ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1417/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1969 din 28 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. x/2017 s-a respins ca nefondată acțiunea introductivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A.

Prin decizia civilă nr. 227 din 6 august 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul promovat de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A., a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 260.005 RON reprezentând plăți restante aferente perioadei 04.01.2016 - 30.12.2016 și 14.991,51 RON reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. și pârâta S.C. A. S.A. au declarat recurs.

Reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținere, în esență, s-a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 1.350 din C. civ. privind răspunderea contractuală, potrivit căruia "(1) Orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii", iar raportul de expertiză efectuat în cauză a confirmat existența și cuantumul dobânzilor penalizatoare; totodată, nu există obligația creditorului de a factura dobânzile penalizatoare.

Pârâtă A. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile recurate și respingerea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în esență, recurenta a susținut că instanța de apel nu a arătat care sunt motivele proprii pe care își întemeiază soluția și motivarea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, dispozițiile legale și contractuale fiind interpretate într-o manieră ce depășește cu mult sfera a ceea ce reprezintă legea, voința părților și principiul consensualismului, iar din considerentele reținute în adoptarea deciziei recurate, rezultă că nu au fost analizate probele administrate, apărările și argumentele prezentate prin motivele de apel.

Raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a apreciat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, anume art. 1270 C. civ. și următoarele, coroborate cu clauzele contractului de închiriere; conform materialului probator administrat în cauză, anume înscrisurile și proba cu expertiza contabilă, nu datorează niciun debit; debitul individualizat în cadrul expertizei contabile realizate este unul compus exclusiv din cuantumul facturilor refuzate parțial la plată, respectiv diferența de tarif, pe care societatea A. nu a acceptat-o și care nu îi poate fi opusă în maniera în care a fost realizată de către intimată.

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 28 aprilie 2022, recurenta a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Examinând recursul în raport cu excepția inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. a solicitat plata plăților restante și a penalităților de întârziere datorate în temeiul unui contract de închiriere prin care societății pârâte A. S.A. i s-a asigurat folosința unor bunuri mobile și a utilizării domeniului portuar, în schimbul unei plăți lunare, în scopul desfășurării activităților de încărcare/descărcare nave și depozitare mărfuri sau orice activitate portuară care este autorizată legal.

Prin urmare, a fost dedus judecății un litigiu privind navigația civilă și activitatea în porturi.

De altfel, în considerentele deciziei nr. 71 din 9 noiembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a reținut că:

"închirierea unor bunuri imobile și a domeniului portuar, element de infrastructură portuară, este un contract cu reglementare specifică domeniului de activitate în porturi. Aceasta, deoarece O.G. nr. 22/1999 conține prevederi legale referitoare la închirierea terenurilor portuare care aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, particularizate la domeniul administrării porturilor și a căilor navigabile și al utilizării infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public".

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Prin urmare, obiectul acțiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un litigiu privind navigația civilă și activitatea în porturi.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile privind navigația civilă și activitatea în porturi, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 227 din 6 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faptul că în dispozitivul deciziei recurate s-a menționat dreptul părții de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoașterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, în acest sens putând fi evocat și art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit căruia, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, nefiind astfel susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

Se impune precizarea faptului că art. 457 din C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac, Înalta Curte reamintind și dispozițiile art. 10 - "Obligațiile părților în desfășurarea procesului" din C. proc. civ., conform cărora "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge recursurile ca inadmisibile, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenta-reclamantă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. și de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 227 din 6 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2022.