ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4182/2024

Ședința publică din data de 1 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Casa Județeană de Pensii Mureș a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice, în principal, anularea Notei de constatare nr. x/02.08.2022 încheiată de către organele de control din cadrul Direcției generală juridică și control-Compartimentul control financiar intern din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice și, în subsidiar, având în vedere considerentele pentru care s-a dispus implementarea măsurilor din Nota de constatare nr. x/02.08.2022, să se constate legalitatea acordării sporului de confidențialitate.

Prin sentința civilă nr. 156 din 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanta Casa Județeană de Pensii Mureș, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 156 din 30 ianuarie 2023 pronunțate Curtea de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și Legii nr. 153/2017.

Subsumat motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă a dezvoltat critici cu privire la constatarea instanței de fond potrivit căreia drepturile salariale (sporurile) cuvenite funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Casei Județene de Pensii Mureș în baza unor hotărâri judecătorești nu mai pot fi acordate acestora întrucât prin intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată modalitatea de salarizare anterioară a funcționarilor publici/personalul contractual angajat și, în consecință, nu există niciun temei legal pentru a fi menținută acordarea acestor drepturi, sens în care a arătat că menținerea ulterioară a sporurilor s-a făcut cu respectarea tuturor prevederilor legale în materia drepturilor salariale și în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

A arătat că justificarea legală, precum și considerentele avute în vedere de instanță la pronunțarea sentinței nr. 139 din 22.02.2008 a Tribunalului Mureș, obligă angajatorul în contraprestația îndeplinirii unei obligații de confidențialitate speciale, impusă angajatului prin efectul legii, la o obligație sinalagmatică de plată a unei contraprestații bănești, respectiv de plată a sporului de confidențialitate.

În opinia recurentei-reclamante, cadrul legal avut în vedere la stabilirea și acordarea sporului de confidențialitate prin sentințele judecătorești în discuție nu s-a modificat până în prezent, astfel că hotărârile judecătorești definitive nu și-au pierdut aplicabilitatea, în consecință drepturile salariale nu pot fi modificate prin eliminarea sporului de confidențialitate.

În continuare, recurenta-reclamantă a criticat constatările organelor de control potrivit cărora sporul de confidențialitate de care beneficiază angajații recurentei a fost inclus în salariul de bază, fiind astfel ignorate prevederile din Nota de la Anexa III/2 pct. I.B din Legea nr. 330/2009. A susținut că, potrivit acestor dispoziții legale, pentru funcțiile publice din teritoriu în salariu de bază au fost incluse limitativ doar sporurile nominalizate în lege, respectiv salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul de dispozitiv, iar în coeficientul prevăzut pentru gradul I, respectiv treapta de salarizare a funcțiilor de conducere este cuprins și sporul de vechime în muncă, astfel că sporul de confidențialitate/mobilitate dispus prin hotărâri judecătorești definitive s-a acordat în continuare fără a fi depășite limitele financiare impuse prin dispoziții legale.

Argumentele părții recurente au fost în sensul că organele de control au confundat dispozițiile Anexei III/1 I.A din Legea nr. 330/2009, respectiv "salarii de bază pentru funcții publice (...) din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice", cu dispozițiile Anexei III/2 I.B. "salarii de bază pentru funcții publice teritoriale" și aceiași inspectori care la controalele anterioare au constatat corectitudinea acordării drepturilor salariale pentru funcționarii Casei Județene de Pensii Mureș, respectiv aplicarea întocmai a dispozițiilor Anexei III/2-I.B. din Legea nr. 330/2009, în cursul acestui ultim control au apreciat contrariul, respectiv că pentru funcțiile publice din teritoriu ar fi trebuit să se aplice dispozițiile Anexei III/1-IA din Legea 330/2009. Or, această abordare a organelor de control încalcă dispozițiile legale menționate, împrejurare în raport de care se impune anularea actului de control contestat.

Mai arată că în perioada 2010 - 2022 au existat mai multe misiuni de control, atât din partea Casei Naționale de Pensii Publice, cât și a Camerei de Conturi Mureș, controale urmare cărora s-a constatat legalitatea și regularitatea drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor în discuție. Or, recunoașterea sporului de confidențialitate prin numeroase controale și aprobări exprese, transmise în scris, nu poate fi ignorată, întrucât prin această recunoaștere a drepturilor salariale în discuție, de către Casa Națională de Pensii Publice, în calitatea sa de ordonator principal de credite, s-a creat aparența în drept.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat recurenta-reclamantă Casa Județeană de Pensii Mureș este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază necesar a reaminti câteva elemente de fapt, utile în evidențierea cursivă a raționamentului logico-juridic aferent exercității controlului de legalitate asupra sentinței recurate.

Astfel, prin acțiunea introductivă s-a solicitat, în principal, anularea notei de constatare nr. x/02.08.2022 încheiată de către organele de control din Casei Naționale de Pensii Publice prin care s-a reținut, în esență, că sporurile de confidențialitate acordate funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Casei Județene de Pensii Mureș în baza unor hotărâri judecătorești definitive au fost acordate cu încălcarea prevederilor legale incidente, cu excepția unuia dintre funcționari cu privire la care s-a constatat aceeași neregulă, în ceea ce privește, însă, sporul de mobilitate.

De asemenea, prin nota de constatare a cărei anulare s-a solicitat s-a reținut că persoanele care ocupă funcția de director executiv și director executiv adjunct din cadrul instituției reclamante nu puteau beneficia de sporul de confidențialitate, dat fiind faptul că nu a fost emis un act administrativ în acest sens.

Prin sentința contestată în cauză, instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea formulată, criticile de nelegalitate împotriva acesteia fiind subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și structurate pe mai multe paliere.

Un prim set de argumente subsumate sus indicatului caz de casare vizează modul în care prima instanță a constatat nelegalitatea acordării sporurilor în discuție, cu nerespectarea principiului autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești invocate în cauză.

Efectuând propria evaluare a raportului juridic litigios, Înalta Curte constată că, într-adevăr, prin sentința civilă nr. 139 din 22.02.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal (a cărei soluție cu privire la sporul în discuție a fost menținută prin decizia nr. 475 din 23.05.2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal) instituția reclamantă a fost obligată să plătească funcționarilor publici din cadrul acesteia sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază, începând cu data introducerii acțiunii și până la pronunțarea hotărârii, precum și în continuare potrivit reglementărilor în vigoare, spor ce a fost acordat și personalului contractual al instituției în baza sentinței nr. 1536 din 16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă (irevocabilă urmare respingerii recursului prin decizia nr. 977 din 30.05.2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie). Tot astfel, prin sentința civilă nr. 1248 din 22.06.2006 pronunțată de Tribunalul Mureș (irevocabilă prin decizia nr. 1759 din 25.10.2006 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a fost obligată reclamanta să acorde numitei A. sporul de mobilitate în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu data înregistrării acțiunii.

După cum se menționează chiar în cuprinsul sentinței civile nr. 139 din 22.02.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal prin care a fost recunoscut sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază funcționarilor publici din cadrul Casei Județene de Pensii Mureș, acest spor se acordă pentru perioada până la data pronunțării hotărârii judecătorești, urmând ca, ulterior, plata acestuia să se dispună în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Or, începând cu data de 01 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009, care, de altfel, la art. 2 alin. (1) prevedea că "Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege."

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, începând cu momentul intrării în vigoare a actului normativ menționat supra, angajaților din cadrul Casei Județene de Pensii Mureș nu le mai puteau fi acordate sporurile de confidențialitate și mobilitatea astfel cum au fost stabilite prin hotărârile judecătorești invocate, ci în conformitate cu noile prevederi ce reglementau modalitatea de salarizare a funcționarilor publici/personalului contractual.

De alfel, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești privește dispozitivul acesteia, precum și considerentele pe care se sprijină și, astfel cum s-a arătat în precedent, prin chiar dispozitivul sentinței prin care a fost acordat funcționarilor publici din cadrul instituției recurente sporul de confidențiale 15% din salariu de bază s-a stabilit că, ulterior pronunțării hotărârii, acest spor va fi acordat în conformitate cu prevederile legale ce vor fi în vigoare.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susținerile părții recurente potrivit cărora temeiurile de drept în baza cărora a fost acordat sporul de confidențialitate prin respectivele hotărâri judecătorești au fost preluate în alte acte normative în vigoare în prezent, întrucât odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 trebuia să fie aplicat sistemul unitar de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar, prevăzut de acest act normativ.

În continuare, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate și argumentele referitoare la aplicarea greșită de către organele de control ale instituției pârâte a dispozițiilor curpinse la Anexa III/1, pct. I.A. din Legea nr. 330/2009, potrivit cărora sporul de confidențialitate este inclus în salariul de bază, sens în care a susținut că aceste prevederi sunt aplicabile funcțiilor publice din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, cele aplicabile funcțiilor publice teritoriale fiind regăsite la Anexa III/2, pct. I.B. din aceeași lege, conform cărora sporul de confidențialitate nu este nominalizat în salariul de bază, astfel că urmează a fi acordat în baza hotărârilor judecătorești.

Reține instanța de control judiciar că o interpretare a acestor dispoziții legale precum cea propusă de recurenta-reclamantă, potrivit căreia sporul în discuție se acordă diferențiat personalului structurilor centrale în raport cu cel din serviciile publice teritoriale, contravine însuși scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 330/2009, respectiv acela de a institui o modalitate unitară de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar.

În ceea ce privește sporul de mobilitate acordat unuia dintre funcționarii publici din cadrul instituției recurente, instanța de control judiciar constată corecte reținerile primei instanțe potrivit cărora, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, acest spor a fost abrogat în mod expres, astfel că nu mai putea fi acordat în baza unei hotărâri judecătorești. Relevante în acest sens sunt considerentele obligatorii ale instanței de control constituționale regăsite în Decizia nr. 1601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 91 din 4 februarie 2011, potrivit cărora:

"obligarea angajatorului prin hotărâre judecătorească la plata unui anumit spor prevăzut de lege nu echivalează cu transformarea hotărârii judecătorești în izvor de drept în sistemul constituțional românesc; -obligația angajatorului la plata unui anumit spor constatată prin hotărâre judecătorească se întinde atât timp cât subzistă temeiul legal care a stat la baza pronunțării hotărârii; - pe toată perioada de timp cât temeiul legal în baza căruia a fost pronunțată hotărârea judecătorească subzistă, autoritățile publice sunt obligate să execute întocmai hotărârea judecătorească ce consfințește dreptul subiectiv al persoanei îndrituite; -după ce temeiul legal în baza căruia a fost pronunțată hotărârea judecătorească a fost modificat sau abrogat, începând cu data intervenirii evenimentului legislativ menționat, autoritatea publică urmează să acorde sporul corespunzător potrivit noului cadru normativ existent. Toate cele de mai sus se impun prin prisma faptului că în sistemul constituțional românesc hotărârea judecătorească pronunțată de instanțele judecătorești ordinare nu constituie un izvor formal al dreptului constituțional. Prin urmare, nu se poate susține că statul își încalcă obligația de a executa întocmai obligațiile care decurg din prevederile art. 6 din Convenție."

Prin decizia menționată supra, instanța de control constituțional a reținut, de asemenea, că "Autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească în ceea ce privește obligarea autorității publice la plata unui spor este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale în baza căreia subzistă o atare obligație a autorității publice. Încetarea obligației legale de plată a sporului este determinată de survenirea unui eveniment legislativ care suprimă textul în baza căruia a fost acordat sporul în cauză, aspect ce nu contravine cu nimic autorității lucrului judecat văzut ca garanție a principiului neretroactivității legii."

Referitor la susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora prin controalele anterioare realizate de instituția pârâtă și Camera de Conturi Mureș s-a constatat legalitatea și regularitatea acordării sporurilor în discuție, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că nu au nicio relevanță constatările din cadrul respectivelor controale, câtă vreme au vizat aspecte diferite de cele reținute prin nota de control a cărei anulare se solicită în cauza pendinte.

În ceea ce privește constatările din nota atacată referitoare la modalitatea de acordare a sporului de confidențialitate funcționarilor publici cu funcții de conducere, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs nu au fost prezentate critici concrete cu privire la considerentele instanței de fond pronunțate asupra acestor aspecte, astfel că au căpătat caracter definitiv și nu se mai impune analizarea lor.

În fine, recurenta-reclamantă a invocat incidența dispozițiilor art. 6 par. 1 din CEDO, precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție care, în opinia acesteia, salvgardează dreptul la proprietate asupra bunurilor constând în majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Înalta Curte reține că, într-adevăr, astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului [precum Hotărârea CEDO pronunțată în cauza Hornsby împotriva Greciei, par. 40], executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte din proces, în sensul art. 6 din CEDO, însă nu se poate susținute că drepturile salariale invocate de reclamantă intră sub protecția acestui articol, câtă vreme aceastea nu au fost stabilite prin titlu executoriu, sporurile în discuție fiind recunoscute doar pentru perioada până la data pronunțării hotărârii, urmând ca ulterior să fie acordate conform dispozițiilor legale în vigoare.

De asemenea, raportat la dispozitivul hotărârilor judecătorești în discuție, nu se poate reține nici incidența art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, constituie "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție o creanță certă, determinată și exigibilă, venitul viitor neputând fi considerat bun decât în cazul în care a fost deja câștigat sau plata va fi efectuată cu certitudine. [Hotărârea CEDO pronunțată în cauza Albu și alții împotriva României, par. 46]

Având în vedere considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă Casa Județeană de Pensii Mureș, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 156 din 30 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.