ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4713/2024

Ședința publică din data de 23 octombrie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1271/29.10.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare solicitând admiterea contestației, anularea deciziei contestate, și, în principal, să se constate calitatea A., de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. București. str. x (fost cimitir israelit), compus din teren în suprafața de 11.860 mp, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Roman și acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, reprezentând diferența de valoare dintre imobilul preluat și cel acordat la schimb; în subsidiar, să se constate dreptul A., de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Mun. București. str. x (fost cimitir israelit), compus din teren în suprafață de 11.860 mp și obligarea Comisiei speciale de retrocedare să emită o nouă Decizie privind acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, reprezentând diferența de valoare dintre imobilul preluat și cel acordat la schimb, cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente.

Prin sentința civilă nr. 733 din 3 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că, deși a contestat în mod expres și argumentat prin acțiune soluția Comisiei speciale de retrocedare de respingere a cererii de retrocedare ca rămasă fără obiect, instanța de fond nu s-a aplecat în niciun moment asupra acestor critici, în cuprinsul hotărârii recurate neregăsindu-se niciun considerent pentru care argumentele reclamantei au fost înlăturate.

Recurenta a mai considerat că prima instanță a interpretat greșit obiectul cererii de chemare în judecată, soluția pronunțată fiind astfel fundamentată pe împrejurări străine de natura pricinii.

A arătat că prin cererea de chemare în judecată a indicat în mod expres faptul că se contestă Decizia nr. 1271/29.10.2020 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, fiind expuse criticile aduse împotriva soluției de respingere a cererii de retrocedare ca rămasă fără obiect, critici ignorate însă de către instanța de fond.

Împrejurarea că în cuprinsul contestației a indicat și motive care țin de fondul cererii de retrocedare nu poate, în niciun caz, transforma acțiunea promovată în prezentul dosar într-o contestație împotriva unui alt act administrativ, a cărui legalitate a făcut obiectul judecății într-un alt dosar, deja finalizat.

Prin urmare, a susținut că instanța de fond a interpretat cu totul greșit obiectul cererii de chemare în judecată și, astfel, a analizat pretențiile deduse judecății prin raportare la motive străine de natura pricinii.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut incidența puterii lucrului judecat al dezlegărilor date în dosarul nr. x/2021, în condițiile în care între prezentul dosar și cel avut în vedere de către prima instanță, nu exista identitate de obiect, părți și cauză.

Deși cele două cauze privesc același imobil, litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 a vizat anularea Deciziei nr. 9319/08.10.2020 emise de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România în urma parcurgerii unei proceduri administrative distincte, demarată de reclamantă printr-o cerere de retrocedare distinctă, întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000.

Or, prezentul litigiu are ca obiect anularea unui act administrativ distinct, respectiv Decizia nr. 1271/29.10.2020 emisă de o altă autoritate, respectiv Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, în urma soluționării cererii de retrocedare formulate în temeiul unui act normativ distinct, respectiv O.U.G. nr. 83/1999.

Prin urmare, recurenta a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute art. 431 din C. proc. civ., având în vedere că cele două litigii sunt fundamentate pe acte normative distincte, pornesc de la premise diferite și, totodată, sunt promovate în contradictoriu cu pârâte diferite.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că, în mod greșit, a reținut prima instanță că cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004 depusă la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, în baza O.U.G. nr. 83/1999, a rămas fără obiect, în condițiile în care prin Decizia nr. 9319/08.10.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România s-au acordat măsuri compensatorii doar pentru o suprafață de 1.044,45 mp, fiind respinsă cererea în ceea ce privește suprafața de 11.860 mp, respectiv fostul cimitir israelit.

Această soluție de acordare de măsuri reparatorii doar pentru o parte din suprafața totală solicitată a fost menținută de către instanțele judecătorești în dosarul nr. x/2021.

Raportat la aceste aspecte, recurenta a arătat că cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004 nu a rămas în niciun caz fără obiect, pretenția concretă a reclamantei vizând partea de teren cu privire la care nu s-au acordat măsuri reparatorii, respectiv suprafața de 11.860 mp.

În consecință, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cetățenilor apartinând minorităților naționale din România a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Recurenta-reclamantă a expus pe larg o serie de considerente teoretice privind necesitatea motivării hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești, reluând sub diferite formulări ideea că sentința nu este motivată, întrucât instanța de fond nu a precizat motivele pentru care nu au fost reținute argumentele formulate de reclamantă în legătură cu nelegalitatea soluției de respingere a cererii de retrocedare ca lipsită de obiect.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că prima instanță a prezentat motivele pentru care a dat relevanță efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prin raportare la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2021, subliniind faptul că argumentele reclamantei sunt neîntemeiate din moment ce situația juridică a imobilului în discuție a fost tranșată în mod definitiv.

Nefondate sunt și criticile recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond a interpretat greșit obiectul cererii de chemare în judecată și, astfel, a analizat pretențiile deduse judecății prin raportare la motive străine de natura pricinii.

Instanța de control judiciar observă că judecătorul fondului a analizat acțiunea prin prisma legalității Deciziei nr. 1271/29.10.2020 și a reținut că, în realitate, reclamanta nu a expus motivele pentru care a considerat că este greșită soluția de respingere a cererii de retrocedare ca rămasă fără obiect, criticile acesteia vizând de fapt aspecte care au fost tranșate prin Decizia nr. 9319/08.10.2020 emisă de pârâtă, confirmată în mod definitiv de instanța supremă.

Astfel, curtea de apel a subliniat că acțiunea introductivă trebuie să fie analizată, strict prin prisma motivației care a stat la baza emiterii deciziei contestate, și anume "rămânerea fără obiect a cererii de retrocedare", însă alegațiile folosite de reclamantă prin acțiunea introductivă nu combat efectiv motivul care a stat la baza emiterii deciziei contestate, ci mai degrabă intră pe fondul motivului care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 9319/08.10.2020.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut incidența puterii lucrului judecat al dezlegărilor date în dosarul nr. x/2021, întrucât, între prezentul dosar și cel avut în vedere de către prima instanță, nu există identitate de obiect, părți și cauză.

Criticile recurentei-reclamante sunt nefondate.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 1271/29.10.2020 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare x/27.09.2004 depusă de A., ca rămasă fără obiect, întrucât pentru imobilul Cimitir X, situat în București, care a făcut și obiectul cererii de retrocedare nr. x/02.03.2003 s-a propus acordarea de măsuri compensatorii prin Decizia nr. 9319/08.10.2020 emisă de pârâta Comisia de retrocedare.

Prin sentința civilă nr. 1036/16.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a anulat Decizia nr. 9319/08.10.2020 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o decizie de despăgubire referitor la imobilul teren situat în str. x, București, pentru diferența de valoare dintre imobilele ce au făcut obiectul schimbului.

Prin Decizia nr. 4940/2019 din data 27.10.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 1036/16.06.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și, în rejudecare, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, ca neîntemeiată.

Cu privire la imobilul situat în București, str. x, instanța supremă a reținut că terenul în suprafață de 11.860 m.p. nu a fost preluat abuziv, ci a făcut obiectul unui schimb de imobile realizat între Federația comunităților Evreiești (Mozaice) și statul român, conform Deciziei nr. 604/06.05.1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al municipiului București.

Față de situația expusă, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect incidența efectului pozitiv al lucrului judecat statuat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Așa cum a subliniat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a dat relevanță faptului că situația juridică a imobilului situat în București, a fost tranșată în mod definitiv în cadrul dosarului nr. x/2021, în sensul că terenul în suprafață de 11.860 mp teren (fostul cimitir) nu a fost preluat abuziv, întrucât B. a primit în schimb terenul situat în str. x colț cu str. x, teren având aceeași suprafață, de 11.860 mp.

În ceea ce privește invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că soluționarea favorabilă a cererilor de retrocedare (indiferent de temeiul de drept invocat: O.U.G. nr. 94/2000 sau O.U.G. nr. 83/1999) presupune existența preluării abuzive a imobilului, condiție neîndeplinită în cauză pentru terenul în suprafață de 11.860 mp situat în București.

Cum prin Decizia nr. 9319/08.10.2020, intimata-pârâtă a propus acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafață de 1044,45 mp înstrăinat de statul român după anul 1989 (teren aflat pe amplasamentul vechiului cimitir evreiesc și care nu a făcut obiectul schimbului anterior menționat), în mod corect prima instanță a apreciat că este legală Decizia nr. 1271/29.10.2020 prin care a fost respinsă cererea de retrocedare a aceluiași imobil, formulată de recurenta-reclamantă, ca lipsită de obiect.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 733 din 3 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 23 octombrie 2024.