ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din data de 28.02.2025 a Tribunalului Cluj în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat că, la termenul din data de 24 februarie 2025, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev de art. 195 din C. pen. în infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., cu reținerea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) și (10) din C. proc. pen., cu reținerea art. 76 alin. (1) și 79 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., arestat preventiv la Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., cu reținerea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., care se execută în condițiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul A..

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive de la data de 03.06.2024 la zi.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, cu reținerea art. 4 alin. (1) lit. b) și pct. 1 din Anexa legii, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în sistemul național de date genetice judiciare.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 și 25 din C. proc. pen., cu reținerea art. 1357 din C. civ., au fost admise în parte acțiunile civile exercitate de părțile civile B., C., și D., împotriva inculpatului A., și, în consecință, a obligat inculpatul la plata în favoarea părților civile B. și C. a sumei de câte 30.000 de Euro pentru fiecare (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale, iar în favoarea părții civile D. a sumei de 50.000 de Euro (echivalent în RON la data plății) cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 și 25 din C. proc. pen., cu reținerea art. 1357 din C. civ. și art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Municipal Dr. Cornel Igna Câmpia Turzii, împotriva inculpatului și, în consecință, a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile a sumei de 75,84 RON cu titlu de daune materiale, cu dobândă legală începând cu data de 04.06.2024 până la plata integrală a debitului principal.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 și 25 din C. proc. pen., cu reținerea art. 1357 din C. civ. și art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, împotriva inculpatului și, în consecință, a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile a sumei de 61.324,01 RON cu titlu de daune materiale, cu dobândă legală începând cu data de 22.06.2024 până la plata integrală a debitului principal.

În baza art. 398 rap. la art. 272 alin. (1) și 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 4.891,4 RON.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, av. E., în cuantum de 998 RON, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata în favoarea părții civile B. a sumei de 5000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care 3000 RON onorariu avocațial și 2000 RON onorariu expert-parte) și în favoarea părții civile C. a sumei de 2000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocațial).

În temeiul art. 249 alin. (1) și alin. (5) din C. proc. pen. și art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii:

- instituite asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente sau viitoare, aflate în proprietatea inculpatului A., inclusiv asupra autoturismului proprietatea inculpatului,

- instituite asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deschise pe numele inculpatului A., precum și asupra încasărilor viitoare cu privire la aceste conturi,

În vederea garantării reparării pagubei produse prin infracțiunea reținută, până la concurența sumelor de 61.399,85 RON și 110.000 Euro, precum și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri inculpatul A. și părțile civile B., C. și D..

Prin decizia penală nr. 1224 din data de 11 iunie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca neîntemeiat apelul declarat de inculpatul A., arestat preventiv la Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 66 din 28 februarie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Cluj, secția Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelului, în cuantum de 800 RON.

În temeiul art. 272 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu administrarea bunurilor indisponibilizate pe parcursul procesului penal, în cuantum de 9,015.53 RON.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de părțile civile B., C. și D., împotriva sentinței penale nr. 66 din 28 februarie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Cluj.

A fost desființată în parte sentința penală nr. 66 din 28 februarie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Cluj, în latura penală, sub aspectul individualizării judiciare și a incidenței dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. privind procedura simplificată a recunoașterii învinuirii și, rejudecând cauza în aceste limite:

S-a dispus înlăturarea din încadrarea juridică a infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., cu reținerea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. privind procedura simplificată a recunoașterii învinuirii¸ reținute de prima instanță.

S-a dispus majorarea cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., cu reținerea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. la 9 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, cu menținerea dispozițiilor primei instanțe privind aplicarea pedepselor accesorii și complementare.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive de la data de 03 iunie 2024 la zi.

Au fost menținute restul dispozițiilor din sentința penală apelată, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelurilor părților civile au rămas în sarcina statului.

Decizia instanței de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 09 iulie 2025, inculpatului A. la data de 10 iulie 2025, iar părților civile B., C. și D. la data de 14 iulie 2025.

În raport cu data comunicării hotărârii din apel, termenul legal de declarare a recursului în casație s-a împlinit pentru inculpatul A. la data de 11 august 2025.

Împotriva deciziei penale nr. 1224 din data de 11 iunie 2025 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori a formulat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales av. F., la data de 31 iulie 2025, data înaintării mail-ului .

Ulterior, la data de 05 august 2025, data înaintării mail-ului a fost depusă o a doua cerere de recurs în casație, formulată de inculpat prin apărător ales avocat G. .

Cererile de recurs în casație au fost comunicate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și părților conform dovezii de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză, la data de 20 august 2025 au fost depuse concluzii scrise de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, prin care se solicita respingerea recursului în casație, ca nefondat, cu consecința menținerii soluției pronunțate de instanțele clujene, în ceea ce privește angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia în favoarea instituției spitalicești.

În continuare, s-a susținut că inculpatul nu dorește să își îndeplinească obligațiile financiare ce rezultă din fapta proprie

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției Penale, la data de 17 septembrie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 16 octombrie 2025.

În conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casație, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convențional cu împuternicire specială (avocat).

Totodată, referitor la conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c) și semnătura persoanei care exercită recursul în casație (lit. d), rezultând, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convențional al titularului, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat și apel în cauză.

Cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele recurentului inculpat, domiciliul acestuia, precum și domiciliul procesual ales, decizia împotriva căreia a formulat cerere de recurs în casație, cererea fiind semnată de apărătorul ales al inculpatului.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

Cu referire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a susținut că instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei doar din perspectiva laturii subiective, considerând că aceasta se deduce din elementele de factură obiectivă pe care inculpatul le-a recunoscut, în totalitate, în final acesta fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, încadrare juridică care a fost menținută și de către instanța de apel, însă pedeapsa ce i-a fost aplicată ulterior nu a fost dispusă în limitele legale.

Astfel, a susținut că, având în vedere limitele cu care instanța de judecată a fost învestită prin rechizitoriu, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu aveau competența de a extinde procesul penal cu privire la alte dimensiuni ale faptei imputate inculpatului, cum în mod greșit s-a întâmplat.

Mai mult, având în vedere că procesul s-a derulat pe baza declarației inculpatului prin care acesta a recunoscut în totalitate fapta reținută în cuprinsul rechizitoriului, cadrul procesual trebuia să se limiteze strict la această stare de fapt, fără posibilitatea administrării unor alte mijloace de probă și fară posibilitatea extinderii dimensiunii faptei imputate inculpatului.

Or, schimbarea încadrării juridice a faptei imputate inculpatului s-a produs ca urmare a cercetării judecătorești (ceea ce nu putea să aibă loc) și doar prin prisma schimbării laturii subiective a infracțiunii cercetate.

În lumina argumentelor mai sus prezentate, a solicitat să se constate împrejurarea că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lega penală, fiind astfel incident cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât nu se poate realiza o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune.

Astfel, apărarea recurentului a susținut că fapta reținută în sarcina inculpatului A. nu corespunde normei de incriminare, deoarece trimiterea în judecată s-a făcut pentru o cu totul altă faptă, cu altă tipologie subiectivă și obiectivă, această lipsă de corespondență între situația de fapt și norma de incriminare, reprezentând un motiv de nelegalitate ce poate fi invocat pe calea recursului în casație, însă această nelegalitate nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanța de recurs în casație, deoarece implică schimbarea încadrării juridice față de situația de fapt, astfel cum a fost reținută în rechizitoriu, dar și la o reindividualizare a pedepsei, în funcție de norma de incriminare ce va fi stabilită în cauză art. 195 din C. pen. față de art. 188 alin. (1) din C. pen..(în acest sens invocând considerentele deciziei penale nr. 410/RC din 20 iulie 2024 a Înaltei Curți).

Cu referire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., a susținut că instanța de apel a considerat în mod greșit că poziția procesuală a inculpatului A. nu reprezintă o recunoaștere în totalitate a faptei imputate, astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu.

În acest sens a susținut că dreptul la tăcere de care s-ar fi prevalat inculpatul cu privire la o parte a agresiunii, cea mai relevantă din perspectiva curții de apel, nu poate să conducă la constatarea faptului că inculpatul a recunoscut fapta imputată, pentru aplicarea instituției recunoașterii învinuirii.

Contrar celor reținute de către curtea de apel, inculpatul A. a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le-a recunoscut și nu le-a contestat, această poziție procesuală a inculpatului fiind consemnată în cuprinsul declarației acestuia din data de 15.11.2024, pe care a dat-o în fața instanței de fond - Tribunalul Cluj.

Or, prin decizia curții de apel s-a agravat situația juridică a inculpatului, prin înlăturarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. relative la procedura simplificată a recunoașterii învinuirii.

Chiar dacă procesul s-a desfășurat conform procedurii de drept comun, urmare a respingerii instanței de fond a cererii inculpatului de judecare a cauzei conform procedurii abreviate, iar instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei, urmare a efectuării cercetării judecătorești în cauză, ceea ce s-a schimbat în prezenta speță este latura subiectivă cu care inculpatul a acționat. Acest element de tipicitate al infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, s-a schimbat urmare a cercetării judecătorești realizate în cauză, situație ce nu poate să îi fie imputată inculpatului, câtă vreme acesta a recunoscut în totalitate faptele așa cum acestea au fost recunoscute prin rechizitoriu, stare de fapt care nu s-a schimbat prin cercetarea judecătorească ce s-a realizat în cauză.

Având în vedere că inculpatul a recunoscut faptele în materialitatea lor, astfel cum acestea au fost indicate în actul de sesizare al instanței, acesta fiind practic cadrul procesual la care instanța de judecată (atât în fond, cât și în apel) a fost mărginită a judeca, instanța de apel nu avea competență de a extinde procesul penal cu privire la alte elemente de fapt (prima parte a agresiunii și a doua parte a agresiunii), ci se pronunță strict asupra elementelor care au făcut obiectul acuzației, astfel cum a fost trimiterea în judecată și al hotărârii în prima instanță.

Astfel, în prima instanță nu s-a pus niciodată problema de o modificare a dimensiunii stării de fapt reținute în rechizitoriu, ci doar de forma de vinovăție cu care inculpatul a acționat (tipicitatea subiectivă). Având în vedere că inculpatul a recunoscut în mod expres faptele întocmai cum au fost reținute în rechizitoriu, procedural nu mai era posibil ca acesta să fie audiat suplimentar pentru alte dimensiuni sau părți ale faptei penale de care a fost acuzat prin rechizitoriu.

Cu privire la suspendarea executării deciziei penale atacate, a susținut că prin decizia penală nr. 1224/2025, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsă de 9 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă ce a început deja a fi executată în regim privativ de libertate, în cadrul Penitenciarului Gherla.

Având în vedere prejudiciile extrem de mari pe care le produce decizia penală nr. 1224/2025 față de inculpat, acesta a solicitat să se dispună suspendarea executării acesteia, până la soluționarea prezentului recurs în casație formulat. În cuprinsul celei de a doua cereri de recurs în casație, în esență s-au invocat aceleași cazuri de recurs în casație și s-a arătat că inculpatul trebuie să răspundă strict pentru fapta proprie, aceea de vătămare corporală care a pus în primejdie viața victimei, dimensiunea răspunderii penale trebuind să reflecte periculozitatea inculpatului, prin raportare la conduita pe care acesta a adoptat-o, nefiind justificată pedepsirea mai aspră sau mai blândă a unei persoane în funcție de măsura în care decesul victimei a survenit și ca urmare a unei infecții bacteriene intraspitalicești.

Pe cale de consecință, a solicitat să se constate că infracțiunea de omor nu este tipică, în lipsa unui raport de cauzalitate dintre fapta comisă de inculpat și rezultatul tragic produs din cauza infecției, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de omor, faptă prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen., în cea de vătămare corporală care a pus în primejdie viața victimei, prev. de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen., iar mai apoi trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Cluj, în vederea reindividualizării pedepsei.

Cu privire la solicitarea de înlăturare a aplicării greșite a legii, a susținut că, în mod nejustificat au fost înlăturate, dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., deși inculpatul a recunoscut, în esență, aceeași situație de fapt.

A mai arătat că această modificare vizează exclusiv forma de vinovăție, fără ca datele obiective ale faptei să fi fost schimbate sau completate.

Înalta Curte reține că, printre alte condiții, admiterea în principiu a recursului în casație este condiționată de constatarea că motivul pe care aceasta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, se reține că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În cuprinsul cererii de recurs în casație recurentul inculpat a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

Cu referire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că, în ceea ce privește sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent, aceasta vizează acele situații în care, fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

Deși recurentul inculpat A. și-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care acesta a formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu formal cazului de recurs în casație invocat, acesta contestând legalitatea probelor administrate în cauză.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, www.x.ro).

În realitate, criticile recurentului au la bază o solicitare de reanalizare a materialului probator, care a determinat instanțele să procedeze la schimbarea încadrării juridice, din perspectiva laturii subiective, sub acest aspect invocând nelegalitatea soluției de condamnare.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situația de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de instanța de apel.

Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că susținerile recurentului vizând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare invocat.

Din perspectiva cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta vizează doar erorile care se produc urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unei durate a pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale, excluzând, prin urmare, posibilitatea cenzurării în cadrul acestei căi extraordinare de atac a criticilor vizând greșita individualizare judiciară a pedepselor.

Or, recurentul critică individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, prin nereținerea incidenței dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., apreciere care intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel, ce nu poate fi cenzurată în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casație, întrucât recalcularea pedepsei presupune un proces de reindividualizare a pedepsei, aspect de temeinicie a deciziei recurate care excedează cazului invocat.

Așadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazurilor de casare indicate expres, prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen. și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nu este îndeplinită.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. cererea de recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 1224 din data 03 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei penale recurate formulată de inculpatul A. Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că dispozițiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Potrivit textului de lege antemenționat se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței. Or, din actele și lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună în acest stadiu procesual (admisibilitatea în principiu a recursului în casație) când se analizează doar îndeplinirea formală a condițiilor art. 434-438 din C. proc. pen., iar admisibilitatea în principiu nu atrage automat suspendarea executării hotărârii definitive de condamnare.

În acest cadru de analiză, Înalta Curte, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți, constată că, raportat la datele particulare ale cauzei, susținerile recurentului inculpat nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1224 din data 03 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

II. Respinge cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 1224 din data 03 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2025.