ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2518/2025

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâții Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Garda Forestieră București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: în principal, obligarea Ministerului Mediului la soluționarea cererii nr. x/06.09.2023 formulată în vederea schimbării categoriei de folosință pentru suprafața de 0,0250 ha (250 mp), de la categoria teren pentru hrana vânatului la categoria spații de producție silvică și cazare personal silvic amplasat în U.A. 31V, UP I Calimachi, administrată de Ocolul Silvic Vlăsia; în subsidiar la primul capăt de cerere, obligarea Gărzii Forestiere București, la emiterea avizului reglementat de prevederile art. 6 lit. c) din Normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 766/2018 emis de Ministerul Apelor și Pădurilor, în forma prevăzută de Anexa nr. 4 din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier aprobate prin Ordinul nr. 766/2018; obligarea în solidar a pârâților la plată către reclamantă, a unei sume de 125.000 de RON cu titlul de daune morale, cauzate de întârzierile privind soluționarea cererii acestora; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamante cu acest proces.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 619 din data de 16 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității. A admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor la soluționarea cererii nr. x/6.09.2023, formulată de către reclamante. A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată și a obligat pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor la plata sumei de 1050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1000 RON reprezentând onorariu de avocat și 50 RON taxă judiciară de timbru.

Cererile de recurs Împotriva sentinței civile nr. 619 din data de 16 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A. și B. și pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a arătat că instanța de fond în mod eronat a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele B. și A. cu consecința obligării Ministerului la soluționarea cererii nr. x/06.09.2023. Susține recurentul pârât că instanța de fond în mod eronat a admis capătul de cerere privind obligarea Ministerului la soluționarea cererii nr. x/06.09.2023 formulată de reclamante motivând că reiterarea obligației completării documentației cu avizul prevăzut de art. 6 lit. c) din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier aprobate prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 766/2018 (numite în continuare Norme/Normele) nu poate fi considerată o soluționare a cererii. Recurentul - pârât a susținut că instanța de fond a făcut confuzie între avizul prevăzut din Norme și "avizele/aprobările prin certificate de urbanism". Practic, din motivarea instanței reiese faptul că aceasta înțelege în mod eronat faptul că cele 2 avize sunt unul si același. Însă avizul prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme se referă la,avizul emis de structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, potrivit modelului prevăzut în anexa 4 la prezentele norme tehnice", iar avizele/aprobările prin certificate de urbanism se referă la cu totul altceva. Astfel, în urma cererii și documentației depuse la primăria orașului/comunei sau consiliului județean se eliberează certificatul de urbanism, în conținutul acestuia regăsindu-se și o lista cu avize ce trebuie obținute de către beneficiar. Avizele solicitate prin certificatul de urbanism diferă de la o primărie la alta, așa cum diferă de la un domeniu/proiect la altul. Aceste avize sunt solicitate în funcție de situația terenului/construcției respective și în funcție de intenția de construire/modificare, în legătură directă cu modul în care va afecta noul edificiu zona în care se amplasează. Certificatul de urbanism este un document, care, alături de autorizația de construcție, permite construcția sau reabilitarea unei construcții în condiții de legalitate. În absența certificatului de urbanism, nu poți obține autorizația de construcție. Or, Garda Forestieră București a condiționat eliberarea avizului prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme, aviz care este obligatoriu de obținut în vederea schimbării categoriei de folosință, de obținerea certificatului de urbanism, a autorizației de construire. Avizul emis de structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv Garda Forestieră București, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4 la Normele tehnice aprobate prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 766/2018, este necesar pentru a verifica si analiza solicitarea de schimbare a categoriei de folosință, în vederea promovării sau nu a proiectului de ordin de schimbare a categoriei de folosință silvică (art. 6 lit. c). Or, Ministerul, prin adresa nr. x/23.03.2023 s-a exprimat cu privire la nelegalitatea solicitării Gărzii Forestiere București de eliberare a certificatului de urbanism, a autorizației de construire și nu cu privire la nelegalitatea solicitării avizului prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme, aviz obligatoriu de obținut. Trebuie ținut cont și de faptul că terenul pentru care se solicită schimbarea categoriei de folosință este amplasat în județul Ilfov și în proximitatea municipiului București, zonă cu deficit de vegetație forestieră și pentru care organizațiile de mediu semnalează frecvent necesitatea conservării și protejării suprafețelor împădurite. Trebuie menționat că, în situația în care se promovează proiectul de ordin, acesta trebuie să fie analizat de direcțiile avizatoare care pot să respingă, să solicite informații suplimentare sau să aprobe proiectul de ordin. Având in vedere aspectele prezentate, nu poate exista o îndreptățire din partea unui solicitant, pentru ca o documentație completă sau incompletă depusă la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să fie aprobata automat fără să fie identificate, analizate și verificate toate aspectele care țin de solicitare și de contextul legislativ, social și de mediu actuale. Drept urmare, în mod eronat a reținut instanța de fond că adresa Ministerului ar. 31385/11.10.2023, prin care se reiterează obligația completării documentației cu avizul prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme, nu poate fi considerată o soluționare a cererii. De asemenea recurentul - pârât a arătat că instanța de fond în mod corect a respins cererea reclamantelor de acordare a daunelor morale. Prin propria cale de atac, recurentele - reclamante A. și B. au solicitat reformarea sentinței pronunțate de prima instanță, în sensul admiterii capătului de cerere privitor la daunele morale solicitate și acordarea, criticând, totodată, soluția de cenzurare a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le-au solicitat instanței de fond. În motivarea recursului lor, reclamantele au arătat că soluționarea cererii de schimbare a categoriei de folosință silvică a fost întârziat în mod deliberat de către autoritățile pârâte, în mod nelegal, aproape 2 ani de zile . Deși instanța de fond a constatat că refuzul autorităților pârâte de soluționare a cererii de schimbare a categoriei de folosință silvică este nelegal, aceasta a concluzionat că în prezentat cauza nu s-ar fi produs o lezare în concret a unor valori fundamentale și că nu a fost probată existența prejudiciului moral pretins de către reclamante. Recurentele - reclamante consideră că instanța de fond nu a analizat probele administrate în cauză din care rezultă în mod evident că demersurile reclamantelor în vederea obținerii schimbării categoriei de folosință silvică au început încă din data de 08.12.2021, prin încercarea de a obține avizul emis de pârâta Garda Forestieră. Se observă că această autoritate a tergiversat soluționarea cererii reclamantei, invocând tot felul de motive nelegale pentru a refuza emiterea acestuia, motive ce erau schimbate în mod repetat după cum a constat chiar instanța de fond în cadrul considerentelor hotărârii. La această întârziere excesivă a participat în mod activ și Ministerul Mediului, care, deși a recunoscut în mod explicit conduita abuzivă a autorității aflată în subordinea sa, nu a luat nicio măsură pentru remedierea situației, ci dimpotrivă a folosit această situație (pe care deja o apreciase că excede prevederilor legale) ca pretext de a nu soluționa cererea reclamantelor privind schimbarea categoriei de folosință silvică. Recurentele - reclamante apreciază astfel că principalul element al răspunderii autorităților pârâte, respectiv încălcarea prevederilor legale și conduita abuzivă a autorităților publice, a fost pe deplin demonstrat, fiind constatat chiar de către instanța de judecată. Contrar celor susținute de către instanța de judecată, recurentele arată că la dosarul cauzei există suficiente probe din care rezultă cu evidență faptul că în urma conduitei abuzive a pârâtelor, reclamantele au fost nevoite să efectueze o serie de demersuri si actiuni în vederea remedierii situației nelegale, fără ca acestea să fie necesare dacă autoritățile pârâte ar fi respectat prevederile legale și nu ar fi acționat în mod abuziv. Astfel de demersuri, ce nu ar fi trebuit efectuate în mod normal, au necesitat investirea nu doar a unor resurse materiale dar mai ales au condus la un consum mental al reclamantelor, care s-au văzut ridiculizate si desconsiderate de către autoritățile publice, de-a lungul acestor demersuri, prin tot felul de tertipuri ce denotă o totală lipsă de respect a autorităților pârâte față de solicitările legitime ale reclamantelor. Toate aceste acțiuni demonstrează în mod direct că reclamantele au fost supuse unui tratament degradant și disprețuitor din partea autorităților pârâte, ce trebuia sancționat de către instanța de fond prin obligarea acestora la plata daunelor morale, tratament ce rezultă în mod evident din probele aflate la dosarul cauzei. Tratamentul autorităților pârâte fată de reclamante a condus la o stare de stres și suferință psihică a reclamantelor . Este evident că atitudinea disprețuitoare și lipsită de considerație a autorităților pârâte au creat reclamantelor o stare de stres si suferință psihică, acestea fiind nevoite să suporte un asemenea tratament, de-a lungul celor 2 ani de încercări de a obține soluționarea cererii de schimbare a categoriei de folosință silvică. În aceste condiții, constatarea instanței de fond legată de faptul că nu s-ar fi făcut dovada prejudiciului este contrazisă chiar de probele aflate la dosarul cauzei din care rezultă cu evidență tratamentul înjositor la care au fost supuse reclamantele de către autoritățile pârâte, aducându-se o atingere directă demnității acestora. Cum daunele morale nu reprezintă decât o compensare pentru suferința psihică la care au fost suspuse reclamantele este evident, în cazul de față, că autoritățile pârâte trebuiau să fie obligate la plata daunelor morale către reclamante ca o reparație pentru atingerea demnității acestora și suferința psihică creată de o astfel de atingere. După cum se poate observa, instanța de fond a analizat superficial existența prejudiciului moral creat reclamantelor, la dosarul cauzei existând materialul probator din care rezultă tratamentul disprețuitor și înjositor la care au fost suspuse reclamantele, tratament ce condus la producerea prejudiciului moral suferit de către reclamante. Deși din probele administrate în cauză rezultă comportamentul abuziv al autorităților pârâte, instanța de fond în mod total nejustificat nu a luat în considerare atingerea demnității reclamantelor rezultată din acest comportament abuziv, și nici nu a aplicat criteriile referitoare la consecințele negative suferite de către reclamante, în plan psihic rezultate ca urmare a acestui comportament abuziv, contrar prevederilor legale exprese ce recunosc posibilitatea acordării de daune morale, ca urmare a sancționării refuzului nelegal de a soluționa o cerere, În acest sens, reclamanta A. a și fost supusă unui tratament medical antidepresiv, după cum rezultă din documentele medicale depuse la dosarul cauzei, aceasta suferind de tulburări anxioase și episoade depresive tocmai ca urmare a conduitei abuzive a autorităților pârâte, care au desconsiderat demersurile legale ale reclamantei, și au refuzat să depună minime diligențe pentru soluționarea cererii. Este evident că nu acesta este comportamentul normal, pe care reclamanta sau orice altă persoană particulară îl așteaptă de la reprezentanții autorităților publice atunci când interacționează cu aceștia, din moment ce acești reprezentanți sunt în serviciu publicului fiind plătiți din fonduri publice, si astfel este absolut normal ca un astfel de comportament abuziv să afecteze reclamanta emoțional și psihic, fiind de neînțeles pentru reclamante obstinația autorităților publice de a manifesta un astfel de comportament abuziv. Prin urmare, prejudiciul moral este pe deplin dovedit, el rezultând din modul în care autoritățile publice s-au raportat pe o perioadă de aproape 2 ani de zile la demersurile reclamantelor de a obține soluționarea unei simple cereri. În ceea ce privește reducerea onorariului de avocat efectuată de către instanța de fond, consideră că aceasta este excesivă, instanța de fond nereușind să explice cum a ajuns să diminueze un onorariu modic, de 8.864,31 RON (ce include si taxa pe valoarea adăugată) de aproape 9 ori. Faptul că instanța de fond nu admis decât unul dintre cele două capete de cerere ale acțiunii formulată de reclamante nu poate constitui o justificare pentru o asemenea reducere excesivă a onorariului de avocat, această reducere nefiind proporțională în raport cu pretențiile reclamantelor ce au fost admise de către instanța de fond. Având în vedere că singura justificare a instanței de fond în reducerea onorariului de avocat a fost faptul că pretențiile reclamantelor au fost admise în parte, reclamantele consideră că o astfel de reducere trebuia să aibă loc în mod proporțional, putându-se ajunge cel mult până la înjumătății acestui onorariu, și nicidecum să fie redus până la un cuantum aproape nesemnificativ. Recurentele - reclamante consideră că instanța de fond a redus disproporționat cuantumul cheltuielilor de judecată, raportat la pretențiile admise ale celor două reclamante, încălcându-se astfel prevederile art. 453 (2) din Codul de procedură fiscală. Astfel deși instanța de fond constată comportamentul abuziv al autorității publice, aceasta practic nu sancționează culpa procesuală a pârâtelor, care prin conduita lor nelegală au generat un litigiu ce putea fi evitat în mod extrem de facil prin soluționarea cererii formulată de către reclamante.

Apărările formulate în cauză Recurentele - reclamante au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantele A. și B.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cu prioritate excepția nulității recursului declarat de recurentele reclamante împotriva sentinței civile nr. 619 din 16 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În acest sens, Înalta Curte subliniază faptul că legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pornind de la aceste considerații de ordin general, Înalta Curte constată că prin recursul lor reclamantele nu dezvoltă argumente de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material ce guvernează instituția răspunderii patrimoniale pentru fapta ilicită ci tind să demonstreze o greșită apreciere a probatoriilor administrate în cauză, cu consecința reevaluării concluziei la care a ajuns prima instanță, aceea a nedovedirii unui prejudiciu susceptibil de reparare prin mijlocirea daunelor pretinse de reclamantă. Aceeași concluzie este însușită de instanța de recurs și în privința criticilor formulate de recurente pe marginea soluției dispuse cu privire la cheltuielile de judecată pretinse în fața primei instanțe. Observând că prin argumentația lor recurentele reclamante invocă, în esență, o exercitare eronată a dreptului de apreciere ce aparține judecătorului pe marginea caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată pretinse de parte, Înalta Curte subliniază faptul că în cauză sunt relevante cele stabilite prin decizia nr. 3/2020, pronunțată în recurs în interesul legii. Prin decizia nr. 3/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis sesizarea de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, a stabilit că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Cum în calea de atac pendinte recurentele reclamante critică soluția de acordare parțială a cheltuielilor de judecată avansate în fond, considerând excesivă măsura reducerii cuantumului onorariului avocațial până la concurența sumei de 1000 RON, Înalta Curte constată că sunt pe deplin aplicabile cele statuate prin decizia nr. 3/2020, pronunțată în cadrul recursului în interesul legii, astfel că recursul declarat este nul, în raport și de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Cât privește recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Înalta Curte constată că este fondat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamantele s-au adresat instanței de contencios administrativ, solicitând obligarea Ministerului Mediului la soluționarea cererii nr. x/06.09.2023 formulată în vederea schimbării categoriei de folosință pentru suprafața de 0,0250 ha (250 mp), de la categoria teren pentru hrana vânatului la categoria spații de producție silvică și cazare personal silvic amplasat în U.A. 31V, UP I Calimachi, administrată de Ocolul Silvic Vlăsia; în subsidiar la primul capăt de cerere, obligarea Gărzii Forestiere București, la emiterea avizului reglementat de prevederile art. 6 lit. c) din Normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 766/2018 emis de Ministerul Apelor și Pădurilor, în forma prevăzută de Anexa nr. 4 din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier aprobate prin Ordinul nr. 766/2018; obligarea în solidar a pârâților la plată către reclamantă, a unei sume de 125.000 de RON cu titlul de daune morale, cauzate de întârzierile privind soluționarea cererii acestora; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 619 din 16 aprilie 2024 Curtea de Apel a admis în parte acțiunea reclamantelor și, în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor la soluționarea cererii nr. x/6.09.2023 precum și la plata sumei de 1050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1000 RON reprezentând onorariu de avocat și 50 RON taxă judiciară de timbru. Pornind de la solicitarea reclamantelor, aceea de schimbare a categoriei de folosință a unui teren ce face parte din fondul forestier, prima instanță a reținut că prin adresa nr. x/7.01.2022, Garda Forestieră București a comunicat reclamantelor că nu poate da curs solicitării, întrucât accesul la obiectivul propus trebuie să se realizeze pe un drum forestier. Prin adresa nr. x/19.01.2023, Garda Forestieră București a comunicat reclamantelor că se impune realizarea unei căi de acces și că este de acord cu solicitarea formulată, cu condiția obținerii de la autoritățile competente (UAT, APM, etc.) a avizelor/aprobărilor prin certificate de urbanism pentru realizarea obiectivului cât și pentru realizarea unei căi de acces la obiectivul propus. Totodată, a menționat că se impune obținerea avizelor pentru schimbarea din extravilan în intravilan a suprafeței necesare pentru realizarea obiectivului și a căii de acces. Prin adresa nr. x/24.02.2023, Garda Forestieră București a comunicat reclamantelor că este necesară realizarea unei căi de acces, care poate fi și drum forestier și că realizarea obiectivului propus trebuie să respecte legislația specifică de mediu privind evaluarea impactului asupra mediului și evaluările adecvate necesare. A precizat că este de acord cu solicitarea, cu condiția obținerii de la autoritățile competente (UAT, APM, etc.) a avizelor/aprobărilor prin certificate de urbanism pentru realizarea obiectivului cât și pentru construirea unei căi de acces la acesta. Prin adresa nr. x/23.03.2023, referitor la adresa Gărzii Forestiere 477/19.01.2023 în care se condiționează schimbarea categoriei de folosință de obținerea avizelor/aprobărilor prin certificate de urbanism pentru realizarea obiectivului (construire canton silvic) cât și pentru realizarea unei căi de acces la obiectivul propus, Ministerul Mediului a precizat că aceasta excede prevederilor O.M. nr. 766/2018. Prin adresa nr. x/21.07.2023, Garda Forestieră București a comunicat reclamantelor că nu poate emite avizul de schimbare a categoriei de folosință a suprafeței de 0,0250 ha din cadrul u.a. 41V, Ocolul silvic care administrează/asigură paza fondului forestier putând solicita schimbarea categoriei de folosință. Instanța fondului a subliniat faptul că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a constatat, deja, prin adresa nr. x/23.03.2023, nelegalitatea opiniei exprimate de Garda Forestieră București privind necesitatea obținerii avizelor/aprobărilor prin certificate de urbanism pentru realizarea obiectivului și pentru realizarea unei căi de acces la acesta. Ulterior emiterii acestei adrese, Garda Forestieră București nu a mai condiționat emiterea avizului de realizarea unei căi de acces, eliberarea de avize, certificate de urbanism, schimbarea din extravilan în intravilan a suprafeței, evaluarea impactului asupra mediului, ci a constatat că Ocolul silvic este cel care poate solicita schimbarea categoriei de folosință. Reține instanța fondului că prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Garda Forestieră București a invocat suplimentar față de motivele inițiale de neemitere a avizului, faptul că terenul forestier în suprafață de 0,0250 ha nu este individualizat, nu are număr cadastral, în Cartea funciară nr. x a Comunei Voluntari fiind înscris dreptul de proprietate pentru întreaga suprafața de 184.580 mp care are categoria de folosință pădure. Curtea a reținut, astfel cum a menționat chiar Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, în cuprinsul adresei nr. x/11.10.2023, că Garda Forestieră București se află în subordinea Gărzii Forestiere Naționale, aflată, la rândul său, în subordinea autorității publice centrale pentru silvicultură. Potrivit Anexei 2 la H.G. nr. 43 din 16 ianuarie 2020, Garda Forestieră Națională este o unitate care funcționează în subordinea Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor. Art. 6 din H.G. nr. 43 din 16 ianuarie 2020 prevede că, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții: (...). IV. În exercitarea funcției de autoritate de stat în domeniile sale de activitate: (...) 88. exercită atribuțiile prevăzute de lege în vederea asigurării respectării regimului silvic în fondul forestier național, potrivit Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în fondul cinegetic, potrivit Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare; 89. coordonează și controlează activitatea de elaborare și avizare, în concepție unitară, a amenajamentelor silvice, conform prevederilor art. 19 și 21 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 90. aprobă solicitările de schimbare a categoriei de folosință silvică pentru terenurile forestiere, conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare; (...). Potrivit art. 4 lit. e) din același act normativ prevede că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor exercită, în condițiile legii, în domeniile proprii de competență, funcția de monitorizare, inspecție și control. Ordinul nr. 766/2018, prin care au fost aprobate Normele tehnice din 23 iulie 2018 privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier, a fost emis de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor. Prin urmare, activitatea de avizare nu este independentă de verificarea și controlul acestei autorități publice centrale. De altfel, astfel cum s-a menționat anterior, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a constatat nelegalitatea condiționării schimbării categoriei de folosință de obținerea avizelor/aprobărilor prin certificate de urbanism pentru realizarea obiectivului și pentru realizarea unei căi de acces la acesta, reținând că aceasta excede prevederilor Ordinului nr. 766/2018. Instanța fondului apreciază că în contextul practicii administrative prin care s-a modificat, în mod repetat, motivul neemiterii avizului, se impunea ca pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor să efectueze propria verificare a legalității motivului privind calitatea solicitantului (reclamantele invocând calitatea de proprietar), astfel cum a procedat anterior, dar și a modalității de parcurgere a întregii proceduri, în vederea soluționării cererii. În cauză însă, în condițiile în care, prin cererea înregistrată sub nr. x/4.10.2023, în urma unei ample corespondențe, reclamantele au afirmat că lipsa avizului este cauzată de refuzul nelegal al Gărzii Forestiere București, adresa Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor nr. 31385/11.10.2023, prin care se reiterează obligația completării documentației cu avizul prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme, nu poate fi considerată o soluționare a cererii. În consecință, instanța fondului a apreciat că se impune admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor la soluționarea cererii nr. x/6.09.2023, formulată de către reclamante, subliniind că în cauză nu s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului de schimbare a categoriei de folosință. Totodată, prima instanță a apreciat că petitul privind obligarea pârâtei Garda Forestieră București la emiterea avizului reglementat de prevederile art. 6 lit. c) din Normele tehnice aprobate prin Ordinul nr. 766/2018 emis de Ministerul Apelor și Pădurilor a fost formulat în subsidiar, astfel că se impune a fi respins, în raport de soluția primului capăt de cerere. Raportat la considerentele mai sus menționate, Înalta Curte constată că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după cum se va arăta în continuare. Astfel cum a reținut și prima instanță, Înalta Curte subliniază faptul că schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier este subordonată îndeplinirii condițiilor prevăzute de Ordinul nr. 766/2018 pentru aprobarea Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier. În acest sens, este de reiterat dispoziția cuprinsă la art. 6 alin. (1) lit. c) din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier, aprobate prin Ordinul nr. 766/2018, anterior menționat, prevedere potrivit căreia schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier se face în baza unei documentații care cuprinde, între altele, avizul emis de structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4 la prezentele norme tehnice. În cauza de față, competența de emitere a avizului prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. c) din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier revine Gărzii Forestiere București, instituție care a refuzat emiterea actului, pentru motivele analizate de instanța fondului. În contextul în care documentația anexată de reclamantele intimate cererii nr. x/6.09.2023, adresate Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, nu este completă, fiind sesizată lipsa avizului emis de structura teritorială reprezentată de Garda Forestieră București, conduita autorității centrale, prin care le-a solicitat reclamantelor completarea documentației cu avizul lipsă nu poate fi considerată un refuz de soluționare a cererii, ci dimpotrivă, solicitarea este conformă prevederilor Normelor tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier. Înalta Curte subliniază faptul că prin exercitarea funcției generale de monitorizare, inspecție și control precum și prin cea specifică de coordonare și control a activității de elaborare a avizelor pentru amenajamentele silvice, autoritatea centrală nu se substituie structurilor teritoriale din cadrul Gărzii Forestiere iar în exercitarea acestor competențe nu poate fi înlăturată de la aplicare condiția prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. c) din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier. În atare context, aprecierea primei instanțe, potrivit căreia adresa Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor nr. 31385/11.10.2023, prin care se reiterează obligația completării documentației cu avizul prevăzut de art. 6 lit. c) din Norme, nu poate fi considerată o soluționare a cererii, reflectă o greșită interpretare a prevederilor art. 6 din H.G. nr. 43 din 16 ianuarie 2020 astfel că soluția de obligare a Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor la schimbarea categoriei de folosință a suprafaței de 0,0250 ha (250mp), de la categoria teren pentru hrana vânatului la categoria spații de producție silvică și cazare personal silvic amplasat în U.A. 31V, UP I Calimachi, administrată de Ocolul Silvic Vlăsia în lipsa documentației complete prevăzute de art. 6 lit. c) din Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier nu are temei legal. Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată fondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va dispune casarea, în parte, a sentinței pronunțate de instanța fondului, cu consecința rejudecării cauzei și respingerii în tot a acțiunii reclamantelor.