ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 635/2023

Ședința publică din data de 15 martie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 13.07.2018 sub nr. x/2018, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a chemat în judecată pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 137.186,92 RON alcătuită din: 5 facturi în valoare de 100.097,63 RON, reprezentând contravaloare chirie folosință teren conform contractului nr. x/14.09.2015; factură în cuantum de 13736,52 RON, contravaloare folosință teren; factură în cuantum de 8.747,53 RON, contravaloare daune folosință teren; cinci facturi în cuantum de 4680,25 RON, contravaloare prestații SSP; șapte facturi în cuantum de 9.924,99 RON, reprezentând contravaloare penalități de întârziere conform contract x/14.09.2015 și la plata cheltuielilor de judecată. În drept s-au invocat dispozițiile art. 1270 C. civ.. Prin cererea depusă la data de 11.10.2018 reclamanta a depus la dosar cerere de majorare a câtimii obiectului cererii cu suma de 88.842,30 RON, reprezentând facturi emise și neîncasate în perioada 27.04.2018-29.06.2018.

Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională. Prin cererea reconvențională a solicitat în principal să se constate intervenirea rezilierii contractului de închiriere începând cu data de 01.11.2017, iar în subsidiar să se dispună obligarea reclamantei la plata de daune interese în cuantum de 7.1702,6 RON, reprezentând contravaloarea procentuală a chiriei achitată pentru o suprafață de teren nefolosită de 5200 mp din totalul de 24581 mp în perioada 01.01.2015-30.10.2017.

Prin sentința civilă nr. 3490/27.03.2019, pronunțată de Judecătoria Constanța, a fost admisă excepția necompetenței materiale, cauza fiind declinată spre competentă soluționare Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, pe rolul căruia a fost înregistrată la 12.04.2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data 21.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 151.938,62 RON(facturi fiscale aferente perioadei 31.07.2018-31.12.2018 conform Contractului nr. x/14.09.2015) din care suma de 146.322,32 RON contravaloare folosință teren conform facturilor fiscale emise în perioada 31.07.2018-28.12.2018 emise conform Contractului nr. x/14.09.2015 și suma de 5.616,3 RON contravaloare prestații SSP conform facturilor fiscale emise în perioada 31.07.2018-31.12.2018 emise conform Contractului nr. x/14.09.2015, respectiv a sumei de 27.971,96 RON, reprezentând contravaloare penalități de întârziere conform facturilor fiscale emise în perioada 31.07.2018-31.12.2018 conform Contractului nr. x/14.09.2015. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1530 și urm., art. 1821 și art. 1270 alin. (1) C. civ.. Prin încheierea nr. 13291/13.09.2019 a Judecătoriei Constanța s-a dispus conexarea cauzei la dosar nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II a civilă la data de 06.12.2019 sub nr. x/2019, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de plata sumei de 252.818,44 RON - reprezentând contravaloare daune folosință teren și respectiv contravaloare prestații Sucursala Servicii Port, conform Procesului-verbal nr. x/01.10.2015, pretinse conform dispozițiilor art. 1530, art. 1821 C. civ., și la plata sumei de 41.569,92 RON - reprezentând penalități de întârziere, pretinse în temeiul art. 1270 alin. (1) C. civ., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior, pentru termenul de judecată din data de 02.03.2020, reclamanta a depus cerere de majorare a câtimii obiectului cererii, majorând pretențiile inițiale cu suma de 102.486,60 RON, reprezentând facturi emise și neîncasate în perioada 31.10.2019 - 31.12.2019.

Prin întâmpinare, pârâta A. S.R.L. a invocat excepția conexității, solicitând conexarea prezentei cauze la cauza ce face obiectul dosarului civil nr. x/2018 aflat tot pe rolul secției a II a civilă a Tribunalului Constanța. Prin încheierea din data de 02.03.2020 a Tribunalului Constanța, instanța a admis excepția conexității și a conexat cauza cu numărul x/2019 la dosar x/2018 al Tribunalului Constanța.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II a civilă sub nr. x/2020, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 179.548,22 RON - reprezentând contravaloare daune folosință teren și, respectiv, contravaloare prestații Sucursala Servicii Port aferente perioadei ianuarie- iunie 2020, conform Procesului-verbal nr. x/01.10.2015, pretinse conform dispozițiilor art. 1530, art. 1821 C. civ., și la plata sumei de 29367,57 RON - reprezentând penalități de întârziere, pretinse în temeiul art. 1270 alin. (1) C. civ., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare pârâta A. S.R.L. a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția conexității, solicitând conexarea prezentei cauze la cauza ce face obiectul dosarului civil nr. x/2018 aflat tot pe rolul secției a II a civilă a Tribunalului Constanța. Prin încheierea din data de 03.02.2021 instanța a dispus conexarea dosarului la cauza cu numărul x/2018 a Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 350/17 martie 2021, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondate, cererea principală astfel cum a fost precizată și cererile conexe formulate de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta-reconvenientă A. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A.; a respins ca neîntemeiate cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. și pârâta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 500 din 15 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins apelul formulat de pârâta - reconvenientă A. S.R.L., ca nefondat. A fost admis apelul formulat de reclamanta-pârâtă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța împotriva sentinței civile nr. 350/17 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata pârâtă-reconvenientă A. S.R.L. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, astfel: a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100.097,63 RON, reprezentând contravaloare chirie, a sumei de 4.680,25 RON - reprezentând contravaloare prestații SSP, a sumei de 9.924,99 RON - penalități de întârziere; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.350,62 RON - cheltuieli de judecată în fond (5.350,62 RON - taxă de timbru proporțional cu pretențiile admise și 1.000 RON - onorariu expert); a obligat intimata A. S.R.L. la plata că apelanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a sumei de 2675,31 RON - cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru proporțional cu pretențiile admise). Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenta - pârâtă A. S.R.L. și recurenta-reclamantă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.

Motivele invocate de recurenta-pârâtă A. S.R.L. sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta susține că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1270, art. 1553, art. 1554 alin. (3) C. civ.. Astfel, recurenta arată că forța obligatorie a contractului de închiriere nr. x/14.09.2015 este dată de faptul că acesta a fost încheiat în mod valabil cu respectarea O.G. nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și căilor navigabile și a Ordinului M.T.I. nr. 1286/2012, precum și cu respectarea dispozițiilor din C. civ. referitoare la locațiune.

Mai arată că în mod greșit instanța de apel a luat în considerare clauza de la art. 9.8 pct. 1 din contract, ca și motiv de reziliere a contractului în favoarea reclamantei, în condițiile în care aceasta nu a investit instanța cu o astfel de cerere, iar rezilierea dispusă nu respectă pactul comisoriu care prevede expres obligațiile a căror neexecutare produc rezilierea de plin drept a contractului.

În continuare, susține că instanța de apel nu a motivat de ce nu a luat în considerare, sau de ce a înlăturat de la constatarea rezilierii de plin drept a contractului de închiriere, clauza specială convenită de către părți la art. 8.3 din contract, a cărei neexecutare determină rezilierea de plin drept a contractului.

În opinia recurentei, instanța de apel nu a sesizat faptul că situația de încetare a folosinței bunului închiriat a fost convenită de către părți a fi dovedită cu procesul-verbal de predare a bunului semnat de către locatar, înscris prevăzut la art. 9.3 din Contractul de furnizare a serviciului de apă și canalizare, contract accesoriu menționat la art. 4.6 din contractul de închiriere, probă ignorată de către curtea de apel. Astfel, recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1553 C. civ., implicit a pactului comisoriu convenit de către părți la art. 9.7 și 9.8 pct. 1 din contract, care prevede expres că rezilierea de drept a contractului operează în cazul neplății de către pârâtă a 3 facturi.

Totodată, recurenta-pârâtă susține că hotărârea curții de apel conține motive contradictorii. Astfel, arată recurenta, deși în dispozitivul deciziei atacate instanța de apel dispune că menține celelalte dispoziții ale instanței de fond, fără a le menționa, cu toate acestea, în ceea ce privește câtimea pretențiilor reclamantei, soluția instanței de apel este contradictorie considerentelor deciziei.

În final, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivele invocate de recurenta-reclamantă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1266-1268 C. civ., privind interpretarea clauzelor contractuale. Astfel, recurenta-reclamantă arată că recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a preda terenul închiriat conform prevederilor contractuale, respectiv neamenajat, în stare de funcționare și liber de orice sarcini. În continuare, recurenta-reclamantă redă dispoziții din contractul încheiat între părți și arată în esență că, terenul ce a făcut obiectul contractului este un bun din domeniul public al statului, fiind un teren portuar ce face parte din infrastructura de transport naval, concesionat Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime S.A., care la rândul său îl poate închiria către terți operatori economici. Prin urmare, recurenta susține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor materiale incidente, respingând în mod eronat apelul acesteia cu privire la obligarea recurentei-pârâte la plata daunelor-interese conform dispozițiilor art. 7.1 lit. v). din Contract.

Totodată, susține că decizia recurată nu este motivată cu privire la respingerea diferenței pretențiilor solicitate, în considerente nefiind nicio referire cu privire la admiterea în parte a unor pretenții și a respingerii celorlalte, sens în care invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Rcurenta-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererilor de recurs și a întâmpinărilor, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Înalta Curte reține că recursurile au ca obiect decizia civilă nr. 500 din 15.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal într-un într-un litigiu având ca obiect pretenții, prin care s-a respins ca nefondat apelul formulat de A. S.R.L. și s-a admis apelul formulat de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța împotriva sentinței civile nr. 350/17 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Constanța. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, astfel: a fost obligată A. S.R.L. la plata către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a sumei de 100.097,63 RON, reprezentând contravaloare chirie, a sumei de 4.680,25 RON - reprezentând contravaloare prestații SSP (canalizare pluvială agenți economici port), a sumei de 9.924,99 RON - penalități de întârziere. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.350,62 RON - cheltuieli de judecată în fond și a sumei de 2675,31 RON - cheltuieli de judecată în apel.

Totodată, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, precum și prin cererile conexate, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata unor sume de bani, reprezentând contravaloare chirie; contravaloare daune folosință teren; contravaloare prestații SSP; contravaloare penalități de întârziere conform contractului x/14.09.2015 de închiriere teren domeniu public al statului, încheiat de părți potrivit prevederilor O.U.G. nr. 22/1999 și a Ordinului M.T.I. nr. 1286/2012.

Prin decizia nr. 71/2020 din 09.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a reținut că actul normativ care conține dispoziții referitoare la activitatea de închiriere a elementelor de infrastructură sau suprastructură portuară este reprezentat de O.G. nr. 22/1999. Această ordonanță modificată și completată succesiv reglementează, potrivit art. 1, "administrarea și utilizarea infrastructurii de transport naval, modul de organizare și funcționare a administrațiilor portuare și/sau de căi navigabile interioare, cât și modul de autorizare și de desfășurare a activităților de transport naval". Domeniul de aplicare a O.G. nr. 22/1999 este determinat prin art. 2, care stabilește că această ordonanță "se aplică în porturi și pe căile navigabile interioare, tuturor navelor și tuturor activităților de transport naval și conexe acestora care se desfășoară în aceste zone".

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în sensul că închirierea infrastructurii portuare, parte a infrastructurii de transport naval intră în categoria activităților esențiale care se desfășoară în porturi. Aceasta pentru că, în cadrul activității de administrare a porturilor, se conferă administrațiilor portuare atribuția de a pune la dispoziția utilizatorilor infrastructura portuară, în mod liber și nediscriminatoriu. Rezultă astfel că închirierea infrastructurii portuare poate fi integrată activității de administrare portuară.

Înalta Curte reține că potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", termen care a fost prorogat succesiv prin articolul unic alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2015 și prin art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 până la data de 1 ianuarie 2019.

De asemenea, potrivit art. XVIII alin. (2) din același act normativ, "(...) în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 500 din 15.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal figurează printre cazurile de excepție, prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care suprimă dreptul la recurs, sens în care rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel, se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenta-reclamantă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța și de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 500 din 15 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța și de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 500 din 15 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2023.