ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 53/2020

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a CAF la data de 03.05.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor în soluționarea cererilor A. pentru eliberarea certificatelor de atestare a originii, refuz manifestat prin instituirea cu exces de putere a unor condiții suplimentare care exced normelor Ordinului nr. 1341/2012 pentru aprobarea procedurii de emitere a certificatelor de origine pentru biomasa provenită din silvicultură și industriile conexe; să fie obligat pârâtul să emită certificatele de atestare a originii solicitate în baza următoarelor cereri înregistrate la MMAP; anume Adresa nr. x/24.00.2011, Adresa nr. x/20.10.2015 și Adresa nr. x/20.10.2015; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1669 din 9 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Ministerul Apelor și Pădurilor .

A obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor să emită în favoarea reclamantei certificatele de atestare a originii solicitate de aceasta în baza cererilor-adrese având nr. x/24.09.2015, nr. y/20.10.2015 și nr. w/20.10.2015.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 22.550 RON reprezentând onorariu avocat cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile recurate a declarat recurs pârâtul, criticile vizând cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A susținut recurentul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

A mai invocat recurentul dispozițiile Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 1341/2012.

A invocat recurentul dispozițiile art. 3 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 220/2008, potrivit cărora, nu se aplică sistemul de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie stabilit prin lege pentru "energia electrică produsă din combustibil care provine din biomasă, deșeuri industriale și/sau municipale achiziționate din import, indiferent de puterea instalată a centralei electrice".

A mai arătat recurentul că prin adresele nr. x/24.09.2015, nr. y/20.10.2015 și nr. w/20.10.2015 înregistrate la Ministerul Mediului. Apelor și Pădurilor sub nr. x/29.09.2015, nr. y/26.10.2015 și nr. w/26.10.2015, reclamanta a solicitat Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor emiterea certificatelor de atestare a originii pentru biomasa provenită din silvicultură și industriile conexe inclusiv pentru perioada ianuarie 2015-mai 2015, în baza următoarelor avize pentru biomasă din silvicultură și industriile conexe emise de Regimul Silvic și Cinegetic Suceava (CRSC Suceava), în prezent Garda Forestieră Suceava: avizul nr. x/21.09.2015 emis pentru biomasa obținută în intervalul 01.12.2014-31.03.2015, avizul nr. x/12.10.2015 emis pentru biomasa obținută în intervalul 01.04.2015-30.04.2015, avizul nr. x/12.10.2015 emis pentru biomasa obținută în intervalul 101.05.2015-31.05.2015 .

Față de aspectul clarificării provenienței biomasei din silvicultură și industriile conexe pentru care a fost solicitat avizul nr. x/21.09.2015, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat intimatei, prin adresa nr. x/21.10.2015 (având în vedere avizul nr. x/21.09.2015); să transmită către Garda Forestieră Suceava, o situație clară a cantităților de biomasă, în care să evidențieze distinct cantitățile de biomasă din prelucrarea pe teritoriul României a buștenilor proveniți din import.

Prin adresa nr. x/16.11.2015, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, având în vedere avizele nr. x/12.10.2015 și y/12.10.2015 emise pentru reclamantă, a solicitat Gărzii Forestiere Suceava (și spre știință reclamantei) " să emită avize pentru biomasă din silvicultură și industriile conexe, numai pentru cantitățile de biomasă a căror proveniență este clară".

Anterior, față de aspectul, emiterii certificatelor de origine pentru biomasă provenită din silvicultură și industriile conexe, rezultată din prelucrarea pe teritoriul național a materialelor lemnoase provenite din import, Departamentul pentru ape și păduri și piscicultură a solicitat clarificări Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei prin adresa nr. x/22.10.2014. Opinia acestei din urmă instituții, întemeiată pe dispozițiile art. 2 lit. b), art. 3 alin. (6) lit. a) și ale art. 3 alin. (9) - (10) din Legea nr. 220/2008, a fost în sensul că "biomasa provenită din silvicultură și industriile conexe rezultată din prelucrarea pe teritoriul României a buștenilor proveniți din import nu ar trebui să beneficieze de certificate de origine".

În condițiile în care reclamanta nu a acționat în sensul de a dovedi proveniența biomasei din silvicultură și industriile conexe pentru care a fost solicitat avizul, prin depunerea de documente suplimentare, nu se poate vorbi despre o documentație completă și corectă, pentru a putea fi emis certificatul de origine solicitat, astfel încât răspunsurile recurentei nu constituie un refuz nejustificat de soluționare a cererii, ci un refuz legal de respingere sau de amânare a cererii reclamantei până la conformarea acesteia dispozițiilor legale, astfel încât soluția corectă a fost cea de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul formulat și sentința recurată în raport cu probatoriul administrat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Din situația de fapt a cauzei rezultă că reclamanta a adresat pârâtului trei cereri-adrese având nr. x/24.09.2015, nr. y/20.10.2015 și nr. w/20.10.2015, prin care a solicitat pârâtului emiterea certificatelor de atestare a originii biomasei, prevăzute de art. 3 alin. (9) din Legea nr. 220/2008.

Pârâtul nu a dat curs solicitărilor reclamantei de emitere a certificatelor de origine, considerând necesară evidențierea cantităților de biomasă rezultate din prelucrarea pe teritoriul României a buștenilor proveniți din import si depunerea unor avize distincte pentru biomasa rezultată din prelucrarea buștenilor proveniți din import și respectiv pentru biomasa provenita din silvicultura si industriile conexe de pe teritoriul României.

Pentru a justifica refuzul de emitere a certificatelor în discuție pârâtul a mai invocat un punct de vedere emis de ANRE dar și de Consiliul Legislativ, și anume poziția ANRE a fost în sensul că "biomasa provenită din silvicultură și industriile conexe rezultată din prelucrarea pe teritoriul României a buștenilor proveniți din import nu ar trebui să beneficieze de certificate de origine".

Or, invocarea punctelor de vedere ANRE sau Consiliului Legislativ nu justifică refuzul nejustificat al recurentei și nici conduita acesteia, deoarece aceste autorități nu sunt abilitate a oferi o interpretare a normelor legale în vigoare. Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond împrejurarea că pârâtul a interpretat eronat norma juridică cuprinsă la art. 3 alin. (6) din Legea nr. 220/2008, în concret, pârâtul a adăugat la norma juridică ipoteze neavute în vedere de aceasta.

Pentru situația juridică în cauză, instanța de fond a reținut corect că sunt incidente dispozițiile prev. de art. 1 (2), art. 2, art. 3 alin. (1), alin. (6), alin. (9), alin. (10) lit. a), b), alin. (11), art. 6 (1), art. 4 (1) din Legea nr. 220/2008, în forma anterioara intrării in vigoare a Legii nr. 122/2015;

Din textul art. 3 alin. (6) din Legea 220/2008 anterior modificării rezultă că nu se face vreo referire la proveniența materiei prime din care rezulta biomasa pentru care se solicita aplicarea sistemului de promovare instituit prin Legea nr. 220/2008, ci se face referire numai la proveniența biomasei, iar după modificarea art. 3 alin. (6) din Legea 220/2008 intervenita prin Legea nr. 122/2015, rezulta ca pentru biomasa utilizata începând cu luna iunie 2015, nu mai este necesara clarificarea provenienței.

Dispozițiile art. 3 alin. (6) din Legea nr. 220/2008 forma în vigoare anterioara modificării prin Legea nr. 122/2015 era următoarea:" (6) Nu se aplică sistemul de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie stabilit prin prezenta lege pentru: a) energia electrică produsă din combustibil care provine din biomasă, deșeuri industriale și/sau municipale achiziționate din import, indiferent de puterea instalată a centralei electrice."

Însă, în mod greșit recurentul-pârât a reținut că reclamanta se încadrează în această ipoteză legală de excludere întrucât în situația ei combustibilul provine din biomasă achiziționată din import.

Înalta Curte constată că este întemeiată apărarea intimatei-reclamante potrivit căreia biomasa este obținută pe teritoriul României și doar buștenii, care produc deșeuri urmare a prelucrării primare și secundare a lemnului, sunt importați.

Astfel, prin adresa nr. x, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a reținut că biomasa este definită ca fracțiune biodegradabilă a unui produs, fie el materie primă sau secundară, energia electrică rezultă prin utilizarea acestui produs care provine din import (indiferent sub ce formă), nu face obiectul sistemului de promovare a producerii energiei electrice prevăzut de Legea nr. 220/2008.

Or, importul trebuie să privească aceste deșeuri iar nu lemnul efectiv supus prelucrării primare/secundare și care generează aceste deșeuri calificate drept biomasă.

Astfel, intimata-reclamantă importă lemnul, buștenii de lemn, iar nu biomasă, aceasta din urmă (deșeurile rezultate din prelucrarea primară/secundară) este produsă pe teritoriul României, pentru ca în România reclamanta realizează activități de prelucrare a lemnului, pentru obținerea plăcilor PAL și OSB.

Dacă, într-adevăr legiuitorul ar fi dorit ca sistemul de promovare instituit prin Legea nr. 220/2008 să fie aplicabil numai biomasei rezultate din materie primă din România, atunci ar fi prevăzut în mod expres acest lucru, or, câtă vreme nu se face o asemenea distincție, rezultă fără putință de tăgadă că este întemeiată soluția instanței de fond care statuează că refuzul pârâtei de emitere a certificatelor de origine este nejustificat.

Rezultă astfel că nu se face vreo referire la proveniența materiei prime din care rezultă biomasa pentru care se solicită aplicarea sistemului de promovare instituit prin Legea nr. 220/2008, ci se face referire numai la proveniența biomasei.

Pe cale de consecință, în mod corect prima instanță a stabilit că solicitarea MAP de a depune informații cu privire la proveniența materiei lemnoase (materie primă) din a căror procesare a rezultat biomasa pentru care s-a solicitat avizarea/emiterea certificatelor de atestare a originii și ceea ce ar implica emiterea de către Garda Forestieră Suceava a unor avize, nu constituie o cerință legală necesar a fi îndeplinită în procedura de obținere a certificatelor de atestare a originii.

Or, instituirea unor condiții suplimentare (neprevăzute de lege) pentru soluționarea unei cereri, față de cele prevăzute de lege, poate constitui un abuz din partea autorității obligate să soluționeze cererea, echivalând cu un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, solicitarea depunerii unei documentații suplimentare și solicitarea emiterii unor noi avize de către Garda Forestieră Suceava este nelegală, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată existența unui refuz nejustificat al MAP de a soluționa cererile reclamantei de emitere a certificatelor de atestare a origini.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de intimata-reclamantă în recurs, respectiv suma de 78,184.36 Ron, cu titlu de asistență juridică și reprezentare în cadrul contractului de asistență juridică nr. x/21.04.2016 și y/18.12.2017, va dispune reducerea acestora cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Într-adevăr diligențele apărătorului ales al intimatei-reclamante sunt recunoscute de instanța de recurs prin aceea că, acesta s-a prezentat în fața instanței de recurs, a efectuat apărări pertinente în fața instanței și a formulat întâmpinare la recursul pârâtei.

Însă, raportat la obiectul cauzei, refuzul nejustificat al Ministerul Apelor și Pădurilor în soluționarea cererilor A. pentru eliberarea certificatelor de atestare a originii, Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 5000 RON RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

În temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 1669 din 9 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.