ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 91/S din data de 16.05.2025 pronunțată de Tribunalul Brașov, în temeiul art. 396 alin. (2) cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "omor", prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, cu executare în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu executare conform art. 65 alin. (3) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată duratele reținerii din și arestării preventive din data de 26.10.2024 până la zi.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a cuțitului folosit la săvârșirea faptei, aflat în coletul 7 la dosar.

În temeiul art. 397 raportat la art. 19 și 25 alin. (1) C. proc. pen.., art. 1349, 1357, 1371 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul A. să îi plătească sumele de 10.000 (zece mii) RON, cu titlu de despăgubire pentru daune materiale și 15.000 (cincisprezece mii) euro sau echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubire pentru daune morale.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de părțile civile B. și C. și a fost obligat inculpatul să le plătească acestora câte 10.000 (zece mii) euro sau echivalent în RON la data plății, cu titlu de despăgubire pentru daune morale.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de părțile civile D., E. și F., prin reprezentant legal G. și a fost obligat inculpatul să le plătească acestora:

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului A. în vederea recuperării pagubei morale produse părților civile, instituită prin ordonanța din data de 14.11.2024.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus restituirea bunurilor ridicate din locuința inculpatului după cum urmează: telefoanele mobile aflate în plicurile cu nr. 2 și nr. 4 de la dosarul de urmărire penală și cardul de memorie defect către inculpat, telefonul cu husă transparentă aflat în plicul cu nr. 3 către martorul H. și telefonul de culoare neagră aflat în plicul cu nr. 5 către B., la rămânerea definitivă a hotărârii. Celelalte mijloacele materiale de probă, conform procesului-verbal de predare-primire din 04.01.2025, rămân atașate la dosarul cauzei până la soluționarea definitivă a acesteia.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile B. suma de 5.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpatul A. și partea civilă B.

Prin decizia nr. 534/Ap din 09 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penal, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. și partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 91/S din data de 16.05.2025 pronunțate de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2024, pe care a desființat-o în ceea ce privește: reținerea dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului, precum și a cuantumului daunelor morale și a prestației periodice lunare.

Rejudecând cauza în aceste limite:

Au fost înlăturate din încadrarea juridică a infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., de la 10 ani închisoare la 17 ani închisoare.

Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului prin sentința apelată.

A fost redus cuantumul daunelor morale și obligat inculpatul, după cum urmează:

- la plata către părțile civile B., B. și C. a câte 5.000 euro (în RON la cursul BNR din ziua plății),

- la plata către partea civilă D. a sumei de 3.000 euro (în RON la cursul BNR din ziua plății) și către părțile civile E. și F. a câte 2.000 euro (în RON la cursul BNR din ziua plății), ultimele trei prin reprezentant legal, G..

Au fost majorate daunele civile acordate sub forma unor prestații periodice lunare pentru cei trei minori, D., E. și F., prin reprezentant legal, G., de la 1/8 din salariul minim net pe economie din luna respectivă, la 1/6 din salariul minim net, începând cu data de 25.10.2024 și până la împlinirea vârstei majoratului de către fiecare dintre minori.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contraveneau deciziei.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că la data pronunțării deciziei a încetat de drept măsura arestării preventive dispusă față de inculpat prin încheierea din data de 26 octombrie 2024 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen.., în referire la art. 422 C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a fost adăugat la perioada deducerii reținerii și arestării preventive a inculpatului A., timpul scurs după pronunțarea sentinței atacate cu apel, respectiv perioada de la data de 17.05.2025 la zi.

În baza art. 272 C. proc. pen.., raportat la art. 5 alin. (1) lit. g) din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției, Ministerul Public și U.N.B.R., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele-părți civile minore, în sumă de 1695 RON, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Brașov, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., acesta a rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., indicând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Motivul principal pe care recurentul l-a prezentat în susținerea cazului de casare menționat anterior îl constituie înlăturarea nelegală a beneficiului art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. A considerat că aceste dispoziții sunt imperative, iar menținerea acestui beneficiu în calea de atac este lipsită de condiționări. În acest sens, a invocat decizia RIL nr. 4/2019 a ÎCCJ, conform căreia beneficiul reducerii cu 1/3 se păstrează în apel dacă inculpatul nu contestă fapta în materialitatea ei, nu solicită administrarea de probe privind vinovăția și își menține poziția procesuală de recunoaștere.

Recurentul a susținut că, în ceea ce-l privește toate aceste condiții erau împlinite în speță, întrucât nu a contestat niciodată săvârșirea omorului, apelul său a vizat exclusiv cuantumul pedepsei și latura civilă, iar în cauză nu s-au administrat probe noi privind vinovăția, ci doar au fost reinterpretate probele existente privind circumstanțele.

A criticat hotărârea instanței de apel, susținând că aceasta a comis o gravă eroare de drept, creând o confuzie între efectele recunoașterii faptei (care s-a menținut integral) și invocarea provocării - aspect distinct, despre care recurentul a susținut că nu afectează recunoașterea. Sub acest din urmă aspect, a fost invocată cu titlu de practică judiciară decizia nr. 315/2021 a ÎCCJ prin care s-a reținut că, recunoașterea faptei în materialitatea ei nu este infirmată de invocarea unor circumstanțe atenuante sau de contestarea formei de vinovăție, atâta timp cât inculpatul nu neagă comiterea actelor materiale constitutive ale infracțiunii.

Deopotrivă, a invocat decizia ÎCCJ nr. 1247/2020 prin care s-a arătat că, beneficiul reducerii de 1/3 nu poate fi înlăturat în apel decât dacă inculpatul își retrage expres recunoașterea sau solicită probe care să infirme materialitatea faptei, precum și decizia nr. 892/2019 a ÎCCJ în care s-a reținut că simpla contestare a unei circumstanțe atenuante nu echivalează cu retragerea recunoașterii vinovăției.

Recurentul a conchis cu privire la acest motiv de recurs în casație, arătând că limitele de bază ale închisorii pentru infracțiunea de omor sunt 10-20 ani; cu reducerea de 1/3 specifică reținerii art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., sunt de 6 ani și 8 luni - 13 ani și 4 luni, iar cu majorarea pentru recidivă sunt de la 10 la 20 de ani.

A susținut că pedeapsa de 17 ani închisoare ce i-a fost aplicată se încadrează în aceste limite, dar instanța de apel a pornit de la limite greșite și a aplicat o pedeapsă care, deși formal este în limitele legale, reflectă o apreciere eronată a cadrului legal.

Motivul subsidiar de recurs în casație invocat în susținerea aceluiași caz de casare (prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..) vizează greșita înlăturare a circumstanței atenuante a provocării, prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Trecând în revistă considerentele pentru care prima instanță a reținut provocarea precum și aspectele privind standardul juridic aplicabil provocării, recurentul a susținut că instanța de apel a aplicat un standard excesiv de severitate, aproape asimilând provocarea cu legitima apărare, ceea ce constituie, în opinia sa, o eroare de drept material.

Recurentul a considerat că instanța de apel a ignorat faptul că există trei situații distincte: legitima apărare, excesul neimputabil și scuza provocării.

A susținut că în cazul circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., se pretinde doar ca reacția inculpatului să fie sub imperiul tulburării de moment cauzate de comportamentul ilicit al victimei (fără a impune proporționalitatea reacției, care ar fi specifică legitimei apărări). Dacă inculpatul a acționat imediat după ce a fost lovit și amenințat, sub impulsul furiei și al fricii, condițiile art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. ar fi fost îndeplinite. Recurentul a arătat că, în speță, prima instanță exact acest lucru l-a constatat, respectiv că între actul ilicit al victimei și riposta sa a existat un raport cauzal și temporal direct, caracteristic provocării.

Or, în măsura în care instanța de apel a ignorat sau a minimalizat aceste aspecte (considerând, de pildă, că a avut suficient timp să-și refacă autocontrolul sau că reacția sa a depășit cu mult atacul - aspect ce ar putea califica mai degrabă un exces în legitimă apărare), a considerat că a aplicat greșit legea materială. În esență, a susținut că eroarea de drept constă în neaplicarea dispozițiilor art. 75 lit. a) și art. 76 C. pen. acolo unde faptele justificau incidența lor.

Raportat la motivele de recurs în casație invocate, însoțite de argumentele de fapt și de drept, recurentul inculpat A. a concluzionat că instanța de apel a comis o gravă eroare de drept înlăturând beneficiul legal imperativ al art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. și al circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., aplicând, astfel, o pedeapsă în afara limitelor legale.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului în casație, casarea parțială a deciziei nr. 534/Ap din 09.07.2025 a Curții de Apel Brașov, rejudecarea cauzei și reducerea pedepsei în conformitate cu limitele legale rezultate din aplicarea obligatorie a art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., și, eventual, a circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

În subsidiar, a solicitat casarea deciziei penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov pentru reindividualizarea pedepsei principale în cadrul legal corect.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23.09.2025 sub numărul x/2024.

La data înregistrării dosarului, în conformitate cu prevederile art. 439 alin. (2) C. proc. pen.., s-a constatat îndeplinită procedura de comunicare a cererii de recurs în casație cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, precum și cu intimatele părți civile E., F., D., B., B. și C..

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., acesta a atacat cu recurs în casație decizia penală nr. 534/Ap din 09 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul legal, cu respectarea dispozițiilor art. 435 C. proc. pen.., având în vedere că hotărârea pronunțată de instanța de apel i-a fost comunicată inculpatului A. la locul de deținere - Penitenciarul Codlea, la data de 14.07.2025 și a declarat recurs în casație la data de 14.08.2025, în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen.., privind titularul cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat în cauză, care a exercitat calea ordinară a apelului.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., se notează că în cuprinsul cererii de recurs în casație sunt menționate: numele, prenumele, domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea, formulată în două rânduri (personal de inculpat și prin apărător ales) poartă pe un exemplar semnătura recurentului, iar pe al doilea exemplar poartă semnătura avocatului care a redactat motivele de recurs în casație și care a depus împuternicirea avocațială emisă în acest sens.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Înalta Curte precizează că, în cadrul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., nu se pot verifica orice aspecte de legalitate privind pedeapsa. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel. Astfel, o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracțiune. Există însă situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări țin de individualizarea legală sau judiciară a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau de agravare, etc.), dar pot fi și de natură procesuală (judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii).

În speță, raportat la motivele de recurs în casație, se reține că recurentul A. aduce o critică aprecierii făcute de instanța de apel asupra condițiilor privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii, respectiv că, în mod nelegal instanța control judiciar a înlăturat dispozițiile referitoare la judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii (acesta susținând că a recunoscut săvârșirea faptei în integralitate, invocând doar starea de provocare) prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, astfel cum procedase prima instanță - Tribunalul Brașov în operațiunea de individualizare a pedepselor. Totodată, a criticat înlăturarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., ce reglementează circumstanța atenuantă a provocării.

În calea extraordinară de atac a recursului în casație, nu este permisă analiza incidenței prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. și nici a circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., ci doar se verifică dacă pedeapsa stabilită de instanța de apel se situează în limitele rezultate în raport de încadrarea juridică dată și procedura în care s-a judecat cauza (de drept comun sau a recunoașterii învinuirii) fără posibilitatea unei analize a operațiunii de individualizare a pedepsei.

Jurisprudența anterioară a instanței supreme a statuat că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., nu permit Înaltei Curți să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză (în acest sens - deciziile nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017, nr. 215/RC din 26 mai 2017; încheierea nr. 317/RC din 12 septembrie 2017).

În speță, recurentul nu invocă nelegalitatea pedepsei aplicate, ci contestă înlăturarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., precum și a circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecința majorării limitelor de pedeapsă, în condițiile în care instanța de apel a reținut că: (...) Cearta dintre cei doi, chiar inițiată de victimă nu poate căpăta valența unei provocări, în condițiile în care inculpatul, astfel cum au arătat toți martorii, era într-o stare avansată de ebrietate, mai mult decât victima. Deopotrivă, leziunile ușoare constatate pe corpul inculpatului pot reprezenta acte de apărare ale victimei, în momentul în care s-au aflat în poziția față în față, neavând aptitudinea de a reprezenta acte de atac care să determine reacția extrem de violentă a inculpatului, prin folosirea cuțitului și aplicarea mai multor lovituri cu acesta.

(...)pentru aplicarea dispozițiilor privind procedura abreviată persoana trimisă în judecată trebuie să adopte o atitudine de recunoaștere integrală și necondiționată a învinuirii, adică atât a faptelor în materialitatea lor, sub toate componentele ce alcătuiesc latura obiectivă, cât și din punctul de vedere al împrejurărilor de natură subiectivă care au stat la baza săvârșirii actului de conduită imputat, ceea ce nu este cazul în prezenta speță, întrucât inculpatul A. nu a recunoscut starea de fapt astfel cum a fost aceasta prezentată de procuror în rechizitoriu, susținând că acțiunea sa s-a datorat provocării victimei, care l-ar fi lovit, el doar ripostând, depășind însă gradul de proporționalitate.

Atât aplicarea art. 390 alin. (10) C. proc. pen.., cât și a prevederilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. implică un proces de individualizare judiciară a pedepsei ce nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casație, în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., întrucât vizează temeinicia hotărârii judecătorești, iar nu legalitatea acesteia, din moment ce conturează o anumită conduită procesuală a inculpatului ce nu poate fi stabilită decât prin reaprecierea probelor în legătură cu comportamentul procesual al acestuia.

Ca atare, criticile recurentului inculpat A. ce vizează poziția sa procesuală, situația de fapt și individualizarea pedepsei depășesc limitele recursului în casație, întrucât aceste aspecte nu pot fi examinate în această cale extraordinară de atac, al cărei scop este, potrivit art. 433 C. proc. pen.., verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așadar, prin conținutul lor, motivele de recurs în casație prezentate de recurentul inculpat A. nu pun în discuție elemente de natură a fi circumscrise, nici măcar formal, cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. sau altor cazuri de casație dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., context în care cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Înalta Curte mai notează că invocarea formală a unor cazuri de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație. Argumentele prezentate de recurent trebuie să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație ce nu se regăsește în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 534/Ap din data de 09 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 534/Ap din data de 09 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 noiembrie 2025.