ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1973/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, la data de 22.08.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România anularea, ca nelegală și netemeinică, a Deciziei nr. 809/16.06.2017 emisă de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și obligarea acesteia la emiterea unei Decizii prin care să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea în natură a fostei proprietăți, formată din construcție în suprafață construită de 36,7 mp și teren în suprafață de 50 mp, situat în municipiul București, strada x nr. 16, sector 3; în subsidiar, în măsura în care se va constata că imobilul nu se poate restitui în natură, a solicitat să se propună acordarea măsurilor compensatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România pentru fosta proprietate, formată din construcție în suprafață construită de 36,7 mp și teren în suprafață de 50 mp, situat în municipiul București, strada x nr. 16, sector 3; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1037 din data de 7 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

A anulat Decizia nr. 809/16.06.2017 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Comunităților Cetățenilor Aparținând Minorităților Naționale din România și, în consecință, obligă pârâta la emiterea unei Decizii prin care să soluționeze cererea reclamantei de restituire a terenului situat în București, str. x.

A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea unei Decizii prin care să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea în natură a proprietății, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 1037 din data de 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România prin care a solicitat casarea sentinței recurate și rejudecând cauză să se admită acțiunea.

În argumentarea cererii de recurs, pârâta a prezentat următoarele:

Instanța a interpretat în mod eronat prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare (la care art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999 face trimitere), și ale pct. l din Normele metodologice de aplicare a art, 3 din O.U.G. nr. 83/1999.

Regimul juridic al retrocedării imobilelor care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care sunt situate în intravilanul localităților este reglementat de O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri: imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Reurenta-pârâta afirmă că în raport cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, nu putea soluționa cererea reclamantei altfel, devreme ce aceasta a solicitat restituirea imobilului, locuință, situat în mun. București, fostă str. x, sect. 3, or textul de lege în temeiul căruia a formulat această cerere nu prevede restituirea decât pentru terenuri.

Recurenta mai susține că, instanța a interpretat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) dinO.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001, pct. 10 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 83/1999.

Astfel, dincolo de modul în care este interpretată cererea de retrocedare, chiar în situația în care obiectul acesteia l-ar constitui și terenul pe care a fost amplasată construcția solicitată, apreciem nelegală soluția primei instanțe întrucât:

Terenul situat în municipiul București, fosta str. x, pe care s-a aflat construcția solicitată prin cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004, nu a aparținut reclamantei, ci a trecut în proprietatea statului român direct din patrimoniul testatorului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Recurenta a susținut că, Federația Comunităților Evreiești din R.S.R. nu a avut calitatea de proprietar, respectivul teren trecând din patrimoniul testatoarei direct în proprietatea statului. Astfel, reclamanta, A., nu are calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare .

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în susținerea cererii sale.

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 30 martie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu privire la starea de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că prin cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004, A. a solicitat restituirea imobilului locuință, situat în municipiul București, fosta str. x.

Recurenta-pârâtă a soluționat cererea pe cale administrativă emițând Decizia nr. 809/16.06.2017 prin care a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004 depusă de reclamantă pentru retrocedarea imobilului locuință, situat în municipiul București, fosta str. x, aceasta nefiind posibilă întrucât respectiva construcție a fost demolată.

În motivarea soluției de respingere, recurenta-pârâta a reținut că propunerea acordării de măsuri compensatorii în acest caz nu este posibilă, întrucât potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat construcțiile demolate nu fac obiectul acestui act normativ.

Înalta Curte în acord cu opinia instanței de fond apreciază că din modalitatea de exprimare aleasă de intimata-reclamantă în cuprinsul cererii sale de restituire nu se poate reține cu certitudine că aceasta s-a referit doar la imobilul reprezentând construcție (clădire). În mod corect a reținut instanța de fond că termenul de locuință, în contextul în care imobilul reprezentând clădire se afla pe imobilul/terenul al acelorași autori se referă la destinația efectivă a acestui imobil, în sensul de locuință ce cuprinde atât teren, cât și construcție.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999: "(2) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Așadar, în raport de raționamentul juridic anterior exprimat și textul de lege aplicabil, noțiunea de "locuință" utilizată de către intimata-reclamantă în cuprinsul cererii se referă la destinația respectivului imobil supus cererii de restituire în integralitatea sa.

În susținerea acestui argument, prezintă relevanță și modul general de exprimare al intimatei-reclamante în cuprinsul cererii de restituire, conform căruia aceasta solicită restituirea imobilului fostă proprietate comunitară evreiască, și nu clădire, ori construcție aspect ce ar fi autorizat argumentul susținut de către recurenta-pârâtă în temeiul căruia a respins cererea de restiture.

Așadar, în codițiile în care raționamentul de la care s-a optat pentru soluționarea cererii de restituire pe cale administrativă din partea recurentei-pârâte este unul greșit, în mod corect a reținut instanța de fond că se impune anularea Deciziei nr. 809/16.06.2017 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Comunităților Cetățenilor Aparținând Minorităților Naționale din România cu consecința obligării pârâtei la emiterea unei Decizii prin care să soluționeze cererea reclamantei de restituire a terenului situat în București, str. x.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România împotriva sentinței civile nr. 1037 din data de 7 martie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2021.