ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4899/2025

Cererea de chemare în judecată. Hotărârea instanței de fond Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 18.01.2020, sub nr. x/18.01.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română Constanța ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 2.452.042 RON reprezentând prejudiciul material și moral suferit de reclamant, urmare emiterii de către pârâtă a Deciziei nr. 1265/12.11.2015. Prin sentința civilă nr. 119/CA/14.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 12.11.2015-18.01.2020, invocată de pârâtă; s-a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 18.01.2020-30.06.2020, invocată de pârâtă; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 102.943,5 RON, daune materiale aferente perioadei 18.01.2020 - 30.06.2020 și a sumei de 150.000 RON, daune morale. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta Autoritatea Navală Română. Prin decizia civilă nr. 1403/13.03.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casației și Justiție s-a admis recursul formulat de recurentul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 119/CA din data de 14 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; s-a casat în parte sentința recurată și, în rejudecare, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 12.11.2015-18.01.2020, ca nefondată; s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește cuantificarea prejudiciului material și moral solicitat aferent perioadei 12.11.2015 - 30.06.2020; s-a menținut în rest sentința recurată. Totodată, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva aceleași sentințe de recurenta pârâtă Autoritatea Navală Română. La data de 06.06.2023 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța dosarul nr. x/2021, iar prin sentința civilă nr. 290 din 09 noiembrie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română; a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentate dez: daune materiale în sumă de 591.473 RON cu titlu de salarii nete aferente perioadei 12.11.2015-30.06.2020 precum și daune morale în sumă de 500.000 RON pentru prejudiciul moral încercat în aceeași perioadă, precum și la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON reprezentate de onorariu apărător ales.

Recursul exercitat în cauză. Decizia ce face obiectul prezentei revizuiri Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond în rejudecare, au declarat recurs reclamantul A. și pârâta Autoritatea Navală Română. Prin Decizia nr. 495 din 04 februarie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2021, au fost admise recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Autoritatea Navală Română împotriva sentinței civile nr. 290 din 9 noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal; a fost casată în parte sentința recurată și trimisă cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit de reclamant. Totodată, a fost menținută în rest hotărârea recurată.

Cererea de revizuire Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, fără a indica în cuprinsul acestei cereri ca temei de drept niciunul dintre cazurile reglementate de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Apărările formulate de intimata Autoritatea Navală Română Prin întâmpinare, intimata Autoritatea Navală Română a invocat excepția nulității cererii de revizuire, dar și respingerea ca inadmisibilă a acestei cereri.

Cererea de renunțare la judecată La data de 08 octombrie 2025, revizuentul A. a depus o cerere de renunțare la calea de atac a revizuirii pe care a exercitat-o împotriva deciziei nr. 495/2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2021. Intimata Autoritatea Navală Română a formulat note scrise cu privire la cererea de renunțare, solicitând a se lua act de manifestarea de voință a părții.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte sesizată cu soluționarea cererii de revizuire formulate, având în vedere cererea de renunțare la judecată, va lua act de manifestarea de voință a revizuentului. De principiu, renunțarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziție al reclamantului, în calitatea sa de inițiator al demersului judiciar, de a renunța la soluționarea unei cauze, fără a avea obligația de a-și justifica manifestarea de voință și fără a fi constrâns, din punct de vedere temporal, în privința acesteia. Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedural prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi. În cauză, prin cererea scrisă înregistrată în dosarul de revizuire la data de 08 octombrie 2025, revizuentul A. a arătat că renunțată la judecarea cererii de revizuire formulate. În aceste condiții, devin aplicabile dispozițiile art. 463 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: achiesarea la hotărârea reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre. Manifestarea de voință, în sensul de a renunța la judecata căii de atac exercitate, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, prin care aceasta achiesează la hotărârea instanței de fond, și care nu este supus cenzurii Înaltei Curți. Respectând, astfel, principiul disponibilității părților, care guvernează procesul civil, Înalta Curte constată că, în cauză, revizuentul A. a renunțat la judecata căii de atac a revizuirii, sens în care, va lua act de cererea formulată, dând eficiență principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate. Date fiind dispozițiile arătate și aspectele asupra cărora sunt limitate dezbaterile în ipoteza intervenirii manifestării procesuale a renunțării la judecată, când instanța nu mai poate face acte de cercetare judecătorească asupra altor chestiuni legate de drepturile deduse judecății ori de calitățile părților din implicate în litigiu, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., va lua act de cererea de renunțarea la căii extraordinare de atac deja exercitate de către revizuent, în condițiile existenței manifestării sale de voință.