ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 606/2024

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 28.02.2023 și înregistrată sub nr. dosar x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor București și Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 303/31.01.2023 privind anularea unor certificate de origine pentru biomasa provenită din silvicultură și industriile conexe ("Ordinul Contestat"), până la pronunțarea instanței de fond.

Solicită și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 41 din data de 03.04.2023, Curtea de Apel Suceava, secția de Contencios dministrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și, pe cale de consecință, a suspendat executarea Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 303/31.01.2023 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.148 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a declarat recurs și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, respingerea acțiunii intimatei-reclamante, ca nefondată.

În esență, a susținut recurentul că presupusele nereguli invocate de reclamantă nu pun în lumină o nelegalitate vădită a actului contestat, ci presupun o examinare detaliată ce coincide cu însăși analiza pe fond a cauzei și depășește verificările sumare pe care instanța este chemată să le efectueze în contextul soluționării unei cereri de suspendare.

În vederea cercetării cazului bine justificat, instanța nu trebuie să analizeze condițiile de nelegalitate invocate de reclamant prin cererea introductivă la instanță, acest aspect jurisprudențial reieșind din Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 442/2013:

"Pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie sâ procedeze ta analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasa asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ."

În ceea ce privește respectarea condițiilor de validitate care privesc fondul, susține recurentul că ordinul contestat este pe deplin motivat prin documentul de motivare care îl însoțește și care cuprinde cerințele care reclamă intervenția normativă, respectiv referatul de aprobare nr. 131274/11.01.2023, invocat, de altfel, în preambulul ordinului, cu respectarea art. 30 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 24/2000, cu modificările și completările ulterioare, invocând deopotrivă și prevederile art. 42 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora "la celelalte categorii de acte normative formula introductivă cuprinde autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcție de natura sa juridică, precum și temeiurile juridice pe baza și în executarea cărora actul a fost emis".

Prin adresele cu nr. x din 06.12.2022, Garda Forestieră Suceava a comunicat Deciziile nr. 596; 585; 586; 587; 588; 589; 590; 591; 592; 593; 594 și 595 din 05.12.2022 ale domnului Inspector șef al Gărzii Forestiere Suceava privind anularea avizelor de biomasă nr. x și a adreselor care au însoțit avizele.

Potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) din Procedura de emitere a certificatelor de origine pentru biomasa provenită din silvicultură și industriile conexe și.utilizată în producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1534/2016, cu modificările și completările ulterioare, "Certificatul de origine pentru biomasa din silvicultură și industriile conexe se anulează de către conducătorul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură prin act administrativ, în următoarele situații:

a)inadvertențe sau elemente certe de neconformitate cu realitatea în ce privește proveniența legală a biomasei provenite din silvicultură și industriile conexe;

b)inadvertențe sau elemente certe de neconformitate cu realitatea în ceea ce privește încadrarea în sortimentele de biomasă prevăzute la art. 1;

c)în cazul hotărârilor definitive și irevocabile emise de instanțele judecătorești;

d)modificarea condițiilor de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie, în cazul în care acestea vizează capacitatea de prelucrare, necomunicată structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură;

e) în cazul anulării avizului pentru biomasa provenită din silvicultură si industriile conexe emis de structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, care a stat la baza emiterii certificatului de origine pentru biomasa din silvicultură si industriile conexe".

În consecință, potrivit prevederilor articolului mai sus menționat, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 303/31.01.2023, iar singurul argument al instanței în vederea suspendării ordinului contestat a fost acela că deciziile care au stat la baza emiterii acestuia au fost suspendate.

Consideră însă recurentul - pârât că acest argument nu este de natură a duce la suspendarea ordinului cotestat până la finalizarea definitivă a acțiunii în anulare, având în vedere faptul că sentința civilă nr. 110/13.02.2023 pronunțată de Tribunalul Suceava în cadrul dosarului nr. x/2023 nu este definitivă.

Dosarul nr. x/2023 care are ca obiect suspendarea deciziilor ce stau la baza emiterii ordinului contestat are termen în data de 22.05.2023 în stadiul procesual al recursului. Or, în cazul în care instanța va admite recursul declarat de Garda Forestieră Suceava și va decide că nu se impune suspendarea acestor decizii, Ministerul va rămâne cu ordinul suspendat chiar dacă deciziile care au stat la baza emiterii acestuia nu vor mai fi suspendate.

În continuare, recurentul critică și soluția instanței de fond de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, solicitând diminuarea sumei de 13.147 RON, considerând că sunt aplicabile dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Apreciază că, cheltuielile de judecată în cuantumul acordat de instanță este vădit disproporționat în raport cu valoarea și complexitatea pricinii ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Consideră că, în aprecierea cuantumului onorariului de avocat, instanța trebuia să aibă în vedere proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, noutatea sau dificultatea litigiului.

Cu privire la complexitatea și noutatea cauzei nu se poate vorbi despre noutatea sau o dificultate sporită sau ieșită din comun a cauzei. Mai mult decât atât, soluționarea litigiului s-a realizat într-un singur termen.

Astfel, apreciază cuantumul acestor cheltuieli de judecată ca fiind excesiv în raport cu volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării, de complexitatea, noutatea sau dificultatea prezentei cauze, motiv pentru care solicităm instanței de control judiciar diminuarea acestuia.

În concluzie, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, respingerea acțiunii intimatei-reclamante, ca nefondată.

Apărările formulate în cauză

Intimata -reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefundat și obligarea recurentului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei, în etapa procesuală a recursului.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatei -reclamante A. S.R.L. i-a fost comunicată recurentului - pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în termenul legal, acesta nu a combătut apărările intimatei printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ..incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 11.07.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.02.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de apărătorul intimatei - reclamante pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul în pronunțare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, de apărările din cuprinsul întâmpinării, dar și de normele legale aplicabile litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este nefondat, motiv pentru care va fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Criticile formulate de recurentul-pârât circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, sentința pronunțată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 28.02.2023 și înregistrată sub nr. dosar x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor București și Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 303/31.01.2023 privind anularea unor certificate de origine pentru biomasa provenită din silvicultură și industriile conexe ("Ordinul Contestat"), până la pronunțarea instanței de fond.

Reține Înalta Curte că suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a persoanei care se consideră vătămată, măsură ce poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Ambele condiții prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost definite de legiuitor, prin art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) ale aceleiași legi, potrivit cărora paguba iminentă este prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice/sau a unui serviciu public, iar cazul bine justificat constă în împrejurări legate de starea de fapt sau de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Înalta Curte constată astfel că prima instanță, raportându-se la cerința neprejudecării fondului, în mod corect a realizat o cercetare sumară a aparenței dreptului, analizând actul ce face obiectul suspendării doar sub aspectul existenței unor indicii capabile să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, având în vedere tocmai faptul că această condiție a cazului " bine justificat" presupune ca, asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, fără a se analiza consecințele juridice pe care acesta le-a produs.

Instanța de control judiciar reține că indiciile de nelegalitate invocate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu ușurință la nivelul aparențelor.

Or, astfel cum și instanța de fond a constatat, prin argumentele sale, intimata - reclamantă a fost în măsură să indice o împrejurare concretă legată de starea de fapt sau de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului, aspectele invocate de aceasta fiind de domeniul evidenței.

Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că argumentele aduse de reclamantă în dovedirea cazului bine justificat, respectiv suspendarea de către instanță a actelor ce au stat la baza ordinului contestat, respectiv a deciziilor de anulare a avizelor de biomasă, precum și a noilor avize de biomasă emise de garda Forestieră Suceava și faptul că ordinul contestat revocă acte administrative ce au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, au capacitatea de a naște o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată, fără însă ca prin aceasta, să se antameze sau să se anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat, acestea fiind de natură să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, deoarece, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În cauză, prima instanță, analizând sumar actul administrativ ce face obiectul suspendării, prin raportare și la celalalte înscrisuri depuse la dosar și fără a antama fondul litigiului, în mod temeinic a apreciat că indiciile reclamantei au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului

În privința condiției existenței unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanței învestită cu soluționarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalității actului de impunere, din perspectiva susținerilor părților. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei; instanța de fond procedând tocmai la o analiză sumară a legalității actului a cărui suspendare se solicită, fără a intra în cercetarea fondului.

Astfel, în condițiile în care Deciziile de la nr. 585/2022 - la nr. 596/2022, emise de către Garda Forestieră Suceava, care au stat la baza emiterii Ordinului contestat în prezenta cauză, au fost suspendate de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, iar această soluție a rămas definitivă prin Decizia nr. 309 pronunțată de Curtea de Apel Suceava la data de 22 mai 2023, ambele instanțe reținând drept indicii de nelegalitate a acestora adoptarea ulterioară a unor prevederi legislative noi, în absența unei prevederi exprese în acest sens și faptul că avizele de biomasă anulate de pârâtă au intrat în circuitul civil, atâta vreme cât au generat certificate verzi, care le rândul lor au fost tranzacționate pe piața de profil, Înalta Curte constată că judicios instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiției existenței cazului bine justificat coroborând argumentele reclamantei cu privire la nelegalitatea actului administrativ emis de pârât cu materialul probator administrat în cauză; în acest fel procedând la o analiză sumară a legalității actului.

În cauză, prima instanță, fără a antama fondul litigiului, în mod temeinic a apreciat că indiciile reclamantei au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului.

Instanța de control judiciar nu-și poate însuși criticile recurentului în sensul că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei, reținând că, dimpotrivă, acestea se încadrează în definiția statuată de legiuitor în ceea ce privește cazul bine justificat, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, putând fi identificate cu ușurință, doar printr-o analiză sumară, în limitele cadrului procedural al instituției juridice a suspendării executării actului administrativ

Înalta Curte constată astfel că, în mod corect instanța de fond a ajuns la concluzia că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiției existenței cazului bine justificat coroborând argumentele acestuia cu materialul probator administrat în cauză, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Așadar, în cauză, prima instanță, analizând sumar actul administrativ ce face obiectul suspendării, prin raportare și la celalalte înscrisuri depuse la dosar și fără a antama fondul litigiului, în mod temeinic a apreciat că indiciile reclamantei au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului, reținând că fundamentul juridic al emiterii ordinului contestat este grav și profund viciat urmare a suspendării executării deciziilor ce au stat la baza emiterii ordinuilui contestat. Deopotrivă, judicios a reținut prima instanță ca fiind caz bine justificat și revocarea avizelor anterioare de către autoritatea emitentă, deși acestea nu mai puteau fi revocate deoarece au intrat deja în circuitul civil și au produs efecte juridice.

Or, în acest context, în acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că asupra legalității ordinului a cărui suspendare se cere planează un dubiu serios, fiind îndeplinită astfel condiția cazului bine justificat.

Totodată, Înalta Curte constată că prin sentința nr. 122 din 19.09.2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, a fost admisă acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. și anulat Ordinul nr. 303/31.01.2023, ce face și obiectul prezentei suspendări.

Pronunțarea unei hotărâri în fond, de anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că prin sentința nr. 794 din data de 28.11.2023 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal au fost anulate pe fond deciziile ce au stat la baza emiterii ordinului contestat și avizele pentru biomasă emise de către Garda Forestieră Suceava.

Chiar dacă aceste două hotărâri nu sunt definitive (dosarul având ca obiect recursul declarat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 122/19.09.2023 a Curții de Apel Suceava se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție), ele au o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării executării actului administrativ nu o îngăduie.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ atacat.

În ceea ce privește a doua condiție, cea a existenței unei pagube iminente, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond reține că, dacă ordinul contestat ar fi lăsat să producă efecte juridice reclamanta ar trebui să suporte restituirea contravalorii certificatelor verzi ce s-ar concretiza într-o pierdere patrimonială în cuantum de 22.478.397 RON, aceasta fiind o sumă importantă care, în cazul în care soluția de anulare a deciziilor ar rămâne definitivă, ar trebui recuperată, inclusiv cu dobânzi.

Este de reținut că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Înalta Curte constată astfel că instanța de fond a apreciat corect, în sensul îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și a art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 15 din același act normativ, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Față de aceste considerente Înalta Curte constată ca nefondate criticile recurentului ce vizează soluția dată de prima instanță pe cererea de suspendare.

Nici critica ce vizează soluția de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar, având în vedere următoarele argumente:

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului".

Din textul de lege anterior menționat rezultă că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții adverse, să îi plătească cheltuieli de judecată, acesta aplicându-se indiferent de obiectul litigiului ori de părțile implicate.

Așadar, acordarea cheltuielilor de judecată este strâns legată de soluția dată de instanță cererii de chemare în judecată.

Deci, la baza obligației de plată a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.

Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute în mod justificat de partea câștigătoare.

Astfel, ideea de culpă a părții, care, prin atitudinea sa, a determinat partea potrivnică să intenteze o acțiune în realizarea dreptului, este o condiție a acordării cheltuielilor de judecată. Prin urmare, partea reclamantă poate să pretindă cheltuieli de judecată ori de câte ori nerealizarea dreptului pretins este imputabilă părții potrivnice.

Altfel spus, partea din vina căreia s-a purtat procesul, trebuie să suporte cheltuielile făcute în mod justificat de partea câștigătoare, deoarece, cheltuielile de judecată nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurală pentru partea care a pierdut procesul, ci acestea au și rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul, care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare.

Legiuitorul a statuat că partea care a câștigat procesul are dreptul la acordarea sumelor de bani efectuate cu procesul purtat, sume ce urmează a fi suportate de către partea care a pierdut procesul și care, prin comportamentul său a obligat partea potrivnică câștigătoare să angajeze cheltuielile din proces.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

În speță, cum cererea reclamantei a fost admisă, culpa procesuală aparține pârâtului, astfel că, în mod corect prima instanță a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

În ceea ce privește diminuarea acestor cheltuieli de judecată și proporționalitatea acestora, Înalta Curte amintește că poate exercita controlul de nelegalitate numai sub aspectul verificării noțiunii de "culpă procesuală" și a categoriilor de cheltuieli efectuate de părți, ce pot fi incluse în categoria cheltuieli de judecată.

Astfel, verificând aceste aspecte Înalta Curte reține că, în cauză, prima instanță, reținând culpa procesuală a pârâtului, în mod corect a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, fiind partea căzută în pretenții. Suma stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată include contravaloarea cheltuielilor de cazare și transport dar și onorariul de avocat (filele11-122), însă cuantumul acestora nu poate fi cenzurat în calea de atac a recursului, ce vizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Proporționalitatea onorariului de avocat cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de acesta reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței de fond, care nu poate face obiectul analizei instanței de recurs.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3) - (4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanța care a pronunțat sentința recurată a cuantumului onorariului avocatului reclamantei nu este un aspect de legalitate a hotărârii care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului solicitat.

Așadar, aspectele vizând cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit în raport de criteriile la care fac referire dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. nu pot avea natura unor critici care să privească legalitatea hotărârii recurate, ele vizând chestiuni de temeinicie care exced limitelor în care instanța de recurs analizează hotărârea, stabilite expres prin dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Această concluzie este în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura sesizării cu soluționarea recursului în interesul legii, în cadrul căreia s-a reținut că "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. (…) Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."., această statuare putând fi extinsă și în ceea ce privește onorariul de expert.

Prin urmare, fiind vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, cu complexitatea și valoarea cauzei, numărul de termene și cu activitatea desfășurată de acesta, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Așadar, critica recurentului referitoare la proporționalitatea cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie și nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte constată astfel că, în speță, prima instanță a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale naționale și europene, de doctrină și jurisprudență, în raport cu soluția pronunțată pe fondul pricinii, astfel că și critica ce vizează obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.148 RON, este nefondată, hotărârea recurată fiind legală și din această perspectivă.

Deopotrivă, având în vedere cererea recurentei-reclamante și din această etapă procesuală, de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei căi de atac, în cuantum de 6,078.70 RON, constând în onorariul pentru servicii de asistență juridică și costuri administrative, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosarul de recurs, raportat la soluția ce se preconizează a fi pronunțată asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 452 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a obliga recurentul -pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această etapă procesuală, în favoarea intimatei - reclamante A. S.R.L., onorariul avocatului fiind proporțional cu munca efectiv prestată în prezenta cauză, muncă ce presupune întreaga activitate depusă, atât în sala de judecată, cât și demersurile întreprinse pentru pregătirea apărării.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate, și, în temeiul art. 451-453 din același act normativ, va obliga recurentul - pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.078.70 RON, în favoarea intimatei - reclamante A. S.R.L., constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 41 din 3 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.078.70 RON, în favoarea intimatei - reclamante A. S.R.L., constând în onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.