ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2432/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2018, la data de 06.09.2018, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, contestație împotriva Deciziei nr. 954/29.06.2018 emise de Comisia Specială de Retrocedare, solicitând anularea deciziei și constatarea calității reclamantei A. de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul teren, situat in Mun. București, str. x comun cu Calea x, obligarea pârâtei să emită decizie cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru acest imobil, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 909 din 11 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantă A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare pe fond, admiterea contestației astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a criticat sentința recurată sub două aspecte:

Sub un prim aspect, a arătat că instanța de fond în mod nelegal a reținut incidența puterii lucrului judecat a considerentelor deciziei civile nr. 511/A/04.12.2014, pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin Decizia I.C.C.J. nr. 2030/08.10.2015, întrucât nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 430-431 C. proc. civ. pentru a se reține puterea lucrului judecat, raportat la identitatea de obiect a cauzelor.

Considerentele celor două decizii au în vedere exclusiv construcția din București, str. x, pe când prezentul litigiu privește exclusiv terenul situat la aceeași adresă. În cuprinsul deciziei Î.C.C.J. "se reține că instanța de apel a constatat că bunurile donate se aflau în stare de degradare ori erau defectuos construite, scopul comunității evreiești fiind protejarea propriilor interese, iar actul de donație fiind mijlocul juridic cel mai profitabil la acel moment."

Este astfel evident că hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2010 au tranșat exclusiv situația construcției și nu pe cea a terenului, care face obiectul prezentei cauze.

În aceste condiții, soluția primei instanțe de respingere a acțiunii fundamentată exclusiv pe incidența puterii lucrului judecat apare ca fiind vădit nelegală, nefiind tranșată în niciun moment situația terenului din Bucuresti, str. x solicitatat la retrocedare prin cererile nr. x/04.02.2003 si nr. y/04.02.2003.

Referitor la terenul în discuție, recurenta solicită să se constate că preluarea abuzivă a acestuia nu poate fi contestată, neexistând în niciun moment vreo intenție a Comunitatii Evreilor din București de a gratifica Statul roman cu un teren aflat în proprietarea acesteia.

Inexistența intenției de a gratifica din partea autorului donației rezultă în mod direct și neechivoc din imprejurarile concrete în care a fost făcută oferta de donație și din conținutul actului juridic.

Sub cel de al doilea aspect de critică, invocă nelegalitatea hotărârii recurate în raport de încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, afirmând că intimata avea obligația, contrar celor reținute de către prima instanță, să analizeze îndeplinirea condițiilor impuse de prevederile O. U. G. nr. 83/1999, sub aspectul calității de proprietar și a preluării abuzive.

În spetă, intimata a înțeles să ignore înscrisurile depuse pentru dovedirea calității de proprietar a Comunitatilor Evreilor din București asupra imobilului solicitat și a preluării abuzive de către Statul român, apreciind că aceste aspecte ar fi fost analizate și tranșate în cadrul dosarului nr. x/2010

În ceea ce privește acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de doațiune autentificat sub nr. x/19.12.1951, încheiat între Comunitatea Evreilor din București și Sfatul Popular al Raionului "Nicolae Balcescu", susține că aceata a fost întemeiată pe dispozițiile art. 948, art. 966 și art. 967 C. civ. de la 1864, în cadrul acestei acțiuni fiind analizat cu precădere scopul real al acestui act juridic.

Astfel, ținând seama de finalitatea celor două acțiuni (cauza imediată) respectiv: (i) constatarea nulității absolute a contractului de donație și (ii) constatarea întrunirii în mod cumulativ a condițiilor impuse de normele O.U.G. nr. 83/1999 și, în consecință, dispunerea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat în mod abuziv, este evident nelegală soluția de respingere a cererii de retrocedare în raport de considerentele avute în vedere în dosarul nr. x/2010, aceasta din urmă având la bază probatoriul administrat în acel litigiu.

Câtă vreme instanțele învestite cu soluționarea acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de donațiune autentificat sub nr. x/19.12.1951 nu au analizat condițiile de valabilitate ale acestuia și din perspectiva cadrului legal aplicabil în prezenta spetă, nici intimata-pârâtă și nici instanța de judecată nu erau ținute de dezlegările date prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2010.

Dimpotrivă, intimata avea obligația să aplice normele legale speciale și, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, să analizeze documentația prezentată și să pronunțe o soluție, prin decizie motivată.

Intimata-reclamantă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Recurenta-reclamantă a dedus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 954/29.06.2018 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004 conexată cu cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004, cu privire la retrocedarea imobilului, construcție și teren, situat în București, fosta str. x, comun cu fosta Calea x, având în vedere că imobilul nu a fost preluat abuziv de către statul român.

În motivarea Deciziei nr. 954/29.06.2018 de respingere a cererii de retrocedare, s-au reținut următoarele:

- imobilul solicitat a fost donat de Comunitatea evreilor București în favoarea Sfatului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu", în anul 1951, în baza actului de donațiune autentificat de Notariatul de Stat București sub nr. x/19.12.1951, completat cu actul adițional de donație autentificat de Notariatul de Stat București sub nr. x/12.03.1952, în care se precizează că imobilul din București, Calea x, se compune din teren în suprafață de 392,44 mp și construcții.

- A. a solicitat instanțelor judecătorești constatarea nulității absolute a actului de donație menționat; prin sentința civilă nr. 829/26.04.2012, pronunțată de către Tribunalul București în dosarul nr. x/2010, instanța a respins acțiunea pentru lipsă de interes; prin decizia civilă nr. 511/A/04.12.2014, Curtea de Apel București, în rejudecare, reținând dosarul pentru soluționarea cauzei în fond, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamantă și a reținut în considerentele sentinței faptul că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru constatarea nulității actului de donație, deoarece imobilele nu au fost donate sub imperiul unei constrângeri psihice sau prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor puterii de stat; prin Decizia nr. 2030/08.10.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2010, s-a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 511/A/04.12.2014; potrivit hotărârilor judecătorești, imobilul solicitat nu a fost preluat abuziv de către statul român.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins acțiunea, găsind neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă.

Dezlegarea dată de judecătorul fondului, inclusiv argumentele pe care se întemeiază, sunt însușite și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a normelor legale incidente situației de fapt.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, care se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la încălcarea prevederilor art. 430-431 C. proc. civ., din perspectiva reținerii greșite a incidenței puterii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2010, pe motiv că acestea vizează exclusiv construcția din București, str. x, nu și terenul situat la aceeași adresă, care face obiectul prezentei cauze, critica este nefondată.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 430 și următoarele C. proc. civ., reținând incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești prin care a fost respinsă acțiunea formulată de A. în contradictoriu cu Municipiul București, având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de donație autentificat sub nr. x/19.12.1951, completat de actul adițional de donație autentificat sub nr. x/12.03.1952.

Prin cele două hotărâri anterior amintite s-a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru constatarea nulității actului de donație, deoarece imobilele nu au fost donate sub imperiul unei constrângeri psihice sau prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor puterii de stat.

Or, constatarea de către o instanță de judecată, în mod definitiv, a împrejurării că imobilul solicitat la restituire nu a intrat în patrimoniul statului printr-o preluare abuzivă, produce efecte asupra legalității deciziei emise de Comisia Specială de Retrocedare, nefiind îndeplinite cerințele art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 pentru admiterea cererii și reconstituirea dreptului de proprietate, acest act normativ reglementând doar situația imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român.

Înalta Curte nu poate primi argumentele recurentei vizând lipsa identității de obiect între cele două cauze, pe de o parte datorită faptului că terenul pretins de pârâtă este menționat în actul de donație autentificat sub nr. x/19.12.1951, completat de actul adițional de donație autentificat sub nr. x/12.03.1956 de către Notariatul de Stat București, iar pe de altă parte și cel mai important, datorită faptului că în speță nu se opune efectul negativ al autorității de lucru judecat, ceea ce ar fi presupus tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci efectul pozitiv al acestei autorități, raportat la dezlegarea dată de o instanță de judecată cu privire la un aspect litigios incident în speța de față, mai exact la valabilitatea titlului statului dedusă din valabilitatea contractului de donație.

În cauza pendinte, instanța de contencios administrativ nu poate reaprecia/reanaliza chestiunea vizând valabilitatea actului de donație fără a afecta autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care acest aspect a fost deja dezlegat în mod definitiv în cadrul unui litigiu anterior.

Instanța de fond a observat în mod corect că tocmai motivele invocate în cererea de chemare în judecată, cu privire la inexistența intenției de a gratifica din partea autorului donației, au fost analizate de instanțe în dosarul nr. x/2010, și s-a constatat irevocabil faptul că la încheierea contractului de donație a existat intenția de a gratifica, iar această chestiune nu mai poate fi repusă în discuție într-un litigiu ulterior.

Pe cale de consecință, nu poate fi primită critica recurentei ce vizează încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, în sensul că intimata avea obligația să analizeze îndeplinirea condițiilor impuse de prevederile art. 1 alin. (1) din actul normativ, sub aspectul calității de proprietar și a preluării abuzive.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a analizat documentația prezentată de reclamantă și a soluționat cererile acesteia în raport de înscrisurile relevante, ținând seama în mod absolut justificat de considerentele stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2010.

Mai mult, aceasta a motivat soluția pronunțată, arătând considerentele relevante în raport de care a respins cererile pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, reținând în mod corect că nu este îndeplinită în cauză condiția ca imobilul a cărui retrocedare se solicită să fi fost preluat abuziv de stat în perioada comunistă, condiție prevăzută de art. 1 alin. (1), deoarece instanțele judecătorești au stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că acesta nu a fost donate sub imperiul unei constrângeri psihice sau prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor puterii de stat, acțiunea în constatarea nulității actului de donație fiind respinsă irevocabil pentru acest motiv.

Prin urmare, în raport de considerentele hotărârilor judecătorești care au autoritate de lucru judecat, intimata-pârâtă nu mai avea posibilitatea de a face o analiză proprie a inexistenței de a gratifica din partea autorului donației.

Cât privește susținerea recurentei, în sensul că respectiva acțiune avea ca obiect constatarea nulității absolute a donației pentru lipsa cauzei potrivit art. 948, 966 și 967 C. civ. de la 1864, nefiind deci analizată preluarea abuzivă de către stat, Înalta Curte constată, similar instanței de fond, că din considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2010, rezultă cu claritate că tocmai aceste aspecte au fost analizate, respectiv existența și caracterul licit al cauzei, dar și valabilitatea consimțământului donatorului, inclusiv prin raportare la o posibilă exercitare abuzivă a puterii de stat.

Pe cale de consecință, cum statul deține un titlu valabil în baza căruia a dobândit imobilul, constituit de contractul autentic de donație, confirmat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nefiind dovedită preluarea abuzivă a imobilului, s-a constatat în mod corect că nu mai poate fi repus în discuție caracterul abuziv al preluării imobilului cu privire la care s-a formulat cererea de retrocedare, condiție prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 909 din 11 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2022.