ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4937/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/04.01.2023, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Asociația Națională de Integritate, instanța să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/15.12.2022 comunicat în data de 19.12.2022 privind constatarea stării de incompatibilitate, pentru încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Prin sentința nr. 575 din data 06.10.2023, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., (...), în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat în principal, casarea sentintei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara iar, în subsidiar, casarea sentinței recurate și în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instața de fond a omis să pună în discuția părților stabilirea exactă a situației de fapt, întrucât și-a motivat hotărârea pe apărările intimatei, reținând inițial că a beneficiat de subvenții în valoare de 139.000 de RON, pentru ca mai apoi să susțină că a realizat din activități independente sume în valoare de 138.000 de RON și subvenții în valoare de 139.000 de RON.

Arată că, instanța nu a stabilit în mod clar ce fel de venituri au fost obținute, dacă au fost formulate solicitari către APIA și cand au fost formulate aceste solicitari, respectiv, în timpul mandatului de viceprimar sau anterior numirii în funcție, astfel că, în vederea lămuririi stării de fapt în fața primei instante, cu respectarea art. 14 și 22 din C. proc. civ. solicită casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o noua judecată instantei de fond pentru ca aceasta să stabilească valoarea reală a sumelor și pentru a stabili exact semnificația acelor venituri.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cuprinzând motive contradictorii, întrucât nu a stabilit în mod corect situația de fapt a speței, în baza cărora sa interpreteze și să aplice regulile de drept incidente.

Dezvoltând acest motiv de casare, recurentul arată că instanța de judecată a reținut inițial că a beneficiat de subvenții în valoare de 139.000 de RON, pentru ca mai apoi să susțină că a realizat activități independente în valoare de 138.000 de RON și subvenții în valoare de 139.000 de RON. Or, instanța nu a stabilit în mod clar ce fel de venituri au fost obținute, dacă au fost formulate solicitări către APIA și când au fost formulate aceste solicitări, respectiv în timpul mandatului de viceprimar sau anterior.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea 161/2003, în sensul că acesta nu a exercitat efectiv calitatea de comerciant persoană fizică, neexercitând fapte de comert. Acest aspect rezultând din faptul că din creșterea animalelor nu a urmărit realizarea unor venituri iar din momentul numirii în funcția de viceprimar și până în prezent situația financiară a Intreprinderii Individuale A. nu s-a modificat, singurele venituri fiind reprezentate de încasarea subvențiilor, subvenții ce au intrat pentru obligații contractate anterior.

Susține recurentul-reclamant că pentru survenirea stării de incompatibilitate nu este suficientă simpla deținere a calității de comerciant, ci este indispensabilă exercitarea efectivă a acesteia, ceea ce interesează sub aspectul stabilirii existenței sau inexistenței stării de incompatibilitate este noțiunea de "exercitare" care trebuie analizată prin prisma scopului prevederilor legale in materie.

Susține recurentul că, în contextul în care în cuprinsul aceluiași articol 87 din Legea nr. 161/2003 există două reglementări distincte, una care interzice exercitarea, cea de la alin. (1) și cealaltă care interzice deținerea, cea de la alin. (2), reiese cu puterea evidenței ca legiuitorului a dorit să facă distincție între cele două noțiuni de incompatibilitate și să le ofere consecințe juridice diferite. Or, pentru a exista o exercitare a calității de intreprindere individuală nu este suficientă simpla deținere a titulaturii, ci aceasta trebuie să fie insoțită de exercitarea unor activitați comerciale, activitati care lipsesc cu desavârșire, în cauză.

Recurentul-reclamant face trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 2327/2019, Decizia nr. 1208/2018, Decizia nr. 3000/2019, Decizia nr. 625/2020, Decizia nr. 1626/26.03.2019 și Decizia 1708/27.04.2018.

Mai susține recurentul că, ulterior dobândirii calității de viceprimar nu a mai fost încheiat niciun act juridic în cadrul întreprinderii individuale, și nici nu au formulat cereri noi care să dea naștere la noi drepturi și obligații, iar inițierea inchiderii Întreprinderii Individuale s-a realizat după ce a incetat raportul juridic cu APIA.

O alta critică subsumată acestui motiv de casare este aceea că instanța de judecată a interpretat și aplicat în mod greșit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 care definește noțiunea de comercianți - "comercianții sunt persoanele fizice și asociațiile familiale care efectuează în mod obișnuit acte de comerț" și art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 care prevede că activitatea economică reprezintă "activitate cu scop lucrativ, constand în producerea, administrarea ori înstrainarea de bunuri sau în prestarea de servicii."

Arată că nu i se poate reține calitatea de comerciant întrucat între creșterea animalelor și producerea/administrarea/înstrainarea de bunuri sau prestarea de servicii comerciale nu se poate pune un semn de egalitate. Or, chiar daca a fost autorizat ca intreprindere individuală nu a desfășurat nici o activitate comercială în sensul prevăzut de O.U.G. nr. 44/2008.

Și în ce privește prevederile Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) care defineste activitatea economică, apreciză recurentul că instanța de fond le-a interpretat greșit întrucat acesta nu a obținut venituri din vâanzarea animalelor.

Mai arată că, instanța de judecată a reținut în mod corect că simpla deținere, pur formală a doua funcții incompatibile nu poate determina stabilirea unei stări de incompatibilitate, ci numai exercitarea efectivă și simultană, însă a aplicat greșit acest principiu întrucat nu a exercitat efectiv fapte de comerț.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursulul formulat de către recurentul-reclemant A., în nume propriu, iar în privința recurului declarat prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma:

Prealabil, în ce privește excepția nulității recursulul formulat de către recurentul-reclamant A., în nume propriu, Înalta Curte constată că, în raport de soluția respingerii acestuia, tardiv formulat, excepția a rămas fără obiect.

Referitor la recursul reclamantului, Înalta Curte constată că acesta a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., text legal incident atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. privind modalitatea de motivare a hotărârii recurate, dar și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din același cod privind nelegalitatea hotărârii pronunțate cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sub incidența primului motiv de recurs, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt incluse cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de procedură publică și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, cât și încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil care nu pot fi subsumate altor cazuri de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în speță, nu pot fi identificate astfel de încălcări prin prisma modului în care instanța de fond a derulat procesul, a cercetat argumentele părților și a construit raționamentul judiciar.

Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, Înalta Curte nu poate reține că judecătorul fondului a încălcat dispozițiile art. 14 și art. 22 din C. proc. civ.

Susținerile recurentului referitoare la omisiunea instanței de fond de a pune în discuția părților situația exactă de fapt și de a stabili valaoarea reală a sumelor și a naturii lor juridcie, nu se încadrează cerințelor acestui motiv de casare, instanța fondului în exercitarea rolului său activ a dat interpretarea situației de fapt rezultată din probatoriul administrat în contradictoriu de către părți, apreciind valorile de 138.000 de RON ca fiind rezultate din activități independente și valoarea de 139.000 de RON ca fiind venituri din subvenții.

Astfel, verificând actele procedurale întocmite în fața instanței de fond constată că afirmațiile recurentului nu au fundament faptic și juridic, instanța de fond respectând regulile de procedură și principiile aplicabile judecății prezentei cauzei.

Cel de-al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, aspecte ce echivalează cu o nemotivare.

Criticile pe care partea le-a subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează, în esență, faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât nu a stabilit în mod corect situația de fapt a speței, în baza cărora sa interpreteze și să aplice regulile de drept incidente, reținând inițial că a beneficiat de subvenții în valoare de 139.000 de RON, pentru ca mai apoi să susțină că a realizat activități independente în valoare de 138.000 de RON și subvenții în valoare de 139.000 de RON.

Instanța de control judiciar constată că aceste critici nu sunt întemeiate, în speță nefiind identificate încălcări ale cerințelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ori ale exigențelor respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituția României și de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, prin prisma modului în care instanța de fond a cercetat argumentele părților și a construit raționamentul judiciar.

Legea nu impune ca hotărârea judecătorească să abordeze în mod literal toate argumentele și susținerile părților, acestea fiind sintetizate și subsumate unor considerente comune, apte să dezlege fiecare dintre aspectele care au format obiectul disputei judiciare.

Judecătorul fondului a respectat regulile judecății, a cercetat și a descris situația de fapt și a arătat, în concret, care sunt considerentele pentru care apreciază că cererea formulată de reclamant nu este de competența instanțelor judecătorești, făcând trimitere la temeiurile de fapt și de drept apreciate drept relevante în acest sens.

Nu se poate reține o contradicție în considerentele hotărârii recurate situația în care instanța de fond a reținut într-o argumentare că reclamantul a beneficiat de subvenții în valoare de 139.000 de RON iar într-o altă argumentare a reținut că acesta a realizat venituri din activități independente în valoare de 138.000 de RON și subvenții în valoare de 139.000 de RON, întrucât analiza privea elemente diferite ale situației de fapt.

În consecință, considerentele sentinței recurate sunt detaliate în mod corespunzător obligației legale de motivare a hotărârii pronunțate și nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Un ultim motiv de nelegalitate este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text de lege se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Recurentul pretinde că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în sensul că acesta nu a exercitat efectiv calitatea de comerciant persoană fizică, neexercitând fapte de comerț, ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 care definește noțiunea de comercianți și art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 precum și cele ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Astfel, Înalta Curte reține că interpretarea dispozitiilor legale este una corectă, și că, în realitate, recurentul este nemulțumit de interpretarea dată probelor administrate în fața instanței de fond care a reținu că, în timpul exercitării mandatului de viceprimar, reclamantul a realizat venituri din activități independente în valoare de 138.000 de RON din creșterea animalelor, astfel cum rezultă din declarația de avere nr. 5/03.06.2021 și este înregistrat ca fermier întreprindere individuală, având codul de exploatație ROOOI 323205, aspect care rezultă din adresa nr. x/08.12.2021 transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Timiș, beneficiind de subvenții în valoare de aproximativ 139.000 RON, în campaniile 2020-2021.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că niciuna dintre criticile recurentului-reclamant nu este întemeiată, nefiind incident niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de A. prin avocat B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat în nume propriu de A. împotriva sentinței civile nr. 575 din 6 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de A. prin avocat B. împotriva sentinței civile nr. 575 din 6 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.