ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3156/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 martie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, a solicitat: (i) obligarea pârâtului, în baza art. 13 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 407/2006, coroborat cu art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 1679/2008, la plata sumei de 36.628 RON, cu titlu de despăgubiri, în vederea reparării prejudiciului înregistrat de reclamantă; (ii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3021 din 25 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului; (ii) a admis cererea de chemare în jduecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor; (iii) a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 36.628 RON, cu titlu de despăgubiri; (iv) a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3021 din 25 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În motivarea recursului, pârâtul critică soluția pronunțată cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 pentru plata despăgubirilor către reclamantă, întrucât prin Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 1793/12.05.2017 nu s-a stabilit că plata acestor despăgubiri cade în sarcina autorității ministeriale. Acest proces-verbal a fost aprobat prin Decizia nr. 77/17.07.2017, iar intimata-reclamantă nu a învestit instanța de judecată cu o cerere în anularea acestei decizii, astfel încât decizia și procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate, răspunderea civilă rămânând în sarcina persoanei indicate în procesul-verbal. Pe fondul cauzei, recurentul-pârât arată că acordarea despăgubirilor pentru pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic se realizează conform Legii nr. 407/200 și H.G. nr. 1679/2008, fiind suportate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură în cazul în care atât gestionarul faunei cinegetice, cât și proprietarii de culturi agricole, silvice și de animale domestice și-au îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor. Constatarea și evaluarea pagubelor se realizează de către o comisie special constituită în acest scop, al cărei proces-verbal se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice care răspunde de silvicultură, în a cărei rază de competență s-a produs paguba. Decizia acestei autorități poate fi contestată potrivit art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. Susține recurentul-pârât că intimata-reclamantă avea obligația de a urma procedura prevăzută de H.G. nr. 1679/2008 în vederea obținerii despăgubirilor, respectiv de a solicita instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 77/17.07.2017, prin care s-a aprobat Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor încheiat de comisia specială sub nr. x/12.05.2017, prin care s-a reținut că răspunderea civilă pentru pagubele constatate și evaluate revine deținătorului culturii agricole. În speță, arată recurentul-pârât, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana autorității ministeriale, instanța de fond reținând în mod eronat că, în ipoteza neîndeplinirii, din motive obiective, de către intimată, a obligației prevăzute de art. 1 lit. c) coroborat cu art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, consecința ar fi plata despăgubirilor de către minister.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În ceea ce privește criticile recurentului-pârât referitoare la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, intimata-reclamantă le consideră nefondate, întrucât raportul juridic litigios s-a născut ca urmare a refuzului nejustificat al ministerului, exprimat prin adresa nr. x/20.12.2017, de a recunoaște dreptul pretins și de a soluționa favorabil cererea reclamantei de plată a despăgubirilor, situație reglementată de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, există identitate între creditorul obligației de a da prevăzute de dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 și reclamantul din cauza pendinte, pe de-o parte, iar pe de altă parte, între debitorul aceleiași obligații și pârâtul chemat în judecată. Referitor la criticile întemeiate pe existența Deciziei nr. 77/17.07.2017, care, în opinia pârâtului, ar reprezenta actul administrativ vătămător, intimata-reclamantă consideră că aceste critici corespund unei inadmisibilități a acțiunii, care a fost invocată pentru prima dată în recurs. Aceste critici, care sugerează o încălcare a normelor de competență materială, pe considerentul că instanța de contencios administrativ ar fi soluționat un litigiu civil, pe baza normelor referitoare la răspunderea civilă delictuală, nu sunt fondate, întrucât instanța a fost sesizată cu analiza unui refuz nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea reclamantei, refuz care reprezintă un act administrativ asimilat actului administrativ cu caracter individual. Arată intimata-reclamantă că H.G. nr. 1679/2008 adaugă la lege, prevăzând în art. 6 alin. (5) din această hotărâre de guvern, suplimentar față de dispozițiile art. 13 alin. (5) și (6) din Legea nr. 407/2006, necesitatea emiterii unui act distinct de aprobare a procesului-verbal întocmit de comisie, ce poate fi contestat conform art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. În opinia intimatei-reclamante, decizia de aprobare nu poate fi considerată act administrativ, câtă vreme nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice cu caracter obligațional și nu stabilește o răspundere civilă în sarcina cuiva. În speță, susține intimata, Decizia nr. 77/17.07.2017 a inspectorului șef al Gărzii Forestiere București este nemotivată și nu stabilește în sarcina reclamantei vreo răspundere de natură civilă, astfel încât, actul neproducând vreo vătămare, nu este necesară atacarea lui în contencios administrativ. Un act administrativ nu poate stabili/valida, prin simpla aprobare, măsuri sau efecte precum stabilirea răspunderii juridice în sarcina unui terț. Aprobarea dată prin Decizia nr. 77/17.07.2017 nu are altă semnificație decât însușirea formală a elementelor de fapt constatate de către comisie și nu poate transforma procesul-verbal într-un act administrativ. În sprijinul acestor argumente, intimata-reclamantă face trimitere și la proiectul noii hotărâri de guvern, datând din anul 2017, menită a înlocui H.G. nr. 1689/2008, în cuprinsul căreia se reglementează că răspunderea civilă se va stabili prin emiterea unei decizii de stabilire a răspunderii civile și de acordare sau de neacordare a despăgubirilor. Această decizie, având acest conținut, ar constitui un veritabil act administrativ, spre deosebire de decizia de aprobare a procesului-verbal, emisă în temeiul H.G. nr. 167/2008. Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă consideră că sunt nefondate susținerile intimatului-pârât referitoare la neîntrunirea condițiilor prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 pentru plata despăgubirilor. Susține intimata-reclamantă că, prin procesul-verbal încheiat de comisia de stabilire și evaluare a daunelor, nu s-a constatat în mod expres neîndeplinirea de către societate a obligației prevăzute de art. 1 lit. c) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008. Respectând modelul procesului-verbal regăsit în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1679/2008, la pct. II comisia menționează îndeplinirea tuturor obligațiilor de către reclamantă, limitativ prevăzute în Anexa nr. 1, fără a indica neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 1 lit. c) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008. Cu toate acestea, concluzia comisiei este în sensul că răspunderea aparține deținătorului culturii, concluzie care nu concordă cu mențiunile de la pct. II al procesului-verbal. Consideră intimata-reclamantă că, potrivit art. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, comisia avea obligația de a menționa, la pct. II din procesul-verbal, neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 1 lit. c) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, însă această mențiune apare la pct. III, în rubrica dedicată obligațiilor stabilite în sarcina gestionarului fondului cinegetic. Totodată, susține intimata-reclamantă că această comisie, stabilită potrivit H.G. nr. 1679/2008, nu are competența de a stabili răspunderea juridică a unui subiect de drept, nefiind organ al puterii executive și nici organ administrativ cu caracter jurisdicțional. Competența comisiei se limitează la a constata și evalua pagubele, respectiv la a constatat îndeplinirea sau nu a obligațiilor instituite prin anexele la H.G. nr. 1679/2008. Stabilind explicit cuantumul despăgubirilor la pct. VI al procesului-verbal, comisia recunoaște dreptul la reparație al reclamantei ca urmare a îndeplinirii tuturor obligațiilor menționate la pct. II., altfel neavând niciun sens operația de stabilire a cuantumului prejudiciului, dacă păgubitul nu are dreptul la despăgubire. Cât privește obligația reglementată de art. 1 lit. c) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, intimata-reclamantă reia aspectele de fapt expuse în fața instanței de fond, din care rezultă că nu îi este imputabilă neîndeplinirea acestei obligații, susținând a fi legală hotărârea recurată, sub acest aspect.

Alte aspecte procesuale Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 68/2019, recurentul-pârât Ministerul Apelor și Pădurilor a fost supus reorganizării și comasării cu Ministerul Mediului, în prezent purtând titulatura de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea autorității ministeriale pârâte la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suportat ca urmare a distrugerii culturii agricole de către o specie de faună de interes cinegetic, considerând a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 și H.G. nr. 1679/2008. A învederat reclamanta că, urmare a încheierii Procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 1793/12.05.2017, comisia a stabilit cuantumul despăgubirilor la valoarea de 36.628 RON, sumă care a fost solicitată la plată Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, autoritatea publică centrală răspunzătoare de silvicultură. Prin adresa de răspuns nr. x/20.12.2017, pârâtul a susținut că nu are obligația plății despăgubirii, în raport de concluziile Procesului-verbal nr. x/12.05.2017, aprobat prin Decizia nr. 77/17.07.2017 a inspectorului șef al Gărzii Forestiere București. Reclamanta a considerat că această adresă reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale de plată a despăgubirilor, adresându-se instanței de contencios administrativ pentru a sancționa pretinsul exces de putere al autorității ministeriale. Soluționând acțiunea dedusă judecății, instanța de fond a constatat că reclamanta are dreptul la plata despăgubirilor de către ministerul pârât, reținând că, deși sunt reale aspectele consemnate în cuprinsul procesului-verbal al comisiei de constatare și evaluare a despăgubirilor, cu privire la neîndeplinirea de către reclamantă a obligației ce îi revenea în scopul prevenirii pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, menționată la art. 1 lit. c) coroborat cu art. 3 lit. b) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, totuși, datorită aspectelor factuale expuse în sentință, neîndeplinirea acestei obligații nu îi este imputabilă reclamantei. Drept urmare, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a obligat ministerul să achite despăgubirile solicitate prin acțiune. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât, menținând soluția primei instanțe, de respingere a acestei excepții, ca neîntemeiată. Argumentele formulate de recurentul-pârât atât în fața instanței de fond, cât și în calea de atac, nu corespund unei veritabile excepții, ci reprezintă o apărare de fond, referitoare la netemeinicia cererii de obligare la plata despăgubirilor. În esență, ministerul a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006 pentru ca reclamanta să beneficieze de despăgubiri plătite din bugetul autorității centrale responsabile de silvicultură; or, acest argument privește fondul cauzei, iar nu legitimitatea procesuală pasivă, câtă vreme recurentul-pârât este debitorul obligației de plată stabilite de textul de lege amintit, fiind autoritatea publică centrală responsabilă de silvicultură, iar întrunirea sau nu a condițiilor ca despăgubirea să fie achitată de această autoritate se examinează pe fond. În egală măsură, argumentele referitoare la mecanismul prevăzut de H.G. nr. 1679/2008 de acordare a despăgubirilor și la efectele Deciziei nr. 77/17.07.2017 sunt tot argumente care țin de fondul cauzei, urmând a fi analizate din această perspectivă. Înalta Curte mai are în vedere și împrejurarea că intimata-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe un pretins refuz nejustificat al recurentului-pârât de a soluționa cererea de plată a despăgubirilor, exprimat prin adresa nr. x/20.12.2017, astfel încât calitatea procesuală pasivă a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor decurge din calitatea de emitent al acestei adrese, conform art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte reține că, potrivit art. 13 alin. (1), (3), (5) și (6) din Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 (forma în vigoare la data producerii pagubei în patrimoniul reclamantei): "(1) Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 și 2, se acordă despăgubiri. (...) (3) Pentru situațiile în care atât gestionarul, cât și proprietarii de culturi agricole, silvice și de animale domestice și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinație. (...) (5) Constatarea pagubelor prevăzute la alin. (1)-(4) și emiterea deciziei comisiei de constatare se realizează în termen de maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită, la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs paguba. (6) Plățile către beneficiarii despăgubirilor se fac în termen de maximum 30 de zile de la emiterea deciziei de constatare." Procedurile de acordare a despăgubirilor sunt reglementate prin H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, din cuprinsul cărora sunt relevante dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 6 alin. (2), (5) și (6): "Art. 3 - (1) Constatarea pagubelor, evaluarea acestora și stabilirea răspunderii civile se realizează de către o comisie special constituită în acest scop, denumită în continuare comisie, din care fac parte: (...) Art. 6 - (...) (2) Constatarea și evaluarea pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole sau silvice se consemnează de către comisie într-un proces-verbal, al cărui model este prevăzut în anexa nr. x (...) (5) Procesele-verbale încheiate potrivit prevederilor alin. (2) și (3) se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competență s-a produs paguba. (6) Decizia prevăzută la alin. (5) poate fi contestată potrivit art. 7 și 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.(...)" În raport de aceste prevederi cu caracter normativ, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentului-pârât, circumscrise nerespectării de către intimata-reclamantă a procedurii de obținere a despăgubirilor. Potrivit acestei proceduri, pagubele suportate de deținătorii culturilor agricole sunt constatate și evaluate de o comisie, ale cărei concluzii sunt cuprinse într-un proces-verbal supus aprobării conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competență s-a produs paguba, printr-o decizie ce poate fi atacată în condițiile art. 7 și 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Contrar susținerilor intimatei-reclamante, potrivit art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1679/2008, comisia de constatare și evaluare a daunelor are și competența de a stabili răspunderea civilă, respectiv persoana responsabilă de producerea pagubei, în raport de prevederile art. 13 alin. (1) - (3) din Legea nr. 407/2006, care stabilesc această răspundere în sarcina gestionarului fondului cinegetic, a deținătorului de culturi agricole ori silvice ori a autorității centrale care răspunde de silvicultură, după caz. În speță, comisia numită conform art. 3 din H.G. nr. 1679/2008 a emis Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 1793/12.05.2017, în cuprinsul căruia a consemnat, la pct. III, că proprietarul culturii nu a sesizat gestionarul fondului cinegetic, iar la pct. VI, a concluzionat că răspunderea civilă pentru pagubele constatate și evaluate potrivit prezentului Proces-verbal revine deținătorului culturii. Acest proces-verbal a fost aprobat prin Decizia nr. 77/17.07.2017, emisă de inspectorul șef al Gărzii Forestiere București, decizie care nu a fost contestată de reclamantă potrivit art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 1679/2008, coroborat cu art. 7-8 din Legea nr. 554/2004. Așadar, prin procesul-verbal de constatare și evaluare, comisia a reținut că reclamanta nu a îndeplinit toate obligațiile ce-i revin (mai exact nu a îndeplinit obligația prevăzută de art. 1 lit. c) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, de a solicita în scris gestionarului fondului cinegetic întreprinderea de acțiuni pentru prevenirea pagubelor la culturile agricole, în perioadele în care acestea sunt frecventate pentru hrană de exemplare din speciile de faună de interes cinegetic), fiind responsabilă pentru producerea pagubelor, iar procesul-verbal conținând această concluzie a fost aprobat prin decizia emisă de autoritatea competentă. Întrucât decizia nu a fost contestată de reclamantă în condițiile Legii nr. 554/2004, actul administrativ beneficiază de prezumția de legalitate, ale cărei efecte se întind și asupra actelor premergătoare și operațiunilor administrative ce stau la baza emiterii sale, incluzând procesul-verbal al comisiei de constatare și evaluare a pagubelor. Câtă vreme dispozițiile normative prevăd în mod expres că procedura de stabilire a despăgubirilor se finalizează prin emiterea unei decizii, care poate fi atacată în fața instanței de contencios administrativ, reclamanta nu poate uza de altă cale pentru a obține despăgubirile la care se consideră îndreptățită, în afara celei de contestare a actului administrativ care aprobă și definitivează concluziile comisiei. Mai precis, reclamanta nu poate repune în discuție constatările comisiei referitoare la persoana responsabilă de producerea prejudiciului (și nici aspectele de ordin formal referitoare la modul de redactare a procesului-verbal) într-o procedură judiciară în care se contestă refuzul pretins nejustificat de plată a despăgubirilor, în condițiile în care decizia de aprobare a procesului-verbal nu a fost desființată pe cale administrativă sau judiciară. Nu pot fi reținute apărările formulate de intimata-reclamantă în sensul că dispozițiile H.G. nr. 1679/2008 adaugă la lege, prevăzând o procedură de aprobare a procesului-verbal care excede dispozițiilor Legii nr. 407/2006, atât timp cât hotărârea de guvern nu a făcut obiectul unei acțiuni în anulare, în cadrul căreia să se analizeze această pretinsă neconcordanță. Prezenta instanță de judecată nu este învestită cu o astfel de cerere, astfel încât, în soluționarea cauzei, are obligația de a ține cont de întreg cadrul legislativ în vigoare în materia dedusă judecății, iar dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 1679/2008 sunt parte a acestui cadru. Nici argumentele intimatei-reclamante referitoare la lipsa caracterului de act administrativ al deciziei de aprobare a procesului-verbal (din perspectiva nemotivării actului și a neproducerii unei vătămări) nu pot fi avute în vedere, întrucât decizia este considerată act administrativ prin voința legiuitorului, conform art. 6 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008, în condițiile în care poate fi atacată potrivit art. 7 și 8 din Legea nr. 554/2004, act normativ aplicabil doar actelor administrative. Suplimentar, referitor la argumentul nemotivării deciziei emise de inspectorul șef al Gărzii Forestiere București, Înalta Curte observă că nu este învestită cu o acțiune în anularea Deciziei nr. 77/17.07.2017, astfel încât nu poate analiza apărări referitoare la nelegalitatea acestui act administrativ. În consecință, întrucât prin Procesul-verbal nr. x/12.05.2017, aprobat prin Decizia nr. 77/17.07.2017, s-a reținut că reclamanta nu a îndeplinit toate obligațiile ce-i revin, devenind, astfel, responsabilă de producerea pagubei, iar aceste acte nu au fost desființate de o instanță de judecată, în mod corect pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a refuzat să achite despăgubirea solicitată de reclamantă. Ca urmare, în cauză nu se constată existența refuzului nejustificat de soluționare a cererii reclamantei invocat prin acțiune, ceea ce atrage concluzia nelegalității sentinței recurate și necesitatea reformării sale, cu consecința respingerii acțiunii. Având în vedere considerentele care au condus la admiterea recursului, Înalta Curte constată că nu este necesar a analiza și argumentele părților referitoare la persoana responsabilă de producerea pagubei, din perspectiva obligațiilor legale ce-i revin reclamantei în calitate de deținător al culturii agricole, acestea putând fi examinate doar în procedura de contestare a Deciziei nr. 77/17.07.2017, care nu face obiectul prezentei cauze. Pricina de față vizează doar stabilirea existenței sau nu a unui refuz nejustificat al autorității publice pârâte de a acorda despăgubiri, iar în condițiile necontestării deciziei menționate, instanța de control judiciar reține că pârâtul nu a exprimat un astfel de refuz nejustificat. Pentru aceste considerente, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, menținând dispozițiile sentinței atacate referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive. PENTRU ACESTE MOTIVE,