ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5157/2023

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2021, reclamanta Casa Națională de Pensii Publice, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a solicitat anularea în parte a procesului-verbal nr. x/DGCCISNA/20.11.2020 emis de pârât, în ceea ce privește măsurile dispuse la nr. 14, nr. 15, nr. 17, nr. 19, nr. 21 și nr. 22.

Prin sentința nr. 1056 din 30 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, a anulat măsurile nr. 14 și 22 din procesul-verbal de control nr. x/DGCCISNA/20.11.2020, a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs partea reclamantă și partea pârâtă.

Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a invocat motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca neîntemeiată, sens în care a pretins încălcarea normelor de drept material prin interpretare eronată, interpretare care nu îndeplinește exigențele textelor de lege, care nu este sistematică, logică și rațională.

Referitor la măsura nr. 14, partea recurentă-pârâtă a afirmat că în perioada aplicării Legii-cadru nr. 153/2017 au fost pronunțate hotărâri judecătorești care au dus la modificări de drepturi salariale, acestea fiind puse în executare prin emiterea de către CNPP de noi ordine de stabilire a drepturilor salariale; în vederea verificării modului de stabilire a drepturilor salariale pentru salariații CNPP, echipa de control a solicitat actele administrative de stabilire a drepturilor salariale pentru fiecare salariat, statele de plată pentru perioada supusă verificărilor, fișe de salarizare/de calcul, adrese de corespondență, sentințe judecătorești privind stabilirea unor drepturi salariale.

Astfel, o parte dintre angajații CNPP au obținut, prin hotărâri judecătorești definitive, recalcularea drepturilor salariale la nivelul maxim al acestor drepturi existent în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale, pentru aceeași funcție și grad profesional, începând de la data stabilită prin sentință.

Din analiza actelor administrative emise pentru angajați, s-au constatat trei situații: a) drepturile salariale au fost stabilite prin raportare la salariul de bază din evidențele altor instituții publice centrale, al căror domeniu de activitate nu avea nicio legătură cu activitățile desfășurate la nivelul CNPP. Instituția nu a ținut cont de ceea ce însăși instanța a dispus, fiind foarte clar explicitată/definită de către aceasta noțiunea de "familie ocupațională", aspecte pe care instituția CNPP trebuie să îl aibă în vedere la stabilirea drepturilor salariale pentru angajații aflați în cauză; b) drepturile salariale au fost stabilite prin raportare la salariul de bază din evidențele altor instituții publice centrale, așa cum instanța a dispus; c) unii dintre angajații CNPP au obținut, prin sentințe judecătorești, rămase definitive și irevocabile, recalcularea drepturilor salariale, la nivelul maxim al acestor drepturi salariale acordate la nivelul instituției. Stabilirea acestor drepturilor salariale s-a realizat prin raportare la salariile maxime aflate în plată la nivelul CNPP, doar că acestea din urmă erau cele stabilite anterior prin alte hotărâri judecătorești, prin raportare la salariile maxime aflate în plată la nivelul altor instituții din administrația publică centrală (Ministerul Finanțelor Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Administrația Prezidențială, etc.), deși instanța nu a stabilit această abordare.

Membrii echipei de control, luând act de cele trei situații/tipuri de sentințe civile, au identificat două situații de stabilire a unor drepturi salariale pentru funcționarii care au obținut prin hotărâri judecătorești recalcularea drepturilor salariale la nivelul maxim al acestor drepturi existent în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale, pentru aceeași funcție și grad profesional.

În procesul-verbal de control nr. x/DGCClSNA/20.11.2020 au fost în mod clar și fără echivoc preluate prevederile hotărârilor instanței din sentințe tocmai pentru a reliefa obligațiile CNPP. Echipa de control nu a susținut niciodată, nici în discuțiile avute cu ocazia prezentării și explicării măsurilor dispuse, nici în conținutul procesului-verbal de control, faptul că independent de ce au decis instanțele de judecată, chiar dacă au stabilit că egalizarea la nivel maxim vizează și alte instituții centrate, nu se impunea a fi emise ordinele de salarizare în acest sens, așa cum prima instanță a reținut, ci faptul că dispozițiile acestora trebuie aplicate întocmai și corect așa cum instanța hotărăște, nu aleatoriu și fără a apela la interpretări și artificii.

Echipa de control a susținut și susține acordarea drepturilor salariate așa cum au fost stabilite de instanța de judecată, dar stabilirea acestora trebuie să fie realizată corect, așa cum și instanța dispune, ținând cont obligatoriu atât de prevederile legale în vigoare la data stabilirii acestor drepturi salariate, în speță Legea-cadru nr. 153/2017, cât și de prevederile legale pentru drepturile salariale acordate retroactiv.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, ca autoritate publică centrală, nu a contrazis puterea de lucru judecat, de care o hotărâre judecătorească se bucură, așa cum a reținut prima instanță, ci a susținut faptul că sentințele judecătorești de stabilire a unor drepturi satariale nu au fost puse în executare de către Casa Națională de Pensii Publice în acord cu legislația din domeniul salarizării.

Astfel, pentru o parte din angajații Casei Naționale de Pensii Publice drepturile salariale au fost stabilite prin raportare ta salariul de bază din evidențele altor instituții publice centrale, deci alți ordonatori de credite (Administrația Prezidențială, Ministerul Finanțelor Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, etc.), ignorând în totalitate prevederile legale, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Constituționale, precum și punctele de vedere emise atât de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, for ierarhic superior CNPP, care elaborează și gestionează politica publică în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, cât și a instituțiilor cu care s-a comunicat în vederea transmiterii acestor salarii.

Partea recurentă a indicat art. I din Legea nr. 71/2015, art. 3

1

alin. (1

1

) și (1

3

) din O.U.G. nr. 57/2015, care definesc atât termenul de "fiecare funcție", prin raportare la funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea cadru nr. 284/2010, dar și definițiile noțiunilor de "instituție" și "autoritate publică".

S-au indicat totodată și decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, respectiv decizia ÎCCJ nr. 49/2018 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și considerente din conținutul acesteia din urmă.

CNPP nu numai că nu ține cont de prevederile legale, întărite prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 49/2018, dar nu ține cont nici de răspunsul transmis la solicitarea de comunicare a salariul maxim aflat în plată pentru diferite categorii profesionale, care a fost comunicat CNPP și de către Ministerul Finanțelor Publice prin adresele nr. x/12.12.2018 și nr. y/29.06.2020 referitoare la modalitatea de stabilire a nivelului maxim al salariului de bază stabilit în plată la data de 01.08.2016, prin care este precizat clar faptul că "dispozițiile art. 3

1

alin. (1

3

) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu pot fi interpretate decât în sensul că egalizarea la nivel maxim salariat aflat în plată se face, în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național".

Prin sintagma "același ordonator de credite" se înțelege președinte/director general/director executiv/inspector general de stat al unei instituții publice, aceasta din urmă având patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli și conduce contabilitate proprie (personalitate juridică). Noțiunea de instituție sau autoritate publică, aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, se referă la subordonarea administrativă și financiară, neavând relevanță, față de domeniul de reglementare ce constituie obiect al interpretării unitare, subordonarea funcțională față de autoritatea centrală. De altfel, în textul prevăzut la art. 3

1

alin. (1

3

) din O.U.G. nr. 57/2015 se face mențiunea explicită că este vorba de instituții aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, în cadrul aceluiași ordonator de credite. În acest sens, a fost menționată și decizia nr. 741/2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3

1

alin. (1) și (1

3

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015.

Se poate observa că instanța contenciosului constituțional a analizat, pentru a statua în sensul neconstituționalității dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

3

) din O.U.G. nr. 57/2015, în forma modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, ipoteza existenței unui tratament juridic diferit pentru salariații aflați în situații de fapt identice, desfășurând activitate în aceleași condiții, în cadrul aceleași instituții sau autorități publice, în sensul definit la art. 3

1

alin. (1

3

) din ordonanță, iar nicidecum pentru salariații din instituții publice diferite.

Recurentul-pârât indică și deciziile nr. 310/2019, nr. 126/2020, nr. 206/2020, nr. 517/2020 și nr. 523/2020 ale Curții Constituționale.

Totodată, odată cu apariția Legii-cadru nr. 153/2017, potrivit prevederilor art. 39, legiuitorul a specificat în mod clar faptul că în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.

Indicându-se art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, recurentul-pârât susține că nu există un nivel maxim stabilit printr-un act normativ în vigoare aplicabil funcțiilor pe familii ocupaționale.

În concluzie, egalizarea salarială de bază se face la nivelul aceleiași instituții sau în cadrul celor subordonate aceluiași ordonator de credite, numai dacă instituțiile respective îndeplinesc anumite criterii, printre care cel mai important este cel al aceluiași scop. În acest context, nu se poate reține că CNPP are același scop și nici aceeași subordonare administrativă și financiară cu CNAS, MFP, Administrația Prezidențială, chiar dacă și în cazul acestora se pot regăsi aceleași categorii de funcții.

Au mai indicate și deciziile Curții Constituționale nr. 697 din 31 octombrie 2019 și nr. 741 din 8 octombrie 2020.

Astfel, prin dispunerea măsurii nr. 14, echipa de control a solicitat în fapt respectarea dispozițiilor hotărârilor judecătorești și a prevederilor legale în domeniul salarizării și niciodată nu a avut în vedere neacordarea drepturilor așa cum acestea au fost stabilite de instanța de judecată, ci doar ca aceste drepturi să fie acordate și calculate corect în concordanță cu prevederile legale incidente.

Casa Națională de Pensii Publice nu a ținut cont de aspectele solicitate de către reclamanți în cererile de chemare în judecată, precum și de considerentele hotărârilor pronunțate de instanță.

În acest sens sunt indicate aspecte din sentințele și deciziile invocate de către Curtea de Apel București în sentința civilă recurată, în legătură cu pretențiile reclamanților din cauzele respective, considerentele acelor hotărâri judecătorești și soluțiile pronunțate, anume sentința civilă nr. 1163/27.02.2018 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017 rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel București nr. 5474/18.10.2018, decizia Curții de Apel București nr. 5474/18.10.2018, sentința civilă nr. 2434/16.04.2018 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017 rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel București nr. 4831/26.09.2018, decizia Curții de Apel București nr. 2175/14.07.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018, decizia nr. 2175/14.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, anume că raportarea nu poate fi făcută la alte instituții sau autorități publice.

Prezentarea lacunară de către reprezentanții CNPP a conținutului sentințelor invocate poate să ridice suspiciunea că aceștia au încercat inducerea în eroare a instanței, scoțând în evidență doar acele informații considerate favorabile modului ales de a pune în aplicare sentințele civile privind stabilirea drepturilor salariate pentru angajații instituției.

Sunt indicate și sentința civilă nr. 6557/19.10.2018 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017, casată prin decizia civilă nr. 1077/22.07.2020 a Curții de Apel București în care raportarea se face doar în cadrul instituției pârâte sau al caselor teritoriale de pensii.

Totodată, pentru angajații Casei Naționale de Pensii Publice au mai fost pronunțate sentințe judecătorești de stabilire a drepturilor salariale, solicitate conform deciziei CCR nr. 794/2016 aplicabilă întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, însă instanța de judecată a dispus recalcularea drepturilor salariale la nivelul maxim aflat în plată existent în cadrul CNPP, anume sentința civilă nr. 2433/08.04.2019 (dosar nr. x/2018), sentința civilă nr. 5214/18.07.2019 (dosar nr. x/2018) și sentința civilă nr. 3087/24.04.2019 (dosar nr. x/2018).

A mai fost indicată sentința civilă nr. 1216/23.02.2021 rămasă definitivă prin hotărârea nr. 151/25.01.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

În concluzie, măsura nr. 14 din procesul-verbal de control are la bază deficiențele constatate în modul de transpunere în actele administrative de stabilire a drepturilor salariale, a sentințelor judecătorești, în neconcordanță totală cu acestea și cu prevederile legale în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Echipa de control a susținut că dispozițiile sentințelor trebuie aplicate corect.

Mai mult, echipa de control a dispus prin măsura nr. 14 emiterea ordinelor de stabilire și recalcularea drepturilor salariale acolo unde este cazul.

În expozeul reprezentanților CNPP se scot în evidență hotărâri ale instanțelor unde s-a dispus acordarea drepturilor salariale la nivelul familiei ocupaționale "Administrație" și nu se spune nimic despre acele hotărâri în care instanța a dispus acordarea drepturilor salariale la nivelul familiei ocupaționale și unde a și precizat care este aceasta, adică același ordonator de credite, respectiv Casa Națională de Pensii Publice și casele teritoriale de pensii. Or, echipa de control la aceste hotărâri judecătorești a făcut trimitere, pentru modul în care reprezentanții CNPP au înțeles să pună în executare aceste hotărâri, total eronat și în totală contradicție cu ce a dispus instanța.

Actele ordonatorilor de credite, ca acte administrative, sunt guvernate de principiul legalității.

Echipa de control a identificat deficiențe în ceea ce privește modalitatea de punere în executare a unor sentințe judecătorești de stabilire a drepturilor salariale, prin faptul că reprezentanții CNPP nu au transpus prin acte administrative ceea ce a dispus instanța de judecată. CNPP nu a avut o abordare conformă cu legislația în domeniul salarizării, prin aceea că, deși instanța supremă sau Curtea Constituțională au definit familia ocupațională, CNPP nu a ținut cont de deciziile instanțelor superioare și a stabilit drepturile salariale pentru angajații instituției în raport cu salariile din cadrul altor instituții publice centrale, instituții cu alt scop, alte atribuții și patrimoniu propriu.

Referitor la măsura nr. 22, instanța de judecată nu a analizat toate aspectele menționate în întâmpinarea depusă de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Deficiențele identificate pentru care s-a dispus prin actul de control măsura nr. 22 au fost detaliate în conținutul procesului-verbal de control.

Astfel, directorul general al Direcției Generale Juridice și Control a îndeplinit necorespunzător atribuțiile prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare al C.N.P.P.

Echipa de control nu a stabilit ca deficiență că directorul general nu "a acționat în limitele competenței care îi reveneau", ci a constatat faptul că funcționarul public de conducere nu a fost consecvent în punctele de vedere transmise Direcției Management Resurse Umane în ceea ce privește punerea în executare a hotărârilor judecătorești, prin aceea că, în marea majoritate a cazurilor, nu a corelat dispozitivul cu considerentele din sentințe, fapt ce a condus la punerea eronată și defectuoasă în aplicare a sentințelor judecătorești de stabilire a drepturilor salariale, cu încălcarea prevederilor actelor normative din domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, sunt indicate ipotezele vizând sentința civilă nr. 3109/25.04.2019, sentința civilă nr. 6722/09.11.2017 și sentința civilă nr. 5839/20.09.2019, respectiv punctele de vedere exprimate de funcționarul public în discuție.

Din analiza făcută asupra aspectelor menționate în cele 3 puncte de vedere elaborate la nivelul Direcției Generale Juridice și Control reiese fără echivoc inconsecvența directorului general în interpretarea acelorași texte de acte normative, care au avut repercusiuni în modul defectuos de punere în aplicare a sentințelor judecătorești privind stabilirea drepturilor salariale.

De asemenea, cu ocazia controlului de fond realizat la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice, din analiza documentelor puse la dispoziție de către reprezentanții instituției, echipa de control a constatat faptul că, cel puțin în cazul deciziei civile nr. 2313/19.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017, punctul de vedere al Direcției Generale Juridice și Control, asumat de către directorul general, a fost lacunar, răspunsul oferit neavând nicio legătură cu aspectele solicitate a fi interpretate din punct de vedere juridic.

Analizând activitatea desfășurată la nivelul Direcției Generale Juridice și Control, echipa de control a concluzionat că prin asumarea unor puncte de vedere în care interpretarea textelor de acte normative în domeniul salarizării s-a realizat în mod defectuos, directorul general a încălcat una dintre atribuțiile principale ale Direcției Generale Juridice și Control menționată în Regulamentul de Organizare și Funcționare al Casei Naționale de Pensii Publice, respectiv aceea de a acorda îndrumare juridică departamentelor din cadrul C.N.P.P.. De asemenea, o deficiență majoră pentru care s-a dispus demararea procedurii de cercetare administrativă pentru directorul general al Direcției Juridice și Control a fost acordarea în mod defectuos a vizei de legalitate asupra ordinelor de stabilire a drepturilor salariale pentru angajații C.N.P.P. cărora li s-a stabilit salariul prin raportare la maximul aflat în plată la nivelul altor instituții, contrat punctelor de vedere exprimate.

Astfel, directorul general al Direcției Generale Juridice și Control a vizat pentru legalitate Ordinul nr. 673/30.06.2020 prin care a fost stabilit, pentru un angajat al CNPP, salariul începând cu data de 01.08.2016 prin raportare la salariul maxim aflat în plată la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în contradicție totală cu punctul de vedere al direcției de specialitate, asumat de către același director general.

Cercetarea ca atare trebuie făcută conform prevederilor legale de către Comisia de disciplină, legal constituită la nivelul CNPP în bază sesizării reprezentantului legal al CNPP, bazată pe deficiențele grave consemnate în procesul-verbal de control.

Singura competentă să analizeze faptele sesizate este comisia de disciplină, iar singura obligație ce revine reprezentantului legal al CNPP în această situație este cea de transmitere a sesizării către comisia de disciplină, având la bază deficiențele constatate și evidențiate în procesul-verbal de control, existând o suspiciune rezonabilă de săvârșire a abaterilor disciplinare, întrucât funcționarul public de conducere nu a avut aceeași conduită profesională raportată la același subiect, respectiv același tip de spețe pentru care a trebuit să-și exprime opinia din punct de vedere juridic.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului formulat.

În drept, s-a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost solicitată judecata în lipsă.

Prin recursul formulat, reclamanta-recurentă Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), invocând art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac și, în rejudecare, anularea tuturor măsurilor litigioase.

Astfel, dezlegarea dată de instanța de fond cu privire la măsura nr. 15 implică aplicarea greșita a art. 39 alin. (1), art. 6 și art. 7 din Legea nr. 153/2017.

Având în vedere că gradația este inclusă în definiția funcției similare din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv art. 7 lit. g) coroborat cu prevederile art. 39 alin. (1), în cazul avansării în gradație, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției.

În ceea ce privește aplicarea art. 10 din Legea - cadru nr. 153/2017, raportat la modul de calcul prevăzut la alin. (4), acestea se aplică din anul 2022, respectiv din momentul în care salariile de bază sunt cele prevăzute în anexele la lege, stabilindu-se astfel grila unică de salarizare.

Mai mult decât atât, prin aplicarea prevederilor art. 10 în perioada de tranziție, în funcție de data calculării, au fost stabilite 4 - 5 salarii de bază diferite pentru aceeași funcție, grad/treapta profesională, gradație, încălcându-se prevederile art. 6 lit. b) și lit. c). Or, în expunerea de motive cu privire la necesitatea adoptării Legii - cadru nr. 153/2017, pe primul loc se află "eliminarea disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", prima dintre acestea fiind "niveluri de salarizare diferite pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, în cadrul aceleiași instituții".

La data de 20.04.2019, legiuitorul completează art. 38 cu punctul 6

1

, punctul 3, Articolul I din Legea nr. 61/2019, introducând alin. (8). Or, prin aplicarea prevederilor art. 10 la avansarea în gradație nu se poate obține niciodată un salariu de bază mai mic decât cel anterior deoarece noul salariu de bază se obține prin înmulțirea celui anterior cu procentele prevăzute la art. 10 (7,5%, 5%, 2,5%), deci întotdeauna va fi mai mare. Intenția legiuitorului a fost clară, anume și în cazul avansării în gradație, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat, exact ca și în cazul promovării în funcție, grad sau treaptă profesională (art. 39 alin. (1), în ambele situații fiind aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (1).

La avansarea într-o gradație superioară poate exista deja în instituție o funcție similară cu un salariu de bază mai mic și, în acest caz, la avansarea în gradația 4 va fi păstrat salariul de bază mai mare avut anterior, respectiv cel de la gradația 3.

În ce privește avansarea în gradație în anul 2017, se indică art. 1 alin. (3) și art. 4 din Ordonanța de urgență nr. 9/2017. Dispozițiile articolului menționat nu sunt contrare Legii-cadru nr. 153/2017, deoarece dispariția claselor de salarizare odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 284/2010 nu influențează stabilirea salariului de bază la avansarea în gradație, întrucât, începând cu data de 01.01.2017, acesta nu se mai stabilește conform art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, ci la nivelul similar în plată pentru aceeași funcție, respectiv grad/treaptă profesională și, după caz, vechime în funcție în cazul celorlalte categorii de personal, din instituția sau autoritatea publică respectivă.

Partea recurentă expune un exemplu concret de calcul în ambele modalități, cu indicarea diferenței de salarizare în cazul aplicării art. 10 din Legea-cadru.

Instanțele din țară au reținut că interpretarea dată de către echipa de control din cadrul CNPP, prin măsurile dispuse în procesele-verbale de control, în sensul stabilirii drepturilor salariale prin aplicarea art. 10 din Legea nr. 153/2017 este greșită, iar interpretarea stabilirii salariului în baza dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 ca urmare a avansării în gradație este corectă.

Au fost menționate considerente din decizia nr. 326/2020 a Curții Constituționale a României, respectiv deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 8/2021 și nr. 64/2020, dar și aspecte de jurisprudență punctuală a instanțelor naționale.

În ceea ce privește măsura nr. 17, vizând modul de calcul al drepturilor salariale ale doamnei A. din Ordinul Președintelui CNPP nr. 828/27.08.2020 (punere în aplicare a sentinței civile nr. 5839/20.09.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul civil nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 743/15.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel București), la data de 19.05.2018, doamna A., director al Direcției Documente de Plată, având un salariu de bază de 13.723 RON, stabilit prin sentința sus-menționată la nivelul maxim existent în cadrul CNPP, pentru aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, promovează în funcția publică de conducere de director general al Direcției Generale Documente de Plată, Stagii de Cotizare și Evidență Informatizată. Deoarece la data respectivă nu exista, în plată, în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice funcția de director general și nici la nivelul subordonatelor, se aplică prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv salariul de bază lunar februarie 2018, pentru funcția de director general: Sb= 1900*4,98 = 9462 RON; se aplică prevederile de pe site-ul MMJS de aplicare a majorării de 15%: Sb = 9462*1,15= 10882 RON. Având în vedere însă că salariul stabilit potrivit dispozițiilor legale menționate ca urmare a promovării într-o funcție superioară este mai mic decât salariul avut anterior promovării, angajatorul a avut în vedere la stabilirea salariului și prevederile art. 38 alin. (6)

1

din Legea 153/2017.

Așadar, în salariul de bază stabilit conform dispozițiilor legale menționate (salariul mai mic decât cel avut anterior promovării) se include o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Având în vedere cele prezentate mai sus, pentru funcția ierarhic superioară de director general s-a menținut salariul de bază de 13.723 RON.

Mai mult decât atât, deoarece ordinul de punere în aplicare a sentinței civile nr. 5839/20.09.2019 a fost emis în data de 27.08.2020, în mod corect au fost avute în vedere și prevederile art. 38 alin. (8) din Legea nr. 153/2017, introduse prin Legea nr. 61/2019.

Referitor la măsura 19, în mod corect instanța de fond a stabilit că deficiențele identificate în legătură cu normele privind salarizarea nu sunt doar cu privire la măsura nr. 14, însă, în ceea ce privește celelalte deficiențe constatate ce fac obiectul măsurilor nr. 15 și 17 sunt rezultatul unei interpretări greșite a normelor legale în materie. Prin urmare, măsura nr. 19 nu poate subzista cât timp stabilirea drepturilor salariale este rezultatul unei corecte și legale aplicări a dispozițiilor legale incidente. Așadar, caracterul accesoriu al măsurii nr. 19 este strâns legat de măsura nr. 15 și 17. Astfel, măsura nr. 19 nu poate produce efecte juridice.

În ceea ce privește măsura nr. 21, ordinele emise de către directorul DMRU au respectat dispozițiile legale în vigoare în materia drepturilor salariale (Legea nr. 153/2017, H.G. nr. 611/2008, O.U.G. nr. 57/2015, respectiv art. 6 alin. b) și c) din Legea nr. 153/2017, art. 10 din Legea nr. 153/2017).

Instanța de fond nu a avut în vedere și nu a reținut niciunul dintre argumentele cu privire la modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale aplicabile actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale pentru personalul din cadrul CNPP. De asemenea, nu pot fi reținute nici concluziile instanței de fond cu privire la încălcarea de către directorul Direcției Management Resurse Umane a atribuțiilor prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare al CNPP, întrucât, prin emiterea actelor administrative, au fost respectate prevederile art. 10 din Legea nr. 153/2017, referitoare la stabilirea salariului pentru personalul care a avansat în gradație. În acest sens, se indică dispozițiile legale la care s-a făcut referire prin acțiunea introductivă, aplicabile în materia salarizării, respectiv art. 10 din Legea nr. 153/2017, precum și dispozițiile legale prevăzute de O.U.G. nr. 57/2019 și H.G. nr. 611/2008.

Pentru ducerea la îndeplinire a celor dispuse prin procesul-verbal de control nr. x/DGCCISNA/20.11.2020, Casa Națională de Pensii Publice a emis acte administrative, reprezentate de Ordine ale Președintelui CNPP, prin care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 153/2017. Aceste acte administrative au fost anulate de către instanțele de judecată, pe considerentul că interpretarea dată în urma controlului administrativ este greșită, iar interpretarea dată de angajator cu ocazia calculării salariului, ca urmare a avansării în gradație este corectă, sens în care se indică sentința civilă nr. 134/2022 a Tribunalului Bistrița-Năsaud sau Tribunalul București prin sentința civilă nr. 3098/2021.

Directorul Direcției Management Resurse Umane a respectat atribuțiile din fișa postului și pe cele prevăzute la art. 74.7, 74.11 și 74.12 din ROF, cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, Legea nr. 53/2003, H.G. nr. 611/2008, O.U.G. nr. 57/2019.

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului.

În drept, au fost invocate art. 486, art. 488 pct. 8 și art. 490 și urm. C. proc. civ. a fost solicitată judecata în lipsă.

Prin întâmpinare, recurentul-pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a solicitat respingerea recursului părții adverse ca nefondat.

În apărare, a fost invocată nulitatea recursului în discuție, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a motivării sale viciate. În esență, s-a apreciat că partea recurentă, în calea sa de atac, a reluat în fapt argumentele ce au fost învederate la instanța de fond, dar nu aduce critici la norma de drept. Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept. Astfel, partea recurentă trebuia să aducă critici instanței de fond în raport de soluția dată.

Pe fondul căii de atac, partea recurentă-pârâtă a susținut că recursul părții adverse este lipsit de temei legal și factual, prima instanță făcând o corectă aplicare a legii în proces raportat la la măsurile vizate de recurenta-reclamantă.

În ceea ce privește măsura litigioasă nr. 15, stabilirea salariului de bază pentru personalul care a avansat în gradație, începând cu luna iulie 2017, se realizează conform prevederilor art. 10 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, în situația avansării în gradația aferentă tranșei de vechime în muncă nu sunt aplicabile prevederile art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, acestea având în vedere perioada de aplicare etapizată a legii și vizează doar personalul nou-încadrat, personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, pentru care salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.

Contrar prevederilor legale, în perioada iulie 2017 - iulie 2018, pentru angajații CNPP avansarea în gradație s-a realizat la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției și nu prin aplicarea majorării aferente tranșei de vechime la salariul de bază deținut, așa cum este prevăzut la art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a prevăzut aplicarea etapizată a prevederilor legii amintite începând cu data de 01 iulie 2017, până la aplicarea și acordarea integrală a drepturilor salariale prevăzute în anexele I - IX, anul 2023 (și nu anul 2022, așa cum susține CNPP în cererea de chemare în judecată), când toate categoriile de personal plătit din fonduri publice vor avea salariile de bază stabilite prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. 1 - VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.

Începând cu luna iulie a anului 2017, stabilirea drepturilor salariale din cadrul CNPP trebuia să se realizeze prin raportare la prevederile legale ale Legii-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce privește art. 38 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, acesta a fost introdus în Legea-cadru nr. 153/2017 la data de 15.04.2019 prin Legea nr. 61/2019 privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017. Abia începând cu luna mai a anului 2019 se aplică norma în discuție.

Mai mult, recursul promovat de CNPP nu ține cont nici de punctul de vedere nr. 803/RG/37/DM/213/DPS/22.01.2019 transmis de MMJS.

A mai fost invocată decizia Curții Constituționale nr. 742/2020.

În concluzie, critica recurentei-reclamante este nefondată.

Relativ la măsura nr. 17, prin care s-a constatat că, în vederea punerii în aplicare a sentinței civile nr. 3109/25.04.2019, salariul de director din cadrul CNPP cu care s-a făcut similarul în plată pentru doamna A. a fost stabilit în mod eronat, prin raportarea la un nivel maxim al salariului de bază cu un salariu de bază din cadrul altor instituții, alt ordonator de credite, fără a se ține cont de prevederile 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015. Referitor la invocarea prevederilor art. 38 alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, acest articol a fost introdus în Legea-cadru nr. 153/2017 prin Legea nr. 61/15.04.2019, aplicabil abia începând cu luna mai a anului 2019. În consecință, la data promovării în funcția publică de director general, drepturile salariale ar fi trebuit să fie stabilite în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Cu privire la măsura nr. 19, aceasta trebuie îndeplinită odată cu implementarea tuturor măsurilor dispuse ca urmare a deficiențelor identificate în modalitatea de aplicare a prevederilor legale în domeniul salarizării prin procesul-verbal de control nr. x/DGCC1SNA/20.11.2020, anume măsurile nr. 14, nr. 15, nr. 16, nr. 17, nr. 18.

Referitor la măsura nr. 21, echipa de control a dispus în sarcina președintelui CNPP demararea procedurii de cercetare disciplinară pentru directorul Direcției Management Resurse Umane pentru încălcarea prevederilor legale, a dispozițiilor stabilite în Regulamentul de Organizare și Funcționare al instituției și a atribuțiilor din fișa postului, atât în ceea ce privește modul defectuos de aplicare a reglementărilor legale în domeniul gestionării resurselor umane și cel al salarizării, cât și pentru implicarea aproape inexistentă în coordonarea și controlul în domeniul resurselor umane în general și cel al salarizării în special de la nivelul instituțiilor subordonate.

CNPP a înțeles să conteste și să solicite anularea măsurii nr. 21 doar din perspectiva încălcării de către funcționarul public de conducere a reglementărilor referitoare la modul de aplicare a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, doar că, cel puțin un număr de alte 11 atribuții din regulamentul de organizare și funcționare al CNPP nu sunt îndeplinite sau sunt îndeplinite defectuos.

În situația dată președintelui CNPP, în calitate de responsabil cu ducerea la îndeplinire a măsurilor din procesul-verbal de control, îi revine doar obligația de a sesiza comisia de disciplină, aceasta din urmă fiind singura îndreptățită legal să propună modul de soluționare, prin individualizarea sancțiunii disciplinare aplicabile sau clasarea sesizării, după caz.

În concluzie, s-a solicitat respingerea recursului recurentei-reclamante.

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă Casa Națională de Pensii Publice a solicitat respingerea recursului părții adverse ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a invocat preliminar nulitatea recursului formulat de recurentul-pârât raportat la art. 486 alin. (1) lit. d), alin. (3) și art. 489 C. proc. civ.. Astfel, reiterarea argumentelor prezentate în fața instanței de fond, a stării de fapt și a nemulțumirilor generice ale recurentei-pârâte cu privire la soluția adoptată de instanță nu pot constitui critici de nelegalitate la adresa hotărârii primei instanțe, în condițiile în care recursul nu este o cale de atac devolutivă, precum apelul. Cererea de recurs a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se indica, în mod concret, motivele de casare și nelegalitate ale sentinței recurate. Nu se poate considera că afirmațiile recurentei - pârâte din cuprinsul cererii de recurs, care reprezintă doar o nemuțumire generală față de soluția dată de instanța de fond, recurenta-pârâtă reluând o serie de apărări din primul ciclu procesual, pot fi considerate motive de recurs.

În subsidiar, partea recurentă-reclamantă a apreciat calea de atac a părții adverse ca fiind lipsită de temei.

Referitor la măsura nr. 14, recurenta-pârâtă contrazice cele statuate în hotărârile judecătorești în discuție, arătând în concret cum trebuie interpretate și aplicate cele statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, respectiv prin decizia nr. 49/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Întregul raționament de la care pleacă autoritatea pârâtă este eronat, examenul jurisprudențial făcut de aceasta în legătură cu evoluția legislației în materia salarizării excedează competențelor acesteia, neputând fi primit tocmai pentru că este vorba despre punerea în executare a unor hotărâri judecătorești definitive și executorii.

Mai precis, recurenta - pârâtă nu identifică hotărâri judecătorești definitive în care s-a decis ca salariul de bază al angajaților CNPP trebuia stabilit la nivelul maxim existent la nivelul acestei instituții, iar, în pofida titlului executoriu, nepermis CNPP a calculat la nivelul maxim al salariului de bază din evidențele altor instituții publice centrale, ci opinează nejustificat că independent de ce au decis instanțele de judecată, chiar dacă au stabilit că egalizarea la nivel maxim vizează și alte instituții centrale, nu se impunea a fi emise ordinele de salarizare în acest sens. În acest sens, recurenta-reclamnată a exemplificat câteva dintre hotărârile judecătorești invocate de recurenta-pârâtă prin care sunt contrazise cele dispuse de instanțele de judecată.

Hotărârile judecătorești definitive (sentința civilă nr. 6533/03.11.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017, sentința civilă nr. 7760/18.12.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017, sentința civilă nr. 2434/16.04.2018 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel București nr. 4831/26.09.2018) trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv si permanent, lună de lună.

Ulterior pronunțării acestor hotărâri definitive, la interval de câțiva ani, au fost emise deciziile ÎCCJ și Curții Constituționale invocate de recurenta - pârâtă, dar acestea produc efecte numai pentru viitor.

Pe de altă parte, drepturile câștigate de către salariații CNPP potrivit hotărârilor judecătorești, privind recalcularea drepturilor salariale la nivelului maxim al salariului de bază din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale "Administrație", indiferent de instituție sau autoritate publică începând cu data publicării deciziei CCR nr. 794/2016 în Monitorul Oficial, respectiv data de 21 decembrie 2016, corespund întru totul noțiunii de "bun" în accepțiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale. Așadar, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Constituționale invocate de echipa de control, care au stat la baza emiterii măsurii nr. 14, nu pot afecta situațiile juridice definitiv formate.

Pe de altă parte, odată ce s-a creat un precedent judiciar la nivelul CNPP cu privire la recalcularea drepturilor salariale, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei ÎCCJ nr. 49/2018, instituția era obligată să respecte inclusiv prevederile art. 6 și art. 39 din Legea-cadru nr. 53/2017.

În acest context, salariații CNPP au demarat o serie de litigii care au avut ca obiect recalcularea drepturilor salariale la nivelul maxim al salariului de bază existent în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, iar urmarea acestor litigii salariații CNPP au obținut pe cale judecătorească recalcularea drepturilor salariale la nivelul maxim al salariului de bază existent în plată în cadrul CNPP.

Ca urmare a litigiilor promovate de către salariații CNPP, tranșate definitiv de către instanțele de judecată, la nivelul CNPP s-a generat o jurisprudență bine determinată, cu privire la recalcularea drepturilor salariale, jurisprudență care se împarte în trei categorii: 1. hotărâri judecătorești prin care se acordă unor funcționari publici nivelul maxim aflat în plată în cadrul categoriei profesionale, respectiv familei ocupaționale Administrație - sentința civilă nr. 1163/27.02.2018 pronunțată de Tribunalul București în dosarul civil nr. x/2017, decizia nr. 4381/26.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017; 2. hotărâri judecătorești prin care se acordă unor funcționari publici CNPP nivelul maxim aflat în plată în cadrul instituțiilor subordinate CNNP, respectiv caselor teritoriale de pensie - sentința civilă nr. 7050/23.11.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017, precum și încheierea din data de 14.01.2019 pronunțată de Tribunalul București; 3. hotărâri judecătorești prin care se acordă unor funcționari publici nivelul maxim aflat în plată la nivelul ordonatorului de credite, respectiv CNPP - sentința civilă nr. 3093/04.10.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 717/02.04.2021.

Așadar, în virtutea celor statuate de către instanțele de judecată, Casa Națională de Pensii Publice a emis noi ordine de salarizare, prin raportare la dispozitivul și considerentele instanțelor de judecată. În ipoteza nepunerii în executare a unui drept recunoscut printr-un titlu executoriu, instituția era pasibilă atât de sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 544/2004, cât și de plata unor dobânzi, penalități și cheltuieli de executare din bugetul CNPP.

Pe de altă parte, dacă s-ar accepta ideea susținută de către pârâtă, că recalcularea drepturilor salariale ar trebui efectuată altfel decât cele stabilite de instanțele de judecată, s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice. Rațiunile de securitate și predictibilitate ar fi trebuit să conducă la prezumția că nu este loc pentru redeschiderea unor chestiuni de drept care au fost tranșate pe rolul instanțelor de judecată și au generat deja o jurisprudență bine determinată, cu privire la recalcularea drepturilor salariale.

Este neîntemeiată și critica adusă sentinței atacate, prin care instanța a dispus anularea măsurii nr. 22 din procesul-verbal de control. În cazul aspectelor reținute de către pârâta MMPS nu poate fi vorba despre demararea procedurii de cercetare administrativă pentru directorul general al Direcției Generale Juridice și Control, întrucât avizarea ordinelor de stabilire și recalcularea drepturilor salariale pentru funcționarii publici/personal contractual din cadrul CNPP care au obținut hotărâri definitive s-a făcut în conformitate cu prevederile legale în vigoare în material salarizării, raportat la obligațiile prevăzute în considerentele și dispozitivele hotărârilor judecătorești. Punerea în executare a sentințelor judecătorești a fost supusă unei analize amănunțite a fiecărei situații în parte de către Direcția Generală Juridică și Control din cadrul CNPP, iar avizarea ordinelor de acordare a drepturilor salariale s-a realizat în mod corect și legal, astfel cum au dispus instanțele judecătorești prin sentințele pronunțate.

În orice caz, la acest moment, măsura nr. 22 este lipsită de interes, întrucât începând cu data de 02.08.2021 directorului general al Direcției Generale Juridice si Control i s-a modificat raportul de serviciu, prin transfer la cerere la Ministerul Finanțelor - Direcția generală economică. Astfel, directorul general al Direcției Generale Juridice și Control, începând cu data de 02.08.2021, nu mai este subiect al unui raport de serviciu cu instituția recurentă-reclamantă.

În concluzie, s-a solicitat respingerea recursului.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile...".

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

Motivul de casare/nelegalitate invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Recursul formulat de recurentul-pârât Minister este nefondat.

Partea recurentă-pârâtă a criticat soluția primei instanțe de anulare a procesului-verbal de control nr. x/DGCCISNA/20.11.2020 cu privire la măsurile litigioase nr. 14 și nr. 22.

În concret, prin măsura nr. 14 autoritatea publică recurentă-pârâtă dispusese «emiterea ordinelor de stabilire si recalcularea drepturilor salariale cu respectarea tuturor actelor normative incidente, pentru salariații cărora, în mod eronat, li s-a stabilit un salariu de bază maxim prin raportare la un nivel maxim al salariului de baza din cadrul altor instituții și recuperarea prejudiciului creat, acolo unde este cazul».

În mod legal prima instanță a invalidat măsura în discuție, întrucât autoritatea publică de rang ministerial, deși afirmă că susține acordarea drepturilor salariale astfel cum au fost stabilite de instanțele de judecată, în realitate contrazice cele statuate în hotârârile judecătorești definitive, arătând în concret cum trebuie interpretate și aplicate decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și decizia nr. 49/2018 pronunțață de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Or, după cum corect a menționat Curtea de Apel București, raționamentul de la care pleacă Ministerul Muncii și Solidarității Sociale este eronat, analiza făcută de acesta în legătură cu evoluția legislației în materia salarizării neputând fi primită tocmai pentru că recurenta-reclamantă procedase la punerea în executare a unor hotărâri judecătorești definitive și executorii.

Înalta Curte observă că măsura litigioasă are în procesul-verbal o formulare și o argumentație cu caracter general, fără nicio mențiune privind necesitatea respectării efectului obligatoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate.

După cum a subliniat Curtea de Apel București, dacă s-ar accepta ideea susținută de recurenta-pârâtă, anume că recalcularea drepturilor salariale ar trebui efectuată altfel decât în modul stabilit de instanțele de judecată prin hotărâri judecătorești definitive, s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice. Or, rațiuni de securitate juridică se opun redeschiderii unor chestiuni de drept care au fost deja tranșate definitiv de către instanțele de judecată.

Altfel spus, autoritatea publică recurentă-pârâtă a generalizat nepermis obligația instituită în sarcina recurentei-reclamante, impunându-i acesteia din urmă emiterea ordinelor de stabilire și recalcularea drepturilor salariale pentru salariații cărora, în mod pretins eronat, li s-ar fi stabilit un salariu de bază maxim prin raportare