ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1403/2023

Ședința publică din data de 13 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 18.01.2020, sub nr. x/18.01.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română Constanța ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 2.452.042 RON reprezentând prejudiciul material și moral suferit de reclamant, urmare emiterii de către pârâtă a Deciziei nr. 1265/12.11.2015.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 119/CA din 14 iunie 2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 12.11.2015-18.01.2020, invocată de pârâtă.

Respinge ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 18.01.2020-30.06.2020, invocată de pârâtă.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română.

Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 102.943,5 RON, daune materiale aferente perioadei 18.01.2020 - 30.06.2020 și a sumei de 150.000 RON, daune morale."

Cererile de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 119/CA din 14 iunie 2021 a Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au formulat cereri de recurs ambele părți din proces.

Astfel, în cadrul recursului său, recurentul-reclamant A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei admiterea în tot a acțiunii formulate.

La rândul său, recurenta-pârâtă Autoritatea Navală Română, în cadrul recursului, a solicitat admiterea acestei căi de atac, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Împotriva recursului promovat de reclamant, recurenta-pârâtă Autoritatea Navală Română a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

La rândul său, recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de pârâta Autoritatea Navală Română, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Deși întâmpinările au fost comunicate ambelor părți în termenul legal, niciuna dintre acestea nu a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de partea adversă.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 17.09.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 14.02.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, la solicitarea expresă a reprezentantului recurentei – pârâte, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27 februarie 2023.

Prin Notele de ședință transmise la instanță pe e-mail în data de 8.02.2023, după împlinirea termenului de motivare a recursului, ultima zi legală fiind la 09.08.2021, recurenta-pârâtă Autoritatea Navală Română a invocat excepția autorității de lucru judecat, raportat la dosarul nr. x/2016 soluționat prin Decizia nr. 2832/25.06.2020, ce vizează Decizia nr. 1265/12.11.2015, iar Înalta Curte a încadrat această critică în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și, fiind un motiv de ordine publică, și-l însușește, invocându-l din oficiu.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul - reclamant A. este fondat, urmând a fi admis, iar recursul formulat de recurenta – pârâtă Autoritatea Navală Română este nefondat, urmând a fi respins, pentru aspectele ce urmează.

Recursul declarat de recurentul-reclamant este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente respectiv a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 în principal în ceea ce privește admiterea excepția prescripției dreptului material la acțiune aferente perioadei 12. XI.2015-18.01.2020 și în subsidiar consecința admiterii excepției față de soluția nelegală de admitere în parte a acțiunii.

În raport de dispozițiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 recurentul-reclamant invocă nelegalitatea interpretării și aplicării acestui text de lege, cu caracter special de către instanța de fond în aprecierea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție de 1 an pentru introducerea acțiunii în despăgubire.

Recurentul invocă două aspecte de nelegalitate în cadrul acestui motiv de recurs privind nelegala admitere a excepției prescripției pentru o anumită perioadă fapt care a determinat nelegalitatea sentinței de admitere în parte a acțiunii.

Primul aspect privește nelegalitatea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 2526 C. civ., normă cu caracter general și care nu este aplicabilă în cauză, acțiunea în despăgubiri fiind întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, normă cu caracter special aplicabilă cu prioritate.

Se susține faptul că prima instanță a aplicat norme cu caracter general în mod greșit acesta determinând atât nelegala admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 12. XI.2015-18.01.2020 cât și soluția de admitere în parte a acțiunii atât în ceea ce privește cuantificarea prejudiciului material cât și prejudiciului moral.

Al doilea aspect de nelegalitate privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2204 și a Deciziei RIL nr. 22/2019 a ÎCCJ de către prima instanță în ceea ce privește stabilirea normelor de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire, termen care curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderi de pagube conform art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Iar aceasta fiind o "împrejurare de fapt" conform Deciziei RIL nr. 22/2019 în dosarul cauzei recurentul a arătat în baza probatoriului administrat că momentul de început al curgerii termenului de prescripție este cel al pronunțării Deciziei nr. 2835/25.06.2020 de către ÎCCJ, secția contencios administrativ și fiscal prin care a fost anulată Decizia ANR nr. 1265/12. XI.2015.

De la data de 25.06.2020 a început să curgă în opinia recurentului termenul de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004, acțiunea formulată la data de 18.01.2021 nefiind prescrisă pentru perioada 12. XI.2015-30.06.2020, recurentul susținând că în mod nelegal nu i s-a acordat prejudiciul material și moral pentru întreaga perioadă solicitată 12.0XI.2015-30.06.2020.

Se susține că numai de la data pronunțării Deciziei ÎCCJ nr. 2832 din 25.06.2020 a cunoscut și întinderea prejudiciului în sensul art. 19 din Legea nr. 554/204 și a Deciziei RIL nr. 22/2019 și a formulat cerere de despăgubiri în termenul de prescripție de 1 an.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii excepției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și pe fond admiterea în fond a acțiunii în despăgubiri și acordarea de dune materiale și morale pentru întreaga perioadă solicitată.

La dosar recurenta-pârâtă față de recursul declarat de recurentul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare și concluzii scrise la dosar.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă înregistrat la dosar la data de 9.08.2021 este întemeiat per dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se interpretarea greșită a dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile eferente perioadei 18.01.2020-30.06.2020 și în consecință pe soluția de admitere a acțiunii în despăgubiri pentru această perioadă.

Critica de nelegalitate vizează în esență două aspecte.

Primul aspect, interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 și a Deciziei RIL 22/2019 cu privire la stabilirea normelor de la care a început să curgă termenul de prescripție de 1 an pentru introducerea acțiunii în despăgubire.

Iar opinia recurentei-pârâte prescripția dreptului la acțiune trebuia admisă pentru întreaga perioadă solicitată termenul de 1 an începând să curgă de la data comunicării actului administrativ de suspendare a brevetului de pilot, prejudiciul fiind determinat sau determinabil.

Se susține nelegalitatea respingerii în parte a excepției prescripției în raport de situația de fapt din dosar și de probatoriul administrat și se solicită în principal casarea și admiterea în tot a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru întreaga perioadă solicitată de reclamant.

Al doilea aspect de nelegalitate vizează pe fond soluția de admitere a acțiunii și de obligare la plata de daune materiale și morale către reclamant.

Se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 arătându-se în esență că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative acordării daunelor respectiv nu există probată legătura de cauzalitate dintre anularea actului administrativ respectiv anularea Deciziei nr. 1265/12. XI.2015 și prejudiciul material și moral pretins de recurentul-reclamant.

Se solicită admiterea recursului și pe fond casarea în sensul respingerii acțiuni ca neîntemeiate pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

La data de 9.02.2023 recurenta-pârâtă a formulat note de ședință în care a invocat în baza art. 432 C. proc. civ. autoritatea de lucru judecat, în raport de dosarul anterior nr. x/2016

Se arată faptul că în dosarul nr. x/2016 reclamantul a solicitat și precizat daunele materiale și morale solicitate cu titlu de prejudiciul suferit ca urmare a emiterii Deciziei nr. 1365/12. XI.2015 prin care s-a dispus suspendarea brevetului de pilot.

În opinia recurentei-pârâte sunt îndeplinite condițiile existenței autorității de lucru judecat, în raport de faptul că acțiunea în despăgubiri, formulată ca cerere accesorie în dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 14/CA/25.01.2018 a fost respinsă soluția definitivă prin nerecurare prin Decizia nr. 2832/25.06.2020.

În consecință, în cauză operează autoritatea de lucru judecat și nu sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În ședința publică din 14.03.2023, Curtea a încadrat susținerile scrise privind autoritatea de lucru judecat în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ. și a acordat cuvântul părților și pe acest motiv suplimentar de recurs, motiv care urmează a fi finalizat ca atare în cadrul recursului declarat de autoritatea pârâtă.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare față de recursul declarat de autoritatea solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursurile declarate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul declarat de recurentul-reclamant este fondat, în parte, fiind nelegală soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 12. XI.2015-18-01.2020, iar pe fond în parte se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește cuantificarea prejudiciului material și moral solicitat aferent perioadei 12. XI.2013-30.06.2020.

Recursul declarat de autoritatea – pârâtă urmează a fi apreciat ca nefondat și respins ca atare, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-reclamant este fondat în parte, sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 și a Deciziei – RIL 22/2019 atât în ceea ce privește admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 12. XI.2015 – 18.01.2020 cât și în ceea ce privește cuantificarea prejudiciului material și moral solicitat.

În ceea ce privește soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de autoritatea pârâtă, aceasta este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 și a Deciziei – RIL nr. 22/2019 în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de un an pentru formularea acțiunii în despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege "(1) când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebui să cunoască întinderea pagubei".

Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. 2 din aceeași lege au făcut obiectul unei sesizării a ÎCCJ cu un recurs în interesul legii iar, prin Decizia nr. 22/2019, instanța supremă a stabilit că "dată de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal și cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în acest mod direct și apriorie nici de comunicarea actului administrativ nelegal și nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia".

În considerentele acestei decizii se arată că momentul de început al curgerii termenului de prescripție de 1 an se determină de la caz la caz în funcție de particularitățile fiecărei spețe.

Așadar în interpretarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 instanța supremă nu a exclus posibilitatea ca în anumite situații momentul cunoașterii întinderii prejudiciului să fie reprezentat de cela al rămânerii definitive a hotărârii de anulare a actului administrativ nelegal sau chiar de un moment ulterior acestuia.

În prezenta cauză în mod nelegal prima instanță a apreciat că termenul de 1 an începe să curgă de la data existenței prejudiciului și acela a fost reprezentat de cererea subsidiară de acordare de daune formulată în dosarul nr. x/2016 întregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – SCAF dosar finalizat prin Decizia nr. 2832/25.06.2020. În raport de acest moment a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 11. XI.2015-18.01.2020.

Curtea apreciază că momentul de la care curge termenul de 1 an pentru introducerea ulterioară a cererii în despăgubire în baza art. 19 din Legea nr. 445/2004 a început să curgă în raport de situația de fapt din dosar și de probele administrate, de la data cunoașterii întinderii prejudiciului și acesta a fost reprezentat de Decizia nr. 2832 din 25.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal .

Prin susmenționata decizie s-a admis recursul declarat de reclamantul și pe fond s-a admis acțiunea și a fost anulată Decizia nr. 1265/12. XI.2015 prin care de dispusese suspendarea brevetului, sancțiune complementară anulată ca urmare a anulării procesului-verbal de contravenție.

În raport de dispozițiile speciale aplicabile – art. 19 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind incidentă norma generală, respectiv art. 2528 C. civ., Curtea apreciază că a doua acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, formulată la data de 18.01.2021 este în termen, în raport de toată perioada solicitată, fiind nelegal respinsă ca efect al admiterii excepției prescripției pentru pretențiile aferente perioadei 12. XI.2015 – 18.01.2020.

Iar în cauză în raport de această soluție și având în vedere caracterul unitar al prejudiciului produs, cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește cuantificarea prejudiciului material și moral aferent perioadei 12. XI.2015-30.06.2020, care reprezintă întreaga perioadă precizată de către recurentul-reclamant.

Aceasta plecând de la premisa care urmează a fi arătată în analiza legalității recursului declarat de autoritatea pârâtă, că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii administrativ teritoriale a autorității pârâte, conform art. 1349 și art. 1357 și următoarele din C. civ. și anume existența unei fapte ilicite constând într-un act administrativ nelegal anulat de instanță, producerea unui prejudiciu și existența legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamant.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este apreciat ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de casare a fost încadrată excepția autorității de lucru judecat invocată de autoritatea pârâtă față de acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 formulată de reclamant ulterior soluționării definitive a dosarului nr. x/2016

Se arată că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile triplei identității, părți, obiect și cauză raportat la acțiunea din dosarul nr. x/2016 în cadrul căruia, ca cerere subsidiară reclamantul a solicitat acordarea de daune materiale și morale cu titlu de prejudiciu suferit ca urmare a emiterii Deciziei nr. 1265/12. XI.2015.

Acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 14/CA/25.01.2018, iar recursul declarat de reclamant, a recurat exclusiv aspectul soluției privind Decizia nr. 1265/12. XI.2015 a fost admis, în limita investirii, prin Decizia nr. 2832/25.06.2020 prin care s-a dispus admiterea acțiunii și anularea Deciziei nr. 1263/12. XI.2015.

În acea cauză acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 recurenta-pârâtă apreciind că operează autoritatea de lucru judecat pe cererea în despăgubiri definitiv și nerecurată față de a doua cererea în despăgubiri formulată ulterior în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Curtea nu va reține ca fondată excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea în despăgubiri întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004. Aceasta în condițiile în care pe de o parte cauza juridică, temeiul invocat a fost diferit în cele două cauze, dar argumentul principal față de care nu operează autoritatea de lucru judecat constă în faptul că cererea reclamantului de acordare de despăgubiri nu a fost soluționată în dosarul nr. x/2016 prin sentința civilă nr. 14/CA/25.06.2018 și nici ulterior prin decizia de casare nr. 2832/25.06.2020.

Curtea constată că prima instanță prin sentința civilă nr. 14/CA/25.06.2018 prin care s-a respins acțiunea reclamantului formulată în baza art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 nu s-a pronunțat și a lăsat nesoluționată cererea subsidiară în despăgubiri formulată în baza art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Recursul declarat de recurent nu a avut drept critică nesoluționarea cererii de daune, iar instanța de recurs s-a pronunțat în limita investirii, dispunând anularea actului administrativ nelegal, față de caracterul său de măsură complementară, fără a exista o analiză definitivă asupra cererii de daune. În consecință în lipsa soluționării cererii de daune în cauza întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 în cauză nu operează față de a doua cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 autoritatea de lucru judecat în sensul dispozițiilor art. 430 alin. 1 și (2) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Curtea nu va reține motivul de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 7 C. proc. civ. în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată în raport de dispozițiile art. 432 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este apreciat ca nefondat sub ambele aspecte de nelegalitate invocate.

Primul în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 18.01.2020-30.06.2020.

În cauză, în raport de dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care prevăd termenul de prescripție de 1 an, față de dispozițiile Deciziei RIL nr. 22/2019 în raport de situația de fapt, din prezenta cauză, analizată în cadrul recursului declarat de reclamant, Curtea apreciază că termenul de 1 an, pentru formularea acțiunii în despăgubiri a început să curgă de la data soluționării definitive a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 14/CA/25.01.2018, respectiv de la data de 25.06.2020. De la această dată a început să curgă termenul de 1 an, iar acțiunea formulată la data de 18.01.2021 este în termen în raport de dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, pentru întreaga perioadă solicitată 12.11.2015-30.06.2020.

Prima instanță în mod nelegal a admis prescripția pentru perioada 12.11.2015-18.01.2020, excepție invocată de recurenta-pârâtă, nelegalitate constatată cu ocazia analizei recursului declarat de recurentul-reclamant.

În ceea ce privește excepția prescripției vizând perioada 18.01.2020-30.06.2020 aceasta a fost respinsă legal, cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2001 în raport de situația de fapt din dosar și de probele administrate.

Al doilea aspect de nelegalitate, care privește fondul cauzei, Curtea îl apreciază ca nefondat.

În mod corect în raport de probele administrate prima instanță a constatat că reclamantul a probat îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 1349 și 1357 C. civ. pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității pârâte și în concret a legăturii de cauzalitate dintre actul administrativ nelegal emis –decizia nr. 1265/12.11.2015 anulată prin decizie la data de 25.06.2020 și prejudiciul pretins pentru toată durata pentru care decizia de suspendare a brevetului de pilot și-a produs efectele în fapt prin înscrierea în foaia matricolă a reclamantului ca sancțiune complementară.

Existența acestei legături de cauzalitate a fost contestată de autoritatea recurentă, dar din probele administrate în fața primei instanțe, acte și martori a fost probată această legătură de cauzalitate. Emiterea deciziei nr. 446 din 13.05.2016, prin care s-a dispus încetarea măsurii suspendării brevetului de pilot deținut de reclamant nu a reprezentat momentul la decizia de suspendare și-a încetat efectele prejudiciabile, acestea fiind înlăturate de drept ca o consecință a Deciziei 3832/15.06.2020.

Curtea apreciază că în raport de probele administrate, prima instanță a reținut corect existența legăturii de cauzalitate și ulterior datei de 13.05.2016, în condițiile în care din foaia matricolă a reclamantului, depusă atât în fond cât și în recurs, măsura complementară privind suspendarea brevetului de pilot a fost înlăturată ca urmare a deciziei nr. 3832/15.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, deci ulterior datei de 15.06.2020.

Pe acest aspect litigios, reiterat și în cererea de recurs, al producerii prejudiciului după data de 13.05.2016 Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a constatat că efectele producătoare de prejudicii s-au produs și ulterior predării brevetului de pilot către reclamant în condițiile în care mențiunea din foaia matricolă a reclamantului cu privire la suspendarea brevetului a fost radiată ulterior pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din 25.06.2020 și nu la data de 16.05.2016 data remiterii către reclamant a brevetului de pilot, nefiind întemeiată susținerea autorității în acest sens.

Sub acest aspect prima instanță a concluzionat corect că acțiunea reclamantului în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 1357 alin. 1 C. civ. pentru angajarea răspunderii patrimoniale delictuale a autorității recurente.

În consecință, Curtea nu va reține ca fondat aspectul de nelegalitate care privește îndeplinirea pe fond a condițiilor angajării răspunderii patrimoniale, și se va aprecia ca nefondat și respinge ca atare recursul declarat de recurenta-pârâtă.

Plecând de la premisa că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de autoritate este nefondată și acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 îndeplinește pe fond condițiile angajării răspunderii, Curtea, ca efect al admiterii recursului declarat de reclamant, va casa în parte sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în ceea ce privește cuantificarea prejudiciului material și moral solicitat aferent perioadei 12.11.2015-30.06.2020.

Aceasta ținând cont de caracterul unitar al prejudiciului, care nu a fost avut în vedere de prima instanță și de soluția dată de Curte ambelor recursuri declarate în cauză.

Va menține în rest sentința atacată în raport de considerentele arătate în analiza recursurilor declarate și analizate conform art. 496-497 C. proc. civ.

Va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă fiind menținută soluția de respingere a excepției prescripției pentru perioada 18.01.2020-30.06.2020 și soluția dată fondului de admitere a acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În cuantificarea prejudiciului, instanța de rejudecare va avea în vedere criteriile legale și jurisprudențiale de stabilire a daunelor materiale sau morale ce pot fi acordate, urmând a justifica, conform criteriilor menționate, soluției ce va fi dată în cauză, nefiind ținută de modul de cuantificare a prejudiciului invocat de reclamant și care reprezintă doar limita maximă, conform principiului disponibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 119/CA din data de 14 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 12.11.2015-18.01.2020, ca nefondată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește cuantificarea prejudiciului material și moral solicitat aferent perioadei 12.11.2015 – 30.06.2020.

Menține în rest sentința recurată.

Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă Autoritatea Navală Română împotriva sentinței civile nr. 119/CA din data de 14 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 martie 2023.