Decizia nr. 793/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 188/2017 a Curții de Apel Brașov

Cadrul procesual 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/15.06.2017, emis de către intimată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin sentința nr. 188 din 29 noiembrie 2017, Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat raportul de evaluare nr. x/15.06.2017 emis de pârâtă. 1.

Prin decizia nr. 3694 din 22 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 188 din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată. 1.

Prin cererea înregistrată la data de 10.12.2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 3694 din 22 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 1.

Prin decizia nr. 3762 din 23.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 3694 din 22 iulie 2020, pronunțate de aceeași instanță, ca inadmisibilă. 2. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 3762 din 23.06.2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de revizuire formulate împotriva Deciziei nr. 3694 din 22 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017. Cererea de revizuire se întemeiază pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data începerii procesului), revizuentul arătând că, prin decizia supusă revizuirii, s-a încalcat principiul priorității dreptului Uniunii Europene. Invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în raport de împrejurarea că hotărârea supusă revizuirii este nemotivată. Sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, invocă incidența Deciziei nr. 45/2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu referire la paragrafele 62, 78 și 79 din decizie. Susține că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, privind încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României. Sub acest aspect, arată că prin Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, s-a prevăzut că "Uniunea aderă la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale" (art. 6 paragr. 2 TUE). Totodată, s-a recunoscut Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene aceeași valoare juridică ca și tratatelor (art. 6 paragr. 1 TUE). Potrivit art. 52 alin. (3) din Cartă, în măsura în care Carta conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de Convenție. Această dispoziție nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă. În speță, hotărârea supusă revizuirii este nemotivată, întrucât nu au fost avute în vedere apărările formulate de revizuent, fiind astfel încălcate garanțiile imperative ce însoțesc dreptul la un proces echitabil, conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În concret, arată revizuentul, prin cererea de revizuire anterioară, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a invocat existența raportului de activitate al B. întocmit în anul 2014, pentru anul 2013, sens în care a arătat, în mod expres, care este relevanța acestui înscris și de ce reprezintă un înscris nou, raportul de activitate fiind întocmit la peste 9 luni de la data la care a încetat orice calitate a revizuentului în cadrul Asociației. Or, aceste argumente nu au primit un răspuns din partea instanței de revizuire. De asemenea, în ceea ce privește susținerea că " distincția de care se prevalează revizuentul și anume aceea că nu a deținut funcția de Președinte al Consiliului Director în calitate de persoană fizică, ci în calitate de reprezentant al Comunei Vama Buzăului este lipsită de relevanță" revizuentul apreciază că este contrară chiar hotărârii pronunțate în recurs, unde, tocmai această distincție se face pentru a se reține existența unui conflict de interese între cele două calități deținute de revizuent. În opinia revizuentului, considerentele reținute în hotărârea supusă revizuirii nu se raportează nici la susținerile părților și nici la motivarea din cuprinsul Deciziei nr. 3694/22.07.2020, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. Or, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești reprezintă o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 47 din CDFUE, în acest sens statuând și jurisprudența CEDO (Hotărârea din 28.06.2005, Virgil Ionescu c. României, parag. 44; Hotărârea Perez împotriva Franței și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei; Hotărârea Albina c. României; Ruiz Torija c. Espagne, 1994, paragr. 30; Hiro Balani c. Espagne, 1994; Mont Blanc Trading Ltd et Antares Titanium Trading Ltd c. Ukraine, 2021). 3. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă. În esență, a arătat că indicarea unor principii generale desprinse din jurisprudența CJUE, fără indicarea în concret a unei norme din dreptul unional care să fie aplicabilă cauzei, raportul juridic fiind în totalitate sub incidența dreptului național, atrage respingerea ca inadmisibilă a căii de atac exercitate, pentru neîndeplinirea condiției premisă stabilită de lege pentru promovarea acesteia. Motivul revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, îl consituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normelor de drept european incididente, sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre a Curții Europene de Justiție, iar nu faptele deduse judecății, întrucât s-ar ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat prin schimbarea elementelor de conturează raportul juridic dedus judecății. În speță, nu se poate discuta despre încălcarea principiului priorității dreptului UE, respectiv încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât revizuentul și-a exercitat dreptul la apărare atât în faza administrativă (anterior emiterii raportului de evaluare), cât și în faza contecioasă prin contestatrea raortului de evaluare, ce a parcurs două grade jurisdicționale, fond și recurs, și ulterior, prin promovarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Asupra limitelor revizuirii prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimata a făcut trimitere la Decizia nr. 45/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că revizuirea este inadmisibilă, dacă " (...) se urmărește revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorității de lucru judecat.", respectiv " dacă se urmărește schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susțin obiectul cererii (...)". Prin urmare, solicită să se constate că revizuentul încearcă, pe calea revizuirii, să obțină o rejudecare a acțiunii pe care a formulat-o împotriva raportului de evaluare întocmit de ANI, o reapreciere a probelor și o reinterpretare a dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății, demers inadmisibil. În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca nefondată, arătând că revizuentul invocă cu titlu generic dispozițiile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 și încălcarea art. 47 alin. (2) din Cartă, afirmând doar că hotărârea supusă revizuirii este nemotivată. Revizuentul a depus note scrise prin care a combătut apărările intimatei referitoare la inadmisibilitatea revizuirii, iar cu privire la susținerile intimatei în sensul respingerii ca nefondate a revizuirii, solicită să se constate că acestea nu se raportează la aspectele invocate în cuprinsul căii de atac. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele: Revizuentul a învestit instanța cu soluționarea unei cereri întemeiate pe prevederile art. 21 alin. (2)din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data începerii procesului [actualul art. 21 alin. (1)], potrivit cu care "constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată". Înalta Curte reține că prin decizia nr. 3762 din 23.06.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, supusă revizuirii, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 3694 din 22 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în soluționarea recursului promovat de intimată în dosarul nr. x/2017. În esență, s-a reținut neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind înscrisul nou invocat în susținerea cererii, respectiv Raportul de activitate al B. pentru anul 2013, aprobat prin Hotărârea nr. 1 din 27.04.2014 a Asociației. Totodată, s-a reținut că distincția de care se prevalează revizuentul în susținerea cererii de revizuire, și anume aceea că nu a deținut funcția de Președinte al Consiliului Director în calitate de persoană fizică, ci în calitate de reprezentant al Comunei Vama Buzăului, este lipsită de relevanță, în contextul în care art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu face o asemenea distincție, prevăzând doar că: "Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I." În justificarea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuentul a susținut încălcarea de către instanța de revizuire a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Înalta Curte subliniază că motivul de revizuire invocat, conceput de legiuitor ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminența dreptului european, trebuie analizat în contextul reglementării comune a acestei căi extraordinare de atac, care exclude posibilitatea transformării unei căi de atac de retractare într-un veritabil recurs la recurs. Sesizată fiind în vederea lămuririi unei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 45/2016 a stabilit că:" În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere", această interpretare fiind cuprinsă în mod explicit și sintetic în paragraful 81 din considerentele deciziei. Însă, în egală măsură, în dezlegarea chestiunii de drept amintite, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: 72. În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunțate de CJUE sau dispoziții de drept unional neinvocate în cauză sau, deși invocate, netratate de instanță), se urmărește revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorității de lucru judecat. (…). 78. Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluționării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac. (…). 84. Revine însă instanței de judecată obligația să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecății, orientându-se după reperele menționate mai sus și, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispozițiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanței de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmărește schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate". Așadar, prin decizia interpretativă s-a condiționat admisibilitatea unei cereri de revizuire fundamentată pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 de identificarea unor elemente de noutate, arătându-se că acestea pot fi reprezentate de hotărâri pronunțate de CJUE sau dispoziții de drept unional neinvocate în cauză sau, deși invocate, netratate de instanță. În prezenta cauză se observă că revizuentul s-a rezumat la invocarea unei pretinse încălcări a dreptului la un proces echitabil, rezultat al nemotivării hotărârii supuse revizuirii. Nu a indicat, însă, nicio normă din dreptul Uniunii aplicabilă cauzei, cu excepția dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, pe care revizuentul îl apreciază a fi fost încălcat prin decizia supusă revizuirii. Or, principiile de drept unional sau drepturile fundamentale prevăzute în Cartă sunt incidente numai în situațiile în care o altă normă de drept unional este, de asemenea, aplicabilă raportului juridic dedus judecății întrucât protecția acestor principii generale ca și a drepturilor fundamentale prevăzute de Cartă este asigurată când statele membre acționează în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene. Când o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene, nu își găsesc aplicabilitatea nici principiile generale de drept unional, nici drepturile fundamentale garantate prin Cartă. Conform jurisprudenței CJUE (Hotărârea din 6 martie 2014, în cauza C-206/13, Cruciano Siragusa, Hotărârea din 27 martie 2014, în cauza C-265/13, Emiliano Torralbo Marcos), noțiunea de punere în aplicare din cadrul art. 51 al Cartei necesită un anumit grad de legătură cu dreptul Uniunii Europene. De asemenea, în cazul în care o situație juridică nu intră în sfera de aplicare a dreptului Uniunii, Curtea nu are competența de a se pronunța asupra acesteia și niciuna dintre prevederile invocate ale Cartei nu poate, în mod independent, să constituie baza unei astfel de competențe. Pe baza acestor considerente teoretice referitoare la noțiunea de punere în aplicare a dreptului Uniunii Europene de către statele membre, Înalta Curte constată că revizuentul nu indică nicio normă din dreptul unional (alta decât dreptul enunțat) aplicabilă cauzei. În ceea ce privește invocarea art. 6 par. 1 Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta nu intră în domeniul de aplicare a art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cel interesat având deschisă eventual calea revizuirii întemeiată pe art. 509 pct. 10 C. proc. civ. De asemenea, se constată că revizuentul nu indică nici existența vreunei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene care să nu fi fost avută în vedere de instanța de revizuire și să nu fi fost aplicată cu prioritate de către aceasta sau care să fi fost pronunțată ulterior și care să fie de natură a atrage modificarea soluției instanței de revizuire. Înalta Curte constată că revizuentul nu urmărește retractarea deciziei nr. 3762 din 23.06.2022 pe motivul încălcării priorității dreptului unional, ci efectiva reformare a hotărârii, pe care o apreciază nelegală din perspectiva încălcării unor norme procedurale, urmărind rejudecarea cauzei, ceea ce constituie un demers inadmisibil prin care se aduce o atingere nepermisă autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea definitivă atacată. Pentru aceste motive, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe art. 21 din Legea nr. 554/2004, ca inadmisibilă.