ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 465/2024

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2024

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 3617 din 14 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4493 din 22 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 07.06.2023, revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate, a solicitat admiterea cererii de revizuire îndreptate împotriva deciziei civile nr. 3617 din data de 14.06.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În susținerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborate cu ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se invocă o hotărâre recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată la data de 4 mai 2023 în cauza C-340/21, considerată de revizuent drept un înscris nou relevant pentru soluționarea cauzei.

Prima critică formulată vizează pretinsa încălcare a principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, prin aplicarea automată a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, fără o analiză individualizată a proporționalității sancțiunii. Se susține că sancțiunea constând în interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o durată de trei ani, care intervine ope legis ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, este contrară principiului proporționalității consacrat de art. 49 și art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

În acest sens, se invocă jurisprudența CJUE, care statuează că aplicarea unei asemenea măsuri este compatibilă cu dreptul Uniunii Europene doar în măsura în care sancțiunea este adecvată gravității faptei, iar persoana vizată are posibilitatea efectivă de a contesta legalitatea și proporționalitatea acesteia.

A doua critică privește omisiunea instanței de a analiza circumstanțele concrete ale faptei reținute în raportul de evaluare, respectiv exercitarea simultană, în perioada 9.07.2016-23.02.2017, a funcției de primar al comunei Isverna și a celei de secretar al aceleiași unități administrativ-teritoriale.

Revizuentul susține că această stare de incompatibilitate, deși reală, nu a produs niciun prejudiciu instituției publice și nu a afectat buna funcționare a administrației locale, iar în perioada ulterioară, 2017-2022, a exercitat funcția de primar fără a mai încălca regimul juridic al incompatibilităților sau al conflictelor de interese.

Se apreciază că aplicarea unei sancțiuni atât de severe, constând în încetarea mandatului și interdicția de a mai ocupa funcții publice alese, este excesivă în raport cu periculozitatea concretă a faptei, fiind astfel contrară principiului proporționalității prevăzut de art. 9 din Codul administrativ.

În susținerea acestei critici, se invocă și comparația cu regimul sancționator aplicabil infracțiunilor de corupție, pentru care legea penală prevede un termen de prescripție de 8 ani, deși gradul de pericol social este considerabil mai ridicat decât în cazul unei incompatibilități administrative. Se subliniază că sancțiunea aplicată nu urmărește realizarea obiectivului de a asigura integritatea și transparența în exercitarea demnităților publice, ci generează efecte disproporționate asupra persoanei vizate, inclusiv consecințe patrimoniale și de imagine.

În subsidiar, se solicită instanței înlocuirea sancțiunii prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 cu o măsură mai puțin gravă, precum diminuarea indemnizației lunare cu 10% pe o perioadă de 6 luni sau interdicția de a ocupa funcții publice pe o durată mai redusă, între o lună și trei ani, în funcție de gravitatea faptei. Se invocă obligația instanței de contencios administrativ de a verifica proporționalitatea sancțiunii aplicate, inclusiv în ipoteza în care raportul de evaluare a rămas definitiv, în conformitate cu interpretarea dată de CJUE dispozițiilor relevante din dreptul Uniunii Europene.

Pentru toate aceste motive, se solicită admiterea cererii de revizuire, anularea raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu una proporțională cu gravitatea faptei, în acord cu principiile de drept european și național incidente

În cadrul întâmpinării formulate de Agenția Națională de Integritate, intimata solicită respingerea cererii de revizuire formulată de domnul A., invocând, în principal, excepția tardivității acesteia, iar în subsidiar, inadmisibilitatea cererii pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 3617 din 14 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

O primă condiție de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii vizează sfera hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul său, avându-se în vedere împrejurarea că, în această materie, prevederile legale incidente sunt de strictă interpretare și aplicare, nefiind permis a se extinde dincolo de limitele impuse de normele procedurale reglementate de art. 509-513 C. proc. civ.

Conform art. 509 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea este admisibilă doar în cazul în care hotărârea atacată evocă fondul cauzei.

În accepțiunea doctrinară și cea jurisprudențială ce au fost conturate în interpretarea noțiunii de "hotărâre care evocă fondul" s-a stabilit că o astfel de cerință este îndeplinită de acele hotărâri pronunțate în recurs în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reținere.

În speță, hotărârea a cărei revizuire se solicită este o decizie pronunțată în recurs, prin care instanța supremă a respins ca nefondat recursul formulat de revizuent, fără a reanaliza situația de fapt, fără a reaprecia probele administrate în fața instanței de fond și fără a modifica soluția pronunțată anterior. Prin urmare, decizia nu evocă fondul cauzei, ceea ce atrage inadmisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva condiției generale impuse de art. 509 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută dacă, după pronunțarea acesteia, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o cauză mai presus de voința părții interesate.

Înalta Curte constată că revizuentul nu a indicat un înscris nou în sensul cerut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci a invocat o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată ulterior soluționării cauzei, respectiv Decizia CJUE din 4 mai 2023 în cauza C-340/21. Or, această decizie nu constituie un înscris doveditor preexistent, reținut de partea adversă sau imposibil de prezentat anterior dintr-o cauză obiectivă, ci reprezintă o interpretare jurisprudențială ulterioară, care nu poate fundamenta o cerere de revizuire în sensul textului legal invocat.

Inadmisibil este și motivul de revizuire întemeiat pe art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât decizia a cărei revizuire se solicită nu a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene.

Înalta Curte constată că revizuentul, circumscris motivului de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat Decizia CJUE din 4 mai 2023 pronunțată în cauza C-340/21 și nu o încălcare a normelor comunitare.

Decizia CJUE din 4 mai 2023, pronunțată în cauza C-340/21, nu impune în mod expres o obligație generală și automată de verificare a proporționalității în toate cazurile de incompatibilitate sau conflict de interese. Totuși, Curtea statuează că o sancțiune precum interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o durată de trei ani este compatibilă cu dreptul Uniunii Europene doar dacă, în aplicarea concretă, se respectă principiul proporționalității. Aceasta presupune că instanța națională trebuie să dispună de posibilitatea efectivă de a analiza legalitatea și proporționalitatea sancțiunii, inclusiv în raport cu gravitatea faptei și impactul asupra persoanei vizate.

Prin urmare, deși CJUE nu impune o obligație absolută și uniformă de verificare a proporționalității în toate cazurile, ea condiționează compatibilitatea sancțiunii cu dreptul european de existența unei posibilități reale de control jurisdicțional asupra proporționalității. În acest sens, instanța națională investită cu soluționarea contestației împotriva raportului de evaluare trebuie să poată analiza, în mod efectiv, dacă sancțiunea aplicată este adecvată și proporțională cu gravitatea faptei, în lumina circumstanțelor concrete ale cauzei.

În cauza de față, revizuentul a beneficiat de dreptul de a contesta legalitatea raportului de evaluare și a sancțiunii aplicate, exercitând acțiuni distincte în contencios administrativ, ceea ce exclude incidența art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind pronunțarea unei hotărâri definitive cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene.

În concluzie, instanța constată că cererea de revizuire formulată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate impuse de art. 509 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) din C. proc. civ., precum nici cele prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind astfel inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității, invocată de intimata Agenția Națională de Integritate.

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3617 din 14 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.