ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1226/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 28.02.2019, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 506.891,85 RON cu TVA inclus, reprezentând contravaloarea reparațiilor curente efectuate de reclamantă asupra platformelor portuare închiriate astfel:

Pârâta A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 688/14.06.2019, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 1677/06.11.2019, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A., care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 370 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul promovat de apelanta reclamantă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A., împotriva sentinței civile nr. 1677/06.11.2019, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata pârâtă societatea A. S.A. și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 2.380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin notele scrise depuse la dosar, intimata-pârâtă Societatea Comercială A. S.A. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat, de asemenea a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata sumei de 1785 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, întrucât vizează principiul legalității căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Se constată că părțile litigante au încheiat contractul de închiriere nr. x/01.01.2004 având ca obiect "asigurarea contracost a folosinței bunurilor imobile arătate în Anexele I) și II și a utilizării domeniului portuar, în schimbul unei plăți lunare, în scopul desfășurării activității de încărcare/descărcare nave și depozitare mărfuri sau orice activitate portuară care este autorizată legal."

Potrivit prevederilor contractuale, respectiv art. 20 (1) "periodic sau după necesitate, în scopul asigurării exploatării continue, chiriașul efectuează reparații curente, locative și utile bunului închiriat, respectiv remediere defecțiuni, înlocuiri parțiale de elemente construcții uzate, refaceri de lucrări de protecție, etc.". Prin urmare, A. S.A. Constanța era obligată, în calitate de Locatar, să întrețină în stare bună de utilizare bunul închiriat, precum și să efectueze reparații la bunul pe care îl deținea în folosință, pe toată durata de valabilitate a contractului de închiriere.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A., în calitate de Locator, a constatat faptul că Locatarul A. S.A. Constanța nu a întreprins cu diligență toate măsurile în vederea aducerii la starea de bună utilizare a bunului închiriat, fapt pentru care a procedat la efectuarea tuturor reparații necesare, sens în care a efectuat diverse lucrări de reparații, lucrări care au fost evidențiate conform devizelor de lucrări aferente Dana RO RO 3 Port Constanța Nord și Dana RO RO 4 Port Constanța.

Astfel, pretențiile deduse judecății în cauza de față își au izvorul în contractul menționat anterior și constau în contravaloarea lucrărilor de reparație menționate în cele două procese-verbale de recepție finală cu numerele x/01.10.2015, respectiv x/28.08.2015.

Descrierea cadrului contractual care a generat litigiul de față prezintă relevanță pentru stabilirea naturii acestui litigiu și, în consecință, pentru determinarea admisibilității recursului declarat în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, aplicabile în speță în raport de data introducerii acțiunii, respectiv 28 februarie 2019:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Plecând de la ipoteza textului legal evocat, instanța supremă apreciază că activitatea desfășurată de către recurenta-reclamantă în temeiul contractului anterior menționat poate fi considerată drept activitate în porturi, întrucât lucrările au fost angajate pentru menținerea funcționalității infrastructurii/suprastructurii portuare aflate în sfera de responsabilitate a Companiei Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.

Astfel, lucrările de reparații a platformelor portuare închiriate a căror contravaloare se solicită prin acțiunea dedusă judecății sunt în legătură cu activitatea din domeniul portuar și pot fi incluse în categoria activităților auxiliare activităților de transport naval prevăzute exemplificativ de art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 22/1999 republicată privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este pronunțată în soluționarea unei cereri privind activitatea în porturi și, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, aceasta nu este susceptibilă de a fi cenzurată pe calea recursului, motiv pentru care, cu respectarea principiului legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ. și de art. 129 din Constituția României, recursul declarat în cauza de față urmează a fi respins ca inadmisibil.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte o va obliga pe recurentă la plata sumei de 1785 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Societatea Comercială A. S.A, conform dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. împotriva deciziei civile nr. 370 din 21 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. la plata sumei de 1785 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SOCIETATEA COMERCIALĂ A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2021.