ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3199/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, sub numărul x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/19.05.2022, întocmit de pârâtă, prin care s-a reținut în sarcina sa, în temeiul art. 70, art. 71, art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 45 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 existența unui conflict de interese.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 264 din 19 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. În dezvoltarea criticilor sale, în ceea ce privește incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că sentința instanței de fond este pronunțată cu încălcarea principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și la un proces echitabil, în condițiile în care argumentele reținute în considerente cu privire la existența conflictului de interese generat de emiterea dispoziției nr. 251/SRU/NIA/26.02.2021 sunt fondate doar pe susținerile intimatei-pârâte, susțineri care nu au fost analizate și motivate în contradictoriu cu motivele invocate în acțiune, răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise, rezultând astfel, în mod nelegal, un raționament logico-juridic care nu atestă că s-a realizat o analiză concretă, reală și efectivă a celor cu care a fost învestită instanța. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susține că instanța de fond nu a motivat într-o manieră clară, concisă, adecvată îndeplinirea cumulativă a condițiilor existenței conflictului de interese, argumentele expuse fiind în cea mai mare parte doar rezultatul expunerii punctului de vedere al intimatei-pârâte, la care s-a adăugat o interpretare formală a unor norme a căror aplicabilitate a fost făcută în mod mecanic doar în temeiul enunțurilor intimatei-pârâte. În consecință, apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 CEDO, fiind astfel incidente dispozițiile art. 175 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de nelegalitate fondat pe art. 488 alin. (1) pct. 8, sub un prim aspect, recurentul-reclamant susține că sentința instanței de fond este nelegală în ceea ce privește analiza motivelor de nulitate ale raportului de expertiză, motive fondate pe faptul că acesta încalcă dispozițiile art. 8 alin. (3) și art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010, dispoziții obligatorii în ceea ce privește respectarea principiilor desfășurării activității de evaluare și condițiile de formă și fond prevăzute în mod imperativ pentru legalitatea acestuia, încălcare care coroborată cu dispozițiile art. 41 alin. (1) și alin. (2) lit. a), lit. c) și art. 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cât și art. 6 din CEDO atrăgeau nulitatea acestuia. În acest context, învederează că nu poate fi primit argumentul instanței de fond cum că nu era necesar ca în raportul de evaluare să se regăsească redat integral punctul de vedere al recurentului cu privire la cele imputate, deoarece ar însemna să se golească de orice conținut și eficiență prevederile de la art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010 și să o transforme într-o facultate la îndemâna inspectorului de integritate, contrar normelor imperative în materie care conferă acestui punct de vedere valoarea unor apărări obligatoriu a fi avute în vedere și a căror lipsă prezumă vătămarea produsă. În opinia recurentului, simpla mențiune a faptului că raportul de evaluare conține elementele obligatorii (condițiile de formă), nu echivalează cu faptul că îndeplinește și condițiile de conținut, a căror lipsă este sancționată prin nulitatea absolută. Contrar celor reținute de instanța de fond, susține că, pe de o parte, legalitatea unui act administrativ trebuie să rezulte din conținutul lui intrinsec, sub sancțiunea nulității, iar, pe de altă parte, se încalcă accesul la justiție, acces care este limitat prin faptul că se încalcă egalitatea de tratament, dreptul la un proces echitabil, prezumția de vinovăție din moment ce actul administrativ este întocmit discreționar, doar în temeiul celor susținute de emitentul lui și se analizează conform conținutului acestuia. Mai mult, mai arată că prin toate argumentele reținute nu s-au demonstrat acțiunile/inacțiunile recurentului, îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu sau atitudinea subiectivă a acestuia în vederea realizării unui interes patrimonial, context în care toate cele imputate și temei al întocmirii raportului de evaluare au un caracter confuz și nu demonstrează existența conflictului de interese. Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a făcut o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art. 70, art. 71 și art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, nefiind îndeplinite în mod cumulativ condițiile existenței conflictului de interese, având în vedere că se recunoaște faptul că, prin activitatea sa, recurentul-reclamant nu și-a încălcat atribuțiile legale sau le-a îndeplinit lipsit de obiectivitate în scopul realizării unui interes patrimonial. În acest context, apreciază că disocierea condițiilor necesare reținerii existenței conflictului de interese în ceea ce privește dispoziția șefului IPJ Olt nr. 251/SRU/NIA/26.02.2021 doar prin simplul fapt că prin semnarea acestei dispoziții, urmare a promovării concursului, concurs față de care s-a reținut că nu a avut nicio implicare, s-a realizat un interes patrimonial prin acordarea unui coeficient de salarizare mai mare decât cel avut în calitate de agent de poliție, nu poate conduce la stabilirea unui conflict de interese în condițiile în care veniturile mai mari de natură salarială sunt consecința promovării concursului și avansării la gradul de ofițer, grad al cărui coeficient de salarizare este stabilit prin lege (ope legis), fără nicio posibilitate pentru recurent de a stabili cuantumul acestuia în urma unor interpretări subiective, discreționare în vederea realizării unui folos patrimonial. În opinia recurentului-reclamant, interpretarea dată de instanța de fond încalcă dreptul la carieră și alegerea locului de muncă printr-o simplă și nelegală asociere între persoana sa și persoana care și-a exercitat drepturile menționate și pe care le-a obținut în mod legal, semnarea dispoziției de numire în funcția de ofițer coroborat cu cele menționate anterior, fiind un argument formal, subiectiv, atâta timp cât nicio altă persoană nu putea semna o altă dispoziție cu un alt conținut. Posibilitatea delegării atribuțiilor invocată de intimata-pârâtă și preluată de instanța de fond pentru semnarea dispoziției reprezintă o chestiune birocratică de o rigoare și formalism excesiv și care nu avea nicio justificare obiectivă, logică în circumstanțele expuse anterior. Nu în ultimul rând, arată că semnarea dispoziției de către acesta nu a fost rezultatul unei voințe autonome sau exercitarea unui drept de opțiune în mod discreționar, preferențial, din moment ce orice altă persoană care ar fi semnat această dispoziție nu o putea semna decât cu un conținut identic. Argumentul instanței de fond constând în "Rezultă astfel că dispozițiile șefului inspectoratului de poliție prin care sunt trecuți în corpul ofițerilor de poliție agenții de poliție care au promovat concursurile organizate în acest scop au caracterul unor decizii în sensul Legii nr. 161/2003, nu au un caracter formal, ci unul decizional, fiind un ultim filtru prevăzut de lege în procedura de promovare", argument la care ulterior asociază dispozițiile art. 57 alin. (3) lit. c) din Ordinul MAI nr. 140/2016, pe de o parte, susține că sunt străine de natura celor necesar a fi analizate, iar, pe de altă parte, nu pot constitui temei al celor reținute, având în vedere faptul că în actul administrativ cu caracter normativ menționat nu se face absolut nicio referire cu privire la cele invocate de instanța de fond prin aceste argumente. Mai mult, în condițiile în care în cauză nu s-a reținut existența unei note a serviciului de resurse umane, premergătoare emiterii dispoziției de numire în funcție, cu un conținut prin care să se releve impedimente legale sau chestiuni obiective legate de posibilitatea acordării gradului profesional obținut în urma susținerii concursului și nota a fost însoțită de proiectul de act administrativ de acordare a gradului profesional însușit și avizat de structura de resurse umane și serviciul juridic, apreciază că, cele reținute de instanța de fond, coroborat cu cele menționate anterior, sunt interpretări greșite, care nu susțin argumentele reținute în sentință, deoarece semnarea dispoziției are un caracter pur formal, semnarea ei derivând din obligația legală de materializare a efectelor desfășurării unui concurs și nu dintr-un act de voință, unilateral, subiectiv al recurentului-reclamant, act în cadrul căruia acesta ar fi dispus de o marjă de apreciere în cadrul căreia acesta să fi avut posibilitatea să genereze un alt tip de efecte juridice decât cele prevăzute de lege. Nu în ultimul rând, s-a susținut că sentința instanței de fond este nelegală, având în vedere contrarietatea între cele reținute în considerente, "În concluzie, instanța reține că în mod legal prin raportul de evaluare contestat s-a reținut că reclamantul s-a aflat în conflict de interese, în raport de dispozițiile art. 70, 71 și 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, dar doar în ceea ce privește Dispoziția Șefului Inspectoratului nr. 251/SRU/NIA/26.02.2021, neputând fi reținut conflict de interese și în raport de Decizia Șefului Inspectoratului nr. 655/SRU/NIA/26.04.2021" și dispozitivul sentinței, în care se menționează "Respinge acțiunea formulată..."; în această situație se impunea admiterea în parte a acțiunii și anularea în parte a raportului de evaluare, din moment ce față de una dintre dispoziții nu s-a constatat existența unui conflict de interese, deoarece prin cele două dispoziții s-au materializat situații diferite și au produs efecte diferite, nefiind accesorii sau interdependente, actele materiale nealcătuind un act material, cum greșit s-a reținut. Totodată, s-a mai susținut că sentința instanțe de fond este nelegală, întrucât încalcă principiul proporționalității, reținerea conflictului de interese în circumstanțele anterior menționate fiind excesivă, contrară jurisprudenței comunitare (Cauza C-146/05 Calle KG și Finanzanet, Cauza C-45/2006 Campina, Cauza Hermann Schrader Hs Kraftfutter Gmbh and Co. Kg v Hauptzollamt Gronau).

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. În motivarea întâmpinării, în esență, s-a susținut că recurentul și-a exercitat dreptul de a contesta raportul de evaluare, în termenul special de 15 zile menționat fiindu-i respectat dreptul la apărare prin însăși formularea contestației împotriva Raportului de evaluare, acesta având posibilitatea de a formula toate apărările considerate a fi oportune. În acest sens, a precizat faptul că Legea nr. 176/2010 prevede în mod expres un singur caz în care un raport de evaluare poate fi lovit de nulitate absolută, la art. 13 alin. (2): "Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută", însă, în speță, nu ne regăsim în această situație. Cu privire la susținerile recurentului potrivit cărora instanța a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material incidente reprezentate de dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, intimata-pârâtă a arătat că sunt irelevante apărările recurentului referitoare la faptul că nu a fost implicat în derularea concursului, nu a influențat rezultatul concursului, că prin acte administrative la emiterea cărora nu a participat s-a constatat legalitatea concursului, întrucât prin Raportul de evaluare nu s-a reținut sau afirmat faptul că ar fi existat nereguli în procedura de organizare și desfășurare a concursului de trecere a agenților de poliție în corpul ofițerilor de poliție, ci s-a reținut un conflict de interese generat de semnarea de către acesta a Dispoziției Șefului Inspectoratului nr. 251/SRU/NIA/26.02.2021, conflict care nu este influențat de aspectele anterioare semnării de care se prevalează recurentul.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte prin care prin care a menționat că își menține criticile și argumentele expuse prin cererea de recurs și a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată ca fiind nefondate.

Alte aspecte procesuale 6.1. La termenul din 05 martie 2024 recurentul-reclamant a formulat două cereri de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 și art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 raportat la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 16 alin. (1) din Constituția României; precum și a dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 raportat la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României; a dispozițiilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, forma în vigoare la data de 2 septembrie 2010, prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) și art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României; a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, în forma actuală, în raport de art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României. S-a format dosar asociat x/2022 în care a fost pronunțată încheierea de ședință din data de 11 iunie 2024 prin care a fost sesizată Curtea Constituțională a României cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor legale anterior redate. 6.2. Cererea de intervenție accesorie formulată de către B. în favoarea recurentului-reclamant, a fost respinsă în ședința publică din 11 iunie 2024, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

Procedura de soluționare a recursului În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 17 martie 2023, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată la 05 martie 2024 și, ulterior, la 11 iunie 2024 când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare, în principal, asupra cererii de suspendare a judecării cauzei formulată de recurentul-reclamant, și, în subsidiar, asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 C. proc. civ. 8.1. Referitor la cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de recurentul-reclamant A. până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 raportat la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României; a dispozițiilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, forma în vigoare la data de 2 septembrie 2010, prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) și art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României; a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, în forma actuală, în raport de art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, Înalta Curte reține că, potrivit 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Este de observat că, în cazul sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate invocată în cursul soluționării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate. Abrogarea acestor dispoziții a fost însoțită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., potrivit căruia, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții. În concluzie, văzând că în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate există un remediu procedural specific, constând în revizuirea hotărârii pronunțate de instanța de control judiciar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecării cauzei, ca nefondată. 8.2. Cu privire la fondul recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incident în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantul A. este nefondat, în considerarea argumentelor în continuare arătate. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv este incident dacă prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În speță, recurentul-reclamant critică sentința de fond din perspectiva încălcării principiului contradictorialității, dreptului la apărare și la un proces echitabil, prin aceea că argumentele reținute în considerente de către prima instanță cu privire la existența conflictului de interese generat de emiterea dispoziției nr. 251/SRU/NIA/26.02.2021 sunt fondate doar pe susținerile intimatei, susțineri care nu au fost analizate și motivate în contradictoriu cu motivele invocate în acțiune, răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise. Instanța de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanță a principiilor dreptului la apărare, contradictorialității și la un proces echitabil, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță. Judecătorul fondului a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului și a încuviințat probele solicitate de către părți, în conformitate cu dispozițiile legale, toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății. Preluarea de către instanță a unora dintre argumentele unei părți pe care le-a considerat pertinente nu duce la încălcarea niciunuia dintre principiile care guvernează procesul civil și care au fost invocate de către recurentul – reclamant în cadrul cererii de recurs, de vreme ce în considerente, instanța a analizat judicios legalitatea actului atacat prin prisma situației de fapt reținute, cât și a criticilor de nelegalitate invocate de reclamant, explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că elementele dosarului au fost trecute prin filtrul propriei aprecieri. Pentru casarea unei hotărâri judecătorești în condițiile art. 488 pct. 5 raportat la art. 14 C. proc. civ. este necesar ca argumentul care sprijină soluția să antameze chestiuni de fapt sau de drept noi, să fie decisiv în justificarea soluției și să nu fi fost pus în discuția contradictorie a părților. Or, nu aceasta este situația în cauză. Prin urmare, văzând că instanța de fond a respectat principiile procesului civil mai sus discutate, Înalta Curte costată că primul motiv de nelegalitate este nefondat. Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit acestui text legal, hotărârea instanței de fond poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. După cum s-a arătat la pct. 3 din prezenta hotărâre, recurentul-reclamant pretinde că instanța de fond a încălcat dispozițiile legale referitoare la conținutul considerentelor hotărârii judecătorești (art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.) datorită faptului că nu a motivat într-o manieră clară, concisă, adecvată îndeplinirea cumulativă a condițiilor existenței conflictului de interese, argumentele expuse în considerente fiind în cea mai mare parte doar rezultatul expunerii punctului de vedere al intimatei, la care s-a adăugat o interpretare formală a unor norme a căror aplicabilitate a fost făcută în mod mecanic doar în temeiul enunțurilor intimatei-pârâte. De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs s-a mai arătat că argumentele instanței de fond constând în "Rezultă astfel că dispozițiile șefului inspectoratului de poliție prin care sunt trecuți în corpul ofițerilor de poliție agenții de poliție care au promovat concursurile organizate în acest scop au caracterul unor decizii în sensul Legii nr. 161/2003, nu au un caracter formal, ci unul decizional, fiind un ultim filtru în procedura de promovare" sunt străine de natura celor necesar a fi analizate, precum și că există contradictorialitate între cele reținute în considerente și dispozitivul sentinței recurate. Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătorești trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Potrivit unei practici constante a Înaltei Curți, prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanța să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație nu constituie automat motiv de casare a sentinței. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părții, ceea ce nu este cazul în speță. Observând sentința civilă atacată, Înalta Curte constată stabilirea în conținutul acesteia a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor relevante ale părților, expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată. Judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței corespund modului de interpretare și apreciere a dispozițiilor legale cuprinse în actul administrativ contestat, precum și apărărilor formulate de intimată, nu reprezintă o necercetare a motivelor cererii de chemare în judecată, în sensul celor susținute de recurentul-reclamant, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință. În consecință, considerentele sentinței recurate sunt detaliate în mod corespunzător obligației legale de motivare a hotărârii pronunțate și nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare/nelegalitate nu este incident. Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material. Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de partea recurentă sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se rețin următoarele: Sub un prim aspect, recurentul a pretins, în esență, că prima instanță ar fi făcut o greșită aplicare și încălcare a dispozițiilor art. 8 alin. (3) și art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010, în ceea ce privește respectarea principiilor desfășurării activității de evaluare și condițiile de formă și fond prevăzute în mod imperativ pentru legalitatea acestuia, încălcare care coroborată cu dispozițiile art. 41 și art. 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cât și art. 6 din CEDO, atrăgeau nulitatea raportului de evaluare. Înalta Curte înlătură această apărare. În speță, prima instanță a statuat în mod just cu privire la faptul că procedura de evaluare, informare și de invitare a persoanei evaluate pentru a prezenta punctul de vedere a fost pe deplin îndeplinită și respectată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, neputându-se reține încălcarea dreptului la apărare al recurentului din perspectiva normelor legale invocate de acesta, inclusiv a dispozițiilor art. 6 alin. (1) CEDO, art. 41 și 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, "principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidențialitatea, imparțialitatea, independența operațională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum și prezumția dobândirii licite a averii", iar potrivit art. 21 din același act normativ, "dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare. (...) (3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins: a) partea descriptivă a situației de fapt; b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat; c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate; d) concluzii". Raportul de evaluare contestat în cauză cuprinde la pct. II, în sinteză, punctul de vedere al recurentului, redat în ceea ce privește aspectele considerate esențiale de inspectorul de integritate, fiind parte componentă a acestui act administrativ, fiind indicate în raport și datele și informațiile solicitate de la persoane juridice de drept public și privat, elementele de conflict de interese identificate în urma analizări datelor, informațiilor documentelor primite, fiind respectate astfel dispozițiile art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010. Contrar susținerilor recurentului, se reține că legea nu impune inspectorului de integritate să răspundă, prin raportul de evaluare, argumentelor exprimate de persoana evaluată. Art. 21 alin. (3) din Legea 176/2010 nu impune preluarea "ad literam" a punctului de vedere al persoanei evaluate, fiind suficientă cuprinderea opiniei acesteia cu privire la situația de incompatibilitate cercetată, neexistând nicio obligație a inspectorului de integritate în sensul de a înlătura motivat apărările formulate de persoana evaluată, ci numai de a analiza aceste apărări, fiind de subliniat, totodată, faptul că procedura administrativă desfășurată de ANI nu are caracter contradictoriu, iar raportul de evaluare cu privire la conflictul de interese nu este un act administrativ jurisdicțional, astfel că nu reclamă exigențele motivării specifice actelor administrativ-jurisdicționale. Așa cum în mod corect a statuat și prima instanță, dreptul la apărare al reclamantului a fost respectat și în raport de faptul că în raportul de evaluare analizat sunt redate etapele parcurse potrivit Legii nr. 176/2010, arătându-se că prin adresa înregistrată sub nr. x/25.10.2021 a fost informat în legătură cu declanșarea evaluării respectării regimului juridic al conflictelor de interese, în perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice și, totodată, a fost înștiințat că, în cazul în care activitatea de evaluare desfășurată vor fi identificate elemente în sensul existenței unui conflict de interese, va fi informată și invitată pentru a prezenta un punct de vedere, iar ulterior, la data de 11.02.2022, A. a fost informat despre identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese, și a fost invitat să prezinte date și informații, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, și, totodată, a fost informat că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat prin adresa nr. x/11.02.2022 cu confirmare de primire semnată la data de 18.02.2022. Ulterior, la data de 04.03.2022 reclamantul s-a prezentat la sediul Agenției Naționale de Integritate și a transmis un punct de vedere, înregistrat sub nr. x/04.03.2022, solicitând și administrarea unor probe. Mai mult, pentru a se reține nulitatea raportului de evaluare pentru nerespectarea art. 8 alin. (3) și a art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010 este necesar să fie probată vătămarea (prejudiciul) pe care persoana evaluată ar fi suferit-o ca urmare a faptului că apărările sale nu au fost luate în considerare de către inspectorul de evaluare. Or, în cauză, recurentul nu a invocat și nici nu a probat o astfel de vătămare. Printr-o altă critică, recurentul-reclamant a arătat că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 70, art. 71 și art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 în ceea ce privește existența conflictului de interese cu privire la Dispoziția Șefului Inspectoratului nr. 251/SRU/NIA/26.02.2021, având în vedere că, prin activitatea sa, nu și-a încălcat atribuțiile legale sau le-a îndeplinit lipsit de obiectivitate în scopul realizării unui interes patrimonial. Critica este nefondată. Din circumstanțele concrete ale cauzei, se reține că, în anul 2020, în cadrul M.A.I- I.P.J Olt a avut loc un concurs de trecere a agențiilor de politie în corpul ofițerilor, concurs la care a participat și soția recurentului, la acel moment agent șef de poliție în cadrul Poliției Orașului Potcoava. În perioada derulării concursului, recurentul-reclamant avea calitatea de împuternicit pe funcția de inspector- șef al Inspectoratului de Politie Județean Olt și avea în coordonarea directă Serviciul Resurse Umane, calitate în care a dispus numirea comisiei de concurs. Ulterior, concursul s-a derulat fără participarea reclamantului, soția acestuia fiind declarată ca admisă. După finalizarea concursului, recurentul-reclamant a emis Dispoziția Șefului Inspectoratului nr. 251/SRU/NIA/26.02.2021 prin care B., agent șef de poliție, a fost trecută în corpul ofițerilor de poliție în cadrul M.A.I- I.P.J Olt, ca urmare a promovării concursului organizat, cu gradul profesional de inspector principal de politie și numită în funcția de ofițer II, prevăzută cu gradul profesional de inspector principal de politie la politia orașului Potcoava. Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în următoarea situație: interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice. Aceste prevederi legale se completează cu dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003. Astfel, art. 70 din Legea nr. 161/2003 arată că prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative. Art. 71 din același act normativ stabilește principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, și anume: imparțialitate, integritate, transparența deciziei, supremația interesului public. Coroborând aceste dispoziții legale, rezultă că existența conflictului de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal de natură patrimonială care influențează îndeplinirea atribuțiilor sale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa (soțul sau rudele sale de gradul I). Prin urmare, pentru a se afla în conflict de interese funcționarul public trebuie să ia parte la luarea unei decizii care ar putea fi influențată de un interes personal de natură patrimonială. Condiția referitoare la participarea la luarea unei decizii este îndeplinită, atât atunci când decizia depinde exclusiv de voința funcționarului public, cât și atunci când funcționarul public reprezintă o verigă din procesul de luare a deciziei. Existența unui interes personal de natură patrimonială poate fi reprezentată de un beneficiu (avantaj) al funcționarului, soțului sau al unei rude de gradul I. Avantajul patrimonial se circumscrie sintagmei de interes personal, mai ales că legiuitorul nu distinge cu privire la faptul că acest interes personal trebuie, în mod obligatoriu, să fie materializat, încadrându-se în sfera interesului personal și posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui avantaj. În aceste condiții, Înalta Curte constată că, deși era în atribuțiile șefului Inspectoratului Județean de Poliție Olt semnarea Dispoziției Șefului Inspectoratului nr. 251/SRU/NIA/26.02.2021, recurentul-reclamant s-a aflat în conflict de interese, întrucât persoana în beneficiul căreia a fost emisă dispoziția era soția acestuia, care a beneficiat de drepturi salariale mai mari decât cele anterioare emiterii respectivei dispoziții, în condițiile în care recurentul și soția sa au interese patrimoniale comune. Recurentul susține că realizarea unui interes patrimonial prin acordarea unui coeficient de salarizare mai mare decât cel avut în calitate de agent de poliție nu conduce la existența unui conflict de interese în condițiile în care veniturile mai mari de natură salarială sunt consecința promovării concursului și avansării la gradul de ofițer, grad al cărui coeficient de salarizare este stabilit prin lege. Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că interesele patrimoniale ale soției recurentului-reclamant aveau potențialul de a influența decizia pe care trebuia să o ia cu privire la aceasta, în considerarea exercitării funcției publice cu care fusese investit, creșterea venitului unui membru al familiei fiind de natură să îmbunătățească situația patrimonială și a celorlalți membrii ai familiei. Nu pot fi reținute nici alegațiile recurentului-reclamant legate de faptul că semnarea dispoziției nu a fost rezultatul unei voințe autonome sau a unui drept de opțiune în mod discreționar, din moment ce altă persoană care ar fi semnat această dispoziție nu o putea semna decât cu un conținut identic, întrucât, în situația dată, acesta avea obligația prevăzută la art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, iar nu facultatea, să se abțină de la participarea la luarea deciziei și să-l informeze de îndată pe șeful său ierarhic, având în vedere structura ierarhică existentă în cadrul Poliției Române. De asemenea, nu are relevanță în speță și nu înlătură conflictul de interese faptul că soția recurentului-reclamant a fost promovată în corpul ofițerilor de poliție în urma unui concurs, întrucât este evident că emiterea și semnarea actelor de către acesta, chiar dacă este ulterioară unor etape obligatorii prealabile, nu transformă această semnare a actelor administrative într-o simplă formalitate. Nu se poate reține faptul că emiterea dispoziției ar fi avut doar un caracter formal, întrucât, așa cum în mod just a reținut și prima instanță, în această situație promovarea agenților de poliție în corpul ofițerilor ar avea loc de drept la stabilirea rezultatului concursului, fără a mai fi necesară emiterea dispozițiilor șefului inspectoratului de poliție. Dispozițiile șefului inspectoratului de poliție prin care sunt trecuți în corpul ofițerilor de poliție agenții de poliție care au promovat concursurile organizate în acest scop au caracterul unor decizii în sensul Legii nr. 161/2003; ele nu au caracter formal, ci unul decizional, fiind un ultim filtru prevăzut de lege în procedura de promovare. Așa cum bine arată prima instanță, dispozițiile art. 57 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 161/2003, potrivit cărora "structura de resurse umane care asigură gestiunea resurselor umane pentru unitatea organizatoare, al cărei șef are competență de acordare a gradului profesional, prezintă acestuia nota cu propunere de acordare a gradului profesional", demonstrează faptul că decizia de promovare, de acordare a unui grad profesional superior ca urmare a obținerii calificativului "admis" în urma desfășurării unui concurs aparține șefului inspectoratului și nu membrilor comisiei de concurs sau celorlalte persoane implicate în procedura de concurs, în condițiile în care șefului inspectoratului județean de poliție i se poate transmite doar o propunere de demarare a activităților necesare pentru emiterea actelor administrative de acordare a gradelor de ofițer și numirea pe funcții corespunzătoare gradului profesional corespunzător. În ceea ce privește critica recurentului-reclamant legată de nerespectarea principiului proporționalității, principiu cu privire la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a apreciat că este obligatoriu a fi avut în vedere la analiza legalității raportului de evaluare (în cauza C-40/21), Înalta Curte constată că această apărare nu este nouă. Astfel, deși nu a fost formulată explicit sub această formă în fața instanței de fond, prin cererea de chemare în judecată reclamantul recurent a pretins că autoritatea pârâtă nu a analizat că nu a existat o marjă de apreciere în interiorul cărora să fi influențat operațiunile premergătoare emiterii actelor administrative. Având în vedere că principiul proporționalității este unul din principiile generale de drept atât în dreptul național cât și în dreptul Uniunii Europene, Înalta Curte va verifica dacă sentința recurată a fost pronunțată cu respectarea acestui principiu, înțeles în lumina jurisprudenței CJUE. Rezultă din această jurisprudență că aplicarea legislației privind incompatibilitățile și conflictele de interese trebuie să conducă la aplicarea unor sancțiuni adecvate gravității încălcării pe care o reprimă, ținând seama de obiectivul de a asigura integritatea și transparența în exercitarea funcțiilor și a demnităților publice, precum și de a preveni corupția instituțională. Această situație nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepțional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situației personale, profesionale și economice a acestei persoane se dovedește deosebit de grav (cf. dispozitivului hotărârii CJUE din cauza C-40/21). Potrivit aceleiași jurisprudențe referitoare la dreptul la un proces echitabil, articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale care prevede o măsură constând în interdicția de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane față de care s-a constatat existența unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcții, cu condiția ca persoana în cauză să aibă efectiv posibilitatea de a contesta legalitatea raportului în care s-a efectuat această constatare și a sancțiunii aplicate în temeiul acestuia, inclusiv proporționalitatea acesteia. Jurisprudența citată se referă la funcția publică aleasă dar, mutatis mutandis, se aplică și la funcțiile publice numite (așa cum este cazul în speță). Aceasta înseamnă că principiul proporționalității conjugat cu dreptul la un proces echitabil obligă instanțele să permită funcționarului public să conteste legalitatea raportului de evaluare și a sancțiunii aplicate. În speță, recurentul-reclamant nu a fost sancționat prin raportul contestat, raport care s-a rezumat la constatarea conflictului de interese. Așa fiind, principiul proporționalității nu este incident în cazul raportului. Spre deosebire de cazul alesului local avut în vedere în cauza C-40/21, recurentul-reclamant nu suportă o sancțiune automată și fixă rezultată din lege (respectiv interdicția de a ocupa orice funcție publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani) ci este doar susceptibil să suporte o sancțiune disciplinară (potrivit art. 79 alin. (2) și (4) din Legea nr. 161/2003 raportat la art. 47 alin. (1) din Legea nr. 144/2007). Drept urmare, dacă va fi cazul, principiul proporționalității va fi incident în situația în care părții îi va fi aplicată o sancțiune (pe care recurentul-reclamant va avea posibilitatea să o conteste). Se va înlătura, deci, și această apărare. În ce privește apărarea bazată pe faptul că acțiunea ar fi trebuit admisă în parte de către prima instanță, de vreme ce a reținut conflictul de interese doar în raport cu Dispoziția nr. 251/SRU/NIA/26.02.2021, nu și în raport cu Dispoziția nr. 655/SRU/NIA/26.04.2021, Înalta Curte o consideră neîntemeiată deoarece conflictul de interese constatat prin raportul de evaluare există indiferent de numărul actelor administrative emise de recurentul-reclamant. Acest număr este relevant doar în cazul aplicării unei sancțiuni, care trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptelor, gravitate care depinde, printre altele, și de numărul actelor administrative emise cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese. În consecință, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției pronunțate Pentru considerentele expuse, constatând că niciuna dintre criticile recurentului-reclamant nu este întemeiată, nefiind incident niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 264 din 19 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.