ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 2 octombrie 2025
Asupra apelului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 16 din data de 17 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2024 (având ca obiect latură civilă a cauzei disjunsă din dosarul nr. x/2024 al aceleiași instanțe), s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1), (2) și (5) și art. 25 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1385 din C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă A., dispunându-se obligarea inculpatului B. la plata următoarelor sume:
- 8.473,5 RON - cu titlu de daune materiale, sumă actualizată cu rata inflației și la care se adaugă dobânda legală începând cu data efectuării fiecărei cheltuieli componente, astfel cum a fost detaliată în cuprinsul sentinței și până la acoperirea integrală a prejudiciului;
- 30.000 euro - cu titlu de daune morale, echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, la care se adaugă dobânda legală de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la acoperirea integrală a prejudiciului.
În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1), (2) și (5) și art. 25 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1385 din C. civ. și cu referire la art. 320 din Legea nr. 95/2006, s-a admis, în integralitate, acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, dispunându-se obligarea inculpatului B. la plata către această parte civilă a sumei de 46.366,46 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare aferente îngrijirilor și tratamentelor medicale acordate victimei A., precum și la plata dobânzilor legale aferente acestui debit, de la data de 25 decembrie 2023 până la data plății efective.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. art. 250
2
din C. proc. pen. s-au restrâns măsurile asiguratorii instituite prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș nr. 714/P/2023 din data de 15 decembrie 2023 până la concurența sumei de 30.000 euro + 54.839,96 RON (8.473,5 RON + 46.366,46 RON).
În temeiul art. 276 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului B. la plata către partea civilă A. a sumei de 16.200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul alin. (274) alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. x/2023 din data de 28 martie 2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, prev. de art. 31 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) din C. pen. și lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a), c) din C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că, la data de 9 decembrie 2023, în jurul orei 19:40, a comis acte de agresiune asupra persoanei vătămate A., prin lovire repetată cu un cuțit cu lama cu lungimea de aproximativ 20 cm. și prin determinarea căderii acesteia, fapte în urma cărora persoana vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-75 de zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în pericol.
S-a mai reținut că, la aceeași dată, după agresiunea anterior descrisă, înarmat cu un cuțit și un cutter, inculpatul B. a lipsit-o de libertate pe persoana vătămată A., împingând-o în interiorul autoturismului și transportând-o cu acesta, timp de 2-3 ore, pe drumuri de pe raza județelor Mureș și Alba, până la ora 22:40, faptă de natură a pune în pericol viața persoanei vătămate, care a nu a avut posibilitatea de a beneficia în acest timp de îngrijiri medicale pentru leziunile corporale grave suferite ca urmare a faptelor anterioare ale inculpatului.
În latura penală a cauzei, prin sentința penală nr. 26 din data de 12 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2024, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. rap. la art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, la data de 9 decembrie 2023, în dauna persoanei vătămate A..
S-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată A., cu membrii familiei acesteia ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, prev. de art. 66 lit. a), b), h), n) din C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani.
În temeiul art. 65 rap. la art. 66 lit. a), b), h), n) din C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul acelorași drepturi sus-menționate.
În temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. rap. la art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a), c) din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, la data de 9 decembrie 2023, în dauna persoanei vătămate A..
S-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată A., cu membrii familiei acesteia ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, prev. de art. 66 lit. a), b), h), n) din C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani.
În temeiul art. 65 rap. la art. 66 lit. a), b), h), n) din C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul acelorași drepturi sus-menționate.
În temeiul art. 38 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa care nu se mai execută, dispunându-se ca, în final, inculpatul B. să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenție.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată A., cu membrii familiei acesteia ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, prev. de art. 66 lit. a), b), h), n) din C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani.
În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 66 lit. a), b), h), n) din C. pen. s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie cu același conținut.
În temeiul art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada privării de libertate de la 10 decembrie 2023 la zi.
În temeiul art. 399 din C. proc. pen. s-a menținut măsurii arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 112 lit. b) din C. pen. rap. la art. 197 alin. (2) din C. pen. s-a dispus confiscarea cuțitului cu mâner de lemn cu un model reprezentând cap de taur cu o lamă de 20 cm, ambalat în plicul nr. 4 și sigilat cu autocolantul cu inscripția POLIȚIA ROMÂNĂ, acesta urmând a fi conservat și păstrat la dosarul cauzei, fiind un corp delict.
În temeiul art. 112 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 112 lit. b) din C. pen. s-a confiscat de la inculpatul B. suma de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea autoturismului, folosit la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
S-a dispus restituirea autoturismului către numitul B. la soluționarea definitivă a cauzei.
În temeiul art. 250
2
din C. proc. pen. s-a extins măsura asiguratorie instituită prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș nr. 714/P/2023 din data de 15 decembrie 2023 și cu privire la suma de 30.000 euro, în vederea confiscării speciale.
Prin decizia penală nr. 30/A din data de 18 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și inculpatul B. împotriva sentinței penale nr. 26 din data de 12 august 2024 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a desființat, în parte, hotărârea apelată, iar, în rejudecare:
Conform art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1), (3) lit. a), c) din C. pen., în infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1), (3) lit. a) din C. pen.
În baza art. 205 alin. (1), (3) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal comisă, la data de 9 decembrie 2023, în dauna persoanei vătămate A..
Conform art. 66, art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului B., pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată A., cu membrii familiei acesteia ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) din C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani.
În temeiul art. 65 din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) din C. pen., s-a interzis inculpatului B., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul acelorași drepturi anterior menționate.
S-au menținut soluția de condamnare și pedeapsa stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
În temeiul art. 38 din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare și 3 (trei) ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa care nu se mai execută, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare în regim de detenție.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată A., cu membrii familiei acesteia ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, prev. de art. 66 lit. a), b), h), n) din C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani.
În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 66 lit. a), b), h), n) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie cu același conținut.
În temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada privării de libertate de la 10 decembrie 2023 la zi.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Prin aceeași hotărâre, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana vătămată A. împotriva sentinței penale nr. 26 din data de 12 august 2024 a Curții de apel Târgu Mureș , secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Latura civilă a cauzei a fost disjunsă prin încheierea din data de 9 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2024, făcând obiectul dosarului nr. x/2024 al aceleiași instanțe.
Deliberând asupra pretențiilor civile formulate în cauză, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut, prioritar, că prin cererea înregistrată la data de 15 decembrie 2023, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, persoana vătămată A. s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului B. la plata, cu titlu de daune materiale și morale, a sumei de 500.000 euro, majorată ulterior la 1.000.000 euro, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală de la data săvârșirii faptei și până la momentul plății efective.
Totodată, partea civilă a solicitat și cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial.
Prin înscrisul din data de 29 ianuarie 2024, Spitalul Clinic Județean de Urgență s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 46.366,46 RON, reprezentând cheltuieli cu îngrijirile medicale acordate părții civile, în perioada 10 decembrie 2023 - 24 decembrie 2023, la secția Chirurgie generală II, conform F.O. 33522/2023, la care se adaugă dobânzile legale aferente începând cu data externării și până la data plății efective.
În cursul cercetării judecătorești (pe latură civilă) s-au administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială (la termenul din 9 august 2024) constând în audierea martorilor C. și D., la cererea părții civile, pentru dovedirea pretențiilor formulate de aceasta.
La termenul din 18 octombrie 2024, reprezentantul Ministerului Public a solicitat efectuarea unei expertize medicale psihiatrice pentru a se vedea consecințele pe care le-a avut fapta asupra persoanei vătămate A., solicitare probatorie însușită de apărătorul ales al acesteia, care a fost admisă de către instanță, având în vedere acordul în acest sens exprimat de partea civilă. Ca urmare, la data de 31 ianuarie 2025 s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 4771/A1/468/P.285 din 25 octombrie 2025 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Alba.
În contextul prezentat, evaluând pretențiile părții civile A., defalcat, pe fiecare componentă indicată de aceasta prin înscrisul din 13 februarie 2024, Curtea a constatat că, urmare a săvârșirii faptelor deduse judecății, aceasta a suferit un prejudiciu material în cuantum de 8.473,5 RON, compus din:
- cheltuieli aferente kinetoterapiei în sumă de 2.450 RON (dovedite prin chitanțele nr. 148/6.03.2024 în valoare de 1000 RON, nr. 145/5.02.2024 în valoare de 730 RON și nr. 152/4.04.2024 în valoare de 720 RON);
- cheltuieli achiziționare medicamente în sumă de 438,5 RON (dovedite prin bonurile de achiziționare medicamente: nr. 35452/19.04.2014 în valoare de 23,77 RON eliberat de E.; nr. 6/30.12.2023 în valoare de 42,90 RON eliberat de F.; nr. 118/13.02.2024 în valoare de 97 RON eliberat de E.; nr. 73/05.01.2024 în valoare de 74,69 RON eliberat de G.; nr. 7804/19.02.2024 în valoare de 72,15 RON eliberat de E. și nr. 71/15.02.2024 în valoare de 28 RON eliberat de H. și bonul fiscal nr. 26/14.02.2024 în valoare de 99,99 RON eliberat de E., care atestă achiziționarea unei centuri de susținere abdominală postoperatorie);
Curtea nu a avut în vedere la stabilirea acestui cuantum și bonul fiscal. nr. 20/08.03.2024, în valoare de 64,47 RON, eliberat de E., întrucât acesta atestă achiziționarea de medicamente pentru răceală și gripă.
- cheltuieli de consiliere psihologică în sumă de 1.300 RON (dovedite prin chitanțele: PSI 277/26.04.2024 în valoare de 180 RON; PSI 271/19.04.2024 în valoare de 540 RON; PSI 285/9.05.2024 în valoare de 400 RON și PSI 284/9.05.2024 în valoare de 180 RON, care atestă achitarea de servicii de evaluare clinică și consiliere psihologică);
- cheltuielile de transport în sumă de 800 RON, reținând că, deși neîndoielnic starea părții civile a necesitat transportul la facilitățile de recuperare (aspect confirmat și de martora D.), suma de 2.250,42 RON rezultată din însumarea bonurilor aferente achiziționării de motorină depuse de aceasta [care ar reprezenta echivalentul a 304 litri de motorină (la un cost mediu de 7,4 RON/litru motorină) și a 4053 km. (la un consum mediu de 7,5 l/100 km.) pe care persoana vătămată i-ar fi parcurs pentru ședințele de recuperare] depășește cu mult costurile uzuale, raportat și la numărul de ședințe de recuperare urmate de parte, motiv pentru care se impune admiterea cererii părții civile doar în limita a 200 RON/lună (perioada ianuarie- aprilie 2024).
- contravaloarea tichetelor de masă de care partea civilă a fost privată în lunile decembrie 2023 - mai 2024, în sumă de 3485 RON.
În acest sens, curtea a reținut că adeverința nr. x/12.06.2024 eliberată de I. S.R.L. atestă că partea civilă nu a primit, în lunile ianuarie- aprilie 2024, tichetele de masă la care avea dreptul (în cuantum de 35 RON/zi lucrătoare, iar începând cu data de 01.01.2024, de 40 RON/zi lucrătoare), iar în lunile decembrie 2023 și mai 2024 a primit-o parțial (175 RON, respectiv 400 RON.)
Ca atare, pornind de la numărul de zile lucrătoare din perioada de referință (20 în decembrie 2023, 20 în ianuarie 2024, 21 în februarie 2024, 21 în martie 2024, 22 zile în aprilie 2024 și 20 în mai 2024) a constatat că valoarea tichetelor de masă de care partea civilă a fost privată a fost de: 525 RON, cu titlu de diferență, în luna decembrie 2023,800 RON în luna ianuarie 2024, 840 în luna februarie 2024, 840 în luna martie 2024, 880 în luna aprilie 2024 și 400 RON, cu titlu de diferență, în luna mai 2024, în total 3485 RON.
Curtea a respins cererea părții civile de acordare a sumei de 4.000 RON/lună cu titlu de despăgubiri periodice ca urmare a scăderii capacității de muncă și a afectării echilibrului financiar existent anterior săvârșirii faptei, reținând că aceasta nu a depus vreun document din care să rezulte suma primită cu titlu de indemnizație aferentă concediului medical, pentru a se putea calcula diferența de venit a părții civile și nici nu a probat în vreun fel cuantumul pretențiilor (de 4.000 RON/lună).
Deopotrivă, a respins și cererea părții civile de acordare a sumei de 10.000 RON cu titlu de cost hrană corespunzătoare situației medicale și îngrijirii pe perioada ulterioară externării, reținând că în actele medicale depuse nu este menționat un anumit regim special pe care partea să îl urmeze pentru restabilirea sănătății.
Curtea a primit însă cererea părții civile de actualizare a sumelor acordate cu indicele de inflație și dobânda legală, reținând că acestea nu reprezintă altceva decât beneficiul nerealizat, ca parte componentă a pagubei înregistrate de partea civilă și a cărei reparare integrală se impune în virtutea principiului consacrat de art. 1385 alin. (1) și de art. 1531 alin. (1) din C. civ., de la momentul efectuării fiecărei plăți și în cuantum egal cu dobânda legală (ce reprezintă nivelul primar de despăgubire), dacă nu se face dovada unei pagube mai mari, conform art. 1535 alin. (1) și (3) și a art. 1536 din C. civ.
Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă A., curtea a reținut că aceste pretenții, în cuantum de aproximativ 1.000.000 euro, au fost argumentate pe aspecte circumscrise: caracterului incert al refacerii sale complete; durerii psihice și prejudiciului de agrement suferit de aceasta; fricii, durerii, rușinii, tristeții și altor emoții negative încercate de partea civilă ulterior evenimentelor și efectelor negative asupra vieții sale și a familiei.
Evaluând această solicitare, curtea a a constatat că la dosar a fost depus raportul psihologic nr. 311/9.05.2024 întocmit de Cabinet de Psihologie J., în care se detaliază o serie de manifestări somatice avute de persoana vătămată ulterior agresiunii, fiind recomandată abordarea terapeutică a disfuncțiilor neurofiziologice, cognitive și comportamentale asociate cu tulburarea de stres posttraumatic și tulburarea generalizată cu atacuri de panică.
A mai constatat că aceste constatări sunt parțial infirmate de concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 4771/A1/468/P.285 din 25.10.2024 întocmit de S.M.L. Alba, conform cărora:
"persoana vătămată nu prezintă tulburări psihice la data examinării; consecutiv presupuselor fapte a căror victimă este A., aceasta a prezentat diagnosticul de "tulburare de adaptare", determinat de evenimentele psihotraumatizante a căror victimă a fost; nu se poate stabili care a fost impactul suferințelor asupra vieții cotidiene."
Deopotrivă, a reținut că martora K. a detaliat că persoana vătămată nu s-a putut autoîngriji timp de 4 luni, continuă tratamentele la psiholog, nu mai dă randament la muncă, deoarece nu își poate folosi două degete și nu este atentă la ce se vorbește, nu mai râde la fel de mult, plânge seara și nu poate dormi. În privința relațiilor cu copiii, martora le-a apreciat ca fiind neschimbate.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale solicitate, curtea a reținut că, în evaluarea acestuia va ține seama, pe lângă aspectele particulare ale cauzei, de jurisprudența cristalizată în materie prin următoarele hotărâri penale: decizia penală nr. 292/A/6.06.2024 a Curții de Apel Târgu Mureș (prin care s-au acordat daune morale în cuantum de 40.000 euro pentru fiecare din părinții unui bebeluș decedat ca urmare a unei culpe medicale); decizia penală nr. 481/A/2.04.2025 a Curții de Apel București, secția 1 penală [prin care s-au acordat despăgubiri de 100.000 RON (aproximativ 20.000 euro) cu titlu de daune morale pentru partea civilă victimă a unei tentative de omor constând în aceea că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu un cuțit, obiectivate medico-legal ca 3 plăgi înjunghiate torace lateral stâng, 2 plăgi înjunghiate torace posterior, plagă înjunghiată subombilicală, plaga înjunghiată coapsă stângă, plagă înjunghiată braț drept, ce au avut drept consecință leziuni traumatice ce au necesitat 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viața victimei, aceasta rămânând și cu infirmitate fizică post-traumatică]; decizia penală nr. 885/A/2.07.2024 a Curții de Apel București, secția a II-a penală [s-au acordat despăgubiri de 50.000 RON (aproximativ 10.000 euro) cu titlu de daune morale pentru victima unei tentative de omor constând în aceea că inculpatul a agresat-o pe partea civilă cu coada unui topor de culoare roșie, pe care îl avea în mâna stângă, lovind-o de mai multe ori în zona feței, peste buză, peste umăr, în zona coastelor, pe partea stângă, apoi a agresat-o cu un cuțit având un mâner confecționat din corn de căprioară, cu lungimea totală de aprox. 20 de cm., pe care îl avea în mâna dreaptă, înjunghiind-o o dată în partea stângă spate a corpului și apoi împungând-o, atât cu vârful cuțitului, dar și cu coada cuțitului, de aproximativ 3-4 ori, peste mână]; decizia penală nr. 739/A/10.06.2024 a Curții de Apel București, secția I penală [prin care s-au acordat despăgubiri în cuantum de 10.000 euro cu titlu de daune morale pentru victima unei tentative de omor constând în aceea că inculpații au agresat fizic persoana vătămată, au lovit-o cu țeava metalică în zona capului și cu bâta pe toată suprafața corpului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 55-60 zile de îngrijiri medicale, provocându-i multiple fracturi craniene]; decizia penală nr. 624/12.06.2023 a Curții de Apel Iași [prin care s-au acordat despăgubiri de 50.000 RON (aproximativ 10.000 euro) cu titlu de daune morale pentru victima unei tentative de omor constând în aceea că inculpații au lovit persoana vătămată cu corpuri contondente provocându-i leziuni traumatice de tipul hematomului subdural acut, cu resângerare, cu sindrom de hipertensiune intracraniană, cu efect de masă, pentru care a fost necesară evacuare prin volet, edemului cerebral malign, hemoragiei subarahnoidiene, fracturii de piramidă nazală, pneumocefaliei, pneumotoraxului bazai anterior dreapta, nechirurgical, hematom intercapulo-vertebral drept, hematomului epicranian, tumefacției și echimozei]; decizia penală nr. 1583/14.12.2022 a Curții de Apel Craiova [prin care s-au acordat despăgubiri de 20.000 RON (aproximativ 4.000 euro) cu titlu de daune morale pentru victima unei tentative de omor constând în aceea că a fost lovită cu o bâtă, în mod repetat în zona capului și a membrelor superioare, cauzându-i-se leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un nr. de 40-45 zile de îngrijiri medicale]; decizia penală nr. 439/5.06.2020 a Curții de Apel Suceava [prin care s-au acordat despăgubiri de 60.000 RON (aproximativ 12.000 euro) cu titlu de daune morale pentru victima unei tentative de omor constând în aceea că inculpații împreună, pe timp de noapte, înarmați cu corpuri contondente dure (răngi, respectiv topor), au exercitat cu intenție multiple acte de violență, de intensitate ridicată, în zone vitale, asupra victimei cu intenția de a-i suprima viața, producându-i leziuni grave care i-au pus viața în primejdie (traumatism cranio-cerebral cu edem cerebral difuz, fractură piramidă nazală, hematom periorbitar bilateral, tumefacție echimotică, excoriații, traumatism cervical cu emfizem subcutanat masiv la nivel cervical, traumatism toracic cu pneumotorax drept ce a necesitat pleurotomie minimă dreapta, fracturi costale hemitorace drept, pneumomediastin, traumatism renal cu ruptură renală dreapta grad V ce a necesitat nefrectomie dreaptă, hematom retroperitoneal voluminos - 700 ml și traumatisme ale membrelor, respectiv fractură 1/3 inferioară cubitus drept imobilizată, fractură aripa iliacă dreapta și fractură gamba stângă 1/3 medie]; decizia penală nr. 661/P/10.09.2020 a Curții de Apel Constanța [prin care s-au acordat despăgubiri de 20.000 RON (aproximativ 4.000 euro) cu titlu de daune morale pentru victima unei tentative de omor constând în aceea că inculpații pătrunseseră fără drept în curtea locuinței și au agresat pe partea civilă pe care au lovit-o cu preponderență în zona capului, dar și a toracelui, provocându-i leziuni ce au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și care au pus viața acestuia în pericol]; decizia penală nr. 1085/24.07.2023 a Curții de Apel Ploiești [prin care s-au acordat despăgubiri de 10.000 RON (aproximativ 2.000 euro) cu titlu de daune morale pentru victima unei tentative de omor constând în aceea că inculpatul a spart o sticlă și s-a înarmat cu gâtul acesteia, atacând persoana vătămată și lovind-o cu obiectul respectiv în zona gâtului și a brațului stâng cu care victima a încercat să se apere. A fost astfel produsă o plagă penetrantă la nivelul latero-cervical stânga, cu afectarea venei jugulare din acea parte, rană care a necesitat intervenție medicală de urgență (pentru ligaturarea venei jugulare externe stânga), fiind pusă în primejdie viața persoanei vătămate, care a avut nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale].
În contextul prezentat, reținând că partea civilă a fost victima atât a unei tentative de omor, cât și a unei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, dar având în vedere și modul de săvârșire a infracțiunilor - agresiune prin înjunghiere multiplă și împiedicare de a avea acces la îngrijire medicală prin lipsirea de libertate pe o perioadă de 3 ore, respectiv consecințele acestora, Curtea a apreciat că suma de 30.000 euro (aproximativ 150.000 RON), propusă de reprezentantul Ministerului Public cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, corespunde jurisprudenței în materie, este adecvată și aptă să compenseze suferințele încercate de partea civilă, acesteia urmând a i se aplica dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, deoarece de la acest moment prejudiciul moral are un caracter cert.
II. În ceea ce privește pretențiile formulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, curtea a constatat că, prin fișa pentru calculul costului de spitalizare și decontul de cheltuieli depuse la dosarul cauzei, unitatea spitalicească a făcut dovada sumei de 46.366,46 RON, reprezentând cheltuieli cu îngrijirile medicale acordate părții civile A. în perioada 10.12.2023-24.12.2023, la secția Chirurgie generală II, ca urmare directă a infracțiunii de tentativă de omor a cărei victimă a fost, între fapta inculpatului B. și acest prejudiciu existând o relație cauzală directă.
Ca urmare, în temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1), (2) și (5) și art. 25 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1385 din C. civ. și cu referire la art. 320 din Legea nr. 95/2006, a admis acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, dispunând obligarea inculpatului B. la plata către aceasta a sumei de 46.366,46 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare aferente îngrijirilor și tratamentelor medicale acordate victimei A., precum și la plata dobânzilor legale aferente acestui debit, de la data de 25.12.2023 până la data plății efective.
În raport cu soluția dată laturii civile a cauzei, constatând că, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiuni, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș nr. 714/P/2023 din data de 15 decembrie 2023, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii constând în sechestre asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului B., până la concurența sumei de 500.000 euro echivalent în RON, conform cursului oficial de schimb publicat de Banca Națională a României (măsura asiguratorie verificată sub aspectul legalității și temeiniciei prin încheierea din 14 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2024), în temeiul art. 250
2
din C. proc. pen., instanța a dispus restrângerea măsurii până la concurența sumei de 30.000 euro + 54.839,96 RON (8.473,5 RON + 46.366,46 RON).
În fine, constatând că suma de 16.200 RON solicitată de A. de la inculpat cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat) nu este vădit disproporționată față de activitatea judiciară depusă de reprezentantul convențional al părții civile, în temeiul art. 276 alin. (2) din C. proc. pen., curtea a admis în totalitate cererea, procedând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.
Deopotrivă, în temeiul alin. (274) alin. (1) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea laturii civile a cauzei (în fond).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel partea civilă A., prin apărător ales, criticând-o pentru netemeinicie exclusiv sub aspectul cuantumului daunelor morale, susținând, în esență, că acesta nu reflectă în mod adecvat intensitatea, durata și urmările faptelor comise de inculpatul B. asupra sa și nici nu-și găsește justificare în practica judiciară avută în vedere de către instanța de fond, care nu are relevanță în cauză, întrucât nu vizează situații similare celei deduse judecății.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 14 mai 2025, fiind repartizată aleatoriu completului C10.
La termenul fixat în cauză, 5 iunie 2025, după administrarea, la solicitarea apelantei părți civile A., a probei cu înscrisuri, constând în diploma acesteia de absolvire a Facultății de Științe ale Educației, reținând că nu mai sunt alte cereri probatorii de formulat, Înalta Curte a constatat finalizată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri, concluziile apărătorilor aleși ai apelantei părți civile, intimatului inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.
*****
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:
Prealabil evaluării motivelor de apel formulate de partea civilă A., se impune observația că, în condițiile în care, în actualul cadru procesual, aceasta a contestat hotărârea primei instanțe exclusiv sub aspectul cuantumului daunelor morale ce i-au fost acordate, analiza Înaltei Curți în apel va fi circumscrisă rezolvării date acțiunii civile numai prin raportare la prejudiciul nepatrimonial suferit de apelantă.
Ca urmare, în aceste coordonate, reevaluând particularitățile cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată, prioritar, în totalitate temeinice constatările primei instanțe cu privire la întrunirea condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului B..
În acest sens, reține că, prin sentința penală nr. 26 din data de 12 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2024, astfel cum a fost modificată și a rămas definitivă prin decizia penală nr. 30/A din data de 18 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, inculpatul B. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, prev. de art. 31 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) din C. pen. și lipsire de libertate, prev. de art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. la pedeapsa principală rezultantă de 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare în regim de detenție, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată A., cu membrii familiei acesteia ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, prev. de art. 66 lit. a), b), h), n) din C. pen., pe o durată de 5 (cinci) ani și pedeapsa accesorie cu același conținut.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului, cu autoritate de lucru judecat, că:
- la data de 09.12.2023, în jurul orei 19:40, a comis acte de agresiune asupra persoanei vătămate A., prin lovirea repetată cu un cuțit cu lama cu lungimea de aproximativ 20 cm. și prin determinarea căderii acesteia, fapte în urma cărora persoana vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-75 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol;
- la aceeași dată, 09.12.2023, după agresiunea comisă asupra acesteia, inculpatul B. a lipsit-o de libertate pe persoana vătămată A., aceasta fiind împinsă de inculpatul înarmat cu un cuțit și un cutter în interiorul autoturismului și fiind transportată cu acesta, timp de 2-3 ore, pe drumuri de pe raza județelor Mureș și Alba, până la ora 22:40, fapta fiind de natură a pune în pericol viața persoanei vătămate, care a nu a avut posibilitatea de a beneficia în acest timp de îngrijiri medicale pentru leziunile corporale grave suferite ca urmare a faptelor anterioare ale inculpatului.
Or, aceste infracțiuni (tentativă de omor și lipsire de libertate în mod ilegal) reprezintă, din punct de vedere al dreptului substanțial civil, fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, care, în conformitate cu prevederile art. 1349, art. 1357 și art. 1381 din C. civ., angajează răspunderea civilă delictuală a autorului lor, obligându-l la repararea integrală a prejudiciilor suferite de victimă, atât de natură patrimonială, cât și nepatrimonială.
În al doilea rând, constată că, victimă a infracțiunilor anterior menționate, persoana vătămată A. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului B. (printre altele) la plata, cu titlu de daune morale, a sumei de aproximativ 1.000.000 euro, invocând ca argumente în acest sens caracterul incert al refacerii sale complete, trauma psihică și prejudiciul de agrement suferit, frica, durerea, rușinea, tristețea și alte emoții negative resimțite ulterior evenimentelor, precum și efectele negative ale acestora asupra vieții sale și a familiei.
În fine, constată că, în actualul cadru procesual, partea civilă critică cuantumul daunelor morale ce i-au fost acordate în primă instanță - 30.000 euro, susținând că acestea nu reflectă în mod adecvat și echitabil intensitatea, durata și urmările faptelor comise de inculpatul B. asupra sa, astfel încât se impune majorarea sumei acordate cu acest titlu.
Evaluând criticile apelantei - parte civilă, Înalta Curte reține că, în lipsa unor criterii legale de determinare a daunelor morale, cuantumul acestora se stabilește prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de victimă, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost vătămate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și măsura în care victimei i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, consacrate jurisprudențial [atât la nivel comunitar (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit și toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului), cât și național].
Toate aceste criterii de evaluare sunt, însă, subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, prin care se dă expresie principiului potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorii sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.
Altfel spus, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter pur simbolic sau derizoriu, ci ea trebuie să reprezinte, pe cât posibil, o compensație suficientă și rezonabilă pentru suferințele îndurate de victimă sau pe care, eventual, va fi nevoită să le suporte în viitor.
În consecință, fiind, prin însăși destinația sa - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial trebuie să fie rezultatul analizei atente a împrejurărilor concrete ale cauzei sub aspectul tuturor consecințelor negative suferite de victimă în plan fizic, psihic și afectiv, al intensității, duratei și efectelor lor asupra vieții acesteia, singurele elemente obiective determinante în stabilirea unei reparații deopotrivă rezonabile și echitabile.
Tocmai de aceea, în acest proces de evaluare, jurisprudența conturată în cauze relativ asemănătoare, care nu constituie izvor de drept, nu poate avea decât un rol orientativ pentru cuantificarea daunelor morale, neputând reprezenta un criteriu unic sau determinant.
În fine, în mod evident, la stabilirea daunelor morale, care au un caracter reparatoriu, dar mai ales, compensatoriu, fiind destinate ca, prin crearea unor condiții de viață mai favorabile, să facă posibilă o estompare sau alinare a suferinței victimei, nu se poate ține cont de posibilitățile financiare ale autorului faptei prejudiciabile.
În contextul acestor considerații de ordin teoretic, în baza propriului examen, evaluând datele particulare ale cauzei, Înalta Curte constată că daunele morale acordate de instanța de fond părții civile A. nu reflectă în mod proporțional și echitabil intensitatea, durata și urmările faptelor comise de inculpatul B. asupra acesteia.
În acest sens, pe baza înscrisurilor cu caracter științific administrate în cauză (în sfera cărora, raportat la argumentele de nelegalitate expuse de instanța de fond în încheierea din 18 octombrie 2024, pe care și le însușește, nu va avea în vedere și raportul de expertiză psihologică extrajudiciară nr. 41/17.07.2024 eliberat de Cabinet Individual de Psihologie - L.), Înalta Curte reține că, urmare a violențelor exercitate asupra sa de inculpatul B. la data de 09.12.2023, partea civilă A. (mamă a 2 copii, divorțată, în vârstă de 38 de ani la data faptelor) a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale (indicate în Foaia de observație clinică generală nr. F.O.33522/2023 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș - secția/Clinica Chirurgie Generală II), respectiv: pleurostomie bilaterală a minima cu drenaj pleural pasiv tip Beclaire, în vederea evacuării aerului din ambele cavități pleurale; laparatomie exploratorie mediană xifo-subombilicală; sutura leziunilor transfixiante la nivelul cecului; rezecție segmentară de ileon cu anastomoză ileo-ileală latero-laterală mecanică; sutura leziunii transfixiante mezosigmă și a leziunii penetrante mezorectale; drenaj subhepatic și al Douglasului; explorarea plăgilor; toaletă; sutură.
În urma acestor intervenții medicale, s-a stabilit diagnosticul de:
"Politraumatism prin heteroagresiune. Pneumotorax bilateral. Peritonită generalizată prin perforație transfixiantă la nivelul cecului și la nivelul ileonului. Plagă transfixiantă transmezocolică (mezocolon sigmoid). Plagă penetrantă mezorectală. Plagă penetrantă toracică paravertebrală stângă și perete posterior toracic la nivelul spațiului intercostal VIII. Plagă înjunghiată la nivelul cadranului supero-intern sân stâng. Plagă înjunghiată nepenetrantă flanc drept, penetrantă epigastrică și la nivelul fosei iliace drepte, nepenetrantă hipocondrul stâng și fața antero-externă gambă dreaptă. Plăgi tăiate degete I, II, III, IV mâna stângă".
În acest context, la examenul medico-legal postoperator din data de 10.12.2023, s-a constatat că partea civilă A. prezenta următoarele semne de tratament medical: o plagă de 23 cm. lungime cu marginile afrontate eficient prin 17 fire de sutură - la nivelul peretelui abdominal în linie mediană xifo-pubian; 5 plăgi chirurgicale de câte 1 cm. lungime prin care se exteriorizau tuburi de dren - la nivelul: latero-toracic drept pe linie axilară medie 1/3 medie, latero-toracic stâng pe linie axilară medie 1/3 medie, hipogastrului, flancului abdominal drept și fosei iliace drepte și un cateter venos central - la nivel latero-cervical drept și următoarele leziuni externe: la nivelul hipocondrului stâng, sub rebordul costal - leziune (soluție de continuitate tegumentară) dispusă orizontal de 6 cm. lungime cu marginile, netede, regulate afrontate prin 2 fire de sutură; la nivelul fosei iliace drepte - leziune cu traiect oblic dinspre supero-extern spre infero-intern de 3x0,7 cm. lungime, de la nivelul căreia se exterioarizează o meșă de culoare albă; la nivel latero-toracic drept pe linie medio-claviculară 1/3 inferioară - leziune dispusă orizontal de 2 cm. lungime cu marginile afrontate printr-un fir de sutură; la nivelul regiunii mamare stângi, cadranul supero-intern - 2 leziuni paralele între ele, cu dispoziție oblică dinspre supero-extern spre infero-intern de 2,5 cm., respectiv 1,5 cm. cu marginile afrontate printr-un fir de sutură; la nivelul regiunii scapulare stângi - leziune cu traiect oblic dinspre supero-extern spre infero-intern de 1,5 cm. lungime cu marginile afrontate printr-un fir de sutură; la nivelul regiunii subscapulare drepte - leziune dispusă relativ orizontal de 2,5 cm. lungime cu marginile afrontate prin 2 fire de sutură; la nivelul gambei drepte fața antero-externă 1/3 superioară - leziune dispusă vertical de 2 cm, lungime cu marginile afrontate printr-un fir de sutură; la nivelul genunchiului drept în linie mediană - echimoză violacee omogenă de 3x2,5 cm; la nivelul mâinii stângi, pe un fond mult tumefiat al degetelor:
- Deget II, corespunzător falangei medii (F2) pe fața palmară a bordului radial, - leziune orizontală cu margini netede, îndepărtate și vizualizarea țesutului subcutanat infiltrat sanguin, respectiv a planului osos subiacent, de 2x0,5 cm;
- Deget III, corespunzător falangei medii (F2) pe fața palmară a bordului radial - leziune ușor oblică de la supero-extern spre infero-intern cu margini netede, îndepărtate și vizualizarea țesutului subcutanat de 2x0,3 cm;
- Deget III, corespunzător articulației interfalangiene proximale pe fața dorsală - leziune verticală, cu margini netede și îndepărtate de 1x0,2 cm;
- Deget IV, corespunzător falangei distale (F3) pe fața palmară - lipsă de țesut tegumentar și subcutanat superficial de formă circulară de 0,5 cm. diametru, baza acoperită cu secreție sero-sanguină;
- Deget IV, corespunzător articulației metecarpo-falangiene pe fața palmară - leziune orizontală cu margini ușor neregulate, îndepărtate cu vizualizarea țesutului subcutanat de 1,5x0,3 cm;
- Deget V, corespunzător articulației metecarpo-falangiene pe fața palmară bord ulnar - leziune orizontală cu margini ușor neregulate, îndepărtate cu vizualizarea țesutului subcutanat de 2x0,4 cm.
În urma evaluării tuturor acestor leziuni, prin raportul de expertiză medico-legală nr. x/13.12.2023 întocmit de I.M.L. Târgu Mureș s-a concluzionat că, urmare a faptelor comise de inculpatul B. la data de 09.12.2023, persoana vătămată A. a suferit următoarele leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 70-75 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie direct și imediat:
- plăgi înjunghiate - tăiate multiple (8) de gambă dreaptă, toracal anterior și posterior, respectiv abdominal, unele penetrante în cavitatea toracică cu pneumotorax bilateral, altele în cavitatea abdominală cu leziune transfixiantă de cec, ileon, mezocolon sigmoid și penetrantă în mezorect;
- plăgi tăiate multiple degete II, III, IV și V, respectiv leziune parțială bandeletă extensoare deget III, care s-au putut prin mecanismul de lovire de corp tăietor-înțepător (posibil cuțit) prin autoapărare în cadrul unei heteroagresiuni și
- echimoză genunchi drept.
Probatoriul administrat relevă, de asemenea, că, în procesul de vindecare și recuperare postoperatorie, partea civilă s-a prezentat în repetate rânduri la unități medicale de specialitate, acuzând dureri toraco-abdominale și dispnee (referatul nr. x/28.02.2024 eliberat de Spitalul Județean de Urgență Târgu-Mureș - Cabinet Chirurgie Generală II; referatul nr. x din 27.03.2024 eliberat de Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș - Cabinet Chirurgie Generală; referatul nr. x din 24.04.2024 eliberat de Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș - Cabinet Chirurgie Generală), dar și simptome de stres posttraumatic (insomnii, tulburări de concentrare, gânduri obsesive, anxietate, etc. - raportul psihologic nr. 311/09.05.2024 întocmit de Cabinet de Psihologie "J."; raport de screening psihologic clinic nr. 121 din 27.05.2024 eliberat de Cabinetul Individual de Psihologie - M.; scrisoarea medicală nr. 1744 din data de 06.08.2024 eliberată de Cabinet Medical Individual - Dr. N. - Psihiatrie).
În acest context, în urma evaluării psihoemoționale a părții civile, prin raportul psihologic nr. 311/09.05.2024 întocmit de Cabinet de Psihologie "J." s-a concluzionat că partea civilă prezintă manifestări asociate tulburării de panică, tulburării de stres posttraumatic, tulburării anxioase generalizate și unui nivel de stres acut, recomandându-se continuarea procesului de consiliere/terapie cognitiv comportamentală până la reducerea simptomatologiei, continuarea tratamentului farmacologic prescris de medicul psihiatru și revenirea pentru consult clinic de specialitate la indicațiile medicului curant.
Manifestări similare au fost constatate și în urma evaluării clinice realizate de psihologul M., în raportul de screening psihologic clinic nr. 122 din 27.05.2024 specialistul constatând că, la mai bine de 5 luni de la eveniment și după aproape 3 luni de tratament psihiatric, partea civilă "prezintă semne ale SSPT cu cogniții posttraumatice (PTCI) cu gânduri automate distorsionate de suprageneralizare, personalizare ("Ar fi trebuit să prevăd asta", "De ce nu am fost mai atentă?"), convingeri dezadaptative ("E mai bine să evit totul, decât să mă mai expun la situații similare ca cea prin care am trecut"), scheme disfuncționale ("Oricând se poate întâmpla ceva catastrofal.", "Lumea este impredictibilă, periculoasă.") flashback-uri, tulburări de somn, coșmaruri recurente, hipersensibilitate la stimuli care pot fi asociați cu trauma, iritabilitate, dificultăți mnestice și prosexice, hipervigilență, niveluri ridicate de activare, experiențe perceptuale neobișnuite, nu poate să-și facă planuri de viitor, sentimente de anestezie emoțională ... tendințe depresive de intensitate moderată spre severă conform BDI, cu tristețe, labilitate emoțională cu plâns facil, sentimente de inutilitate, anhedonie, elan vital deteriorat, autoînvinovățire, neîncredere în sine și în ceilalți, fatigabilitate fizică și psihică, interese restrânse, sentiment de incurabilitate, stima de sine scăzută, imagine de sine deteriorată, ocazional respingere. La Scala Hamilton răspunsurile indică o anxietate severă cu frică de întuneric, de persoane necunoscute, tensiune neuromotorie, neliniște psihomotorie, imposibilitatea de a se relaxa, comportamente de evitare, asigurare, dificultăți de înțelegere și învățare, interese mult îngustate, senzație de înțepenire, încețoșare a vederii, slăbiciune,