ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4256/2022

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Deliberând asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin actiunea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitand anularea raportului de evaluare nr. x/01.03.2017 emis de pârâtă.

Prin sentința nr. 4493 din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anulat în parte raportul de evaluare nr. x/01.03.2017 emis de pârâtă, în ceea ce privește incompatibilitatea aferentă perioadei 19.07.2006-17.06.2008 și a menținut raportul de evaluare în ceea ce privește incompatibilitatea aferentă perioadei 17.06.2008-23.02.2016.

Prin Decizia nr. 3617 din 14 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4493 din 22 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 3617 din 14 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare reclamantul A., invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Astfel, a susținut că instanța de recurs a analizat numai unul dintre cele două recursuri formulate în cauză, în termen legal, de către contestator. Instanța de recurs a omis să analizeze motivele de casare invocate prin recursul formulat de către avocatul B., respectiv motivul de recurs nr. 1, prin care se invoca aplicarea greșită a legii, prin aceea că raportul ANI se întemeia pe dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, referitoare la "numirea în funcții de demnitate publică", în timp ce contestatorul nu fusese "numit", ci "ales" în funcția de primar.

Contestatorul A. a reiterat faptul că a formulat, în termenul legal, două recursuri, unul prin avocat B. și unul prin avocat C., iar instanța de recurs a analizat exclusiv motivele de casare invocate prin recursul formulat de domnul avocat C. și a omis să analizeze motivele de casare invocate prin recursul formulat de domnul avocat B..

În opinia contestatorului, o importanță deosebită o prezintă primul motiv de casare numerotat cu "I.", pag. 2 din cererea de recurs, prin care a invocat aplicarea greșită a legii, respectiv faptul că raportul A.N.I. se întemeia pe dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, referitoare la "numirea în funcții de demnitate publică", în timp ce contestatorul A. nu fusese "numit", ci "ales" în funcția de primar.

Or, deși instanța de recurs a reținut corect temeiul de drept al raportului de evaluare al A.N.I., respectiv art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (pag. 5 pct. II, paragraful doi din decizia contestată), nu a analizat motivul de casare nr. 1 din recursul formulat de avocat B..

Prin urmare, contestatorul a solicitat anularea hotărârii atacate și în rejudecarea cauzei, admiterea recursului formulat de A., desființarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea contestației formulate și anularea raportului de evaluare nr. x/01.03.2017 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

În final, a apreciat că prezintă relevanță, în cauză, și Decizia Curții Constituționale nr. 790/2021 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 156/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, sunt neconstituționale.

Așadar, având în vedere că dispozițiile constatate a fi neconstituționale reprezintă temeiul de drept al raportului contestat, acestea nu mai pot produce efecte juridice, astfel încât se impune anularea raportului.

Intimata Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

II. Soluția asupra contestației în anulare

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A., pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., invocate de contestator ca temei al căii extraordinare de atac formulate, "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

Motivul de contestație în anulare reglementat de textul de lege anterior menționat are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 din C. proc. civ., și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin.

În prezenta cauză, contestatorul a susținut, în esență, că instanța de recurs a analizat exclusiv motivele de casare invocate prin recursul formulat de domnul avocat C. și a omis să analizeze motivele de casare invocate prin recursul formulat de domnul avocat B., respectiv că raportul A.N.I. se întemeia pe dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, referitoare la "numirea în funcții de demnitate publică", deși contestatorul A. nu fusese "numit", ci "ales" în funcția de primar.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată, contrar susținerilor contestatorului, că instanța de recurs nu a omis să cerceteze niciunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Astfel, în cuprinsul deciziei atacate (pagina 3, primul paragraf - dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), instanța de recurs a reținut că "analiza recursului se va limita, în ceea ce privește motivarea acestuia, la cele declarate de recurentul-reclamant prin cererile de recurs motivate, înregistrate la dosar la data de 28.02.2018 și la 01.03.2018." La dosarul de recurs se află cererea de recurs formulată de reclamant prin avocat B. și înregistrată la data de 28.02.2018.

De asemenea, raportat la considerentele instanței de recurs, nu se poate reține omisiunea în examinarea motivelor de recurs invocate, în condițiile în care argumentele prezentate de recurent la pct. "I.", pag. 2 din cererea de recurs (privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, referitoare la "numirea în funcții de demnitate publică", având în vedere că acesta nu a fost "numit", ci "ales" în funcția de primar) au fost analizate de către instanța de recurs în cadrul motivului de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, se observă că, în cuprinsul deciziei contestate s-au reținut în mod expres următoarele:

"Împrejurarea că Legea nr. 284/2010 face o distincție între funcțiile de demnitate publică alese si funcțiile de demnitate publica numite, primarul fiind o funcție de demnitate publica aleasa si nu numita, nu prezintă relevanță din punct de vedere a situației recurentului, care, astfel cum prevede art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, trebuia să procedeze la încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu."

Așadar, în cauză, instanța de recurs nu a omis cercetarea vreunui motiv de casare dintre cele invocate de recurent.

În final, Înalta Curte subliniază că instanța de recurs nu a are obligația de a analiza, în mod distinct, fiecare argument invocat în susținerea cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, contestația în anulare nu poate fi primită dacă instanța a omis să cerceteze un simplu argument, iar nu un motiv de casare, întrucât argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină, iar instanța de recurs poate grupa argumentele invocate în susținerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul. Art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. este neechivoc în privința omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, astfel încât, ori de câte ori se aduce în discuție necercetarea unor argumente care susțin motivele de recurs, contestația în anulare urmează a fi respinsă deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează contestației în anulare.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Pentru aceste considerente, în baza art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3617 din 14 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3617 din 14 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.