ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.03.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 824/2018

HOTĂRÂRE
13.03.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 824/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7.12.2012 pe rolul Tribunalului Constanța, secția Maritimă și Fluvială, reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. AGENT S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 704.058,31 RON, reprezentând chirie neachitată la scadență și a sumei de 680.986,38 RON - penalități de întârziere, calculate conform art. 29 din contractul de închiriere nr. x/09.09.2010, încheiat între părți.

La termenul de judecată din data de 16.04.2013, reclamanta și-a majorat cuantumul penalităților de întârziere cu suma de 244.685,95 RON, aferentă perioadei 28.09.2012-28.02.2013.

Prin sentința civilă nr. 2952/28.10.2014, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins excepția nulității contractului de închiriere nr. x/09.09.2010, invocată de intimată prin întâmpinare și a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 4/13.05.2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recursul declarat de către Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. împotriva acestei din urmă decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 1165/22.06.2016; ca o consecință, decizia atacată a fost casată și cauza a fost trimisă, spre rejudecare, instanței de apel.

În rejudecare, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat decizia civilă nr. 80/09.02.2017, prin care a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 704.058,31 RON, reprezentând chirie și a sumei de 925.672,33 RON, cu titlu de penalități de întârziere; intimata a fost obligată la plata către apelantă a sumei de 48.948,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. AGENT S.R.L. a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul respingerii apelului promovat de către Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A.

În motivare, a reiterat situația de fapt și evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că se impune modificarea deciziei atacate, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

A susținut, în esență, că, raportat la înlăturarea apărării sale, formulată sub forma excepției de neexecutare, decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile și nesocotirea probatoriului administrat în cauză, dar și că instanța de apel era obligată să motiveze înlăturare excepției de neexecutare, iar nu să facă trimitere la considerentele deciziei de casare.

Recursul nu a fost timbrat.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, completată și rectificată, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Pe de altă parte, O.G. nr. 32/1995 a instituit obligativitatea aplicării și a timbrului judiciar, în cazurile în care se percepe taxa judiciară de timbru.

În conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Articolul 20 alin. (3) din lege statuează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță, recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.718 RON și timbrului judiciar în valoare de 5 RON, potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei .

În acest context se cuvine subliniat că, în condițiile neînsușirii cererii de recurs de către administratorul judiciar provizoriu, deschiderea procedurii de insolvență față de S.C. A. AGENT S.R.L. nu produce efectul prevăzut de art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, acela al scutirii de taxă de timbru.

De aceea, constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 13.03.2018, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula recursul, ca netimbrat.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. AGENT S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 80/09.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3281/2018
legale datorate pentru plata cu întârziere a datoriilor către stat. S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata unei penalități de 250 RON pentru fiecare zi de întârziere între data rămânerii definitiv
ÎCCJ 2023-03-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 635/2023
. 1821 și art. 1270 alin. (1) C. civ.. Prin încheierea nr. 13291/13.09.2019 a Judecătoriei Constanța s-a dispus conexarea cauzei la dosar nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă. Prin cererea înregistrată pe r
ÎCCJ 2018-04-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1271/2018
Ședința publică din data de 19 aprilie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PO
ÎCCJ 2018-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2681/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 05 august 2016 sub nr. x/212/2016, reclamanta Compa
ÎCCJ 2019-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 567/2019
Ședința publică din data de 20 martie 2019 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 11.04.2016, reclamanta COMPANIA NAȚI
Sursă