ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4022/2025

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică s-a solicitat obligarea pârâtei să îi comunice informațiile solicitate prin cererea nr. x/28.11.2024, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 300 RON daune morale.

S-a arătat că la data de 28.11.2024 a adresat o sesizare către DSP Sibiu despre nereguli săvârșite de o persoană fizică pe nume B. din comuna Alțîna, județul Sibiu, cererea fiindu-i înregistrată sub nr. x/28.11.2024 la care a primit un răspuns necorespunzător prin adresa x/02.12.2024 respectiv că s-a efectuat control pe proprietatea persoanei fizice B. împotriva căruia a formulat sesizarea și pentru neconformitățile constatate au fost aplicate măsuri conform prevederilor legislației în vigoare, fără a relata neconformitățile constatate și ce măsuri s-au aplicat.

2.1. Prin sentința nr. 255 din 15.05.2025 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Sibiu, invocată de instanță din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică Sibiu, în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care când se declanșează un litigiu de contencios administrativ, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ a tribunalului de la domiciliul reclamantului.

În materia contenciosului administrativ competența teritorială este exclusivă, trebuind a fi respectată de reclamant la promovarea acțiunii și putând fi invocată conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ. de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Domiciliul reclamantului este în comuna Aninoasa, județul Gorj, în conformitate cu cele indicate în cererea de chemare în judecată.

Împrejurarea că reclamantul a arătat că dorește să aibă domiciliul procesual în Sibiu este fără relevanță, atâta vreme cât competența teritorială nu se determină de către părți, prin alegerea de domiciliu, ci de către stat prin norme legale care se raportează la elemente obiective înscrise în registre publice: domiciliul și/sau sediul părților.

Prin urmare, având în vedere că domiciliul reclamantului este în județul Gorj, instanța a admis excepția de necompetență teritorială invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

2.2. Prin sentința nr. 436 din 17 iunie 2025 prponunțată de Tribunalul Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată din oficiu judecata și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., constatând că, prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, iar la primul termen de judecată din 13.03.2025 a fost amânată cauza pentru comunicarea întâmpinării către reclamant în vederea expunerii opiniei asupra excepției necompetenței materiale invocată prin întâmpinare, la termenul de judecată din data de 15.05.2025 instanța rămânând în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale.

Prin urmare, deși în cauză a fost invocată excepția necompetenței materiale, Tribunalul Sibiu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale, excepție ce nu a fost invocată de părți sau din oficiu, cu respectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică, prin care a solicitat obligarea pârâtei să îi comunice informațiile precizate prin cererea nr. x/28.11.2024, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 300 RON daune morale.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Totodată, art. 131 din același Cod prevede următoarele:

"(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața instanței și pot pune concluzii. Prin excepție, dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevăd cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare și este acordat un singur termen în acest scop. Însă, și în această situație, invocarea excepției se face la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața instanței și pot pune concluzii.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 31/2019 pronunțată de completul pentru soluționarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2020, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Se reține că această decizie, deși privește necompetența materială a instanței, este aplicabilă și necompetenței teritoriale de ordine publică, având în vedere că prin această decizie se analizează o situație asemănătoare celei din prezenta cauză, prin prisma faptului că dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. prevăd același regim juridic de invocare al excepției de necompetență.

În cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat, la paragrafele 54, 57 și 58, după cum urmează:

"De asemenea, chiar și în situația în care nu există o astfel de încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența, de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeași soluție se impune și în cazul repartizării la secții sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenței materiale procesuale. […]

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență trebuie menționat că una dintre inovațiile actualului C. proc. civ., prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică unui principiu nou al procesului civil, acela al accelerării judecății, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepției de necompetență materială, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune și concluzii (deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, precum cel prevăzut de art. 222 din C. proc. civ.).

Procedând astfel se evită desființarea tardivă a unor hotărâri pronunțate asupra fondului cauzei, prin efectul invocării excepției de necompetență direct în căile de atac sau chiar în primă instanță, după ce se intră în cercetarea fondului procesului. Se produce, de asemenea, o responsabilizare atât a părților, cât și a instanței, impunându-se verificarea, în condiții de contradictorialitate, a competenței instanței la primul termen la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, putându-se acorda un singur termen pentru lămuriri și probe suplimentare, și aceasta, cu titlu de excepție, în condițiile art. 131 alin. (2) din C. proc. civ.."

În lumina acestor considerente și a dispozițiilor legale antereferite, Înalta Curte constată că, din actele dosarului, rezultă că prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

La primul termen de judecată cu părțile legal citate, din 13.03.2025, a fost amânată cauza pentru comunicarea întâmpinării către reclamant în vederea expunerii opiniei asupra excepției necompetenței materiale invocată prin întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 15.05.2025 instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale pe care a invocat-o din oficiu, reținând că a fost invocată și prin întâmpinare, iar, prin sentința de declinare a competenței, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Sibiu invocată de instanță din oficiu.

Așa fiind, se constată că nu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, în condițiile și cu respectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care ulterior termenului din data de 13.03.2025 excepția nu mai putea fi invocată.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că Tribunalul Sibiu este instanța competentă să soluționeze în fond cauza.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.