ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4709/2024

Ședința publică din data de 23 octombrie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, anularea Raportului de evaluare nr. x/22.11.2022 emis de pârâtă.

Prin sentința nr. 61 din 24 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a criticat reținerile primei instanțe în sensul că revenea reclamantei obligația de a înlătura prezumția legală instituită prin dispozițiile art. 2010 alin. (1) și (2) C. civ., respectiv obligația de a face dovada că mandatul de reprezentare din 11.09.2019 i-a fost dat cu titlu gratuit, iar nu Agenției Naționale de Integritate obligația de a face dovada că mandatul a fost cu titlu oneros, în condițiile în care acesteia din urmă îi profită prezumția legală

Recurenta-reclamantă a considerat că instanța de fond nu a manifestat un rol activ în cauză, date fiind motivele invocate în cuprinsul hotărârii pronunțate în sensul că se impunea emiterea unei adrese către emitentul împuternicirii pentru a se afla adevărul în cauză, tocmai având în vedere susținerile reclamantei. În caz contrar, motivele invocate de instanța de fond, în lipsa acestui demers judiciar, nu conduc la aflarea adevărului, fiind bazate doar pe prezumții.

Astfel, recurenta a susținut că doar după clarificarea acestui aspect se poate pune în discuție prezumția legală și perioada pentru care această împuternicire, dacă a fost dată cu titlu oneros, a produs efecte sub aspectul termenului de prescripție în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

În opinia recurentei, instanța de fond în mod nelegal a apreciat că obținerea de către mandatar a contraprestației sale, cel mai târziu în termenul de prescripție de 3 ani reglementat prin dispozițiile art. 2517 C. civ., reprezintă o simplă speculație fără a exista vreo probă în acest sens, fapt care a condus la o aplicare greșită a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Prin urmare, instanța de fond, aplicând greșit dispozițiile art. 2517 din C. civ. coroborat cu dispozițiile art. art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, în mod eronat a constatat că "termenul de prescripție de 3 ani nu a început să curgă de la data de 11.09.2019, ci de la datele la care reclamanta, deși se afla în relație patrimonială cu întreprinderea Individuală B., a acceptat să rezolve cererile depuse de acest contribuabil la Serviciul Fiscal orășenesc Orșova, respectiv la datele de 17.12.2020, 26.02.2021, 18.03.2021, 10.08.2021, 31.12.2021 și 14.01.2022"

În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, nefiind de altfel dezvoltate de către recurenta-reclamantă nici măcar formal argumente care să justifice invocarea sa.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la prevederile legislației din materia incompatibilităților/conflictului de interese, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/22.11.2022 emis de Agenția Națională de Integritate.

Prin Raportul de evaluare nr. x/22.11.2022, pârâta Agenția Națională de Integritate a constatat că A., funcționar public de execuție (consilier) în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova - Serviciul Fiscal Orășenesc Orșova, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prevăzut de art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de funcționar public a semnat/avizat o serie de documente cu privire la Întreprinderea Individuală B., în perioada 2020-2021, întreprindere pe care a reprezentat-o, în calitate de împuternicit, în relația cu organele de control ale Direcției Generale Antifraudă Fiscală Târgu Jiu.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că sunt întrunite elementele constitutive al conflictului de interese în ipoteza reglementată de art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Instanța de fond a mai reținut incidența art. 2010 alin. (1) și (2) din C. civ. în sensul că în cauza dedusă judecății este aplicabilă prezumția legală că reclamanta a încheiat mandatul de reprezentare din 11.09.2019 în scopul de a obține avantaje de natură patrimonială de la contribuabilul Întreprinderea Individuală B.. Prin umare, în baza art. 328 din C. proc. civ., revenea reclamantei obligația de a face dovada că mandatul de reprezentare din 11.09.2019 i-a fost dat cu titlu gratuit.

Totodată, judecătorul fondului a constatat că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, nu a început să curgă de la data de 11.09.2019, ci de la datele la care reclamanta, deși se afla în relația patrimonială cu Întreprinderea Individuală B., a acceptat să rezolve cererile depuse de acest contribuabil la Serviciul Fiscal orășenesc Orșova, respectiv de la datele de 17.12.2020, 26.02.2021, 18.03.2021, 10.08.2021, 31.12.2021 și 14.01.2022.

Sunt nefondate criticile prin care recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a efectuat toate demersurile necesare pentru a stabili cu certitudine dacă mandatul de reprezentare din 11.09.2019 a fost dat cu titlu oneros sau gratuit, pronunțând astfel sentința recurată cu încălcarea dispoziilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 2010 din C. civ., mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activități profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros.

Potrivit reglementării din art. 328 din C. proc. civ., prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite și poate fi înlaturată prin proba contrară, sarcina probei fiind răsturnată în acest caz de la reclamant către pârât.

Rezultă că proba contrară prezumției legale era în sarcina recurentei, iar nu a pârâtei Agenția Națională de Integritate, așa cum se invocă în motivele de recurs, iar aceasta nu a dovedit ca actul juridic, respectiv mandatul de reprezentare din 11.09.2019, a fost încheiat cu titlu gratuit.

Prima instanță nu era obligată la administrarea unor probe suplimentare, în condițiile existenței unui mandat de reprezentare în baza căruia recurenta reclamantă s-a prezentat la sediul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală nr. 4 din municipiul Târgu Jiu, a depus acte în numele și pentru Întreprinderea Individuală B. (extrase de cont, registrul încasări și plăți, fișa contului 5328 privind voucherele de vacanță etc), a oferit precizări și explicații, a primit sub semnătură, în calitate de reprezentant al contribuabilului controlat, procesul-verbal nr. x din 03.09.2019 încheiat de inspectorii antifraudă fiscală la punctul de lucru din localitatea Eșelnița al contribuabilului controlat, a semnat și a primit procesul-verbal nr. x din 11.09.2019 încheiat de organele de control în calitate de reprezentant al contribuabilului controlat, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2010 din C. civ. pentru a se prezuma că mandatul a fost încheiat cu titlu oneros.

Nu pot fi primite nici criticile potrivit cărora răspunderea administrativă a recurentei-reclamante s-a prescris prin trecerea termenului de 3 ani.

Potrivit art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare.

Înalta Curte constată că faptele pentru care s-a reținut conflictul de interese au fost efectuate ca urmare a cererilor depuse de Întreprinderea Individuală B. la Serviciul Fiscal Orășenesc Orșova, recurenta procedând la verificarea îndeplinirii de către acest contribuabil a condițiilor prevăzute de lege pentru obținerea și menținerea înlesnirilor la plata unor creanțe fiscale, precum și la întocmirea și semnarea referatelor nr. x/17.12.2020, nr. y/26.02.2021, nr. z/18.03.2021, nr. w/10.08.2021, nr. t/31.12.2021 și a Notei de constatare nr. x/14.01.2022 privitoare la contribuabilul Întreprinderea Individuală B..

Având în vedere relația de natură patrimonială a recurentei cu Întreprinderea Individuală B., termenul de prescripție de 3 ani nu a început să curgă de la data de 11.09.2019, ci de la data când recurenta a acceptat să rezolve cererile depuse de acest contribuabil la Serviciul Fiscal orășenesc Orșova, respectiv de la datele de 17.12.2020, 26.02.2021, 18.03.2021, 10.08.2021, 31.12.2021 și 14.01.2022.

Întrucât raportul de evaluare contestat a fost emis la data de 22.11.2022, termenul de 3 ani prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 nu se împlinise, critica recurentei fiind nefondată.

În plus, prin Decizia nr. 74/16 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 183 din 24 februarie 2021, s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că activitatea de evaluare a Agenției Naționale de Integritate este supusă termenului general de prescripție prevăzut de art. 2523 din C. civ., cu luarea în considerare a întregului regim juridic al prescripției extinctive, termenul de prescripție fiind susceptibil de întrerupere conform art. 2537 din C. civ. (par 56, 57).

Potrivit paragrafului 63 din Decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, "63. Sesizarea și declanșarea cercetărilor de către Agenția Națională de Integritate, în realizarea competențelor legale cu care a fost învestită în vederea realizării interesului său public, întrerupe termenul scurs, prescripția dreptului Agenției la angajarea răspunderii administrative a persoanei cercetate și evaluate fiind ștearsă, conform art. 2.541 alin. (1) din C. civ.."

Înalta Curte are în vedere și conținutul paragrafului 53 din aceeași decizie, potrivit căruia: "53. Prin urmare, în acest regim juridic, Agenția Națională de Integritate este ținută în exercitarea competențelor sale de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice, de declanșarea cercetărilor specifice în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2.523 din C. civ., care începe să curgă de la data când a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască situația juridică sau factuală cu relevanță în exercitarea competențelor sale, care va fi interpretat în nota specifică a raporturilor de drept public în care acționează Agenția, dar nu mai târziu de 3 ani de la momentul încetării funcțiilor ori demnităților publice care fac obiectul cercetărilor."

Totodată, așa cum s-a stabilit și prin Procesul-verbal de unificare a practicii de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, încheiat la data de 11 martie 2020, actul întreruptiv al prescripției este reprezentat de declanșarea investigației, indiferent cum se produce, după caz, sesizarea din oficiu sau orice act de sesizare, iar momentul întreruperii cursului prescripției este momentul înregistrării sesizării la Agenția Națională de Integritate, indiferent de modalitatea sesizării (din oficiu sau la cerere).

Analizând în acest context prescripția răspunderii invocată de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că, raportat la data sesizării Agenției Naționale de Integritate și începerea verificărilor efectuate de aceasta - 19.05.2020, termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 61 din 24 februarie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 23 octombrie 2024.