ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4857/2024

HOTĂRÂRE
29.10.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4857/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 22.07.2022, sub nr. de dosar x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ca pârâtul să dispună obligarea Casei Județene de Pensii Giurgiu la recalcularea pensiei sale, prin marirea bazei de calcul cu 200%, în conformitate cu H.G. nr. 565/1996 și Legea nr. 3/1977.

Prin decizia nr. 4750 din 24 octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 542 din 18 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei nr. 4750 din 24 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, recurentul-reclamant a formulat contestație în anulare în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Arată contestatorul că instanța de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze motivele de casare invocate în termenul legal, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. referitoare la existența unor motive străine de natura cauzei și încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei irevocabile nr. 1431/R din 12 aprilie 2006.

Față de aceste considerente, s-a solicitat admiterea contestației în anulare.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Casa Națională de Pensii Publice a invocat excepția nulității contestației în anulare pentru nemotivare și excepția inadmisibilității acesteia.

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate și cu dispozițiile legale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Cu titlu preliminar, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității și excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimata - reclamantă.

Argumentația contestației în anulare se încadrează în dispozițiile art. 504 C. proc. civ., urmând a fi analizată din perspectiva motivului invocat.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., iar încadrarea efectivă a argumentelor prezentate în cazurile prevăzute de lege, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia căii de atac, iar nu de admisibilitatea acesteia.

Motivul de contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (...) instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)".

Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Analizând în continuare susținerile contestatorului, constată Înalta Curte că, în argumentarea contestației în anulare, contestatorul face referire la o serie de aspecte ce țin de fondul cauzei, în condițiile în care, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența unuia dintre motivele strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar reține că, în realitate, contestatorul nu este de acord cu modalitatea în care instanța de recurs a analizat și soluționat cererea sa de recurs, respectiv cu faptul că Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul cererii de recurs critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurentul neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, aspecte care au determinat anularea recursului formulat.

În aceste condiții, motivele contestației în anulare, nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci tind la o reapreciere a fondului cauzei.

Modalitatea în care instanța de recurs a analizat cererea de recurs a recurentului, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi analizată pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare si o noua analiza a cauzei. Puterea de control a instantelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Așa fiind, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanța de control judiciar, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant.

Instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor, acestea pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care se referă la omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu la argumentele aduse de acesta în susținerea motivelor de casare, astfel cum s-a reținut anterior.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

Respinge excepția nulității și excepția inadmisibilității, invocate de intimata Casa Națională de Pensii.

Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4750 din 24 octombrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4750/2023
proc. civ., Înalta Curte a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare, în principal, asupra excepției nulității și, în subsidiar, asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății. Considerentele Înal
ÎCCJ 2024-06-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1363/2024
Ședința publică din data de 18 iunie 2024 Asupra contestației în anulare, reține următoarele: Prin decizia nr. 958 din data de 25 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a re
ÎCCJ 2023-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5157/2023
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023 Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele: 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub d
ÎCCJ 2022-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1706/2022
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă
ÎCCJ 2022-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4358/2022
Ședința publică din data de 4 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii dedusă judecății Prin cererea înregistrată la data de 14.10.2020
Sursă