

Instanța de apel a considerat, în mod greșit, că reclamantul solicitat daunele morale în numele soției sau a fiicei sale și nu a calificat modul în care familia sa a fost afectată de eroarea judiciară ca fiind un criteriu de apreciere asupra cuantumului daunelor morale care i se datorează, în ansamblu, pentru cele 497 zile de detenție nelegală.

Practica judiciară reflectă aplicarea corectă a dispozițiilor art. 540 alin. (1) din C. proc. civ., elocvente pentru recurentul-reclamant fiind considerentele enunțate din decizia nr. 1424/2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/202.

5.1 Prin întâmpinare, recurentul-reclamant A. a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului declarat de pârât în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în ceea ce privește critica referitoare la daunele materiale în cuantum de 5.000 RON, susținând că acesta nu indică normele de drept material pretins încălcate ori aplicate greșit și nu dezvoltă o veritabilă critică încadrabilă în motivele de recurs prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci formulează doar apărări vizând fondul pretențiilor deduse judecății.

Pe fondul criticii privind daunele materiale, recurentul-reclamant a arătat că se impune recunoașterea dreptului său la despăgubire pentru costurile reale, necesare și rezonabile ale exercitării dreptului său la apărare în procesul penal finalizat prin achitare, fundamentat pe obligația de garanție ce revine statului și pe rațiuni de aplicare echitabilă a dispozițiilor art. 276 alin. (5) și (6) din C. proc. pen.. Chiar dacă din chitanțele depuse nu rezultă dosarul penal pentru care au fost stabilite onorariile plătite, curtea de apel a constatat că apărătorul reclamantului a fost prezent la termenul din 10 aprilie 2018 în fața Curții de Apel Craiova în cadrul dosarului nr. x/2005 În subsidiar, a susținut că aceste cheltuieli nu puteau privi alt dosar, că nu exista obligația menționării pe chitanțe a numărului dosarului penal și că, în orice caz, din contractul de asistență juridică și din încheierile de ședință rezultă acordarea asistenței juridice în cauza penală respectivă.

În ceea ce privește critica referitoare la daunele morale acordate pentru atingerea adusă imaginii, onoarei și demnității, a susținut că argumentele recurentului-pârât sunt nefondate, întrucât transferă în mod nejustificat asupra reclamantului consecințele erorii judiciare și invocă aspecte străine cauzei, precum antecedentele penale anterioare. A arătat că prejudiciul moral decurge tocmai din condamnarea pentru fapte pe care nu le-a săvârșit, urmată de privarea nelegală de libertate, și că afectarea imaginii, a creditului moral și a prestigiului profesional reprezintă consecințe concrete ale acestei situații.

Totodată, prin întâmpinare s-a susținut că instanțele de fond nu au evaluat pe deplin întinderea prejudiciului moral, fiind invocate consecințele asupra vieții profesionale, familiale și sociale a reclamantului, precum și repere jurisprudențiale din practica națională în materia despăgubirilor pentru erori judiciare.

În concluzie, s-a solicitat respingerea recursului formulat de pârât ca nefondat și, pe cale de consecință, admiterea recursului declarat de reclamant.

5.2 Prin întâmpinare, recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a susținut că este nefondat, întrucât decizia instanței de apel cuprinde motive suficiente și clare în justificarea reducerii despăgubirilor morale de la 400.000 RON la 100.000 RON. În acest sens, s-a arătat că instanța de apel a avut în vedere, pe de o parte, suferința generată de lipsirea de libertate pentru 497 de zile, iar, pe de altă parte, necesitatea unei evaluări obiective a prejudiciului, fără ignorarea condamnărilor anterioare ale reclamantului și fără supraevaluarea unor factori economici generali.

Totodată, a menționat că suma de 400.000 RON stabilită de prima instanță era disproporționată, depășind caracterul unei despăgubiri echitabile și rezonabile și conducând la o îmbogățire fără just temei. În sprijinul acestei susțineri, s-a invocat contextul economic și social de referință, raportarea la salariul mediu net la nivel național, precum și jurisprudența Curții Europene, fiind menționate, cu titlu de reper, cauzele Tarău contra României, B. contra României și G. contra României, pentru a evidenția caracterul moderat al despăgubirilor morale acordate în materia arestării nelegale.

Referitor la criticile dezvoltate din perspectiva motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că nu se circumscriu sferei nelegalității, întrucât instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept incidente în materia despăgubirilor morale.

5.3 Recurentul-reclamat A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de recurentul-pârât prin întâmpinare.

5.4 Recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat răspuns la întâmpinarea recurentului-reclamant, prin care a solicitat respingerea excepției nulității, motivând că prin cererea de recurs au fost formulate critici de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Potrivit textelor legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Cum recursul este o cale de atac extraordinară și neevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susținerile referitoare la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecății în recurs. Dimpotrivă, acestea pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Luând în examinare criticile formulate în cadrul primului motiv de recurs, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât a indicat dispozițiile art. 249 și art. 255 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., precum și ale art. 1.357 și următoarele din C. civ., simpla menționare a unor texte legale nu este suficientă pentru a conferi criticilor valențe de nelegalitate și, implicit, pentru a permite încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Esențial este ca partea să formuleze o critică susceptibilă de a fi analizată în coordonatele controlului de legalitate specific recursului, iar nu să tindă, în realitate, la reaprecierea situației de fapt și a probelor administrate.

În cauză, recurentul-pârât nu reproșează instanței de apel greșita interpretare a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă ori greșita aplicare a unor norme de procedură susceptibile să atragă casarea, ci contestă concluzia la care aceasta a ajuns cu privire la dovedirea prejudiciului material constând în onorariul avocațial achitat în procesul penal. Susținerile potrivit cărora instanța de apel se îndepărtează de criteriul obiectiv stabilit de legiuitor privind proba, sarcina probei și scopul acesteia, că din dovezile depuse nu rezultă dosarul pentru care au fost stabilite onorariile plătite, că înscrisurile prezentate nu au îndeplinit condițiile legale de probe concludente și pertinente și că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate exprimă exclusiv nemulțumirea recurentului-pârât față de modul în care instanța de apel a evaluat înscrisurile administrate și a apreciat că acestea sunt suficiente pentru a justifica acordarea sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale. Or, asemenea susțineri vizează netemeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia.

Recurentul-pârât solicită, în realitate, reexaminarea valorii probatorii a chitanțelor depuse, coroborate cu împrejurarea că avocatul reclamantului a fost prezent la termenul din 10 aprilie 2018 în fața Curții de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2005 și înlocuirea aprecierii instanței de apel cu propria sa evaluare asupra materialului probator, în sensul revenirii la concluzia primei instanțe că prejudiciul nu a fost dovedit. O asemenea critică nu poate fi primită în recurs, cale extraordinară de atac în care se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabil, astfel cum prevede expres art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nefiind permisă, în această etapă procesuală, reevaluarea probelor și restabilirea situației de fapt pe baza unei alte aprecieri a înscrisurilor.

În consecință, criticile nu se circumscriu motivului de casare invocat de recurentul-pârât, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu pun în discuție o greșită interpretare sau aplicare a normelor de drept material, și nu pot fi încadrate nici în vreun alt motiv de casare dintre cele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din același cod.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a susținut încălcarea prevederilor în temeiul cărora poate fi angajată răspunderea civilă delictuală raportat la drepturile reglementate de dispozițiile art. 72-73 din C. civ. și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Criticile formulate nu se circumscriu, în realitate, acestui motiv de nelegalitate și nici vreunuia dintre celelalte motive prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din același cod. Simpla invocare a unor norme de drept material nu este suficientă pentru încadrarea criticilor în sfera controlului de legalitate exercitat în recurs, câtă vreme susținerile dezvoltate nu relevă o veritabilă eroare de interpretare ori de aplicare a acestor dispoziții, ci exprimă nemulțumirea recurentului-pârât față de modul în care instanța de apel a apreciat circumstanțele concrete ale cauzei în evaluarea prejudiciului moral.

Recurentul-pârât contestă concluzia instanței de apel potrivit căreia privarea nelegală de libertate a amplificat atingerea adusă imaginii publice, demnității și onoarei reclamantului, susținând că aceste valori erau deja afectate prin propriile fapte ale acestuia și prin condamnările sale anterioare. Ceea ce se solicită instanței de recurs este, în realitate, o nouă evaluare a circumstanțelor factuale deja analizate de instanța de apel, respectiv a relevanței condamnărilor anterioare, a conduitei reclamantului, a impactului detenției nejuste asupra percepției publice privind persoana sa și a caracterului suficient ori excesiv al sumei acordate cu acest titlu. Or, toate aceste aspecte țin de operațiunea de individualizare și cuantificare a prejudiciului moral, întemeiată pe aprecierea probelor și a situației de fapt a cauzei, iar nu de interpretarea normelor de drept material invocate.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât se raportează expres la elemente desprinse din "economia considerentelor deciziei penale nr. 1412 din 15 noiembrie 2022, adusă în probatoriu", invocând împrejurări precum executarea anterioară a unei alte pedepse privative de libertate, situația sa juridică din perioada șederii în Spania ori alte arestări dispuse de autorități judiciare străine. Prin aceste susțineri, se urmărește reevaluarea relevanței acestor împrejurări de fapt în analiza raportului de cauzalitate, a existenței unui prejudiciu moral distinct și a măsurii în care lipsirea de libertate a avut aptitudinea de a amplifica lezarea imaginii, demnității și onoarei reclamantului. Prin urmare, chiar modul de formulare a criticii evidențiază că pretinsa nelegalitate este fundamentată pe propria valorificare a probelor.

Nici susținerea în sensul că instanțele ar fi realizat "o apreciere globală asupra prejudiciului moral", reținând "o singură traumă și două compensații", întrucât din motivarea celor două hotărâri nu ar rezulta delimitarea prejudiciului derivând din aplicarea art. 539 din C. proc. pen. de cel rezultat din lezarea drepturilor inerente persoanei, nu este aptă să atragă incidența vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Această critică exprimă dezacordul recurentului-pârât față de modul în care instanțele au apreciat existența și întinderea unor componente distincte ale prejudiciului moral. Or, împrejurarea că partea consideră insuficientă ori neconvingătoare delimitarea operată de instanțe între diferitele forme ale prejudiciului nu echivalează cu o veritabilă critică de nemotivare sau de motivare contradictorie, ci tinde la reevaluarea raționamentului judiciar sub aspectul temeiniciei sale. Cu alte cuvinte, recurentul-pârât nu reproșează absența motivelor hotărârii, ci contestă concluzia la care instanțele au ajuns în urma evaluării circumstanțelor concrete ale cauzei, solicitând, implicit, o altă analiză a raportului dintre prejudiciul decurgând din privarea nejustă de libertate și cel rezultat din atingerea adusă imaginii, demnității și onoarei reclamantului.

Cum recursul nu cuprinde veritabile critici de nelegalitate, ci doar critici care tind la reaprecierea probelor și a situației de fapt reținute de instanța de apel, sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., care atrag nulitatea recursului.

Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondată. Din examinarea considerentelor deciziei recurate rezultă că instanța de apel a motivat reducerea cuantumului daunelor morale de la 400.000 RON la 100.000 RON, arătând, mai întâi, că motivul de apel formulat de pârât referitor la neaplicarea corectă a dispozițiilor art. 540 din C. proc. pen. în cuantificarea compensației necesare și suficiente pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial rezultat din executarea celor 497 de zile de privare de libertate este întemeiat. Totodată, instanța de apel a redat norma legală și a reținut că, în motivarea soluției de acordare a daunelor morale în cuantum de 400.000 RON, prima instanță a avut în vedere datele furnizate de Institutul Național de Statistică referitoare la câștigul salarial mediu net pe economie, apreciind că o asemenea abordare introduce criterii străine normelor legale, în detrimentul unei analize centrate pe caracterul personal al prejudiciului moral suferit de reclamant.

Rezultă, de asemenea, din considerentele hotărârii atacate că instanța de apel a arătat care sunt elementele la care s-a raportat în aprecierea cuantumului daunelor morale, reținând că acestea trebuie stabilite în funcție de gravitatea prejudiciului, durata suferinței, impactul asupra vieții personale și profesionale, precum și alte circumstanțe particulare ale cauzei. În continuare, curtea a reținut expres că nu se poate tăgădui că lipsirea de libertate pentru 497 de zile i-a provocat reclamantului o suferință semnificativă, constând atât în restrângerea severă a libertății de mișcare, cât și în tensiunea și disconfortul continuu implicate de situația de persoană încarcerată, și a arătat că, în justificarea acordării despăgubirilor, vor fi avute în vedere perioada de un an și aproape cinci luni de privare de libertate, consecințele negative produse asupra reclamantului și familiei sale, precum și durata procedurii judiciare.

Prin urmare, nu se poate reține susținerea recurentului-reclamant în sensul inexistenței unei motivări efective a reducerii cuantumului despăgubirilor, câtă vreme instanța de apel a arătat atât de ce nu a menținut criteriul folosit de prima instanță, cât și care au fost elementele de apreciere avute în vedere la stabilirea noii sume.

Nefondată este și critica privind existența unor motive contradictorii. Din cuprinsul deciziei recurate rezultă că instanța de apel a reținut, pe de o parte, că existența altor pedepse executate de reclamant nu poate avea drept consecință aprecierea că privarea de libertate, pentru care au fost acordate despăgubiri, nu ar fi fost injustă, iar, pe de altă parte, că aceste aspecte vor fi avute în vedere ca și criteriu pentru cuantificarea daunelor morale, care pun accent pe suferința efectivă a persoanei vătămate, impactul asupra vieții acesteia și restabilirea echilibrului moral. Înalta Curte constată că aceste considerente privesc aspecte distincte, respectiv existența privării injuste de libertate și, separat, criteriile valorificate la stabilirea întinderii despăgubirii, astfel încât nu pot fi reținute ca fiind contradictorii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, faptul că antecedentele reclamantului nu înlătură caracterul injust al detenției nu împiedică instanța să le valorifice, în aprecierea concretă a intensității suferinței și a consecințelor produse, la momentul individualizării compensației bănești.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentului în sensul că hotărârea ar cuprinde motive străine de natura cauzei. Considerentele prin care instanța de apel a arătat că simplul calcul al duratei procesului penal nu este suficient pentru a concluziona asupra respectării sau nerespectării termenului rezonabil, că o parte a procedurilor judiciare s-au derulat în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și nu sunt imputabile autorităților judiciare române, că în parte culpa pentru prelungirea procedurilor aparține reclamantului, precum și cele prin care a avut în vedere condamnările anterioare din alte cauze, situația profesională și socială a reclamantului ori împrejurarea că acesta nu și-a continuat activitatea de sportiv de performanță urmare a plecării în străinătate pentru un loc de muncă, nu sunt exterioare obiectului judecății, ci reprezintă elemente pe care curtea le-a considerat relevante în evaluarea întinderii prejudiciului moral și în aprecierea unei reparații echitabile, în raport de circumstanțele concrete ale speței. Împrejurarea că recurentul apreciază că aceste aspecte nu trebuiau valorificate ori că ele trebuiau apreciate diferit nu este de natură să confere hotărârii caracterul unei motivări străine de natura cauzei.

În fine, Înalta Curte constată că o parte dintre susținerile dezvoltate în cuprinsul acestui motiv de recurs nu pun în discuție existența unei nemotivări, a unor motive contradictorii ori a unor considerente străine de natura cauzei, ci exprimă nemulțumirea recurentului-reclamant față de modul în care instanța de apel a apreciat împrejurările concrete ale speței și a stabilit cuantumul despăgubirilor morale. Astfel se prezintă susținerile referitoare la importanța ce trebuia acordată condițiilor de detenție, declarațiilor martorilor, efectelor asupra familiei, afectării imaginii, onoarei și demnității, precum și cele privind modul în care au fost valorificate antecedentele penale ori alte împrejurări personale ale reclamantului. Or, asemenea susțineri nu demonstrează incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., câtă vreme hotărârea recurată cuprinde considerentele pentru care instanța de apel a apreciat că suma de 100.000 RON reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, sub un prim aspect, Înalta Curte reține că susținerile potrivit cărora instanța de apel ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 540 alin. (1) din C. proc. civ., prin aceea că nu a valorificat consecințele produse asupra familiei persoanei private nelegal de libertate ca element relevant în stabilirea întinderii prejudiciului moral propriu al reclamantului, configurează, în principiu, o critică de nelegalitate subsumabilă art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât vizează pretinsa greșită aplicare a normei care stabilește criteriile legale de determinare a reparației. Împrejurarea că textul invocat aparține C. proc. pen. nu este, prin ea însăși, de natură să atragă incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., câtă vreme recurentul-reclamant nu reclamă încălcarea unei reguli de procedură a cărei nesocotire să fie sancționată cu nulitatea, ci contestă modul în care instanța de apel a înțeles și a aplicat criteriile prevăzute de art. 540 alin. (1) din C. proc. pen. la evaluarea întinderii despăgubirilor solicitate.

Criticile sunt nefondate pentru că instanța de apel nu a exclus consecințele asupra familiei din sfera criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 540 alin. (1) din C. proc. pen. și nici nu a interpretat textul în sensul că reclamantul nu ar putea valorifica efectele pe care detenția nedreaptă le-a produs asupra familiei sale. Dimpotrivă, chiar în analiza apelului pârâtului, curtea de apel a arătat în mod expres că, în justificarea acordării despăgubirilor pentru privarea de libertate nedreaptă, vor fi avute în vedere perioada de un an și aproape cinci luni de detenție, consecințele negative produse asupra reclamantului și familiei sale, precum și durata procedurii judiciare. Prin urmare, premisa de la care pornește recurentul-reclamant, în sensul că instanța ar fi ignorat criteriul legal reprezentat de consecințele asupra familiei, este infirmată chiar de considerentele hotărârii recurate.

De asemenea, instanța de apel nu a realizat acea "departajare" eronată a prejudiciului invocată în recurs, ci a procedat la o necesară individualizare a componentelor prejudiciului nepatrimonial, evitând tocmai riscul unei duble compensări. Astfel, curtea a reținut, pe de o parte, că anumite sentimente încercate de reclamant în legătură cu modul în care fiica sa a resimțit percepția socială negativă potrivit căreia tatăl său era văzut ca "infractor" au fost avute în vedere la analiza despăgubirilor pentru atingerea adusă imaginii, demnității și onoarei, iar, pe de altă parte, a arătat că despăgubirile acordate cu acel titlu au fost apreciate prin raportare la prejudiciul propriu al reclamantului, respectiv la suferințele sale psihice, iar nu ale soției sau fiicei. Această precizare nu echivalează cu excluderea afectării familiei din analiza prevăzută de dispozițiile art. 540 alin. (1) din C. proc. pen., ci exprimă ideea corectă că obiectul reparației îl constituie prejudiciul reclamantului, chiar și atunci când intensitatea acestuia este amplificată de efectele produse asupra membrilor familiei.

Totodată, din considerentele hotărârii recurente rezultă că instanța de apel a examinat concret tocmai acele susțineri prin care reclamantul a încercat să lege anumite consecințe familiale de detenția nedreaptă, însă a constatat, în mod motivat, că nu toate pot fi valorificate, în lipsa legăturii de cauzalitate ori în prezența unor cauze exterioare faptei ilicite deduse judecății. Astfel, curtea a arătat că plecarea în Franța nu poate fi apreciată ca fiind determinată de fapta ilicită ce formează obiectul cauzei, în condițiile în care reclamantul avea și alte condamnări și executări de pedeapsă cu închisoarea; a reținut că diagnosticarea soției cu TBC în anul 2006 nu a fost dovedită ca având legătură de cauzalitate cu detenția nedreaptă și cu procesul în care acesta a fost achitat; a observat că în perioada internării soției reclamantului acesta nu se afla alături de familie deoarece plecase din țară, nu pentru că executa pedeapsa desființată ulterior.

Așadar, instanța nu a negat relevanța consecințelor asupra familiei ca element de evaluare a prejudiciului moral, ci a făcut ceea ce impun chiar prevederile art. 540 alin. (1) din C. proc. pen.: a verificat, în concret, ce consecințe sunt realmente legate de privarea nedreaptă de libertate și în ce măsură pot influența întinderea reparației. În acest context, susținerea recurentului-reclamant în sensul că instanța de apel ar fi interpretat greșit aceste prevederi pentru că nu a tratat afectarea familiei ca parte a prejudiciului său propriu este nefondată. Împrejurarea că instanța nu a dat tuturor susținerilor reclamantului eficiența pretinsă de acesta și nu a valorificat toate aceste împrejurări prin acordarea unui cuantum mai mare al despăgubirilor nu semnifică o greșită interpretare a normei legale, ci exprimă exercitarea marjei de apreciere a instanței asupra întinderii prejudiciului reparabil.

Față de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 71/2025 din 5 martie 2025 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, invocată de recurentul-reclamant A..

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român, re