ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1317/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâtelor S.C. A. S.A. și S.C. B.. la plata sumei de 126.857,47 USD, cu titlu de T.V.A. aferent redevenței din facturile fiscale emise de reclamantă, în temeiul contractelor de concesiune terenuri nr. x/1995, nr. y/1995, nr. z/1995 și nr. w/1996, refuzat la plată de către S.C. B..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1521 și următoarele din C. civ., art. 970 și următoarele din C. civ. de la 1864, cu corespondent în art. 1272 și următoarele din C. civ. (2009), art. 125 și următoarele din Codul fiscal.

Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, prin încheierea nr. 284 din 29 martie 2018, a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a civile și a trimis cauza privind pe reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. și pe pârâtele S.C. B.. și S.C. A. S.A., spre competentă soluționare, secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.

Prin încheierea civilă nr. 837/2018 din 25 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția de necompetență funcțională a secției și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile a Tribunalului Constanța, constatându-se ivit conflictul negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 107/CA din Camera de Consiliu de la 2 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile a Tribunalului Constanța, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 26 iulie 2018, sub nr. x/2017**.

La termenul de judecată din 11 octombrie 2018 instanța a luat act de precizările formulate de către apărătorul pârâtelor, în sensul că lipsa solidarității invocată prin întâmpinare se materializează în excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.A.

Prin încheierea din 3 decembrie 2018, instanța de judecată a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.A. și a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.

Întrucât față de pârâta S.C. B.. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, prin sentința civilă nr. 1025 din 7 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, prin încheierea din 14 noiembrie 2019, s-a dispus suspendarea judecării acțiunii formulate în contradictoriu cu această pârâtă, în raport de dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și disjungerea acestei acțiuni, cu înregistrarea unui dosar separat (dosarul nr. x/2019).

Prin sentința civilă nr. 826 din 27 august 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei S.C. A. S.A., invocată prin întâmpinare, ca nefondată; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A., invocată prin întâmpinare, în ceea ce privește pretențiile aferente facturilor fiscale scadente anterior datei de 25 martie 2013; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., având ca obiect pretențiile aferente facturilor fiscale scadente anterior datei de 25 martie 2013, ca prescrisă; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.; pârâta S.C. A. S.A. a fost obligată la plata sumei de 16.745,88 USD, echivalent în RON la data plății, către reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A.; s-a luat act de faptul că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată aferente litigiului pe cale separată; s-a admis, în parte, cererea formulată de pârâta S.C. A. S.A. și a fost obligată reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat redus), către pârâtă.

Prin încheierea nr. 604 din Camera de Consiliu de la 4 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis sesizarea din oficiu și s-a dispus îndreptarea erorii materiale existente în cuprinsul sentinței civile pronunțate în dosarul nr. x/2017, în sensul menționării corecte a numărului sentinței ca fiind 826/27.08.2020, în locul mențiunii eronate a numărului 876/27.08.2020.

Împotriva sentinței instanței de fond, reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. a declarat apel, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. A. S.A. și S.C. B.. prin administrator judiciar C.., apel care a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 107/2021 din 8 martie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (dosar nr. x/2017); apelanta a fost obligată la plata sumei de 2.080 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către intimata S.C. A. S.A.

La data de 9 iunie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2017**, recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. împotriva deciziei civile nr. 107/2021 din 8 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reținerea spre rejudecare în fond, conform art. 501 alin. (4) din C. proc. civ., cu consecința respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterii integrale a acțiunii promovate de reclamanta C.N. A.P.M. S.A., respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 126.857 USD, reprezentând taxa pe valoarea adăugată neplătită, aferentă facturilor emise în baza contractelor de concesiune nr. x/1995, nr. y/1995, nr. z/1995 și nr. 75/1996.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Au fost încălcate prevederile art. 1015 alin. (2) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 2540 din C. civ. și cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1896/2006.

Astfel, instanța de apel a soluționat, în mod greșit, apelul sub aspectul constatării ca fiind temeinică și legală excepția prescripției admisă, de asemenea, greșit de instanța de fond, în condițiile în care nu a fost avut în vedere aspectul esențial constând în faptul că prescripția extinctivă a fost întreruptă prin somația de plată înregistrată la C.N. A.P.M. S.A., sub nr. x/24.09.2015 și la executorul judecătoresc, sub nr. x/25.09.2015, continuată ulterior prin ordonanța de plată (dosarul nr. x/2016), în condițiile în care, pe calea acțiunii în anulare, prin sentința civilă nr. 880/F4/17.05.2017, instanța a respins acțiunea în anulare, însă a constatat că excepția prescripției a fost soluționată greșit de instanța de fond.

Prescripția a fost întreruptă inițial prin somația de plată (în anul 2015 anterior intervenirii/constatării prescripției), prin raportare la dispozițiile speciale ale art. 1015 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 2540 din C. civ., care reglementează distinct întreruperea prescripției pentru somația de plată față de întreruperea prescripției reglementată de art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ.

Cum prescripția a fost întreruptă prin somația de plată anterior oricărei contestări din partea intimatei (sau anterior oricărei constatări a intervenirii prescripției de către instanțele competente), iar somația de plată a fost continuată ulterior prin ordonanța de plată în termenul de 6 luni prevăzut de art. 2540 din C. civ. (dosarul nr. x/2016), recurenta-reclamantă apreciază că nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, cu consecința respingerii excepției prescripției ca fiind nefondată.

În cazul somațiilor de plată, efectul întreruptiv al prescripției este și se aplică independent de data relevantă (intrarea în vigoare a Noului C. civ. - 1 octombrie 2011), deoarece Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată se aplică României încă din anul 2007, odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

Ordonanța de plată este reglementată distinct de dreptul comun, având o reglementare europeană expresă și direct aplicabilă prin Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 și, în consecință, somația de plată nu poate fi considerată a doua acțiune în sensul art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ.

Prin raportare la dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) din Regulamentul 1896/2006, procedura specială a ordonanței de plată ce a format obiectul dosarelor aflate pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/2016* și sub nr. x/2017, nu poate fi considerată ca fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată conform dreptului comun sau în sensul avut în vedere de condiția instituită de legiuitor la art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ., deoarece, în caz contrar, ar fi lipsite de relevanță și utilitate prevederile art. 1021 din C. proc. civ., iar procedura ordonanței de plată și-ar pierde rolul esențial avut în vedere de legiuitorul național și european de simplificare a procedurilor de recuperare a creanțelor - transformându-se astfel dintr-un mecanism eficient de recuperare a creanțelor într-un mecanism de blocare a recuperării creanțelor.

S-a mai criticat decizia recurată sub aspectul motivării privind identitatea de părți, obiect și cauză între dosarul nr. x/2009, dosarul nr. x/2016 și dosarul nr. x/2017.

Autoarea căii de atac a solicitat să se constate că nu există identitate de părți, obiect și cauză între cele trei dosare menționate anterior, drept pentru care nu se poate reține faptul că reclamanta nu mai poate beneficia de un nou termen de 6 luni pentru introducerea unei acțiuni pe dreptul comun.

A susținut faptul că nu există o identitate de părți, obiect și cauză, ca efect al cesiunii contractelor și a soluționării favorabile C.N. A.P.M. a unei părți din pretenții în dosarul nr. x/2009, astfel încât C.N. A.P.M. S.A. era îndreptățită să formuleze cererea de chemare în judecată ce formează obiectul cauzei deduse judecății, fără a interveni prescripția dreptului material la acțiune.

Până la pronunțarea sentinței civile nr. 880/F4/17.05.2017 nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune cel puțin pentru considerentele din această hotărâre, potrivit cărora pârâta nu a invocat în termen excepția prescripției, iar efectul întreruptiv al prescripției a intervenit, de drept, prin somația de plată înregistrată la C.N. A.P.M. S.A., sub nr. x/24.09.2015 și la executorul judecătoresc, sub nr. x/25.09.2015.

Prin urmare, abia în cazul respingerii cererii de chemare în judecată ce formează obiectul cauzei în dosarul de față devine aplicabilă condiția avută în vedere de art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ., iar nu în cazul respingerii unei ordonanțe de plată.

Sub aspectul motivării, instanța de apel a reținut, în considerentele hotărârii recurate, că:

"Faptul că pentru perioada 01.10.2012 - 17.03.2014 pretențiile nu se suprapun, nu este un argument în favoarea reclamantei, pentru că pentru această perioadă nu poate să intervină întreruperea prescripției".

În sens contrar celor reținute de curtea de apel, recurenta-reclamantă a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere faptul că somația de plată înregistrată la C.N. A.P.M. S.A., sub nr. x/24.09.2015 și la executorul judecătoresc, sub nr. x/25.09.2015, întrerupe prin ea însăși prescripția și, în orice caz, facturile emise ulterior datei de 25 septembrie 2012 nu intră sub incidența prescripției dreptului la acțiune.

Pentru aceste argumente, s-a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 107/08.03.2021 și reținerea spre rejudecare în fond, conform art. 501 alin. (4) din C. proc. civ., cu consecința respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

La data de 19 iulie 2021 intimata-pârâtă S.C. A. S.A. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat în sumă de 2.650 RON, conform înscrisurilor justificative depuse la termenul din 26 mai 2022.

Intimata-pârâtă S.C. B.. prin administrator judiciar C.. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Recurenta-reclamantă Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. a depus răspuns la întâmpinare la data de 20 august 2021, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de intimata-pârâtă S.C. A. S.A.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 10 martie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A., stabilindu-se termen la data de 26 mai 2022, pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că susținerile recurentei conform cărora prescripția a fost întreruptă inițial prin somația de plată (în anul 2015 anterior intervenirii/constatării prescripției), prin raportare la dispozițiile speciale ale art. 1015 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 2540 din C. civ., care reglementează distinct întreruperea prescripției pentru somația de plată față de întreruperea prescripției reglementată de art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ., nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., indicat de autoarea căii de atac, întrucât acesta sancționează încălcarea regulilor de procedură, însă pot fi circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care vizează încălcarea normelor de drept material, prin prisma căruia urmează a fi analizate.

Tot în prealabil, Înalta Curte ia act de faptul că solicitarea recurentei, de casare a deciziei recurate și reținerea spre rejudecare în fond, conform art. 501 alin. (4) din C. proc. civ., cu consecința respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterii integrale a acesteia, nu este conformă cu prevederile art. 497 din C. proc. civ., în forma aplicabilă la data înregistrării cererii de chemare în judecată, text care nu permite casarea cu reținere, ci doar soluția casării cu trimitere, în măsura în care s-ar reține caracterul fondat al recursului.

Recurenta-reclamantă Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. a mai criticat decizia recurată sub aspectul motivării privind identitatea de părți, obiect și cauză între dosarul nr. x/2009, dosarul nr. x/2016 și dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte reamintește că o motivare contradictorie, pentru a constitui temei al casării, trebuie să vizeze considerente care, simultan, infirmă și susțin dispozitivul hotărârii, făcând, în realitate, neclar raționamentul judiciar care ar trebui să explice coerent rezultatul deliberării.

Cazul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care de altfel nici nu a fost invocat în mod expres de recurentă, are o sferă de aplicabilitate determinată la situațiile în care hotărârea supusă recursului nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În realitate, criticile formulate vizează pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor de drept material care reglementează întreruperea termenului de prescripție, iar nu nemotivarea soluției pronunțate de către instanța de apel.

Referitor la cazul de întrerupere reglementat de prevederile art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ., se observă faptul că legiuitorul conferă o a doua șansă creditorului pentru realizarea dreptului său. Rațiunea nu poate fi decât aceea că, în realitate, reclamantul nu a rămas în pasivitate, ci a introdus o acțiune, dar din diferite motive, aceasta i-a fost respinsă.

Legea nu face distincție între respingerea primei cereri pe cale de excepție și respingerea ei ca urmare a unei analize pe fondul cauzei.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 430 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Așa fiind, în măsura în care cea de-a doua cerere ar fi identică în ceea ce privește obiectul, părțile și cauza, s-ar opune autoritatea de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin norme de ordine publică. Dimpotrivă, dispozițiile privind prescripția extinctivă au un caracter de ordine privată. Din concursul de aplicare a celor două norme, este evident că instanța va acorda prioritate celor de ordine publică, datorită interesului general ocrotit: securitatea juridică.

Așadar, în niciun caz, dispozițiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ. nu impun ca a doua cerere să fie identică cu prima.

Invocarea acestui caz de întrerupere a prescripției extinctive presupune întrunirea următoarelor condiții: prima cerere de chemare în judecată a fost respinsă; a doua cerere a fost formulată în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a primei hotărâri; a doua acțiune a fost admisă pe fond.

Existența cazului de întrerupere analizat este condiționat, așadar, de admiterea cererii subsecvente. Numai după soluționarea pe fond a pricinii se poate ști dacă prima cerere este sau nu un act întreruptiv de prescripție.

În speță, instanța de prim control judiciar a reținut că acțiunea dedusă judecății are ca obiect pretențiile formulate de reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. constând în contravaloarea taxei pe valoarea adăugată, aferentă facturilor fiscale emise de reclamantă în intervalul 15.04.2005 - 17.03.2014, în temeiul contractelor de concesiune nr. x, nr. 6 și nr. 7 din anul 1995, respectiv contractului de concesiune nr. x din anul 1996.

Anterior acestei cauze, părțile au mai purtat două litigii având ca obiect tot plata de TVA aferentă unor facturi emise în baza acelorași contracte - unul pe dreptul comun - dosarul nr. x/2009 și unul pe calea ordonanței de plată - dosarului nr. x/2016, ambele soluționate în fond de secția contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.

Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2009 reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata contravalorii taxei pe valoarea adăugată aferentă facturilor emise în perioada 01.12.2002 - 30.09.2012, pretențiile formulate fiind admise în parte, prin sentința civilă nr. 3513 din 5 iulie 2013 a Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru pretențiile care nu au fost admise în cadrul dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Constanța, reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. a formulat o ordonanță de plată, ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 1550 din 11 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune pentru debite reprezentând TVA cuprins în facturi fiscale emise și scadente anterior datei de 25 martie 2013 și, pe cale de consecință, s-a respins cererea de emitere a ordonanței de plată pentru aceste debite, ca prescrisă; prin aceeași sentință, Tribunalul Constanța a respins cererea de emitere a ordonanței de plată privind pe creditoarea Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A., în contradictoriu cu debitoarea S.C. B.., pentru restul debitului solicitat.

Această sentință a rămas definitivă, fiind respinsă ca nefondată cererea în anulare promovată de creditoarea Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A., prin sentința civilă nr. 880/F4 din 17 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte reține că prin decizia recurată a fost confirmată soluția tribunalului de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A., invocată prin întâmpinare, în ceea ce privește pretențiile aferente facturilor fiscale scadente anterior datei de 25 martie 2013, reținându-se, în mod corect, că reclamanta încearcă să se folosească a doua oară de prevederile favorabile ale art. 2539 alin. (2) din C. civ. pentru aceleași pretenții.

Ambele instanțe de fond au înlăturat susținerile reclamantei privitoare la întreruperea prescripției extinctive, iar Înalta Curte constată că, pe acest aspect, criticile recurentei nu sunt fondate.

Astfel, tribunalul a constatat că față de intervalul de timp dedus judecății în speță - 15.04.2005 - 17.03.2014, pretențiile aferente perioadei 15.04.2005 - 30.09.2012 se suprapun celor solicitate în dosarul nr. x/2009.

În considerentele deciziei atacate cu recurs s-a reținut că dosarul nr. x/2016 a avut ca obiect pretențiile respinse în dosarul nr. x/2009, iar faptul că pentru perioada 01.10.2012 - 17.03.2014 pretențiile nu se suprapun, nu este un argument în favoarea reclamantei, de vreme ce nu poate să intervină întreruperea termenului de prescripție pentru această perioadă.

De asemenea, potrivit considerentelor hotărârii recurate, nu are relevanță că dosarul nr. x/2009 a avut și un alt capăt de cerere care nu face obiectul litigiului dedus judecății în dosarul nr. x/2017, câtă vreme, din perspectiva pretențiilor care interesează, cererile se suprapun parțial. Același argumente sunt valabile și pentru suprapunerea parțială a cauzei indicate de apelanta-reclamantă, respectiv dispozițiile legale privind TVA-ul.

Instanța de prim control judiciar a înlăturat ca neîntemeiată susținerea apelantei-reclamantei, potrivit căreia ordonanța de plată nu ar putea fi considerată a doua cerere de chemare în judecată, întrucât aceasta este o procedură specială, supusă unor dispoziții speciale.

Cererea privind emiterea unei ordonanțe de plată vizează aceleași pretenții ca în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009, dar respinse, precum și obiectul prezentului litigiu. Temeiul juridic al tuturor celor trei cereri îl constituie răspunderea contractuală și legislația privind TVA-ul.

Ceea ce diferă sunt doar normele de procedură după care se soluționează cererile, legiuitorul înțelegând să reglementeze o procedură mai simplă și mai urgentă pentru cererile care vizează creanțe certe, lichide și exigibile, prin ordonanța de plată. Această procedură simplificată nu schimbă natura și consecințele demersului judiciar, în sensul că și ordonanța de plată este tot o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții, ce poate să întrerupă cursul prescripției. Acest efect întreruptiv se produce însă numai dacă cererea este admisă.

În cauză, ordonanța de plată a fost respinsă. Din această perspectivă, nu au relevanță considerentele instanței care a soluționat cererea în anulare privind greșita soluționare a excepției prescripției, câtă vreme ceea ce interesează este faptul că a fost respinsă cererea. De asemenea, somația emisă anterior formulării cererii de ordonanță, își pierde efectul întreruptiv al prescripției, prin respingerea cererii de ordonanță.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel a dat eficiență prevederilor art. 2539 alin. (2) din C. civ., în sensul că a stabilit care este succesiunea acțiunilor formulate de reclamantă și a concluzionat că prescripția nu a fost întreruptă prin cererea de chemare în judecată precedentă, nefiind îndeplinită condiția ca noua cerere să fie admisă.

Interpretarea dată de către recurentă dispozițiilor legale anterior evocate nu poate fi primită, atâta timp cât nu ține cont de dubla condiționare referitoare la cel de-al doilea litigiu iar, pe de altă parte, nu asociază efectul întreruptiv al prescripției cu prima cerere de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a reluat susținerile formulate în faza procesuală a apelului, arătând că procedura specială a ordonanței de plată ce a format obiectul dosarelor aflate pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/2016* și sub nr. x/2017, nu poate fi considerată ca fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată conform dreptului comun sau în sensul avut în vedere de condiția instituită de legiuitor la art. 2539 alin. (2) teza a II-a din C. civ.

Așadar, susținerile recurentei prezentate drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) coroborate cu art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-reclamantă Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. la plata către intimata-pârâtă S.C. A. S.A. a sumei de 2.650 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, conform chitanței aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. împotriva deciziei civile nr. 107/2021 din 8 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. la plata sumei de 2.650 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă S.C. A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2022.