ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2669/2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2669/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 iunie 2018 pe rolul Judecătoriei Constanța, secția Civilă, sub nr. x/2018 (astfel cum a fost modificată la 6 august 2018, explicitată în fapt și în drept la 27 iunie 2019), reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța a solicitat obligarea pârâților A., B., C., D., E., F., G. și H. S.A. la plata, în condiții de solidaritate, a sumei de 93.806 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit prin plata onorariului aferent serviciilor juridice acordate potrivit Scrisorii de angajament nr. x/24.10.2013.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2017 și urm. din C. civ., art. 2208 și art. 2199 C. civ., ale Contractelor de mandat nr. x/15.04.2013, nr. y/19.09.2014, nr. z/05.02.2013, nr. w/05.02.2013, nr. t/15.04.2013, ale Contractului de Asigurare și Poliței de Asigurare nr. x, precum și pe celelalte dispoziții invocate în cuprinsul acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 4526 din 17 aprilie 2019, Judecătoria Constanța, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, invocată prin întâmpinare de pârâtul G. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

Pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă cauza a fost înregistrată la 25 aprilie 2019, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 1321 din 26 noiembrie 2020, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantei Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul D..

A respins, ca neîntemeiate, următoarele excepții procesuale: nulitatea cererii, pentru lipsa motivelor de fapt și a considerentelor de drept; inadmisibilitatea/prematuritatea acțiunii; lipsa calității procesuale active a reclamantei; lipsa calității procesuale pasive a pârâților.

A admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți și a respins, integral, astfel cum a fost modificată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții A., B., C., E., F., G. și H. S.A., ca efect al împlinirii termenului de prescripție extinctivă.

A obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâți în proces, după cum urmează: 2.000 de RON (onorariul apărătorului ales, redus de la 11.101,03 RON), în favoarea societății pârâte H. S.A.; 2.820,66 RON (din care 2.000 de RON - onorariul apărătorului ales, redus de la 11.641,75 Iei și 820,66 RON - cheltuieli de deplasare) în favoarea pârâtei C.; 2.428,42 RON (din care 2.000 de RON -onorariul apărătorului ales, redus de la 6.990,75 RON și 428,42 RON - cheltuieli de deplasare), în favoarea pârâtului F.; 2.000 RON (onorariul apărătorului ales, redus de la 11.641,75 RON) în favoarea pârâtului E.; 2.000 RON (onorariul apărătorului ales, redus de la 11.641,75 RON) în favoarea pârâtului D.; 2.000 RON (onorariul apărătorului ales, redus de la 4.660 RON) în favoarea pârâtului A.; 2.000 RON (onorariul apărătorului ales, redus de la 4.660 RON) în favoarea pârâtei B.; 2.849,68 RON (din care 2.000 de RON - onorariul apărătorului ales, redus de la 43.645,40 RON și 849,68 RON - cheltuieli de deplasare) în favoarea pârâtului G..

Împotriva acestei soluții au declarat apel principal reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța și pârâtul G., iar pârâta H. S.A. și pârâții C., E., F. au declarat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 503 din 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării apelului incident introdus de intimații-pârâți C., E., F. și D..

A admis apelul formulat de apelanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța împotriva sentinței civile nr. 1321/26.11.2020, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți A., B. și intimata-intervenientă Societatea Fondul Proprietatea S.A.

A anulat, în parte, sentința apelată și a trimis cauza primei instanțe în vederea rejudecării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța în contradictoriu cu pârâta H. S.A.

A admis apelul formulat de apelantul-pârât G. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat reclamanta la plata către pârâtul G. a sumei de 9.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu redus de avocat.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, în ceea ce privește renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul D., respingerea, ca neîntemeiate, a excepțiilor: nulitatea cererii, pentru lipsa motivelor de fapt și a considerentelor în drept, inadmisibilitatea/prematuritatea acțiunii, lipsa calității procesuale active a reclamantei și lipsa calității procesuale pasive a pârâților, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea ca prescrisă a acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâții A., B., C., E., F., G..

A respins apelul incident introdus de intimații-pârâți C., E., F. și D., ca tardiv formulat.

A respins apelul incident formulat de intimata-apelantă H. S.A., ca rămas fără obiect.

A obligat apelanta la plata către intimații A. și B. a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, în sumă de câte 4.930 RON pentru fiecare, reprezentând onorariu de avocat.

Pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, cauza a fost reînregistrată la 25 februarie 2022, sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 726 din 10 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins integral, astfel cum a fost modificată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța în contradictoriu cu pârâta H. S.A.

A obligat reclamanta la plata sumei de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariul apărătorului ales, redus de la 11.101,03 RON), în favoarea pârâtei H. S.A.

Împotriva sentinței civile nr. 726 din 10 iunie 2022, reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța a declarat apel principal, iar pârâta H. S.A. apel incident.

Prin decizia civilă nr. 29 din 25 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța în contradictoriu cu intimata-apelantă H. S.A. împotriva sentinței civile nr. 726 din 10.06.2022 pronunțate de Tribunalul Constanta.

A admis apelul incident formulat de intimata-apelantă H. S.A., în contradictoriu cu apelanta-intimată Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța, împotriva sentinței civile nr. 726 din 10.06.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța.

A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că, a obligat reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța să achite intimatei-apelante H. S.A. suma de 11.101,03 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond, reprezentând onorariu de avocat.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A obligat apelanta-reclamantă Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța să achite intimatei-pârâte H. S.A. suma de 8.795,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în rejudecare, reclamanta Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța (denumită în continuare C.N.A.P.M.) a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a susținut că, instanța de apel a pronunțat soluția cu încălcarea normelor de drept material prevăzute la art. I alin. (1) și alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, care stabileau, în mod limitativ, condițiile în care contractul nr. x/24.10.2013 trebuia încheiat și care nu au fost respectate, a celor prevăzute la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, dat fiind că, plata efectuată în temeiul contractului ar reprezenta o cheltuială dintre cele la care face referire actul normativ, precum și cu încălcarea prevederilor art. 2199 C. civ., privind atragerea răspunderii asigurătorului, întrucât, în cauză, erau îndeplinite condițiile pentru ca aceasta să opereze.

Detaliind, printr-o primă critică de nelegalitate adusă deciziei recurate, autoarea recursului a susținut încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. I alin. (1) și alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, prin reținerea faptului că acel contract, perfectat cu I.. și J. S.R.L., nr. x/24.10.2013, a fost încheiat în condițiile legii.

Astfel, a arătat că, prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 14/23.08.2013, membrii Consiliului de Administrație al C.N.A.P.M. au aprobat contractarea unor servicii juridice, iar, la 24.10.2013, a fost încheiat cu I.. și J. S.R.L., Contractul nr. x, având ca obiect servicii de asistență juridică în valoare de 93.806 RON.

A susținut recurenta că, Hotărârea Consiliului de Administrație a fost adoptată deși, prin adresa nr. x/20.08.2013, Ministerul Transporturilor a dat aviz negativ cu privire la contractarea acestor servicii, precum și faptul că, în privința contractului auditat, fusese deja realizat un audit intern prin două rapoarte de audit, concluzionându-se asupra legalității procesului de atribuire și semnare a contractelor.

Totodată, a mai arătat și că, Ministerul Transporturilor, prin adresa nr. x/09.05.2013, a comunicat faptul că, în următorii doi ani, demararea achizițiilor pentru mai multe tipuri de servicii, printre care și cele juridice sau de audit, se va face numai cu aprobarea sa prealabilă.

În continuare, după redarea prevederilor art. I alin. (1) și alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, autoarea recursului a afirmat că aceste dispoziții îi sunt aplicabile în mod direct, dat fiind faptul că este o companie națională cu capital majoritar de stat și, întrucât deținea personal propriu de specialitate juridică, prin efectul prevederilor art. I alin. (1) din Ordonanță, îi era interzisă achiziționarea de servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau reprezentare.

A arătat că, doar în mod excepțional, art. I alin. (3) lit. a) din Ordonanță acorda posibilitatea achiziționării serviciilor de această natură, în situații temeinic justificate, în cazul în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare nu puteau fi asigurate de către personalul de specialitate juridică angajat și numai cu aprobarea și mandatarea reprezentanților statului sau organelor de conducere de către ordonatorul principal de credite coordonator.

Or, procedura de achiziție a serviciilor juridice a fost inițiată în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 14/23.08.2013 și a notei de aprobare a demarării achiziției nr. 27540/04.09.2013 fără ca, în prealabil, să se obțină aprobarea Ministerului Transporturilor, în calitate de ordonator principal de credite coordonator al C.N.A.P.M.

A mai subliniat recurenta-reclamantă faptul că, prin Raportul de control al Curții de Conturi a României din 23.09.2016, s-a constatat că niciuna dintre condițiile prevăzute de art. I alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012 nu era îndeplinită.

În acest context, după redarea considerentelor deciziei recurate, menționate la pagina 12 paragrafele 2 și 3, respectiv la pagina 13 paragrafele 2, 3 și 6, autoarea căii de atac a susținut că nu se poate reține că s-a procedat în acord cu prevederile O.U.G. nr. 26/2012, în sensul că ar fi îndeplinite condițiile reglementate prin art. I alin. (3) lit. a), cât timp nu a existat o aprobare și o mandatare a reprezentanților statului (în fapt, al Ministerului Transporturilor) în organul de conducere al C.N.A.P.M.

Așa fiind, în opinia sa, instanța de apel a reținut fără niciun fundament faptul că este nerezonabil a se invoca că nu a existat aprobarea și mandatarea reprezentanților statului la achiziția serviciilor în cauză, fără a avea în vedere că achiziția serviciilor ce au făcut obiectul contractului nr. x/24.10.2013 a fost avizată negativ de Ministerul Transporturilor.

Sub o a doua critică de nelegalitate adusă deciziei recurate, a învederat autoarea recursului că, aceasta a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, întrucât, atât timp cât contractul a fost încheiat fără o aprobare din partea ordonatorului de credite, deci cu depășirea cadrului legal, C.N.A.P.M. a efectuat o cheltuială deși nu exista baza legală care să justifice achitarea acesteia.

Printr-o ultimă critică de nelegalitate, a susținut recurenta-reclamantă că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 2199 C. civ., de vreme ce, în accepțiunea sa, fapta administratorilor (persoane asigurate) de a decide, prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 14/23.08.2013, ca "achiziția de la pct. B99 să fie demarată imediat", reprezintă un risc asigurat atât în accepțiunea dispozițiilor art. 2199 C. civ., cât și în conformitate cu prevederile Poliței de asigurare nr. x încheiate de recurentă cu asigurătorul H. S.A.

A punctat recurenta-reclamantă că, fapta culpabilă a determinat un prejudiciu în patrimoniul acesteia în cuantum de 93.806 RON, echivalentul contravalorii facturii nr. x/26.02.2014, reprezentând servicii juridice acordate conform Scrisorii de Angajament nr. x din 24.10.2013, suma plătită în temeiul contractului nr. x/24.10.2013.

A concluzionat că se află în prezența unui risc asigurat de Polița de asigurare nr. x, produs prin fapta culpabilă a asiguraților, fiind îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii asigurătorului în temeiul acestei polițe.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. I alin. (1) și alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 și art. 2199 din C. civ.

La 15 mai 2023, astfel cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte H. S.A.

La 16 iunie 2023, intimata-pârâtă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului (din perspectiva faptului că dezlegarea dată pe aspectul lipsei prejudiciului a intrat în puterea lucrului judecat, iar, în lipsa prejudiciului, acțiunea în pretenții nu ar mai putea fi admisă), iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, fără însă a menționa dacă este de acord ca recursul, în situația în care va fi găsit admisibil în principiu, să fie soluționat de completul de filtru.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 octombrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți, acordând acestora posibilitatea de a depune un punct de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus, la dosar, un punct de vedere la raport, prin care a arătat că instanța de apel a încălcat dispoziții de drept material, iar criticile din recurs vizează exclusiv chestiuni de drept, motiv pentru care este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la excepția lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o respingă, reținând că recurenta-reclamantă justifică un interes în promovarea prezentei căi de atac, întrucât solicită reformarea unei decizii prin care apelul său principal, îndreptat împotriva soluției de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost respins, ca nefondat.

Cu privire la excepția nulității recursului, invocată din oficiu, reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși recurenta-reclamantă a invocat ca și temei al cererii de recurs cazul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, invocarea acestui motiv este pur formală, neputând fi reținută existența unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigențelor/cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În concret, cu toate că autoarea recursului a invocat motivul de casare ce presupune încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, indicând și normele de drept pretins a fi fost nesocotite/încălcate de instanța de apel - art. I alin. (1) și alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, respectiv art. 2199 C. civ. - aceasta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, limitându-se la a susține faptul că nu se poate reține că s-a procedat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 26/2012, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute la art. I alin. (3) lit. a) din Ordonanță, cât timp nu a existat o aprobare și o mandatare a reprezentanților statului în organul de conducere al C.N.A.P.M., instanța de apel reținând fără niciun fundament faptul că este nerezonabil a se invoca că nu a existat aprobarea și mandatarea reprezentanților statului la achiziția serviciilor în cauză, fără a avea în vedere că achiziția serviciilor ce au făcut obiectul contractului nr. x/24.10.2013 a fost avizată negativ de Ministerul Transporturilor.

În esență, nemulțumirea recurentei-reclamante rezidă în faptul că, prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 14/23.08.2013, membrii Consiliului de Administrație au aprobat perfectarea Contractului nr. x/24.10.213 cu I.. și J. S.R.L., având ca obiect asistență juridică, la o valoare de 93.806 RON, achitată în luna februarie 2014, în condițiile în care asigurații aveau cunoștință de faptul că principalul ordonator de credite, Ministerul Transporturilor, prin adresa nr. x/09.05.2013, a comunicat faptul că, în următorii doi ani, demararea achizițiilor se va face numai cu aprobarea sa prealabilă pentru mai multe tipuri de servicii, printre care și cele juridice și de audit, respectiv faptul că prin adresa nr. x/20.08.2013 a dat aviz negativ cu privire la contractarea acestor servicii. Ca atare, consideră că acest contract a fost încheiat cu depășirea cadrului legal, plata contravalorii serviciilor fiind efectuată fără a exista o bază legală, iar fapta culpabilă a membrilor Consiliului de Administrație, care au decis încheierea contractului, reprezintă riscul asigurat de polița de asigurare nr. x încheiată cu pârâta H. S.A.

Prin urmare, se constată că, în realitate, ceea ce solicită autoarea căii de atac este ca instanța de recurs să verifice condițiile în care a fost încheiat Contractul nr. x/24.10.213 și să stabilească existența unei fapte culpabile care se circumscrie riscului asigurat, normele de drept material pretins a fi fost încălcate de către instanța de apel fiind invocate pur formal. Criticile formulate în susținere vizează exclusiv chestiuni de fapt, de temeinicie, care însă nu mai pot face obiectul cenzurii instanței de recurs, știut fiind că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă (nu conduce la o nouă judecată în fond), prin care se asigură exclusiv un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate.

În primul rând, instanța supremă constată că instanța de apel nici nu a analizat, prin decizia recurată, incidența dispozițiilor art. I alin. (1) și alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, invocate de recurentă, ci a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei civile nr. 412/22.06.2020 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în care instanța, sesizată de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime cu legalitatea încheierii contractului de prestări servicii juridice nr. x/24.10.2023, încheiat între recurenta din prezentul dosar și I.. și J. S.R.L., a stabilit, cu caracter definitiv, că acest contract a fost încheiat în limitele legii. Instanța de apel a reținut că, în cadrul aceluiași dosar, s-a reținut faptul că, din Consiliul de Administrație al C.N.A.P.M. S.A. Constanța face parte și reprezentantul statului, care este acționar majoritar (80%), fiind nerezonabil astfel a invoca faptul că nu a existat aprobarea și mandatarea reprezentanților statului la achiziția serviciilor în cauză.

Chiar dacă intimata-pârâtă nu a fost parte în dosarul nr. x/2018, decizia nr. 412/22.06.2020 a Curții de Apel Constanța, este opozabilă atât reclamantei, cât și pârâtei, în temeiul art. 430 alin. (2) raportat la art. 435 C. proc. civ.

Prin urmare, cum analiza dispozițiilor materiale invocate de recurentă a fost făcută în cadrul altui dosar, criticile recurentei-reclamante sunt, pe de o parte, străine de motivarea instanței de apel din cadrul prezentului dosar, iar, pe de altă parte, urmăresc repunerea în discuție a unei situații de fapt stabilită cu caracter definitiv în cadrul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Constanța, cu eludarea dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Prin urmare, în lipsa unor critici care să vizeze considerentele instanței de apel, instanța de recurs nu se poate substitui recurentei, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele deciziei civile nr. 29 din 25 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, obiect al prezentei căi de atac.

Totodată, instanța supremă reține că, în ce o privește pe intimata-pârâtă K., prin decizia atacată s-a reținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada unei fapte culpabile a asiguraților care să fi produs un prejudiciu reclamantei, astfel că nu se poate atrage răspunderea contractuală a pârâtei.

Or, prin memoriul de recurs se urmărește, în realitate, reaprecierea probatoriului în vederea stabilirii unei alte situații de fapt, decât cea reținută de instanța de apel, la care să se aplice dispozițiile art. 2199 C. civ., invocate de recurentă. Înalta Curte reține că interpretarea probelor și stabilirea culpei - elemente ale chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecății - ține de aprecierea suverană a instanțelor de fond, devolutive, atributul esențial al instanței de recurs constituindu-l interpretarea legii.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) și 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. împotriva deciziei civile nr. 29 din 25 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în promovarea recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" S.A. împotriva deciziei civile nr. 29 din 25 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2023.