ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5918/2024

Ședința publică din data de 11 decembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la 14.11.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. Onești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, anularea prevederilor Ordinului nr. 367/17.03.2010 emis de Ministerul Mediului și Pădurilor, modificat prin Ordinul nr. 172/17.02.2015, respectiv a dispozițiilor art. 9 alin. (2).

Prin sentința civilă nr. 136 din 15 decembrie 2023, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. S.R.L. Onești, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

A dispus anularea în parte a Ordinului MMP nr. 367/2010, modificat prin Ordinul MMP nr. 172/2015 în ceea ce privește formula de calcul a valorii concesiunii.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei 50 cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 136 din 15 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ambele părți au declarat recurs.

3.1. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare arată că instanța de fond a considerat că autoritatea statului poate să modifice unilateral partea reglementară a contractului de concesiune, din motive excepționale legate de interesul național sau local, notificând în acest sens cocontractantul, atribuție prevăzută expres și la pct. VI, art. 8 alin. (3) din contract.

Dispozițiile art. 9 alin. (2) din Ordinul MMP nr. 367/2010, modificat prin Ordinul MMP nr. 172/2015 nu fac însă nicio referire la o situație excepțională, această prevedere având o aplicabilitate generală, nefiind justificată de existența unui interes local sau general.

Afirmă că prevederile art. 9 alin. (2) din Ordinul 367/2010 modifică prevederile unui contract în derulare, contrar dispozițiilor art. 969 din vechiul C. civ. și astfel se încalcă principiul securității raporturilor juridice, modificarea convenției putând interveni face doar în condițiile clauzei de la art. 8 alin. (3) din contract.

A solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul anulării dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Ordinul nr. 367/2010.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Autoritatea pârâtă (MMAP) susține că Ordinul nr. 367/2010 a fost emis în considerarea dispozițiilor art. 138 lit. b) si art. 140 din H.G. nr. 88/1997, potrivit cărora, la determinarea redevenței care reprezintă un venit fix anual al concedentului se va avea în vedere ca această sumă să nu fie mai mare decât dobânda de referință stabilită de BNR aplicată la valoarea de circulație a terenului care face obiectul concesiunii, valoare care se va stabili ținându-se cont de criteriile enumerate în actul normativ.

Contractul de concesiune nr. x/2006 încheiat între concesionarul A. S.R.L. și concedentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este reglementat în conformitate cu anexa aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 7/2005, nefiind similar unei convenții cu clauze negociate în prealabil

Mai arată recurentul-pârât că, potrivit art. 4 alin. (2) din contractul de concesiune, redevența se stabilește anual prin act adițional, iar la art. 8 alin. (3) se prevede dreptul concedentului de a actualiza contractul conform legislației în vigoare, cu forma reglementată prin anexa nr. 3 aprobată prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 367/2010.

A solicitat admiterea recursului și casarea în parte a hotăârii, iar în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării și excepția nulității recursului, pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Soluția Înaltei Curți și considerentele asupra recursului

II.1. Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, și excepția nulității recursului pentru netimbrare și nemotivare formulat de recurentul-reclamant A. S.R.L., invocată de recurentul-pârât MMAP, instanța de control judiciar constă că acestea nu sunt întemeiate, pentru următoarele argumente.

a) Cu privire la excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată că sentința a fost comunicată la 12.01.2024, iar cererea de recurs a fost transmisă prin e-mail Curții de Apel Bacău la 29 ianuarie 2024, ora 11:06 p.m., potrivit dovezii aflate la dosar recurs, termenul de calcul al recursului împlinindu-se la data menționată.

În această situație, văzând și Decizia nr. 45/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M.Of. partea I nr. 961 din 20/10/2020, prin care s-a stabilit că "actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotit a fi depus în termen", instanța de control judiciar reține că recursul a fost formulat în termenul legal, astfel că va respinge excepția tardivității, ca nefondată.

b) Referitor la excepția nulității recursului pentru netimbrare, se susține în întâmpinare că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, solicitându-se anularea recursului.

Înalta Curte reține că excepția invocată este nefondată, recurentul-reclamant A. plătind taxa judiciară de timbru de 100 RON, calculată potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza a doua din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora se taxează cu 100 RON recursul pentru cererile neevaluabile în bani, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar recurs.

c) În ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte constată că societatea reclamantă A. a formulat critici ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că va respinge excepția invocată, ca nefondată.

II.2. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și recurentul-pârât MMAP sunt nefondate, în considerarea argumentelor în continuare arătate.

II.2.1. În privința recursului declarat de societatea reclamantă, instanța de control judiciar nu reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Se observă, cu titlu preliminar, că recursul reclamantei este un recurs cu privire la considerente.

În esență, criticile exprimate vizează anularea prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordinul nr. 367/2010, modificat prin Ordinul nr. 172/2015 potrivit cărora "2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, contractele de concesiune aflate în derulare se modifică prin încheierea de acte adiționale, în concordanță cu prevederile prezentului ordin", recurenta susținând că prin această formulare se încalcă principiul nerectroactivității legii civile, deoarece se modifică clauze ale contractului încheiat sub imperiul unei reglementări, printr-un act normativ ulterior.

În mod corect a stabilit judecătorul fondului că în cauză a fost respectat principiul menționat, în concordanță cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale, evocată și în motivarea sentinței recurate.

Printr-o altă decizie, instanța de control constituțional a statuat că, "Aplicarea imediată a legii noi cu privire la un contract încheiat anterior intrării sale în vigoare nu atinge efectele produse din raportul anterior, dacă acestea s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, însă, cu privire la efectele neconsumate rezultate din situațiile juridice născute înainte de intrarea în vigoare a legii noi, aceasta din urmă este de imediată aplicare, fără a fi retroactivă" - Decizia nr. 35 din 4 februarie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, ale art. 28 alin. (3) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 și ale art. III alin. (2) din Legea nr. 99/2014 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, publicată în M. Of. nr. 545 din 25 iunie 2020.

Astfel, nu sunt încălcate prevederile art. 15 din Constituția României sau ale art. 6 din C. civ., deoarece plata redevenței anuale este o obligație cu caracter de continuitate, iar cuantumul acesta este determinat de prevederile legale în vigoare la data scadenței obligatorii.

În cauză, nu se poate constata o aplicare retroactivă a legii, deoarece dispozițiile legale criticate vizează aplicarea pentru viitor a acestora.

Cuantumul redevenței la data fiecărei scadențe reprezintă un efect viitor al raporturilor juridice trecute ("facta futura")

În consecință, reglementarea pentru viitor a unui alt cuantum al redevenței anuale decât cel stabilit la data încheierii contractului de concesiune printr-un ordin nu înseamnă aplicarea retroactivă a legii, astfel încât criticile formulate sunt nefondate.

II.2.2. Recursul declarat de pârâtul MMAP, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., nu conține argumente necesare și suficiente pentru a determina modificarea sentinței atacate.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt invocate aspecte concrete din care să rezulte încadrarea considerentelor sentinței în ipoteza normei juridice enunțate, nefiind indicate motivele pretins contradictorii sau străine de natura cauzei și nici nu se demonstrează motivarea insuficiență.

Simpla citare a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) și însoțite de comentarii generaliste privind caracteristicile necesare motivării unei hotărâri judecătorești, lipsite de fundamentul unor justificări distincte în privința incidenței textului legal indicat nu constituie un motiv capabil de atragere a cazului de casare respectiv.

Or, din analiza considerentelor sentinței, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a examinat aspectele litigioase, raportate la cadrul legal aplicabil, evocând succesiunea cronologică a actelor normative aplicabile și modul de reglementare referitor la calculul redevenței conturat.

Totodată, a surprins esența de nelegalitate a reglementării criticate, arătând și demonstrând temeinicia susținerilor reclamantei concesionar cu privire la nelegalitatea Ordinului nr. 367/2010 întrucât dispozițiile ce reglementează formula de calcul a valorii concesiunii contravin normelor legislative de nivel superior, respectiv prevederile art. 138 alin. (1) lit. b) și art. 140 din H.G. nr. 577/2002, fapt ce contrazice prevederile art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Înalta Curte reține că regimul juridic al contractului de concesiune nr. x/27.07.2006, încheiat între reclamantă, în calitate de concesionar și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în calitate de concedent, având ca obiect cedarea folosinței și preluarea în concesiune a terenului forestier proprietate publică a statului aferent activului B. în suprafață de 11.770 mp a fost cel stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 32

1

din O.U.G. nr. 88/1997, art. 130 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 aprobate prin H.G. nr. 577/2002, art. 1 din O.G. nr. 2/2003 și Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 7/2005.

Pentru aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 577/2002 a fost emis Ordinul Ministerului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 7 din 17 ianuarie 2005 pentru aprobarea modului de calcul și a modului de plată a redevenței obținute din concesionarea terenurilor forestiere proprietate publică a statului, aferente activelor vândute de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, precum și a modelului de contract de concesiune, ulterior abrogat prin Ordinul Ministerului mediului și pădurilor nr. 367 din 17 martie 2010 pentru aprobarea valorii concesiunii, a modului de calcul și a modului de plată a redevenței obținute din concesionarea terenurilor forestiere proprietate publică a statului, aferente activelor vândute de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, precum și a modelului de contract de concesiune (art. 11 din Ordinul nr. 367/2010). Ordinul nr. 367/2010 a fost modificat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 172/2015.

Ordinul atacat a modificat calcularea valorii concesiunii, printr-o optică diferită de dispozițiile H.G. nr. 577/2002, în sensul că redevența sub forma unui venit fix anual nu mai era o sumă fixă care nu trebuia să nu fie mai mare decât dobânda de referință stabilită de Banca Națională a României, aplicată la valoarea de circulație a terenului ce face obiectul concesiunii, stabilită potrivit criteriilor prevăzute la art. 140 din H.G. nr. 577/2002 ci, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1):

"Redevența pentru terenurile forestiere proprietate publică a statului, aferente unor active vândute de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, se stabilește sub forma unui venit fix anual al concedentului egal cu valoarea concesiunii terenului, la care se aplică dobânda de referință stabilită de Banca Națională a României".

În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că în cadrul documentației care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 367/2010, solicitate de judecătorul fondului, se află Raportul înregistrat sub nr. x/12.12.2014 al Corpului de control al Ministrului delegat ce consemnează controlul privind modul de aplicare a Ordinului nr. 367/2010 în care s-a consemnat faptul că prin acest act administrativ formula de calcul a redevenței calculate "a suferit o schimbare semnificativă", reținându-se, totodată că valoarea concesiunii nu este identică cu valoarea terenului, din analiza formulei de calcul reieșind clar că valoarea concesiunii este sinonimă cu valoarea de plată a concesiunii, respectiv suma care trebuie plătită anual pentru concesionarea terenului în baza contractului încheiat cu autoritățile statului.

Prin urmare, întrucât Ordinul nr. 367/2010 a reglementat un mod de calcul al concesiunii după criterii diferite de cele stabilite prin art. 138-140 din H.G. nr. 577/2002, act normativ cu putere juridică superioară actului atacat, a fost înfrânt principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, prevăzut de dispozițiile art. 4, raportate la cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000, soluția de anulare în parte impunându-se ca măsură de restabilire a ordinii de drept încălcate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond nu intră sub incidența criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cererea recurentei-reclamante A. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, în fond și recurs, va fi respinsă, întrucât în ceea ce privește cheltuielile de judecată de la fond (chitanța nr. x/23.02.2023), acestea nu pot face obiectul în recurs, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată din recurs vor fi respinse, față de respingerea recursului reclamantei, ca nefondat, astfel că nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate împotriva sentinței civile nr. 136 din 15 decembrie 2023, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității și excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.,ca nefondate.

Respinge recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L și de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 136 din 15 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.